29,866 matches
-
os deosebit, având o mare variabilitate în mărime și formă. Este absent la om și din cauza aceasta a alimentat o serie de legende și anecdote de natură sexuală. Utilitatea acestuia în procesul reproductiv al lumii animale este dezbătută. Mai multe ipoteze au fost avansate pentru a explica avantajul existenței osului penian la unele specii, dar nici una dintre ele nu este acceptată în unanimitate. Osul penian este prezent la 5 ordine de mamifere: Este absent la ordinele: lagomorfe (iepuri), cetacee (balene, cașaloți
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
al lui Steller ("Eumetopias jubatus"), această proporție este de 6,2% în timp ce la foca de Groenlanda ("Pagophilus groenlandicus"), acesta este de 9,9%. Osul penian nu este indispensabil pentru reproducere deoarece multe specii nu îl au. Până în prezent, mai multe ipoteze au fost avansate pentru a explica funcția osului penian. Unii cercetători cred că osul penian a evoluat prin pleiotropie, adică, un mod de ereditate în care o mutație a unei singure gene afectează mai multe țesuturi sau organe și determină
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
reproducerii. Pentru adepții acestui punct de vedere, costurile legate de creșterea și menținerea osului penian, ca și riscurile de infecție sau fractură, sunt semne că osul penian posedă o funcție precisă. Natura acestei funcții rămâne totuși controversată. O a doua ipoteză ipoteză sugerează că diversitatea formelor și dimensiunilor osului penian constituie un fel de mecanism "cheie-broască", care izolează din punctul de vedere al reproducerii speciile care sunt prea apropiate din punct de vedere morfologic. Forma particulară a osului penian a unui
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
Pentru adepții acestui punct de vedere, costurile legate de creșterea și menținerea osului penian, ca și riscurile de infecție sau fractură, sunt semne că osul penian posedă o funcție precisă. Natura acestei funcții rămâne totuși controversată. O a doua ipoteză ipoteză sugerează că diversitatea formelor și dimensiunilor osului penian constituie un fel de mecanism "cheie-broască", care izolează din punctul de vedere al reproducerii speciile care sunt prea apropiate din punct de vedere morfologic. Forma particulară a osului penian a unui mascul
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
din aceeași specie și care ar face imposibilă o împerechere cu un mascul dintr-o specie asemănătoare. Acțiunea osului penian este concomitentă cu alte mecanisme (de exemplu: stimularea olfactivă) pentru a prezerva integritatea reproductivă a unei specii. O a treia ipoteză, cea de fricțiune vaginală susține ideea că osul penian asigură o rigiditate adițională penisului în erecție pentru a facilita penetrarea. Această rigiditate suplimentară ajută speciile la care monta (copulație) are loc înainte de erecție (de exemplu, canide) sau la speciilor care
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
loc înainte de erecție (de exemplu, canide) sau la speciilor care prezintă un dimorfism sexual pronunțat (de exemplu, mustelide, otariide). La speciile dimorfice, osul penian asigură un suport pentru a contracara rezistenta produsă de dimensiunea mică a orificiului vaginal. A patra ipoteză sugerează că osul penian joacă un rol în transportul spermei către ovul. Dimensiunea osului penian crește la speciile la care penetrația persistă după ejaculare și la speciile care au o penetrație unică și prelungită în locul mai multor penetrații de scurtă
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
consecințele nefaste pe care aceasta le-ar provoca livrării de spermă. Aceasta este mai ales valabilă la speciile la care perechile rămân sudate una de alta în timpul copulației pentru perioade lungi de timp, de exemplu, speciile din familia canide. Această ipoteză de intromisiune prelungită ar trebui dezvoltată pentru a explica dimensiunea osului penian la primate și, eventual, la unele carnivore și pinipede. A cincea ipoteză sugerează că osul penian a evoluat pentru a stimula conductele reproducătoare a femelei și a induce
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
de alta în timpul copulației pentru perioade lungi de timp, de exemplu, speciile din familia canide. Această ipoteză de intromisiune prelungită ar trebui dezvoltată pentru a explica dimensiunea osului penian la primate și, eventual, la unele carnivore și pinipede. A cincea ipoteză sugerează că osul penian a evoluat pentru a stimula conductele reproducătoare a femelei și a induce ovulația, ceea ce ar crește succesul reproducerii. Osul penian se folosește din mai multe motive care nu au nimic de a face cu cercetarea științifică
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
științelor naturii, un merit deosebit l-a avut Charles Darwin, fondatorul teoriei evoluționiste. În expediția pe vasul "Beagle" din anul 1831, a reușit să acumuleze date de mare importanță pentru cunoașterea organismelor marine. Cercetările sale efectuate în recifii coralieri și ipoteza lansată privind formarea atolilor și a insulelor de corali, au creat direcții noi de cercetare, care și în zilele noastre au rămas deschise cunoașterii vieții marine. În anul 1950 încep primele expediții oceanografice ale navei Calypso sub comanda lui Jacques-Yves
