8,856 matches
-
discursului mamei sale, Constance, face din sechestrarea fiului un preludiu al morții sale reale. Durerea provocată de absența lui Arthur și trăirea profundă a acestei absențe apar ca un presentiment al morții: o fantomă a luat încă de pe acum locul absentului. În camera goală a copilului ei, disperarea mamei va umple vidul chemându-i fantoma, dublul: Durerea ține locul celui dus, Se culcă-n patul lui, mă ia de mână, Îi poartă ochii dragi, ’i-ngână vorba. Mi-l amintește-n
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
i-ngână vorba. Mi-l amintește-n tot ce-avea frumos, Cu forma lui îi umple haina goală; Am deci cuvinte să-mi iubesc durerea 1. Falsa moarte înseamnă aici absență, și în această absență se insinuează pe nesimțite fantoma absentului și presimțirea adevăratei sale morți, care nu se va petrece decât în actul următor. Dar chiar și moartea adevărată nu va fi la început decât o falsă știre, hrănită, pare-se, de spaime nocturne și de prorociri, căci, iată, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Podul ce reprezintă pentru sensibila adolescentă ceea ce adâncurile mării reprezintă pentru micul Eyolf. Spațiul sălbatic nu se lasă domesticit, după cum nici trecutul nu se lasă închis între patru pereți. Apăsarea trecutului și forța strigoilor Spațiul uman bântuit de duhul morților absenți/prezenți constituie resortul acțiunii în Rosmersholm sau în Strigoii 1. Într-un univers în care trecutul copleșește prezentul, în care semnele morții și ale puterii celor morți se întâlnesc pretutindeni, casa oamenilor vii se află clipă de clipă la cheremul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
accentuată că se găsește într-un loc nedefinit, că plutește undeva între vis și realitate, între viață și moarte, că starea aceasta de nedeterminare îi marchează până și propria identitate, cea a unui mort viu, în același timp prezent și absent, situat aici și totodată altundeva. „Nu eu sunt cel care se află aici, fiindcă eu am murit; sunt absolut sigur că sufletul meu e altundeva, departe, foarte departe.” „Când te gândești că poți umbla de colo-colo... fiind mort”, având pe deasupra
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teritoriu vecin cu moartea despre care vor vorbi, la rândul lor, Genet și Kantor - așa arată teatrul în viziunea lui Craig. Poate că acest mod de a-l înțelege este și ceea ce explică de ce un soi de fantomă tăcută și absentă/prezentă traversează necontenit universul teoreticianului englez; uneori, chiar și paginile scrise de el lasă impresia că sunt „locuite” de o prezență imaterială care, printr-un joc de umbre și lumini, pare să bântuie un spațiu aflat parcă în așteptarea fantomelor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe ei, se ghemuiesc ori se târăsc la picioarele lor, „excrescențe” simbolice, figurări ale unei copilării și ale unei adolescențe rămase de mult în urmă, dar cu neputință de uitat. Corpuri-obiecte, fantome devenite efigii, simboluri ale trecutului mort, ale trecutului absent/prezent, manechinele sunt, alături de actorii cu mișcări mecanice, de robot, cheia creării iluziei: tensiunea dintre inanimat și animat văzută ca trecere de la starea de moarte la starea de viață. Comentând în însemnările sale de regie momentul când figura până atunci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și a amuțirii finale. Un act „echivalent cu «a tăcea»”. Un ciudat paradox face însă ca acest act să fie legat de colossos-ul originar, de rudimentara stelă funerară, de primul mormânt. Astfel încât tot acest ceremonial desfășurat în jurul unui cadavru prezent/absent, care nu reprezintă la Genet decât un simulacru de ceremonial, și tot acest univers spectral care trimite, în același timp, la vid, la absență și la piatra comemorativă par cu atât mai bizare! În aventura lui Genet, moartea dublează întotdeauna
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o poate răpune pe Gorgo numai pentru că nu se uită la ea direct, ci prin oglinda unui scut pe care i-l ține în față zeița Atena, protectoarea lui; el îi privește, așadar, doar imaginea reflectată, Gorgo fiind, de fapt, „absentă în prezența/absență a imaginii ei”, ceea ce nu implică totuși o ruptură totală între lucrul real și lucrul reflectat, căci imaginea răsfrântă de scutul eroului își păstrează întreaga ei putere de a semăna teroarea. Apropiată încă de eidolon, ș...ț
