29,899 matches
-
aplecăm mai atent asupra originii și evoluției numelui său. *** Într-un capitol din "Istoria limbii romîne"51, în anul 1969, C. Poghirc constată că hidronimul "Dunăre" nu s-ar explica prin nici unul din numele sale antice și moderne și îl citează pe G. Ivănescu care, în lucrarea "Contributions onomastiques" (București, 1958), îl consideră ca preindoeuropean. Dilema filologică vine din faptul că nu s-a găsit o corespondență între numele Danubius, semnalat în antichitatea romană, și numele Istros, consemnat în același timp
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
sec. I a. Cr. - sec. I p. Cr.), iar înaintea lor Salustius (87-35 a Cr.). Deși roman, în "Tristele" sale, Ovidiu nu numește Danubiu cursul inferior al fluviului ci Istru, iar după el Silius Italicus (25-101 p. Cr.), în "Punica", citează "Istrul cu două nume" (I. 326). Evident, pentru cursul inferior romanii adoptaseră, latinizând, vechiul nume, diferit, transmis lor de la greci. Prin aceasta nu numai că ei respectau o tradiție și exprimau o barieră psihologică, determinată de obstacolul defileului cu cataractele
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
derivație spre Câmpul Mare al Ulpiei Traiane, pentru mori și irigații, funcționând din vremea lui Hadrian, conform unei inscripții găsite în zonă59. Sunt numeroase hidronimele de ape mici de origine latină, cu mare răspândire pe tot teritoriul spațiului carpato-dunăreano-pontic. Să cităm cîteva: Limpedea (lat. limpidus), Tulburea (lat. turbulus), Apa Neagră (lat. nigra), valea Albă, Alba (lat. album), Balta Verde (lat. viridis), Amaradia, Amara (lat. amarus), Lacu Sărat, Sărata (lat. sal), Apa Caldă (lat. calida), Recea (lat. recens), Repedea (lat. rapida). Runcul
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Corneliu Mateescu, îndreptățesc presupunerea că în acest loc s-a putut practica irigarea prin derivare gravitațională încă din Neolitic. Figura 9 este edificatoare în acest sens61. Fig. 9. Pârâul Obârșia între măgurile cu vestigii neolitice de la Vădastra. Al. Rosetti 62 citează pârâul Craiova, în Munții Cumpănul, care se varsă pe dreapta în Cerna. În zonă, în Banatul carașovean, există tradiția unor Craiu Iovan sau Iova (B. P. Hasdeu 63). Firește, în țară, lista este mult mai lungă. Cu rezonanță slavă avem
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
hienele și carnivorele mari asupra cadavrelor și ce se Întâmpla fără nici o intervenție umană În gropile frecventate și devastate de urși. În ceea ce privește contextul vestigiilor cultuale, K. Flannery (1976, cap. 11) a efectuat un experiment bazându-se pe modelul lui Rappaport, citat În subcapitolul 3. Acest model este potrivit pentru aplicarea sa În arheologie pentru că pune religia În relație cu organizarea socială, cu relațiile tribale și cu economia și separă actele religioase În clase funcționale capabile să opereze În contexte diferite. Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aparență pastorale care au În comun noua tradiție funerară a tumulilor funerari - kurgan (cca 4 500-2 800 Î.Hr.). Adepții originii „stepice” a indo-europenilor susțin că acești nomazi au invadat fizic restul Europei - În trei valuri, conform părerii lui Gimbutas, citată În subcapitolul 10 -, determinând dispariția religiilor neolitice sau apariția unor hibrizi rezultați din sincretismul cu noua ideologie a puterii și a cosmosului. Alți cercetători consideră că s-au Îmbinat doar ideile, religia, Înainte de toate, asemenea unei „evanghelii” ante litteram. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aceluiași rege-zeu Horusxe "Horus", sau „fiu al lui Raxe "Ra"”, regele actual este, În cel mai strict sens al cuvântului, fiul al lui Amonxe "Amon", fiind În mod clar legat de acesta. Puțin după redactarea textului pe care l-am citat, apare, În perioada de vârf a puterii imperiale, Stela Poetică a lui Tutmes al III-lea1, un text lung cu o complexă structură retorică ce Înșiruie tot ce a făcut zeul pentru fiul său și mulțumește pentru ce a făcut fiul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un Început idilic, pastoral și liniștit În vârtejul unei lumi fabuloase poartă numele a doi zei: Bataxe "Bata" și Anubisxe "Anubis". În realitate sunt chiar ei, ajunși Între oameni pendulând Între condiția lor cotidiană și cea divină. Mai pot fi citate și alte povestiri, având toate aceleași caracteristici formale și aceeași adaptare a divinului la lumea umană, pe care cititorul sau ascultătorul o simte ca fiindu-i proprie. 19. DEIR EL MEDINA ȘI RELIGIA POPULARĂTC "19. DEIR EL MEDINA ȘI RELIGIA