Biologie marină () [Corola-website/Science/332924_a_334253]
-
Guellouz, pag. 306) În limbajul semitic, rădăcina cuvântului “ashura” are semnificația de “zecime”. Se traduce literal prin: “a zecea zi”, care a dat și numele acestei sărbători (în anumite interpretări reprezintă chiar a zecea zi din lună, dar există diferite ipoteze cu privire la semnificația cuvântului). Pentru șiiți , celebrarea acestei zile reprezintă comemorarea martiriului de la , unde Husayn ibn Ali și familia sa au fost uciși. Șiiții îl consideră pe Husayn (nepotul lui Muhammad) ca fiind cel de-al treilea Imam și succesorul de
Sărbătoarea Ashura () [Corola-website/Science/333586_a_334915]
-
act de danie către M-rea Vladatos din Salonic, că făcuse daruri M-rii Sf. Dumitru din București. Identificarea Mănăstirii Sf. Dumitru cu biserica Sf. Dumitru - de pe locul actualei biserici de pe Str. Franceză colț cu Str. Sf. Dumitru - este doar o ipoteză, deoarece, concomitent, la sfârșitul veacului al XVI-lea, hrisoavele consemnează existența unui așezământ având același hram, amplasat în Ostrovul Dâmboviței. Ori, poziția actuală, dar și cea din trecut, a bisericii Sf. Dumitru „De Jurământ”, nu corespunde cu a unui lăcaș
Biserica Sfântul Dumitru - Poștă () [Corola-website/Science/333597_a_334926]
-
la majoritatea celulelor eucariote aparatul flagelar (format din flageli care pornesc de la un corpuscul bazal) este baza structurii citoscheletului. Centrul acestei structurii este format din unul sau mai mulți corpusculi bazali, care pot forma sau nu flageli. Cavalier-Smith a emis ipoteza că LECA ("Last Eukaryotic Common Ancestor" - ultimul strămoș comun al eucariotelor) avea un singur corpuscul bazal și un singur flagel. El a sugerat de asemenea, că unicontele (uniflagelatele), au conservat această organizare ancestrală, în timp ce bicontele (biflagelatele) descind de la un strămoș
Uniconte () [Corola-website/Science/333611_a_334940]
-
corpuscul bazal posterior. Astfel, aceste caractere derivate combinate cu fuziunea genei DHFR-TS (care codifică dihidrofolat reductaza - DHFR și timidilat sintetaza - TS) exclud posibilitatea ca rădăcina arborelui evolutiv al eucariotelor este situată în interiorul bicontelor. Cu toate acestea, una dintre problemele acestei ipoteze este că numeroase uniconte au în realitate mai mulți corpusculi bazali. Opistocontele flagelate au în mod caracteristic doi corpusculi bazali - unul flagelat, celălalt nu. În plus, a fost descoperită recent o amibă biflagelată ("Breviata") înrudită cu amibozoarele ("Amoebozoa"). Astfel, dacă
Uniconte () [Corola-website/Science/333611_a_334940]
-
Amoebozoa"). Astfel, dacă ne-am raporta la numărul de corpusculilor bazali într-o filogenie a eucariotelor, atunci ideea că unicontele au fost ancestral uniflagelate nu mai pare să fie valabilă. Dacă poziția filogenetică a acestei amibe ("Breviata") este confirmată, atunci ipoteza cea mai ponderată este că strămoșul unicontelor a fost el însuși biflagelat, ca și strămoșul tuturor eucariotelor și că unul dintre flageli a fost pierdut în cursul evoluției unor uniconte. O metodă alternativă în studiul strămoșului eucariotelor este utilizarea caracterelor
Uniconte () [Corola-website/Science/333611_a_334940]
-
pentru prima dată o legătură fizică între Pământ și ceruri. Apoi, părintele Angelo Secchi a comparat semnătura spectrală a Soarelui cu cele ale altor stele, și le-a găsit aproape identice. Realizarea că Soarele era o stea a condus la ipoteza ca alte stele ar putea avea sisteme proprii, deși acest lucru nu a fost să fie dovedit încă aproape 140 de ani. Discrepanțe în continuare aparente între orbitele planetelor exterioare l-au condus pe Percival Lowell la concluzia că o
Descoperirea și explorarea sistemului solar () [Corola-website/Science/333637_a_334966]
-
lungă; membrele scurte și corpul îndesat. Picturile rupestre din peșteri sugerează că între membrele anterioare și cele posterioare exita o fâșie lată de culoare închisă, însă această caracteristică nu era una universală și este foarte greu de probat veridicitatea acestei ipoteze. Cornurile dure de pe creștet erau folosite atât ca instrumente de săpat, căutat hrană, cât și ca arme defensive sau de atac în fața prădătorilor. Rinocerul lânos a dispărut în timpul ultimei perioade glaciaare, în urmă cu 12 - 10.000 de ani. La
Rinocer lânos () [Corola-website/Science/333746_a_335075]
-
și prin baterile de monede cu inscripția "Amrallah" (adică amir, emir, duce), fapt nemaiîntâlnit în restul imperiului, până atunci. Către 1369 tătarii nu mai bat monedă aici, și nu mai joacă acea poziție importantă pe care o ocupau anterior. Conform ipotezei monedei bătute la Șehr al-Djedid, reiese că în a doua jumătate a deceniului al șaptelea (anii 1376-79) orașul era independent față de hanul Hoardei de Aur, actul de nesupunere bineînțeles că deranja centrul. După asediul comun lituaniano - tătar al Kievului (1369
Șehr al-Djedid () [Corola-website/Science/333776_a_335105]
-
în clădirea cea lungă lipită de zidul cetății, și care servea celulelor de arest. Au fost cu acest prilej descoperite ziduri masive, care au fost identificate aproape cu certitudine ca aparținând palatului herodian și au confirmat pentru prima dată această ipoteză istorică.
