7,094 matches
-
fiecare se căsca vidul. Curând și-a dat seama Înspăimântată că ce era dedesubt era și deasupra și că din cerul albastru ploua cu pietre de pavaj. De ficare dată când cădea o piatră din cer, dispărea o piatră din trotuarul de dedesubt. Dincolo de cer și dincolo de pământul de sub picioarele ei era același lucru: V-I-D. Pe măsură ce pietrele curgeau de deasupra, mărind gaura de dedesubt, Începu să intre În panică, temându-se să nu fie Înghițită de abisul flămând. „Opriți-vă!“ strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Încât nimeni n-o să-mi mai pună Întrebarea asta nepoliticoasă pentru că nu o să le vină să creadă, nici măcar o clipă, că vorbesc cu un străin. A luat sacoșa și a ieșit. Un cuplu de americani de origine mexicană trecea pe trotuar, ea Împingând un căruț În care se afla un bebeluș, el ținând de mână un puști. Se plimbau fără grabă În timp ce Rose Îi privea cu invidie. Acum că mariajul ei se terminase, fiecare cuplu pe care Îl vedea i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a entuziasmat noua prietenă a Scenaristului Nenaționalist de Filme Ultranaționaliste. — Însă nu cred că avea un tatuaj pe buric! a gângurit el drept răspuns. Și au Început să râdă Împreună, apoi s-au sărutat și s-au Îmbrățișat. Afară, pe trotuar erau câteva mese răzlețe. Un cuplu mohorât s-a așezat la una din ele, apoi un altul și Încă unul cu niște fețe citadine, serioase și stresate. Armanoush le urmărea curioasă gesturile, asemuindu-i cu niște persoanje din romanele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Început și ei să fluture steaguri și eșarfe de la ferestrele mașinilor lor, pe când se alăturau veseli cântecului. Din când În când toboșarul se oprea și Își folosea bățul ca să deseneze În aer șerpi imaginari Înspre trecătorii și vânzătorii ambulanți de pe trotuar, de parcă Îi dirija pe toți, orchestrând Întreaga larmă a orașului. După ce s-a terminat prima jumătate a cântecului s-a iscat o scurtă confuzie, fiindcă puțini din corul acela pestriț păreau să știe versurile celei de-a doua jumătăți. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o recidivă fără sechele, una din cicatricele prost Închise care constituie moștenirea celor trei tentative de psihanaliză pe care le făcusem. Desigur, nu sînt cu totul debarasat de simptome minore, iar cînd o mașină de poliție oprește În dreptul meu lîngă trotuar, mă aștept să fiu prins și Încătușat pe dată. Neliniște paranoică? Atitudine psihosexuală de supunere În fața unor polițiști dominatori? CÎnd te-ai lăsat psihanalizat, te aștepți la orice. Aflasem că mă istovisem În copilărie Într-o penibilă luptă cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
sinchisi și mai puțin dacă ar ști că cedează astfel apelului care urcă dinspre pămînt, dar dinspre un pămînt sterp unde sînt Îngropați morții“. Drace! „Unde sînt Îngropați morții“! Bossuet n-ar fi putut descoperi o exprimare mai bună. Pe trotuarul sterp din Pigalle, eu spusesem: „De acord, hai toți trei“. Douăzeci de pagini mai Încolo, naratorul aduce o tîrfă Într-un mare hotel londonez: În timp ce eu cer cheia, ea Își mîngîie coapsele, privindu-l țintă În ochi pe portarul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
am îndrăgostit de ea înseamnă că deja îmi aparține, adică e personajul meu acum... Ne-am întîlnit în miezul iernii, într-un peisaj hibernal, alb complet, de la ramurile copacilor pînă la asfaltul pufos de-acum al carpetelor ce se numesc trotuare. Un peisaj de-a dreptul de poveste, mirific, uluitor de mirific... Nici prea ger, nici prea fleoșcăială, încît zăpada se înființase pe fiecare fir de sîrmă, fiecare creangă, oricît de subțire și pretutideni unde exista ceva, pentru a acoperi totul