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la moarte orice ființă umană. c) Aporia zeilor care mor În ciuda celor spuse mai sus, putem citi În mitologia sumero-akkadiană despre unele divinități aparținând lumii cerești care ajung să moară. 1) Innanaxe "Innana"/Iștarxe "Iștar", Dumuzixe "Dumuzi", Gheștinannaxe "Gheștinanna" - Trebuie citat În primul rând, mitul sumero-akkadian despre Coborârea lui Inanna/Iștar În Infernxe "Infern". Mitul povestește că marea zeiță, dornică să cunoască secretele surorii sale Ereșkigalxe "Ereșkigal", regina infernului, se hotărăște să coboare În regatul subpământean. Se Înfățișează mândră, Împodobită solemn
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Crearea lumii (cosmogonia)" a) Atestarea Deținem 11 lucrări principale sumero-akkadiene care tratează originea lumii și iau În considerare cosmosul În Întregul său, dar și În părțile sale principale (aștri, țări, regiuni, cetăți, râuri etc.)1. Pentru a fi scurți, vom cita doar titlurile: 1) Prologul mitului sumerian Ghilgameșxe "Ghilgameș", Enkiduxe "Enkidu" și Infernul (sau Ghilgameș și Arborele ¾uluppu); acesta va fi reluat pe tab. XII a poemului akkadian despre Ghilgameș. 2) Prologul mitului sumerian Cearta dintre Arbore și Trestie (giș și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Gudanumxe "Gudanum", Enlilxe "Enlil", Utuxe "Utu", Nisabaxe "Nisaba". În ceea ce privește textele cu caracter mitologic, greu de Înțeles, divinitățile implicate (Utu, Enlil, Tiamat, Enki) par să confirme matricea sumeriană (pre)dominantă. Mai trebuie semnalat faptul că o secțiune de texte lexicale sumero-eblaite citează o serie de zei sumerieni pentru care se dă totuși și corespondentul local: astfel avem la dispoziție un izvor prețios pentru a descifra o parte dintre procesele de interpretatio a divinităților considerate asemănătoare, care au avut loc În mediile teologice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care ne-a ajuns de la Filon din Biblos; acesta a scris În greacă În secolul al II-lea d.Hr. o „Istorie feniciană”, ale cărei fragmente sunt păstrate de Eusebiu din Cezareea (sec. al IV-lea d.Hr.) care le citează polemic pentru a le combate conținutul păgân. Filon din Biblos afirmă că a fructificat moștenirea unui preot fenician legendar, Sanchuniaton, care a trăit În epoca războiului troian. În materialele sale, În care sunt expuse credințele privitoare la cosmogonie, la originile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Melqart" și Eshmunxe "Eshmun", prezenți mai ales În numele teofore. Printre alți zei de seamă figurează și Baalxe "Baal" Shamemxe "Baal Shamem", Sidxe "Sid" și Milkashtartxe "Milkashtart". O versiune oficială a panteonului cartaginez este transmisă de Polibius (VII 9, 2-3), care citează zeii xe "Baal Hammon"punici (cu un nume grec corespunzător), ca martori Într-un text ce conține tratatul de alianță propus de Hannibal regelui Filip al V-lea al Macedoniei, În 215 Î.Hr. În restul Africii se confirmă supremația
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ieremia 16,5. În orice caz, În izvoarele aramee practica este atestată clar În colonia iudaică de la Elephantina (Syene 1, În Egipt) și la Palmira, dar nu există motive de Îndoială că această instituție cu o istorie milenară (termenul este citat la Ebla, Emar, Ugarit, deci În lumea feniciano-punică), nu ar fi fost răspândită și În mediul aramaic. Unele aluzii sporadice ne oferă vagi mărturii despre rolul profeției (În inscripția lui Zakkur amintită mai sus, profeții sunt menționați explicit) și al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau putere; legitimează asemenea granițe și, În același timp, reprezintă acel lucru În care se regăsesc toți (commune) și binele public (salus publica). Romanii au inventat o gamă bogată de criterii pentru a putea clasifica și indica societatea lor complexă; cităm doar unele dintre ele, luate din Viețile celor doisprezece Cezari, lucrarea lui Suetonius: classis, condicio hominis (incerta, abiecta, Latina), dignitas (equestris, matronalis, senatoria), genus (patricium, infimum), gradus (secundus), locus (summus, princeps), ordo, persona (rol), sors (ultima, extrema), status (servitutis). Acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de divinitate și critica religiei cu o necesară devoțiune practicată pe plan social. Varro nu admite nici măcar faptul că religia de Stat ar avea „adevăratele imagini” ale divinităților, deoarece acestea nu au nici membre, nici sex1. El Își legitimează afirmația citând explicit din Xenofan din Colofon; asemenea acestui reprezentant de prestigiu al școlii eleate (cf. subcapitolul 2.3b2c), el vrea să Își exprime doar propria părere și nu lansează afirmații sigure: În mod clar, este vorba despre o măsură de apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În istoria acelor res humanae ale poporului roman reprezintă un progres valoros În dezvoltarea istoriografiei. Întrucât Tertullian, Arnobius și Lactanțiu au folosit această Summa theologica a lui Varro, iar Augustin a considerat-o atât de importantă Încât să o combată citând abundent din ea, istoria religiei romane a lui Varro, chiar dacă este fragmentară