23,058 matches
-
Atras de formele ei, iubeam carnea Pământului făcând dragoste cu Cerul. Vestala mea avea să se ascundă de lume până când belșugul se revărsă peste oraș și nimeni nu se mai mira de nimic: atât de firești deveniseră înspăimântătoarele utilaje care umplură cu urieșenia lor străzile. Cine ar mai fi luat în seamă o ființă uitată de mult și despre care părinții nici nu mai erau siguri dacă fusese reală sau doar o toană de a tinereții lor nebune, mai ales că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
minut, Lia apărea îmbujorată și, trecând prin viitor, Lia-Babă îi șoptea Mamei la ureche: Concertul în Re Minor pentru două viori și orchestră de Bach. Scufundat în timp, Milan tatăl ascultă compoziția mai rezistentă decât lumea. Stolul de îngeri care umplu spațiul casei era văzut de Mioara și de Lia-Babă. Pe atunci erau îngeri, șopti Lia-Babă, acum nu-i mai văd, au dispărut odată cu vremea. Dar ce cauți aici, Lie-Babă? O scenă de film are propriile ei acțiuni, cu personaje și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
l-am creat. Tu, în prostia ta, spuneai că fiecare om are de la naștere propriul său abis. Eu îți răspundeam, nu din spirit de contradicție, ci pentru că eram mai deștept decât tine, trebuie să o recunoști, posibil, dar cum îl umplem? Cu nimic! spuneai tu. Da! Depinde ce volum are, îți răspundeam eu, ca un atotcunoscător, până când veneau profesorii și ne umpleau nimicnicia existenței cu teoreme și postulate, privindu-ne cu acei ochi indiferenți ca la vederea unei gângănii sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din spirit de contradicție, ci pentru că eram mai deștept decât tine, trebuie să o recunoști, posibil, dar cum îl umplem? Cu nimic! spuneai tu. Da! Depinde ce volum are, îți răspundeam eu, ca un atotcunoscător, până când veneau profesorii și ne umpleau nimicnicia existenței cu teoreme și postulate, privindu-ne cu acei ochi indiferenți ca la vederea unei gângănii sau a unei zdrențe oarecare. Atunci deveneam socratici: Știam că nu știm nimic. Îți mai aduci aminte teza la fizică? Atunci am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prin vremea searbădă a tinereții. Și deși capul iubitei mele tuciurii era gol ca un electron, mă străduiam să-i nemuresc nimicul transformându-l în enigmă. Creându-mi astfel scopul de a munci pentru a-l decodifica. Efortul depus îmi umplea timpul care și așa trecea degeaba. Deși convins, de fapt clădesc ceva mai etern decât piramidele! În substanța invizibilă a pasiunii care nu poate fi imortalizată de nicio peliculă. Grimasele pe care le creează sunt însă hidoase. Și Magiștrii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la Mănăstirea Slătioara, de rit vechi, peste câteva zile urmând a fi Crăciunul, deși îl serbase la Brăila cu Any, apoi Anul Nou, deja trecut în neant. După ce acele timpului se rotiră de 720 de ori pe cadranul iernii, Gustav, umplând toate cărările, straturile de zăpadă, toți copacii pădurilor și porțile caselor cu numele iubitei, din banii oferiți de starețul mănăstirii, fără să știe de ce, se îmbarcă în autobuzul cu destinația Iași. Își vându în cofetării și cârciumi (ceea ce i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
însumi. Bazinul a secat și eu am putut vedea, auzi, gândi. Dar un segment de viață nu-l trăisem. Acum poți să râzi, deși scofâlcit, m-am reîntors la momentul de dinaintea căderii în apa neagră a bazinului. Și încerc să umplu acel timp netrăit cu văzutul, auzitul, gânditul. Eu sunt acum bazinul cu păcură, amice! C e stai, nerodule! Hai la nuntă! îl îmbrânci un trântor pe Moș Eveniment. Profesorul se privi: era un bondar în toată regula. Mâna cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să facă stă în puterea oricui, cu deosebirea că Marrie Alimentaire era trezită la viață, pe când întreaga omenire dormea profund. * * * Povestitorul o privea pe Mioara cum își expunea clipele importante ale vieții. Mai avea câteva cuvinte de trăit și trebuiau umplute cu existență. Nu o putea lua ca pe o carte neterminată. Și pentru că, întotdeauna aproape de final, există un efort ciudat pentru viață, el trebuie să fie uluitor de energic. Mioara, în fața oglinzilor, își vedea viața, 357 de imagini, 357 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
