4,573 matches
-
negură {EminescuOpVII 128} îmi întunecă ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părul negru și urcat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dulci aruncate abia sub umerii feței ei de marmură, cu părul care cădea-n inele strălucite și în creți splendizi și osteniți pe umerii ei... Și alături cu ea mergea-el... cu capul lui neacoperit, de Antinous. Asemenea unor aripi de vultur sălbatec cuprindea părul, negru și urcat ca un privaz, acea frumoasa si ostenită față de marmură de Paros... pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui dezgustați, buzele subțiri și-ntredeschise arătau o energică și crudă durere... și numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii... aș omorî - o... Ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
e... o negură îmi întunecă ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmblă prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lasate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
inventau imperii și 16 milioane de unguri, cari din fericire pentru lume nu esistă decât în oarbele fantasmagorii ale unor nebuni. Ci garzii regii s-au trezit. Freamătul codrilor ce dezghețau din seculara lor amorțire freamătul aripelor de fier a vulturului român a speriat pe inimici - azi îi sperie somnul acestui vultur, căci nu știu la a câta potență va ridica acest somn puterile sale. O, inimicii noștri s-au temut totdeuna de noi, dovadă că secol cu secol a conspirat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lume nu esistă decât în oarbele fantasmagorii ale unor nebuni. Ci garzii regii s-au trezit. Freamătul codrilor ce dezghețau din seculara lor amorțire freamătul aripelor de fier a vulturului român a speriat pe inimici - azi îi sperie somnul acestui vultur, căci nu știu la a câta potență va ridica acest somn puterile sale. O, inimicii noștri s-au temut totdeuna de noi, dovadă că secol cu secol a conspirat pe față și-ntr-ascuns contra esistenței noastre, și aceste conspirări toate n-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
al dimineței îmi pătrundea pieptul, simțeam cum îmi amorțește gâtul de răceală... până ce văzui salul meu, cu căsuțele lui mici, acoperite cu paie și risipite prin creierii de piatră a muntelui, de ți se părea un sat de cuiburi de vultur. Trecui prin mijlocul lui, pe lângă mica bisericuță de lemn, și tocmai la capătul satului mă oprii lângă bordeiul cel înfundat și sărac al tatălui meu. Prin ochiul de sticlă se vedea lumină. Trasei zăvorul de lemn de la ușa uscată și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu cei întîi fulgi de zăpadă înecînd cu puful lor de argint aerul neguros și rece al munților. Prin sate colinda vestea cumcă se ridicase românii împotriva ungurilor și împăratul Codrilor bătrâni și a munților suri și sterpi aduna pe vulturii din vizuinele lor stâncoase împregiurul flamurei românești. în creierii împietriți ai munților și-n acrul lor cel rece, flutura tricolorul, trăia libertatea Transilvaniei. Într-o noapte am văzut un spectacol măreț. In culmile munților, pe frunțile lor de piatră, care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cei vii, cari de cari mai mari - în fine, acolo-l vedeai pe român, cu fața arsă dar adâncă, cu ochii caprii și vioi, cu pletele lungi, crețe, negre strălucit, cari-ncadrau frunți largi și netede, mustața neagră, nasul de vultur, bărbia cam ieșită, ca a războinicilor străbuni. Sumanele cafenii ce spânzurau pe umere, cămașa cea albă ce, slobodă, dezvălea pieptul cel ars de soare ce ascundea inimi libere, cioarecii cei strâmți și albi, opincele cu vârful îndoit și legate de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu visuri de amor și sânii ei albi și plini, dezmierdați de albastrele și luciile valuri ale mărei. Mama uitită care, asupra visurilor, a uitat în creștetele arse și bătrâne ale Carpaților pe fiul ei cel cu ochii negri de vultur și cu fața mândră de rege. Italia a uitat pe români... ci românii iubesc Italia. Petrecusem iarna în lupte și suferințe. A le cita acele suferințe ar însemna a cita istoria acelor legiuni de lănceri cari, după chiar retragerea oaștei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că nu-mi aduc aminte de nimica, afară doar cumcă, tâmpit și nesimțitor, mă lăsasem prada acelei atonii care-nsoțea totdeuna durerile mele. A doua zi, când soarele de aur ardea din creștetul cerului, pe când voinicii, sculați demult, vegheau asemenea unor vulturi din vârful stîncelor asupra câmpiei, pe când ne-ncredințarăm ca eram siguri de orce urmărire, eu luai un hârleț de-a umăr și plecai mereu la vale până-n locul unde murise Ioan. Dușmanii cercetase pe - acolo, însă corpul acoperit [cu] mormanul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o stâncă de pe marginea groapei peste mine, or gândeam să mă-mpușc și eu și să sfârșesc cu mizeria ce se numește viață. Pe-o stâncă, departe, sta un român cu flinta-n soare și păzea privind în nouri. Un vultur ținând în căngile lui de aramă o turturică albă zbură asupra capului meu croncănind și dând din aripi, apoi se - nalță rotindu-se în sus, în nori, speriat de prezința mea. Românul și-ntinse flinta și punctul cel negru, ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
meu croncănind și dând din aripi, apoi se - nalță rotindu-se în sus, în nori, speriat de prezința mea. Românul și-ntinse flinta și punctul cel negru, ce plutea, din aer și dete foc - atunci, rostogolindu-se prin aer, căzu vulturul cu turturică cu tot în prăpastie. - Răzbunarea! murmurai eu. De ce să mor pîn-a nu-l răzbuna. După aceea am vreme și de murit și de trăit de voi vrea. Împlui groapa cu țărână, frânsei o ramură verde dintr-un arbor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Toată natura lui semăna a coardă întinsă peste măsură, care trebuie sau să se rupă sau să se-ntindă astfel încît să-și piardă pentru totdeuna toată elasticitatea... {EminescuOpVII 267} El se zbătea în brațele ei ca turturica în ghearele vulturului și părea că, asemenea mielului care caută cu gura lui gura lupului spre a-l săruta, căci nu-l cunoaște si crede că-i cânele, astfel el, în slăbiciunea sa copilărească, căuta fără de voie gura ci, ca și când ar fi zis