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a jocului actoricesc în viziunea lui Genet? Fără îndoială că asta se explică prin faptul că dramaturgul a apelat destul de puțin la ele. Există, desigur, păpușile din Negrii, folosite ca dubluri ale Figurilor Curții ori ca substitut posibil al cadavrului absent. Manechine mai întâlnim și în Paravanele - manechinul de răchită al Wardei, dar și marele manechin înalt de doi metri și jumătate din tabloul al doisprezecelea, despre care Genet notează în comentariile sale: „trebuie să fie un fel de stâlp-totem: un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fel de stâlp-totem: un pic înfricoșător”. Regăsim astfel la Genet atracția pentru ambivalența marionetei și a manechinului, acesta din urmă fiind, în același timp, echivalent al zeului-obiect, eidolon vibrând de energiile invizibilului și imagine moartă, figură imobilă a unei realități absente. Pentru Genet, actorul se înscrie, așadar, în tensiunea dintre prezență și absență, imobilitate și mișcare, tensiune la exprimarea căreia sunt chemate să participe, așa cum se întâmplă în cazul Wardei, costumul, imaginea reflectată în oglindă și manechinul. Uneori, acestora li se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
semnificativă față de frecvența separării parentale la ansamblul populației consultante. Bouvard (1987), studiind adolescenții spitalizați la psihiatrie, nu găsește nici o diferență între adolescenții deprimați și cei non-deprimați în ceea ce privește divorțul parental. În schimb, acesta constată că există mai multe familii incomplete (părinte absent, dispărut, decedat, separat fără divorț) la adolescenții spitalizați deprimați decât la adolescenții spitalizați fără simptome de depresie. Bévérina, Basquin și Quemada (1993) au constatat existența unui nivel semnificativ ridicat de tulburări așa numite reacționale sau nevrotice doar la fetele cu
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
rar ÿ ocazional ÿ frecvent ÿ întotdeauna b) În ce măsură comentariile au fost în legătură cu temele discutate? ÿ niciodată ÿ rar ÿ ocazional ÿ frecvent ÿ întotdeauna 3. Lista de control/verificare indică profesorului faptul că un anumit comportament este prezent sau absent. Poate fi urmat modelul: Recomandări pentru utilizarea listelor de control: - se completează cu × în dreptul răspunsului adecvat; - pentru ca rezultatele să fie relevante, se folosesc cel puțin două dintre instrumentele prezentate; - se completează informațiile asupra comportamentului elevului din timpul activităților didactice; - se
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
dacă simplificăm prin abstractizare și abstragere și dacă falsificăm printr-o presupunere absurdă, tot nu ajungem să recreăm o construcție conceptuală care să se supună pe viziunea performantă de obișnuințele cunoașterii. Comunicarea practic ar putea să fie tratată ca funcție absentă din structura interrelaționării subiective mânată de victorie pe calea războiului raționalizat. Transferul de cunoaștere, dacă se produce (și evident că se produce) se face într-o manieră ilicită, inconsistentă, atâta timp cât funcționează teza concurențialității care duce la victorie doar prin excluderea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
digresiuni după digresiuni, să dezvolte analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent și cu un amărât, hedonismul nu prezintă mari riscuri. Refutația anunțată seamănă mai degrabă cu o răfuială. Philebos înfățișează un Socrate care se pregătește să-i trimită un glonte între ochi lui Protarh, dar, mare senior, renunță să mai apese
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în ea? De vreme ce binele și răul rezidă în senzații, iar moartea presupune privarea de acestea, ea nu înseamnă nimic pentru noi, nici bine, nici rău... Când moartea e aici, deja noi nu mai suntem. Când eu sunt aici, ea e absentă. Ea nu-i privește nici pe cei vii, pentru care moartea nu există, nici pe cei morți, pentru care ea nu mai există... Și atunci, la ce bun să te neliniștești? De ce să suferi pentru ceva ce nu este aici
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nici pe cei morți, pentru care ea nu mai există... Și atunci, la ce bun să te neliniștești? De ce să suferi pentru ceva ce nu este aici? La ce bun să mergi în întâmpinarea unei suferințe considerând prezent un etern absent? Doar gândul morții există și poate cauza suferințe sufletului, moartea însă n-o vom întâlni niciodată. A nu trăi nu-i un rău, și nici non-viața. Problema este nu atât să aștepți moartea în timpul vieții, să secreți într-un fel
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sunt frustrați, va descrește productivitatea, va crește cantitatea de agresiune verbală față de supervizor, insatisfacția față de procesul de muncă și agresivitatea verbală față de ceilalți supervizați; cu cât aceste forme de agresiune vor fi mai puțin frecvente, mai puțin intense ori chiar absente, cu atât stima de sine a muncitorilor va fi mai înaltă. Hopper (1965) constata că studiile realizate în SUA până la acea dată nu au reușit să detecteze diferențe semnificative în evoluția relației dintre stilul de supervizare și productivitatea în muncă