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de lemn din jurul gâtului pe care o simțea pe piept. Cu toate că era o dimineață târzie, perspectiva sumbră a iernii nordice atârna peste oraș. Vitrinele prăvăliilor străluceau, iar luminile trăsurilor licăreau în aerul umed. Cum pe alocuri mulțimea se îmbulzea pe trotuar, Porfiri se simțea împins înainte și trebuia să își potrivească pașii cu al celor din jur, fapt care îi făcea pe trecătorii care se îndreptau spre el să apară ca ostașii unei armate dușmane. Fulgi mici și ascuțiti se învârteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ajunse la primul colț, o și luă pe Strada Morskaia, în timp ce trăsura își continua drumul drept înainte. Virginski mai alergă câțiva pași și apoi se abandonă unei lunecări care îl duse, cu mâinile în vânt, câteva sazhen de-a lungul trotuarului. Apoi se porni într-un mers alert, aruncând încă o privire înapoi peste umăr. Aceeași impulsivitate, care îl făcu să-și schimbe direcția când se afla încă pe Strada Gorokhovaia, îl determină să intre brusc pe ușa unui magazin. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nu mai putea să se uite afară. Era de asemenea atent să evite atenția vânzătorilor. Din fericire, angajații erau ocupații cu ceilalți clienți. Nu trebui să aștepte mult până când vagabondul își făcu apariția. De fapt, apariția bruscă a bărbatului pe trotuarul din fața magazinului îl luă prin surprindere. Nu avu timp să se pregătescă pentru confruntarea ce urma: vedere clară a profilului celuilalt. Cel mai mare șoc era că nu îi recunoștea fața. Prin urmare, cu siguranță nu era a sa. Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vede pe sine într-un viitor nu prea îndepărtat. Pentru confirmare, se uită la picioarele acestuia. Purta încă vechile cizme de pâslă. Însă Virginski observă că acum avea și o pereche bună de galoși peste ele. Bărbatul zăbovi puțin pe trotuar, chiar în fața lui Virginski, aruncând priviri iscoditoare în susul și în josul Străzii Morskaia. Se părea că nu îi trecea prin minte să se uite și în magazinul nemțesc. Era prea puțin probabil, doar, ca acesta, uitându-se de oricine sau orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
adăugat creditului dumneavoastră. Insuccesul meu vă va oferi un țap ispășitor. Prokurorul Liputin își mușca buza de jos gânditor. ă Sunt rus, Porfiri Petrovici. Bineînțels că joc jocuri de noroc. Capitolul douăzeci și patru În timp ce fata dormea Petele bruște de verde pe trotuarul acoperit de zăpadă îl uimiră pe Porfiri. Poate că el era singurul locuitor al St Petersburgului care uitase în ce perioadă a anului se aflau, însă prospețimea verdelui și întunecimea lui îl ajutară să-și reamintească. Cumpărători grăbiți ieșeau afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cap și o lua din loc pe măsură ce Porfiri îl ajungea. Nu își vorbeau deloc. Podul Kazanski se ridica în unghi peste Canalul Iecaterniski înghețat. În timp ce se apropiau, puteau să vadă spatele aplecate ale mulțimii aduntă pe pantă, încercând să reziste trotuarului înghețat și înclinat. Un polizieski striga și îi descuraja pe voaieurii încăpățânați care refuzau să se împrăștie. Se uitau cu disperare fixă la un punct de pe pod, dincolo de marginea ascuțită, încă ascuns lui Porfiri și Salitov. Un al polizieski putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să Îngaime. Desert Rose Îi aruncă o privire criminală: — Nu pot să merg cinci kilometri pe tocuri. Nu avem nici măcar hartă. — Hai să Întrebăm pe cineva. Nu vedeau decât șiruri de mașini care se târau pe autostradă. Nici urmă de trotuar. Desert Rose nici nu voia să-și imagineze că s-ar putea să nu se Întâlnească la San Francisco cu Charlie, chiar dacă a doua zi Charlie se Întorcea În L.A. Se uită Încă o dată la ceas și anunță sumbru: — O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și În spate. Șoferul nu putea să facă altceva decât să oprească. Fugi, Desert Rose! strigă Kitty, sărind din taxi. Desert Rose Își luă geanta goală și telefonul și țâșni afară. Cele două femei alergară prin ploaie, printre mașini, spre trotuar, până la o zonă verde, și abia când ajunseră acolo Îndrăzniră să se Întoarcă. Ca prin vis, văzură semaforul făcându-se verde și taxiul dispărând. Prea târziu, nu puteau să mai vadă numărul de Înmatriculare. Căzură extenuate pe iarba udă. — Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pe care-l răspândea marele Pacific. Taxiul gonea prin labirintul străzilor din Bel Air, trecând pe lângă vile de celebrități: Clint Eastwood, Tony Curtis, Gary Cooper, Nicholas Cage, reședințe cu garduri prohibitive, palmieri și grădini exotice, și oameni care stăteau pe trotuar, vânzând hărți ale acelor proprietăți. — Carlos, deschide radioul, te rog. — Sigur. Orice, numai să nu-mi mai auzi trăncănelile, nu? Nu, eram doar curioasă ce se mai Întâmplă În lume. Carlos deschise radioul. — Conform ultimului sondaj, Karl Marx este cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a