3,613 matches
-
orbindu-i pentru o clipă. - Va fi o iarnă grea, murmură moșierul. - Hm ?! fu de aceeași părere și Anton. Din direcția vântului, părea să se audă mai limpede un urlet. Într-adevăr, urletul prelung al unui lup, vibră tânguitor prin văzduh, de-ți sfâșia inima. - Lupul! tresări moșierul. - Mda!.. fu de aceeași părere Anton, calm, cu un zâmbet în colțul gurii. După o vreme, preț de cât ai răsuci o țigară, din nou, urletul se auzi mai limpede, dar mai tânguitor
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
răsucire în aer și se prăbuși la pământ zvârcolindu-se sub privirile arzânde ale celorlalți, care, cu coamele zburlite și colții rânjind se aruncară asupra lui. Mirosul sângelui îi întărâtară. Urmă un învalmășag, devorandu-și fiecare partea lui. După detunătură, văzduhul tăcu pe neașteptate iar depărtările oftară ușurate, parcă... Deodată hărmălaia de pe creastă amuți, și o tăcere adâncă se așternu peste tot... - Ne vor lua urma, după miros și ne vor ataca! zise moșierul îngrijorat. - Nu!... zise calm pădurarul și băgă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mădularelor lui, de unde plecase zvâcnit, fără întoarcere. Când moșierul deschise ochii, Anton trăgea cuțitul, de vânat mistreți, din țeasta lupului, chiar dintre ochi, și-l șterse de sânge în zăpadă. Apoi, fără să scoată o vorbă, slobozi câteva gloanțe în văzduh, înfiorând codrii și văile până în îndepărtatele zări. Și, cu un glas care, parcă, nu era al lui și o privire ciudată, murmură: - Asta... ca să-i împrăștii pe ceilalți, să nu fiu nevoit să-i împușc pe toți! ..și, întorcându-i
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
primitivă era vie în Suru și condițiile aspre ale vieții de codru se dezvoltau tot mai mult. Era însă o dezvoltare tainică. Șiretenia lui nou născută, îi dădea și stăpânire de sine. Adulmeca cu ochii larg deschiși, noaptea scrutând întunericul, văzduhul, cu nările fremătânde, în vreme ce coama i se zburlea valuri-valuri... Dinspre adâncurile pădurii se auzea chemarea aceea, tot mai clar și mai precis ca niciodată, ca un urlet prelung, pe care o recunoscu înlăuntrul lui, în fibra genetică, pe care o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pâraului Idriciu, ca lupul să nu-i poată simți. Suru se mișca încet printre brusturii uriași... pentru o clipă îi pierde din vedere... e în urma lor la aproape treizeci de pași. Anton slobozi unu, două, trei focuri de armă, în văzduh să-l sperie. Bubuiturile ăuiesc, un glonț a rupt o așchie din trunchiul unui copac. Abia la alte focuri de armă lupul o ia la fugă și se pierde în desișuri... Când credeau ca le-au pierdut urma, deodată Anton
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bătrân, dar și pe Anton, peste măsură. - Ioti, măi, că fiara e mai credincioasă ca omul! gândi cu voce tare bătrânul Toma. Cu nervii întinși sa plesnească, cu arma în mână, Anton îeși în ceardac și slobozi câteva focuri în văzduh, spre lizieră. Bubuiturile înmmlțite de ecoul codrilor, în tăcerea nopții înfiorară depărtările. Dar Suru, sub clar de lună, nici nu se clinti... rămase încremenit ca o stană, de piatră. - Du-te Surule... du-te departe... cât mai departe, Surule... du
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ursita... ai grijă de el!“, și se cutremură, din nou. * ...Suru se simți dintr-o dată, dezbrăcat de pospaiul domestic, dezlegat de om, și transformat pe loc în sălbăticiune... în fiară de pradă, adulmecând cu ochii larg deschiși, scrutând întunericul și văzduhul cu nările fremătânde, în vreme ce coama i se zbârlea valuri-valuri. Dinspre pădure se auzea chemarea, mai clar și mai precis ca niciodată, un urlet prelung, pe care o recunoscu înlăuntrul lui, pe care o mai auzise cândva... Se avântă în pădure
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
X Moartea bătrânului Toma Și, iarăși începură să se scurgă zile și săptămâni întregi... Veni toamna, o toamnă târzie și caldă. Era năbușeală. S-a întunecat, așa, deodată, ca seara... și nu erau decât două ceasuri după amiază. Păsările despicau văzduhul ca săgeți sclipitoare spre adăposturi... Rândunelele din cuibul de sub streașină, de deasupra ușii, speriate, stau amorțite. Cerul se întunecase ca de un fum gros. O scăpărare pe cer, de amânar pe cremene, fu urmată de o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de sub streașină, de deasupra ușii, speriate, stau amorțite. Cerul se întunecase ca de un fum gros. O scăpărare pe cer, de amânar pe cremene, fu urmată de o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi vântul înălță vârtejuri de colb și frunze în văzduh. Pădurea era învăluită de un val de ceață, lumina zilei murea înnăbușită în ceață... Nu-ți mai puteai da seama dacă e noapte ori ziuă. - Vine furtuna!... murmură bătrânul Toma. În odaie, focul pâlpâie în soba cu ocniță... Vălmășagul vântoasei