consistență cărnoasă; esofagul cu lumen gol și mucoasă cenușie albicioasă, cu plici longitudinale; căile respiratorii superioare mucoasa roz cenușie și lumen gol. Toracele: peretele osos și muscular este integru; cavitățile pleurale fără conținut patologic pleurele sunt lucioase, umede, transparente; plămânii umplu cavitatea toracică, având culoare roșiatică violacee, cu mici sufuziuni sanguine subpleurale, cu persistența amprentei costale și a degetului la palpare; pe secțiuni de culoare roșiatică violacee, cu crepitațiile diminuate pe ambele arii pulmonare; la comprimarea parenchimului pulmonar se scurge lichid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ivite din ticălosul necunoscut pe care îl conținem cu toții îmi răsunară în cap: „Ei haide, vikingul acesta ar fi putut s-o pățească și mai rău. Nu l-ai dezbrăcat și încă nu i-ai furat banii.” Acest „încă” mă umplu de dezgust. Oare prezența acestui mort stârnea în mine gânduri așa de urâte? Nu era pentru prima oară că vedeam un defunct, însă era prima oară că împărtășeam, ca să zic așa, intimitatea unui răposat. Și prima oară că eram singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
de la intrare. Nici măcar nu-mi trecu prin minte să fug. Mirosea a pâine prăjită și a omletă, la ce bun să mă ascund? Și-apoi, trebuia să mă obișnuiesc cu această legitimitate de necrezut: eram la mine acasă. Fatalist, îmi umplui gura cu pâine și mă prefăcui că sunt în largul meu. Mirosul hranei o atrase în bucătărie pe cea care presupuneam că-mi este soție. Nu păru mirată să mă vadă. Eram de o mie de ori mai surprins decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
ezit, încurajat nițel de bulele amețitoare. -La fel ca soțul meu, remarcă ea. Erau așadar căsătoriți de-a binelea. Era așadar văduvă de-a binelea. Doar dacă nu cumva mă accepta ca soț. Cum să-i explic situația asta? Îmi umplu cupa. Îmi dădui seama că ratasem ocazia, ar fi trebuit s-o întreb care-i este prenumele atunci când mă întrebase despre al meu. Acum, n-ar mai suna firesc. -Șampania e cea mai bună mâncare, zise ea. -Vreți să spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
hrănești vreme de mai multe luni. -O să aibă loc un război? întrebai. -Despre asta știi mai multe decât mine. Crama e acolo, iar acum iată fericirea. Deschise o ușă. Văzui un bazin adânc de vreo treizeci de centimetri, vast, umplut cu o apă ticsită cu sloiuri de gheață, din care se ițeau la suprafață puzderie de gâturi de sticle de șampanie. Ai fi crezut că e o inundație datând din era glaciară ce invadase mormântul acelui împărat chinez care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
niciodată așa ceva. Astfel de lucruri nu trebuie să-i fie necunoscute unui personaj atât de important ca mine. De altfel, voiam să descopăr șampania preferată a predecesorului meu. Ea apucă o sticlă, o puse într-o frapieră pe care o umpluse în bazin. Eram uimit de densitatea sloiurilor. Sigrid deschise un frigider plin de cupe strălucind de chiciură, luă două și urcă înapoi în salon, insistând să-mi spună cât este de importantă temperatura paharului. Am urmat-o, uluit și docil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
cinat. În seara asta, postești. Nu găsești că pe stomacul gol șampania are un gust mai bun? -Poate. Ți se întâmplă să și mănânci? -Nu prea des. -Ești manechin? -Nu. Nu lucrez. Am o viață trândavă și luxoasă. Zâmbi și umplu iar cupele. -De câtă vreme îl cunoști pe Olaf? întrebai. -M-a întâlnit acum cinci ani. -„M-a întâlnit”, o spui ca și cum n-ai avea nimic de-a face cu asta. -Cam așa stau lucrurile. Fratele meu era dealer de droguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
conștient de asta - primirea unui nume. Într-adevăr, hotărâsem deja. Ceea ce mă frapa, era că, din instinct, fără chiar să fi fost la curent cu această absență a prenumelui, o botezasem. Ai crede că simțisem nevoia ei pe care o umpleam cu acest prenume care îmi era deja atât de familiar. -Sigrid. -Sigrid, repetă ea uimită. E drăguț. -E numele pe care ți l-a dat Olaf? -Nu. -El ce a ales? -Asta nu te privește. -Păstrezi secrete prenumele care ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
zise ea. Părea să fi prevăzut că voi rămâne multă vreme. Îmi convenea. -N-am putea să ne întoarcem în salon? Șampania cu mirosul de motan... -Într-adevăr, spuse ea. Și-apoi, nu-mi plăcea s-o împart pe Sigrid cu Biscuit. Umplu din nou cupele aburite. -În seara asta, pentru cine toastăm? întrebă ea. -Pentru Sigrid. Pentru identitatea pe care ți-o atribui. -Pentru Sigrid, zise ea înainte de a bea cu o voluptate plină de ușurare. Am golit paharul dintr-o sorbitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