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
umaniste”. W.R. Bion, ca și G. Murphy, încearcă să reconsidere problema frustrației și a competiției. În timp ce pentru primul, „starea de frustrație” poate fi modificată prin vise, prin procese de reprezentare și conceptualizare (care au rolul de a „înlocui” obiectul absent, fără a nega existența), fie prin refulare, negație, clivaj ( care au rolul de a îndepărta pe individ de sursele frustrării), pentru cel de-al doilea psihanalist, mecanismele de apărare descrise de S. Freud reprezintă doar un „sistem primar” de satisfacere
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
momentul exact), Într-un lagăr de refugiați din sudul Sudanului. O zi cu muncă de rutină, cu un balet Încordat și tăcut, cu pași subtili de dans printre copii care mureau extenuați În fața camerelor lui foto, femei slăbite cu priviri absente, bătrâni cărora le ieșeau oasele, fără alt viitor decât propriile amintiri. Și, pe când asculta cum zumzăia motorul camerei Nikon F3, rebobinând filmul, Faulques a văzut-o cu coada ochiului pe fată. Se trântise În țărână pe o rogojină mică, ținea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lor șuierul a două gloanțe pierdute, Faulques o văzuse oprindu-se, ușor adusă de spate, privind jur-Împrejur cu prudența unui vânător În apropierea prăzii, chiar Înainte de a se Întoarce spre el, zâmbind cu o gingășie feroce, ușor distrată și parcă absentă, cu nările dilatate și ochii sclipind, gata să plângă adrenalină. Musafirul a luat paharul de pe masă și, ținându-l ridicat o clipă, l-a pus iar În locul unde stătuse, fără să guste. — Păi, eu Îmi aduc aminte foarte bine când
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care stătea În genunchi, o siluetă neagră lângă grămada de glod negru stropit cu nea. Apoi Olvido lăsase să-i cadă camera pe piept, se uitase la Faulques și murmurase: „Câtă vreme există moarte, există și speranță”. Spunând acestea, surâdea absent, aproape cu cruzime. Cum nicicând n-o mai văzuse zâmbind. - Poate că ai dreptate, a acceptat Markovic. Dacă socotești bine, lumea nu se mai gândește la moarte. Credința că nu vom muri ne face slabi și tot mai răi. Întâia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de război lucrase mai ales la privirea cavalerului din prim-plan, care, fiindcă avea viziera coifului ridicată, era singurul căruia i se vedea fața - mai bine zis, o parte din ea (ceilalți o aveau acoperită de chivărele coborâte): ochi Îngândurați, absenți, Înfipți Într-un loc neștiut, uitându-se la ceva ce privitorul nu vedea, dar intuia. Ochii lui, care priveau fără să vadă, ochi de bărbat hotărât să intre În luptă, rezumau nenumărate amintiri profesionale ale lui Faulques, dar realizarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Ivo Markovic nu era pe terase, nici pe străzile Înguste și albe din spatele lor (un ferometal, unde Faulques comanda pensule și vopsele, magazine alimentare și dughene cu suveniruri pentru turiști), pe unde s-a plimbat o vreme, cu un aer absent, dar cu ochi atenți. Câte un pensionar dintre cei instalați În fața micului cazinou local l-a salutat În trecere, dar el a răspuns fără să stea În loc. Deși nu era În legătură decât cu cei de care avea nevoie ori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care fusese educată și trăise, ci le Întorsese deliberat spatele. Toate noile ei fotografii aveau să fie o reacție Împotriva lor. Din ele dispăruseră persoanele și frumusețea; numai lucruri adunate ca Într-o dugheană de haine vechi, rămășițe de viață absente, pe care timpul le azvârlea la picioarele ei: ruine, moloz, scheletele unor clădiri Înnegrite care se profilau pe ceruri sumbre, draperii sfâșiate, faianță spartă, dulapuri pustii, mobile arse, cartușe goale, urme de șrapnele pe ziduri. Acesta fusese timp de trei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
doi.” Ca și într-o relație de dragoste sau, dimpotrivă, de ură ori detestare, în jocul supravegherii sunt prinse cel puțin două ființe, două persoane. Cu deosebirea că, în acest caz, una dintre ele rămâne în umbră, se ascunde, este absentă, fiind totuși, în mod paradoxal, prezentă: pentru că se află acolo fără să fie, de fapt, acolo; pentru că nu poate fi ușor localizată; pentru că este, indiscutabil, implicată, dar nu poate fi detectată sau reperată, deoarece însuși statutul ei o cere. Supravegherea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]