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
blestemată, domnule, dar și pedepsită pentru fapta mea. - De Dumnezeu? - Nu, pentru că bunul Dumnezeu a înțeles pricina faptei mele, de supraviețuire adică, și m-a iertat. De blestemat și de pedepsit a avut grijă zeul păsărilor, care avea înfățișare de vultur. El mi-a menit să mă prefac în mierlă și să mă aflu necontenit în primejdie. - într-adevăr, mare minune și cumplită întâmplare. Eu la așa ceva nu m-aș fi gândit. - Numai că bunul Dumnezeu nu m-a părăsit în
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92332]
-
patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte și pe dinapoi. 7. Cea dintîi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un vițel, a treia are fața ca a unui om; și a patra seamănă cu un vultur care zboară. 8. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea cîte șase aripi, și erau pline cu ochi de jur împrejur și pe dinlăuntru." Zi și noapte, ziceau fără încetare: "Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
parte din lună, și a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-și piardă a treia parte din lumina ei, și noaptea de asemenea. 13. M-am uitat, și am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, și zicea cu glas tare: "Vai, vai, vai de locuitorii pămîntului, din pricina celorlalte sunete de trîmbiță ale celor trei îngeri, care au să mai sune." $9 1. Îngerul al cincilea a sunat din trîmbiță. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă știe că are puțină vreme." 13. Cînd s-a văzut balaurul aruncat pe pămînt, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească. 14. Și cele două aripi ale vulturului cel mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri și jumătatea unei vremi, departe de fața șarpelui. 15. Atunci, șarpele a aruncat din gură apă, ca un rîu, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
din magazia lui Boria pe birou. Cutia, galben aurie, era făcută din lemn de mesteascăn finisat, probabil din Karelia, foarte plăcut la atins. Încuietoarea și balamalele erau din alamă. Încrustată în capac era o emblemă de alamă în forma unui vultur. Încercă cheia pe care i-a dat-o Zoia și pe care aceasta o găsise asupra lui Boria. Intră cu ușurintă în broască și cutia se deschise. Înăuntru dădu peste o coală de hîrtie ivorie atent împăturită. Porfiri duse hârtia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
toate fețele se întoarseră spre ei curioase, provocând o liniște momentană, înghițită rapid de zumzăitul oapeților. Ulitin se simțea copleșit în numele bătrânului călugăr pe moarte. Ăștia aștaptă un miracolo, gândi el. Au venit pentru miracol, însă par mai degrabă niște vulturi. Un grup de boieri, bărbații în haine imaculate, femeile în negru strălucitor, s-au strâns repede în jurul Fratelui Innochentie cu fețe pline de pioșenie. ă Cum se simte acuma? fu întrebarea la care toți doreau un răspuns. ă Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
gândire activă, persistentă, continuă, În timp ce eu eram inteligent doar ocazional, În salturi, discontinuu. Cele aprofundate de el și concluziile pe care le trăgea erau fundamentate pe principii testate. Cum să spun?Ă În lumea păsărilor el ar fi fost un vultur, În timp ce eu eram un muscar. Dar știa bine că Îi Înțeleg principiile - nici măcar nu era nevoie să mi le explice. Și dacă Își făcea vreo iluzie În legătură cu mine, era aceea că aș accepta să mă las corectat, să mă Îndrept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
spre 4 septembrie când după miezul nopții s-a dat alarma generală și am alergat la tranșee. Până dimineața am încărcat benzi pentru mitraliera ZB la care eram trăgător, o mitralieră puternică dar puțin cam antică având imprimat pe închizător vulturul nazist cu zvastica în gheare. Ceea ce m-a impresionat în acele zile a fost moralul extraordinar al românilor și în special al ostașilor, care asemenea mie, hotărâseră să-și apere țara chiar cu prețul vieții. Puțini mai înțeleg în zilele
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
în stare de șoc, un aragaz dacă i-ar fi căzut în cap, din ceruri, nu s-ar fi mirat. Au așteptat cinci minute, un sfert de oră apoi un ceas întreg. Luana căuta în lungul străzii cu ochi de vultur. Nici urmă de Săndel. Oftă, dezamăgită: Ce neserios! Să abandoneze el două fete ca noi. De teamă să nu rateze întâlnirea, "neseriosul" venise cu zece minute mai devreme. Se oprise în colțul străzii și se ferise să fie văzut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la șopârlele care se cățărau după furnici de-a lungul unui ciot de zid fierbinte și abandonat. - Privește, mi-a spus pe neașteptate Rotari, acolo-n vale spre apus! Am crezut că vrea să-mi arate zborul rotat al unui vultur; de fapt, îmi arăta cu degetul o perdea neagră de nori încă îndepărtați. N-am apucat să spun cuvântul „furtună“, căci un nor de praf ne-a învăluit odată cu o pală de vânt stârnită din senin. Acalmia a revenit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
întrebat de relația ta cu tatăl tău, Se-ntoarce acum spre Andrea, întins la soare, Cu Andrea se întâmplă invers, el răspunde doar la vocea paternă! Marea calmă care se sparge pe țărm, printre stânci presărate ca niște cuiburi de vulturi case albe, adierea brizei ce vine până la noi pe terasă, eu stând la umbră și privind toate acestea cu sentimentul nelămurit că am mai trăit o dată totul, că acum nu fac decât să-mi reamintesc, Andrea spune că i-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]