Kishla din Ierusalim () [Corola-website/Science/333810_a_335139]
-
veche construcție din localitate. Anul construcției nu este cunoscut, pisania bisericii fiind probabil distrusă sau doar ascunsă la construirea în secolul al XVIII-lea a turnului clopotniță de deasupra pridvorului. Informațiile obținute în urma cercetărilor arheologice au dus la formularea unei ipoteze asupra existenței unei biserici mai vechi pe locul celei actuale. În mormintele din apropiere s-au descoperit pietre și urme de mortar, precum și trei monede din vremea regelui ungar Matia Corvin (o monedă perforată din 1488, un denar perforat bătut
Ținutul Cârligătura () [Corola-website/Science/333871_a_335200]
-
care nu decurg din principiile mecanicii cuantice, ci au la rândul lor caracter de postulate, rezultate din analiza teoretică a datelor experimentale. Aceste postulate ale mecanicii cuantice nerelativiste se obțin însă, în cadrul teoriei cuantice a câmpurilor, drept consecințe ale unor ipoteze cu caracter foarte general. Studiul sistemelor de particule identice a arătat că acestea pot fi clasificate, din punctul de vedere al distribuției statistice în spațiul stărilor, în două categorii exclusive. Particulele care ascultă de statistica Bose-Einstein au fost numite bosoni
Particule identice () [Corola-website/Science/333894_a_335223]
-
continuu de stări de energie negativă, nemărginit inferior, inacceptabil fizic ca atare. De asemenea, ea admite soluții care corespund unei particule cu aceeași masă ca electronul, dar de sarcină electrică opusă. Pornind de la aceste caracteristici, Dirac a formulat în 1931 ipoteza că ecuația sa nu descrie un singur electron, ci un sistem de particule, electroni dar și particule de sarcină opusă pe care le-a numit „antielectroni”. Examinând urmele lăsate de radiația cosmică în camera cu ceață, Carl Anderson a descoperit
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
a numit „antielectroni”. Examinând urmele lăsate de radiația cosmică în camera cu ceață, Carl Anderson a descoperit în 1932 o particulă cu caracteristicile antielectronului, care astfel a devenit realitate și a primit numele de "pozitron". Teoria multiparticulă construită pe această ipoteză, numită electrodinamică cuantică, descrie comportarea unui sistem de electroni și pozitroni care interacționează prin intermediul câmpului electromagnetic. Ea a căpătat forma definitivă în ultimii ani ai deceniului 1940, prin lucrările lui Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger, Richard Feynman și Freeman Dyson. Funcția
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
gracilens" era o cordată, alte grupuri, cum ar fi Hemichordata și graptoliții, nu sunt. Acestea au doar un fel de notocord primitiv la începutul vieții. Prezența unei creaturi relativ complexe, ca "Pikaia gracilens" acum 530 de milioane de ani, întărește ipoteza controversată conform căreia diversificarea vieții ar fi început cu mult înainte de Cambrian — poate chiar în Precambrian. Procesul de dezvoltare a capului, numit „cefalizare”, a fost observat în cordate arhaice, cum era "Pikaia", și poate fi observat și azi la cefalocordate
Pikaia gracilens () [Corola-website/Science/333042_a_334371]
-
membru al Academiei din Alexandria și este considerat fondatorul geografiei matematice. A fost cel care a introdus noțiunea de oblicitate a axei de rotație a Pământului. El a subscris la ideea unui Pământ cu precesiune dar nu a acceptat niciodată ipoteza heliocentrică a lui Heraclides. Eratostene a determinat pentru prima oară, în anul 240 î.Hr., dimensiunea razei Pământului (considerat ca sferă) folosindu-se de măsurarea unui arc de meridian, de poziția Soarelui pe cer la un moment dat și de mărimea
Istoria geodeziei () [Corola-website/Science/333025_a_334354]
-
300 de ani a lui Eratostene. Cosmologia sa geocentrică a fost utilizată până în secolul al XVII-lea. Pământul era centrul universului, în jurul căruia se roteau Luna, planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn și Soarele. Ptolemeu nu a acceptat niciodată ipoteza heliocentrică în care credeau mai mulți astronomi de dinaintea sa. Totuși, fără ajutorul binoclului, el a reușit să catalogheze mai multe stele. A realizat de asemenea un fel de anuar al astrologiei, denumit "„Syntaxis”", care a circulat mai apoi în lumea
Istoria geodeziei () [Corola-website/Science/333025_a_334354]