3,167 matches
-
aici, în irizații de aur și purpură, reanimând totodată personaje tenebroase și întâmplări de nepovestit. Conu Rache relatează, cu o plăcere pusă pe seama bătrâneții, trei capitole din întinsa lui experiență de om al legii ce a privit prea adesea în abisul firii omenești. Primul episod are în centru dispariția neelucidată a unui șef de birou, Gogu Nicolau, iar rememorarea acesteia e declanșată de apariția văduvei lui, mare iubitoare de "crenvirști" și bere. Gogu Nicolau, întorcându-se în București dintr-un voiaj
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
limbajul său unic, expresiile comic- vulgare și raționamentele brutale după care își conduce acțiunile. Croitoreasă și, ocazional, ajutor în casa Ioaniu, Vica e observatorul frust, însă autentic, al evoluției marii istorii, dar și al istoriei mărunte, conturată într-un veritabil abis temporal, deschis de o fotografie de familie din casa rece și pustie a Ivonei. Structura de profunzime a romanului reprezintă o dispunere concentrică a unor perioade bine definite din evoluția dramatică a familiei, iar dinamica narativă surprinde personajele în cadre
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
erodată de isterii paroxistice, iar pariul neuronal cu drogurile devine motivație existențială. În fond, prin pupilele dilatate ale acestor aventurieri pătrund umbrele unui final de eră a experienței pure, a încercării de a testa limitele conștiinței prin sucombarea curajoasă în abisuri interioare efemere. Pierderea inocenței este celebrată în cartea lui Hunter S. Thompson printr-un incontrolabil apetit al asimilării drogului ca substanță vitală cu rol apotropaic, protejând individul de o realitate diformă și de un sine însuși deja obosit. "Dilemateca", anul
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
face singurul gest prin care viața îi mai poate da iluzia că e trăită. Zuckerman își scrie dialogurile imaginare cu Jamie, salvând prin ficțiune ceea ce îi este refuzat în realitate, ancorat în iluzia densă de cuvinte ce-l susține deasupra abisului. Fascinată deopotrivă de Jamie și de Joseph Conrad, fantoma lui Roth știe, precum marinarul Marlow, că trăim așa cum visăm: singuri. "Dilemateca", anul V, nr. 49, iunie 2010 Derivă în trei acte Romanul lui Philip Roth, Umilirea*, reia câteva dintre temele
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
nostru explicit. "Dilemateca", anul VIII, nr. 85, iunie 2013 American Beauty "Dintotdeauna am fost perversă", declara Dorothea Tanning în 2004, la vârsta de 94 de ani, într-un interviu pentru "The Guardian". Tocmai îi apăruse primul roman, Chasm:A Weekend (Abisul: un weekend), la care a început să scrie în 1943. Au fost anii în care, pentru artista suprarealistă americană, scrisul și pictura au devenit codul autentic al unei vieți libere, despre care vorbește, în ultimii săi ani, cu un orgoliu
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
lui ca și în ceilalți 35, dinainte". Deși anii '50 i-au marcat despărțirea de suprarealism, Tanning a continuat să-și reinventeze, în forme ce au inclus, treptat, și sculptura, dialectul minor, primitiv și pur, întins peste ariile neliniștii din abisul interior: copilăria și pierderea inocenței, descoperirea corpului și a sexualității, solitudinea inexorabilă, revărsarea vieții banale în ireal, revelate, fiecare, în frânturi de coșmar, în fetișuri bizare și amintiri grotești, proliferând liber, sub amprenta întunecată a unei sensibilități gotice. Romanul Abisul
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
abisul interior: copilăria și pierderea inocenței, descoperirea corpului și a sexualității, solitudinea inexorabilă, revărsarea vieții banale în ireal, revelate, fiecare, în frânturi de coșmar, în fetișuri bizare și amintiri grotești, proliferând liber, sub amprenta întunecată a unei sensibilități gotice. Romanul Abisul: un weekend este versantul narativ al artei Dorotheei Tanning, revers și contraparte a unei lumi plastice mereu măcinată de impulsul invaziei și al contaminării. Aliniate în poveste, spaima, dorința, violența și moartea închid patrulaterul unei istorii fantastice, în care imaginația
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
de muzica lui Mozart, pe care Ernst și Tanning o ascultau în serile călduroase de la marginea deșertului, Eine Kleine Nachtmusik este, alături de Birthday, cel mai cunoscut tablou al Dorotheei Tanning. Pictura acestei perioade abundă în scenarii reluate narativ în romanul Abisul: Children's Games/ Jocuri de copii (1942) reface coreografia violenței infantile, prin același duet al fetițelor surprinse în plină agresiune - aici ele rup, vertical, tapetul de pe pereți, dezvăluind imaginile secrete ale corpului, ce par să o absoarbă, foarte concret, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