și contraversată, continuă să fie o parte esențială, de referință, a istoriei intelectuale și religioase a Europei. AbrevieriTC "Abrevieri" ACT Atti del Convegno di Studi nella Magna Grecia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Învățătura unui Înțelept ca să Își sprijine propria teză a refuzului sacrificiului sângeros și, În legătură cu el, refuzul consumului de carne cu scopul mântuirii sufletului (Porphyrios, Despre abstinență, II, 34). El parafrazează deci un pasaj al tratatului „Despre sacrificii” care va fi citată ca operă a lui Apollonius din Tyana de către autorul creștin (Eusebiu, Praeparatio evangelica, IV, 13, 1). Aici se afirmă că singura formă de cult cu care poate fi cinstită divinitatea supremă este pura rugăciune interioară, care pornește de la „ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
această dată, aduce la viață ceea ce deja exista. Așadar, Învierea este mai ușor de Îndeplinit decât creația (Marele Bundahișn XXXIV, 5-6); această idee se Întâlnește de altfel și În creștinism, și În Islam (Bausani, 1957; Gnoli, 1963, pp. 170-176). Capitolul citat din Marele Bundahișn, XXXIV (30) (cf. MacKenzie, 1989a, 550), dedicat acestei probleme (Abar rist³kh¶z ud tan ș pas¶n, „Despre Învierea morților și despre Trupul Final”), explică faptul că Ohrmazd va putea rechema de la Spiritul Pământuluixe "Spiritul Pământului" (m
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca elemente Împrumutate de slavi din alte culturi. O serie de cercetări aprofundate, care pornesc de la Meillet (1926) și merg până la Benveniste (1967) și Jakobson (1970), au pus În evidență o strânsă legătură În privința inovațiilor cu lexicul religios iranian; vom cita situațiile cele mai clare luând, de aici Înainte, rusa ca unic exponent al slavei și omițând celelalte limbi slave: 1) slava și iraniana au eliminat numele indo-european al cerului (ca obiect al cultului: *dy¶us), Înlocuindu-l cu termenul *nebhos
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Toutatisxe "Toutatis") apare la dativ (Toutati) În câteva Înscripții latine din Gallia; Esusxe "Esus" este unul dintre zeii amintiți pe monumentul nautae Parisiaci (Duval, 1987, II, 1, p. 14); Taranisxe "Taranis" (rectius: Taranusxe "Taranus") este atestat Într-o inscripție galică citată de Duval (1987, I, p. 27). Însă dincolo de nume, Lucanus nu ne oferă nimic despre natura reală a acestor zei. Ne aflăm astfel În fața unei dificultăți serioase, care se repetă aproape constant: unele izvoare ne dau numele indigene ale zeilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se zămislesc copii. Această concepție despre funcțiile suveranului Își are cu siguranță originea În cultura indo-europeană, iar urmele ei se păstrează mai ales În India și Grecia; este suficient să amintim un fragment din Homer, perfect coerent cu textul irlandez citat acum: ș...ț rege mărit, temător de zei, care Bună dreptate aduce-ntre multe-oțelite popoare, Bun fiind stăpânitor, iar glia cea neagră-i aduce Grâu ca și orz, și de soi, iar pomii de roade se-ndoaie, Turmele pasc ne-ncetat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
devenit preot, brațele sale, războinic, coapsele sale, țăran, iar din picioarele sale s-a născut sclavul (Rig-Veda X, 90; cf. Varenne, 1982 și Lincoln, 1986). Trebuie să evidențem două lucruri: În toate miturile despre originea umanității, pe care le-am citat până acum, umanitatea este identificată imediat cu poporul care păstrează și povestește mitul: Tuistoxe "Tuisto" și Mannusxe "Mannus" sunt la originea triburilor germanice, PuruÌa dă naștere unei umanități Împărțite social conform diviziunii indiene tipice, Manu este chiar autorul presupus al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
romană nu a făcut decât să Întărească această tendință inițială. Pe de altă parte, este clar că uzanța predominantă trebuie să fi fost constituirea, În interiorul pădurilor, a unor zone sacre, destinate cultului divin și În special jertfelor. În fragmentul deja citat din Germania (XL) unde vorbește despre zeița Nerthusxe "Nerthus", Tacitus amintește că, Într-o insulă din Ocean, neprecizată, se află o pădure sacră În care este păstrat un car acoperit cu o pânză, destinat să poarte statuia zeiței În timpul procesiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din aceasta o zeiță legată de apă și mare, cum este cu siguranță Njördr, răsturnând astfel vechea și la fel de nesatisfăcătoarea definiție a lui Nerthus ca zeiță-mamă, care ocrotește agricultura; această definiție este cu atât mai nesatisfăcătoare, cu cât, În fragmentul citat din Tacitus, ea apare ca izvor de pace, bunăstare și bucurie pentru oamenii printre care este purtată În procesiune, dar nu apare și ca personaj specific legat de viața câmpurilor. De fapt, tot ceea ce se poate spune despre Nerthus este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]