fi o stradă murdară și aglomerată, cam ca Times Square din New York, locul pe care se Înghesuiau să-l vadă toți turiștii și pe care ea Încerca mereu să-l evite. — Bine, zise, o să fiu rapidă. Carlos parcă lângă trotuar, iar Kitty sări din mașină ca o albină, alăturându-se roiului de turiști care se holbau vrăjiți la faimoasele amprente ale vedetelor de pe trotuar. Vedea nume cunoscute, dar și nume ale unor celebrități de mult apuse, de care nu auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pe care ea Încerca mereu să-l evite. — Bine, zise, o să fiu rapidă. Carlos parcă lângă trotuar, iar Kitty sări din mașină ca o albină, alăturându-se roiului de turiști care se holbau vrăjiți la faimoasele amprente ale vedetelor de pe trotuar. Vedea nume cunoscute, dar și nume ale unor celebrități de mult apuse, de care nu auzise niciodată. Își aminti de remarca lui Milan Kundera- kitsch-ul e ultima oprire până la uitarea totală. Făcu niște fotografii, felia ei din plăcinta kitsch
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
casa? — E o poveste lungă. — Mi-ar plăcea să aud o poveste de-a ta. — Când aveam douăzeci și unu de ani, o prietenă din Italia m-a invitat la Rimini. În prima zi acolo, un băiat drăguț m-a oprit pe trotuar și m-a rugat să-i fac o poză cu doi prieteni de-ai lui. Pe scurt, a fost dragoste la prima vedere. A doua zi trebuia să plece În Turcia, În vizită la cel mai bun prieten din facultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
spre est, În loc să vadă East River, zări un canion mare, precum cel unde locuia Matthew. Merse până acolo, dar acum se afla din nou În Los Angeles, fericită, surprinsă să vadă cupluri frumoase care făceau dragoste În poziții acrobatice pe trotuar, În miezul zilei. 23 Călărind Împreună spre asfințit sau Zbor la răsărittc "23 C\l\rind `mpreun\ spre asfin]it sau Zbor la r\s\rit" Închid ochii și-ntreaga lume a murit; Îi deschid și totu-n jur e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
vești, până atunci era bine să pregătească cele necesare pentru mutare, făcând o selecție pentru a aduce doar strictul necesar, Acum că ați văzut spațiul de care dispunem, probabil ați înțeles că nu e loc pentru multe lucruri. Erau pe trotuar, pe punctul de a-și lua rămas bun, dar Marta adăugă, De fapt, e ca și cum nu ne-am muta, casa olăriei e în continuare a noastră, de acolo nu putem aduce aproape nimic, e ca și cum ne-am scoate o haină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fi plictisit de asta, cum mă plictisisem și de alte isprăvi nu mai puțin stingheritoare, dar au intervenit două întâmplări, una după alta, care m-au făcut să nu cedez atât de repede. Un agent de circulație, proțăpit pe marginea trotuarului, m-a lovit de mi-a țâșnit sângele pe nas fiindcă mă uitasem la el chiar în clipa când am zis ceva despre Dumnezeu și a avut impresia că l-am înjurat. „Să se învețe minte, bine i-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decurs altfel de cum am crezut. Când l-am apucat pe G. de braț, el s-a smucit și s-a aruncat asupra mea. Apărându-mă, l-am împins și s-a lovit cu capul de zid. S-a prăbușit pe trotuar. M-au trecut sudori reci. Din fericire, fiind târziu nu trecea nimeni pe stradă. Felinarul din colț arunca o lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu pricepi? Nu vezi ce fac trecătorii? M-am uitat din nou. Nici de data aceasta n-am observat nimic neobișnuit. Pietonii traversau strada și, cum zăreau zidurile închisorii, cu santinelă la poartă, tresăreau și se trăgeau înapoi, pe celălalt trotuar. — Nu observ nimic anormal, iertați-mă, i-am zis. — Dar normal? sări directorul încă și mai enervat, ștergându-și încă o dată chelia transpirată cu batista plină de pătrățele. Ce vezi normal? — Oamenii se tem de închisoare, domnule director. Le e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țigară; pe urmă s-a răzgândit. — Nu, deținuții n-au voie să fumeze în biroul directorului, mi-a explicat el. Neavând ce face, m-am uitat pe fereastră. Am zărit aceiași pietoni care treceau, tresăreau și se duceau pe celălalt trotuar. În depărtare se vedea capătul unui parc. Un măturător de stradă culegea hârtii cu un băț care avea un cui în vârf. În dreapta, se zărea un magazin cu două trepte în față. Cumpărătorii se înghesuiau să intre și să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]