văluri lăptoase și mușchi cabalini, răsare lângă ele și le ține isonul, ridicată pe multe picioare subțiri, adăpostind sub aripa dreaptă o fetiță neagră ce-i cuprinde pieptul. Creatura e întruparea fantasmei recurente a monstrului cărnos, vorace, animalic, transpusă, în Abisul în personajul Raoul Meridian. În The Guest Room/ Camera de oaspeți (1950-1952) alte două copile se lasă bântuite de o fantasmă nocturnă - un intrus scund și puternic, ascuns sub o glugă de călău, le tulbură dormitorul cast. Din nou, un
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
dușmănos al pustiului va adăposti un șir fatal de violențe barbare, estetizate în cadre însumând tablouri rafinate ale ororii, cărora Tanning le-a rezervat, de data aceasta, plasticitate verbală. Un hibrid între suprarelismul vizual al artistei și expresia lui literară, Abisul este integrabil marii paradigme a avangardelor istorice ca replică și ecou a unor efecte venind de la Marchizul de Sade și Lewis Carroll. Destina e o femme-enfant8 periculoasă, mai curajoasă și matură decât Alice, căreia Dorothea Tanning îi conferă atributele unei
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
dorinței scriitorului. SF-ul este un material privilegiat, prins în mrejele unei fantasmagorii personale. Textele lui Brussolo cer un flux torențial. Îl pot transporta pe cititor numai într-o acumulare nebunească de imagini, aproape de la un inconștient la altul, în abisuri de uimire sau de perplexitate. Din lectura celor patru universuri, cele ale lui Philip K. Dick, Ursula K. Le Guin, Elisabeth Vonarburg și Serge Brussolo, am putut observa că SF-ul este departe de a fi monolitic, iar domeniul lui
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
puterea individului de a-și asuma responsabilitatea asupra deciziilor sale. Fortăreața Bastiani este izolată într-un peisaj muntos straniu, învăluit mereu de negură sau de razele reci ale lunii, peisaj propice fantasticului, în care stoluri de corbi se pierd „înspre abisul ca o pâlnie al văii” (p. 18). Lipsa de determinare spațio temporală a acțiunii situează de la început romanul într-o zonă a abstractului, specifică formulelor parabolice, dar și textelor fantastice. Fortăreața devine, pe măsură ce drumul pare mai anevoios, un adevărat mit
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
ți se alătură dacă iubești lumea și viața. Chiar așa. Căpitane, dacă marea ar fi mereu supusă și vânturile ar sufla lin și binefăcător în orice cursă, ai naviga fără să încerci spaime și fiori, fără să dai ochii cu abisurile morții atunci când se dezlănțuie uraganale. În cele din urmă te-ai plictisi să fii comandantul unui calm peren unde totul s-ar desfășura conform previziunilor și regulilor. Un poet italian pe care Franța încă nu-l știe, compara viața cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
vedere a ființei divine, etern transcendentă. Precum spuneam anterior, teologia catafatică este simbolică, ea neaplicându-se decât atributelor revelate, în timp ce teologia apofatică mărturisește neputința cunoașterii religioase, fixând o limită riguroasă prin chiar utilizarea noțiunilor de infinit și nenăscut. Astfel, în jurul abisului intradivin există un cerc de tăcere. Nu este vorba de o imposibilitate logică, umană, ci de profunzimea insondabilă a ființei dumnezeiești; întunericul inerent credinței protejează taina de nepătruns a proximității lui Dumnezeu. Teoria palamită este elocventă în privința decelării cu acuitate
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
făcându-se apel la termenul de inconștient (unconscious). (Tocmai în lumina a ceea ce urmează, poate că în românește „neconștient” ar fi preferabil lui „inconștient” sau „subconștient”.) El nu mai are însă înțelesul de ceva reprimat de conștient, adânc fixat în abisurile eului și care poate fi adus la suprafață doar prin îndelungi eforturi psihanalitice. Neconștient înseamnă resursele psihologice pe care le am, dar de care nu îmi dau seama, înseamnă că gândesc, dar nu am conștiența desfășurării gândului, înseamnă că, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
protagonistului celui de-al doilea roman), de artă. Nu faptul că sunt scrise la persoana Întâi - ce roman mai are astăzi narator omniscient, ce literatură mai crede În Realitate, sau În altceva decât În ea Însăși? - și nu punerea În abis provoacă simpatia cititorului, suprasaturat de tehnici scrpturale care de care mai sofisticate, de fragmentarism, violență, exhibiționism, revoltă, etc. ci poiezia, felul cum Tanguy Viel și-a Întrupat ideea și ideea Însăși de a scrie cărți cu un asemenea subiect, ritmul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
în același timp, îi descoperă viciile, abil disimulate până atunci. Marea încercare prin care trebuie să treacă Ducele deghizat este, așadar, confruntarea cu revelațiile supravegherii! Într-adevăr, se întâmplă uneori ca supravegherea să aibă asemenea urmări: ea spulberă iluzii, cască abisuri între oameni până nu demult apropiați. Din punct de vedere dramaturgic, supravegherea este întotdeauna o provocare. Măsură pentru măsură pune o problemă aparte regizorului, care trebuie să ia o decizie. Aici, spectatorul nu mai este suprainformat a priori, căci strategia