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ca o săgeată. „Tot așa trebuie să fie și sufletul omului!“, reflectă bătranul, cu răsuflarea tot mai grea. „...Se zbate în strâmtoarea trupului nostru, pân‟ ci scapă... Pân‟ ci scapî, ca șî rândunica, pi urmî, să rătăcească slobod, în adâncu‟ văzduhului albastru nemărginit..!“ Vântoasa trecuse. Soarele a început din nou să lucească, ceața se risipi. Pădurea se limpezi... așa dintr-o dată Deodată, se simți singur și cu sufletul pustiit... Niciodată nu s-a simțit atât de singur. - Sânt sângur, sângur... nici macar
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ieșirea dintr-o râpă mică. Deodată tresări... și, gândi cu voce tare: „Lupul.. lupul!“ și, din instinct, cu o mișcare, întoarse pușca. Lupul se apropia cu pași largi, prudenți... chiar spre dânsul. O bubuitură răscoli codrii... Anton trase orbește, în văzduh. Lupul făcu un salt îndărăt și dispăru. N-a avut nici cea mai mică intenție să tragă în el, ci, doar să-l sperie. În ultima vreme, vizitele lupilor s-au mai rărit. Rareori mai venea câte unul pe la stânile
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ară ogorul. În plug, boii cu spume sub jug și la gură, răsuflau adânc, sufereau... dar, trăgeau mai departe credincioși stăpânului, într-o înțelegere tacită, într-o împerechere de destin și suferință în inima amândurora. Soarele se lăsa spre asfințit. Văzduhul era încărcat de tălăngile cirezilor și a turmelor, cu mersul lor nepăsător la vale, printre carele cu boi, lăsând în urmă norul de colb cu mirosul izului de stână. În el parcă se strângea toată țărănimea noastră. Țăranul, boul și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu lățoșii. De sus de pe culme se mai auzea doar... „cling-cling... cling-cling...“, și ecoul vălurit al flăcăului: „Fa Anucă, faaa...!“ Sus, în limpezimea cerului, un norișor alb însângerat pe margini, de soarele la asfințit, se mistuia văzând cu ochii. În văzduh se simți aerul proaspăt și răcoros al toamnei. La o aruncătură de băț, apare pâlcul de salcâmi înalți. Acolo‟i cimitirul. Satul, viu... cu toții trăiesc învecinați cu morții lor. Soarele de sus de pe cer, parcă nepăsător, privește trecerea lor, sus
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se prefăcu într-un strigăt pe care-l sfărâmă între dinți... îl înăbuși cu pumnii în piept. Închise ochii strâns... strâns. Și, loviturile imimii în pieptul ei rămâneau în urechi ca bătăi de clopot. Clopotele continuau să bată rar, vălurind văzduhul, ca și cum ai arunca o piatră în oglinda apei liniștite. Plecă... plecă luând cu ea scânteia de viață care țâșnea din amintirea mamei și bunicului ei. Din poarta cimitirului, mai aruncă o privire tristă către mormintele înghițite de desișuri... După ce trecu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
când ceașca goală îi căzu din mână trezind-o, își dădu seama că adormise în fotoliul comod visând la acest moment. Prima ei întâlnire era în ziua următoare la zece dimineața, într-unul din multele turnuri de sticlă care străpungeau văzduhul prin aerul încărcat. Darcey se îmbrăcase cu costumul crem pe care și-l cumpărase și cu una din cămășile albe scrobite. Totuși, ieșind în aerul umed și simțind broboanele inevitabile de sudoare pe frunte, se întrebă cât timp avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
singur. La una dintre mesele de fier forjat ședea o femeie, în fața unei cești de cafea din care se ridicau aburi. Mâna dreaptă îi acoperea partea de jos a feței, astfel încât nu-i zărea decât ochii de un albastru ca văzduhul. Părul ei blond, ca de scandinavă, îi cădea pe frunte și se încurca în niște cârlionți ușori spre ceafă. Se holbă la ea și îi rosti numele fără să-și dea bine seama dacă vorbise. —Darcey? Odihnindu-și stânga, prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
ea vag. —O, Darcey, tu întotdeauna ai puterea să mă sperii. Zâmbetul lui era la fel de vag. Darcey nu știa ce să răspundă, așa că nu răspunse nimic. Apoi avionul se puse în mișcare, străbătu pista hurducăind și se înălță lin în văzduh. Zburau deasupra mării în momentul în care căpitanul declanșă semnalul de punere a centurilor de siguranță și spuse personalului de zbor să se așeze și ei deoarece se anunța o furtună pe care nu o puteau evita, iar avionul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