experiența comună: ziaristul care comentează un non-eveniment, publicistul care ridică în slăvi un produs pe care nu-l va cumpăra niciodată, bucătarul anorexic, preotul care și-a pierdut credința... -Nu m-am gândit la asta, zise ea cu admirație. Îmi umplu din nou cupa. -De ce ai ales această meserie, Olaf? Eram încântat că-mi pusese întrebarea asta. Un agent secret era probabil un tip pe care o frumoasă blondă îl servea cu o cupă de șampanie. Însă ea aștepta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
cunoștință că sacrosantul ei soț lucra pentru o rețea de secături care, în prezent, căutau să mă asasineze, că eram amândoi niște pioni într-o afacere care ne depășea și că singura scuză a soțului ei era că a murit. Umplui cupele și o întrebai: -Dacă noaptea asta ar fi ultima din viața dumitale, ce-ai face? Zâmbi. -Nu aș filma. N-ar fi interesant să filmez interiorul vilei. -Ai lua-o la sănătoasa? -Mi-aș salva viața plecând? -Să zicem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
mea? -Vrei asta cu adevărat? -Da, spusei cu impresia rușinoasă că sunt un copil care-și imploră mama să rămână lângă el. -Fie. Zâmbii. Păru brusc neliniștită. -Ce-o să fac toată ziua? -Ceea ce facem. -Nu facem nimic. -Fals. Bem. Umplu cupele clătinând din cap. -O să ne petrecem vremea bând? -Bând o șampanie excelentă: nu există ocupație mai bună. -Câte săptămâni intenționezi să trăiești așa? -Veșnic. -Ce-o să se aleagă de noi? -Om vedea. p.127 Această nouă existență începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Sigrid: știi să bei. Nu e prea obișnuit la femei. -S-ar crede că nu le prea cunoști. Ești căsătorit, Olaf? -Nu. Este pentru prima oară că îmi pui o întrebare indiscretă. Tăcu, ca și când ar fi fost prinsă cu o greșeală. Umplui iar cupele pentru a risipi jena. Există o clipă, între a cincisprezecea și a șaisprezecea înghițitură de șampanie, în care orice om este un aristocrat. Momentul acesta scapă neamului omenesc dintr-un motiv mediocru: ființele sunt așa de grăbite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
stratagemă ca să-ți petreci noaptea cu mine. -Ce-ți trece prin minte? -Știu ce spun. Moravurile suedeze sunt mult mai libere ca ale noastre. M-am gândit la prezervativele din buzunarul defunctului ei soț. Fiindcă nu știam ce să spun, am umplu cupele și i-am întins-o pe a ei. -Pentru ce bem? întrebă ea sarcastic. -Pentru respectul pe care mi-l inspiră persoana uimitoare care m-a primit aici. -Și cum ai de gând să mă respecți? -Nefăcând nimic ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
asemenea galerie fără un motiv întemeiat. La capătul tunelului, erau două uși. -Aceasta duce la bancă iar cealaltă în stradă. -Mi se pare rațional să începem cu banca. Am visat cu toții așa ceva: să pătrunzi în seiful unei bănci și să umpli cu bani un rucsac. A fost un moment frumos al vieții mele. Când sacul fu pe punctul de a exploda, Sigrid m-a somat să mă opresc. -Vă reamintesc că nu suntem decât doi. Cealaltă ușă dădea între un chioșc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
buze golindu-l dintr-o înghițitură, simte rana palpitîndu-i, cu asta am închis și capitolul ăsta, se gîndește simțindu-se dintr odată părăsit, neluat în seamă, pierdut printre ceilalți bețivi. Mai dorește domnul un rînd? aude vocea bărbatului care îi umple din nou paharul fără să aștepte răspuns. Între timp omul cu mustață a înfulecat o bucată de cotlet cu tot cu garnitură, și-a achitat nota de plată și a dispărut la fel de discret cum apăruse. Trebuie să fi intervenit ceva, și-a
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
a lui, o să vă spună dînsa cînd o să ne întoarcem, sper că n-o să mă înțelegeți greșit, vă transmite că ne așteaptă pe toți sus înainte de-a ne lua tălpășița, zice gîndindu-se la ibricul pe care doamna Mina îl umpluse cu apă și îl pusese la fiert pe aragaz chiar sub ochii lui. — Spune-mi cu ce ai venit, se interesează domnul Președinte cu aceeași suspiciune, în timp ce ochii săi rămîn fixați asupra capotei deschise a mașinii de sub care ies la
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]