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
caii săi de bătaie. Noi nu am gîndi decît pentru că am avea în noi această mișcare perpetuă a referinței la noi-înșine, care ne închide în bucla sa. Să dăm calculatorului propria sa auto-referință, această posibilitate de a se cufunda în abis, și nu mai există diferență între mașină și om135. De unde se vede că, parte a jocului, paradoxul devine o tehnologie care va domni ca stăpînă absolută, cu atît mai absolută cu cît un paradox nu poate fi contrazis. C) Simularea
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
răspuns obosit și grav: "O amoebă". De fapt, misterul vieții este "Miezul", ne-o spune, la modul blagian, în poemul cu același nume. Miezul este sămânța care va face să prolifereze cerul, și pământul, ea nu va mai rătăci în abis, ci va face să apară bradul, muntele, întunericul și lumina: Va mângâia pietrele și le lasă gravide/ Fără nici o rușine/ Ca un porc." ("Miez") Poetul încearcă să-și reprezinte sufletul; acesta este burete, perie, stea sau telescop. Privim cu sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-ne prototipul, dă-ne prima sămânță/ și ca pe un păcat ce vrea să fie iar/ șoptește, Limpezimea Ta, pronunță/ acel cuvânt originar!". În poemul "Instanță" este bolnav de cunoaștere și este chemat la judecată în fața absolutului. Simte nevoia unui abis justițiar. Divina comedie este divina aventură "Rai altoit pe iad tânjind spre purgatoriu/ Ce însemnăm în jocul de forțe ce-și bat joc?/ Trăim râzând și naștem, pe dealul iluzoriu,/ diverse lumi de ceară de geniu și noroc." Ideea ne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
putut evada din el prin călătorii. Ca și Ionescu, îndeosebi, știa că „insolitul universului, banalitățile cotidiene sînt străbătute de ceva cumplit și fioros”. Ca și autorul Rinocerilor, autorul Plumbului a înțeles, în întregul lor dramatism, ce înseamnă „limită”, ce înseamnă „abis”, ce înseamnă „amețeală” existențială. Angoasele dramaturgului relevă că senzațiile poetului n-au fost eronate și că mintea sa a penetrat adînc, mult mai adînc decît s-a crezut sau se mai crede. Analogiile (pe această fișă am schițat doar cîteva
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
al frustrației”, în Anal. șt. ale Univ. „Al.I. Cuza”, Iași, Tom IX, 1963. Pavelcu, Vasile, Invitație la cunoașterea de sine, 1970, Editura științifică, București; Din viața sentimentelor, 1969, Editura științifică, București; Drama psihologiei, 1965, Editura științifică, București; Culmi și abisuri ale personalității, 1974, Editura enciclopedică română, București; Problema conștiinței individuale, a nivelurilor și oscilațiilor ei, în Anal. șt. ale Univ. „Al.I. Cuza”, Iași, Tom VIII, 1962. Palmade, Guy, Metodele pedagogice, trad. 1975, E.D.P., București. Piaget, J., Psihologia inteligenței, trad
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
mic și taciturn", cu dinții verzi și "caninii mai ascuțiți decât Blestemul și coamele tigrilor", Călărețul albastru, "cel ce călătorește printre amintiri vii ca rănile", oamenii-îngeri triști, drapați în întuneric, Ucigașul sumbru, cu "neobosit trup, neobosit trup, bun de umplut Abisul" sau Faraonul din casa înnegurată, care, Cu ochiul stins, "grăbește venirea morții") se contorsionează în eforturi disperate de a se aclimatiza cu propria agonie. Fără a da semne că ar fi însetați de marile certitudini, dar mărturisind, fără excepție, tentația
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dar nu uit să-mi spun: întruchipările mele sunt tot mai vii, o putere mare respiră eliberată în creierii mei; o viață ca nici una-alta! Altfel, sunt întotdeauna singur: trăiesc în preajma lumii care nu există înainte de a o crea eu! Abisul este sufletul meu și nu-mi cunosc sufletul (...) Trăiesc într-un osuar pe ai cărui pereți spânzură, atunci când înving, semnele înfrângerii mele" (Sângele zorilor). Eroul emblematic al acestor tragice întâmplări ale Ființei poetice este, așadar, mai mult decât orice, un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pare a se revendica de la o poetică distinctă de cea promovată de ultimele valuri generaționiste: "Poetul de ultimă generație prototipul există și nu mă refer aici la vârsta biologică este structural un antimonologal. Monologul reprezintă marca vieții intime, private, a abisului neoficial, iar asta contravine retoricii dezvelirii de tip viol și dezvrăjirii, esențiale în economia noilor ideologii (și literare). Monologul este o formă de verticalitate și verticalizare ilicită. Încât, mă întreb dacă mai sunt posibile un autotelism al limbajului, o novalisiană
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]