lui alese un Pinot Noir. Nu știu de ce sunt așa flămând, remarcă el când chelnerița le oferi pâine, iar el își adjudecă mai multe sortimente. Am mâncat bine la prânz. Cred că e din cauză că am scăpat de moarte sigură în văzduh. — Fraierule, zâmbi ea refuzând pâinea. —Trăiești foarte sănătos în ultimul timp, observă el. Alcool puțin, dietă ușoară - am băgat de seamă că nici la prânz nu ai prea mâncat. — Păi, încerc să fiu mai echilibrată în legătură cu viața mea în general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să îți faci griji, spuse Minette cu un aer nonșalant. Mă distrez și eu puțin. Dacă mama ei se distra, bine măcar că o făcea cu cineva care avea un castel, se gândi Darcey, sorbindu-și ciocolata, urmărind fulgerele care sfâșiau văzduhul și ascultând tunetele care bubuiau ca niște mingi de bowling pe pistă. Se întreba dacă Minette se simțea mai norocoasă decât Martin în urma despărțirii lor. Tatăl lui Darcey încă se lupta să își repare căsnicia cu Clem, iar asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
spre Sângeap și se afunda, întortocheată, în valea pârâuașului, care răcorea setea oilor, păscute de ciobanii locului. Băieții, călări, se întreceau și cântau din frunză, pentru a le mai trece pustiul de urât. Păsările susurau zgobii în întinderea neclintită a văzduhului, iarba foșnea alene, printre copitele cailor, iar pădurea chema viețuitoarele să-și primească tainul zilnic. Dintre râpele Podului de Lut, o închipuire de suflet omenesc se apropia de cei doi băieți: Ce arătare o fi și asta? întrebă Vasilică, care
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
duc acasă! Și cele două femei porniră grăbite de vântul ce se zbenguia printre baticele lor înflorate, îmboldind și pașii urătorilor. Se țineau strâns să nu lunece pe omătul preumblat de cetele de băiețandri, care pocneau din bice și spintecau văzduhul cu chiotele tinereții primenite și cu clinchete clopoțeilor, împodobiți cu brad și busuioc. Sărbătorile de iarnă trecură, dar bucuria lor fu tulburată, în tot satul, de telegrame morbide, care mai puneau, deasupra ușii de la intrare, câte o bucată de atlas
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
septembrie. .Poate chiar prea frumoasă pentru o zi de toamnă. Intr-o după amiaza însorită,am observat ca frunzele s-au aurit pe ramuri iar vântul le clătina și ele cădeau rând pe rând. Un popor întreg de păsări străbat văzduhul ca niște săgeți. Ele se pregătesc de plecare spre țările calde, în urma lor rămânând cuiburile triste și goale. Gospodarii satului vor ieși în curând la culesul roadelor din grădini, din vii, de prin livezi și de pe câmp. Soarele trandafiriu își
DE LA COPII ADUNATE… by Gabriela Irimia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/778_a_1738]
-
cer, dar când a ajuns aproape de nori a rupt-o vântul. fântânile Diminețile vin năpraznice în sudul Mexicului. Se trezesc mai întîi șerpii și vulturii. Cei dintâi ies din ruine să se încălzească la soare. Ceilalți dau ocoluri imperiale în văzduh, dezmorțindu-și aripile. Între ruine, cresc spini și trandafiri sălbateci. Pe aleea ce duce la piramidă au răsărit urzici. Vorba unui poet mexican, moartea are gust de pământ. La picioarele mele lunecă din când în când șopârle. În apropiere, descopăr
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
spre Hristosul de lemn, Doamne ajută! mă ridic și o iau mai departe pe drumul cel scurt, drum numai pentru picior și nu pentru roată, nu-mi place această agitație din jurul meu, o gălăgie veseloasă urcă de prin văi umplând văzduhul, și ochii mei se îndurerează ori de câte ori văd prin iarbă hârtii aruncate, resturi ale unui prânz îmbelșugat, sticle goale, coji de pepene, coji de banane, alunii devastați ca și cum o armată de nomazi s-ar fi așezat aici o vreme și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
așa cam palid, zburând grăbite în depărtare. Văzându-le, am început să mă întreb către ce locuri minunate se îndreaptă? Cât de lungă le este călătoria? Ce frumuseți văd în drumul lor? Oare cum se vede totul de acolo din văzduhul fără margini ? Dar cum ar fi dacă aș putea și eu să zbor? Soarele cobora spre asfințit, iar peste parc s-a lăsat o pulbere de lumină roșiatică. Această întrebare nu-mi dădea pace. Am simțit atunci o dorință neobișnuită
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]