9,323 matches
-
adusă. Dar fiul meu, care, pe acea homepage a lui l-a prezentat lumii întregi pe lansatorul torpilelor fotografiat împreună cu cercetătorul navei Gustloff, comenta acest detaliu al unei tragedii cu efect de liant național, indicând proveniența submarinului atât de precis, accentuând calitatea de "marfă nemțească veritabilă" și încumetându-se chiar să afirme: numai grație unui vas construit după un proiect german, sovieticii au înregistrat succesul din apropierea lui Stolpebank 6). Și eu? După slujba comemorativă am șters-o pe țărmul întunecat ca
Günter Grass - În mers de rac by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14959_a_16284]
-
de marile puteri vecine, care nu se arătau dispuse a pierde din ochi politica Moldovei și a Țărilor Românești, a înțeles sensul profund al modernizării, a însușit-o în toată activitatea lui, de stat și personală, și a demonstrat-o, accentuând, o dată cu răspunsul dat ca membru al comisiei delegate să aprecieze mesajul viitorului domnitor, Al. I. Cuza. Atitudinea sa de om rațional și obiectiv, circumspect la propulsarea pe înalte culmi ale conducerii, mulțumindu-se să cumuleze sarcini oficiale, să persevereze în
Seducția manuscriselor by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14974_a_16299]
-
liricii românești o voce autentică și pregnantă, un univers poetic omogen, marcat de tensiunea dintre afectivitatea elementară și o expresie lirică de mare rafinament, saturată de imagistică barocă. În cărțile următoare, caracterizate de o minimă evoluție tematică, tonalitatea elegiacă se accentuează: „Din cer răsturnat un roz nesfârșit,/ o bură de fluturi pe umerii serii:/ iarba cu lâna de miei s-a-ncâlcit,/ negura-n spume cu merii.// Florile toate de tije se rup/ și saltă; mireasma se rupe de ele,/ ciorchina
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
poezia este pentru că versul înfrânge rutina sufletească și te învață să trăiești. A trăi cum se cuvine înseamnă, în vederile criticului, a fi sensibil la suferință, iar literatura cultivă această sensibilitate. Ea nu golește cititorul de anxietăți, ci, dimpotrivă, le accentuează, dar le luminează sensul, îți permite să reflectezi asupra lor și, astfel, să le exorcizezi. Adevărurile există, dar sunt difuzate în meandrele textului ori chiar ascunse îndărătul lui, iar hermeneutul le descoperă numai atât cât trebuie ca să se înțeleagă care
RAICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289117_a_290446]
-
Elevatorul etc.). Nu lipsesc temele etern umane (Iubirea, Credința) sau exteriorizarea senzațiilor (Convalescenta, Ascetism). În proza de după primul război mondial - trilogia autobiografica Petru Arbore (1924), românele Glasuri în surdina (1927) și Prieteniile lui Miron (1934) - R. și-a ilustrat mai accentuat concepția umanitarist-pacifistă, pe care o slujește toată viața. În Petru Arbore e urmărit, în trei etape (Întâile năzuinți, Izvoarele interioare și Prăbușiri creatoare), destinul unui personaj reflexiv, care împrumuta multe elemente din biografia romancierului. Absolvent al Facultății de Arhitectură, Petru
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
căzut pe front este prezentat ca actul unui dement abulic. Atmosfera cenușie a târgului de provincie se recompune prin alipirea de instantanee fără legătură între ele, oamenii nu au identitate, veștile par a se transmite sincopat, haotic.Tragicul situației este accentuat de adoptarea tonalității indiferente, apatice, S. configurând o atmosferă de plictis și stereotipii și izbutind să creeze un personaj - tatăl, ins cu mintea obnubilată, pe de o parte, de abstracte idealuri eroice, iar pe de alta, de inerția existenței cotidiene
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
măreția, și în ticăloșia lor. Istoria fetei seduse de guvernator și a luptătorului politic exilat în Siberia este construită anume pentru a ilustra ideile autorului. Numai că dialogurile forțate, lipsa de preocupare pentru psihologia personajelor, maniera aproape polițistă a narațiunii accentuează schematismul romanului. În ciuda numeroaselor naivități și stângăcii, S.-C. rămâne o figură interesantă de idealist. SCRIERI: Opuri dramatice, I-II, Cernăuți, 1888-1893; Magdalina păcătoasa, Cernăuți, 1889; Trei suveniri, Cernăuți, 1890; Istoria unui țânțar, Cernăuți, 1891; Contrabandistul, Cernăuți, 1892; Insula Sagalin
STAMATI-CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
eshatologici; 3) care este fundalul istoric al așteptării acestor adversari eshatologici” (p. 14). Peerbolte adaugă spiritului critico‑filologic intuiția istorico‑filozofică. În prima jumătate a cărții, el analizează modalitățile prin care se exprimă, în general, opoziția eshatologică. Spre deosebire de Jenks, el accentuează caracterul original, unic al fiecărei figuri eshatologice opuse lui Cristos. „Anticristul” din Epistolele lui Ioan, afirmă cercetătorul olandez, este altceva decât „Omul nelegiuirii” din 2 Tesaloniceni, altceva decât „Înșelătorul lumii” din Didahie (cap. 16), altceva decât „Beliar” din Urcarea la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al lui Ieronim (407) și al lui Theodoret al Cyrului (433), comentarii în care, pe lângă elementele specifice, se remarcă și multe elemente comune. Exegeza pe care autorii menționați o propun profeției veterotestamentare este una cristologică și eshatologică. Înainte de toate, ei accentuează caracterul profetic al Cărții lui Daniel, opunându‑se, prin aceasta, tradiției iudaice, al cărei canon o include în rândul „Scrierilor” (Ketubim) și nu în rândul „Profeților” (Nebiim). Septuaginta în schimb o include în cea de‑a doua categorie, așezând‑o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de Irineu. Judecătorul este simbolul Anticristului, în timp ce văduva închipuie cetatea Ierusalimului, părăsită de „mirele cel desăvârșit și ceresc”. Cetatea Ierusalimului va cere dreptate și răzbunare de la un judecător pământesc, plângându‑se că „a fost nedreptățită de Cristos” (57, 1). Hipolit accentuează opoziția, esențială la Chiril al Ierusalimului, între Isus, împărat ceresc, și Anticrist, împărat pământesc. Acesta din urmă va îndeplini toate dorințele evreilor. Capitolul 58 constituie o virulentă diatribă împotriva „trădătorilor lui Dumnezeu”, împotriva „persecutorilor sfinților”, având ca model cunoscutul discurs
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iudeii din diaspora, restaurând patria de odinioară și rezidind templul. La îndemnul acestora, el va persecuta sfinții până la venirea lui Cristos. Anticristul zugrăvit de Hipolit este în esență un tiran sângeros. În centrul dosarului hipolitan se află câteva texte care accentuează această idee: capitolele 2 și 7 din Daniel, și capitolul 12, 1‑6 din Apocalipsă. Anticristologia ia forma teologiei politice. Atât prin structura sa administrativă, cât și prin atitudinea sa față de creștini Imperiul Roman anunță viitoarea domnie a lui Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
are în vedere, probabil, problema spinoasă a katechonului), dar le face cunoscute pe cele mai importante: modul, data și motivul venirii Anticristului. Înainte de Pavel, profetul Daniel dezvoltase deja o schiță a succesiunii imperiilor din vremea sa și până la sfârșitul lumii, accentuând figura ultimului împărat‑tiran. Pentru subiectul nostru, această anticristologie sumară, rudimentară chiar, nu prezintă nici un interes. Ea ajunge să dobândească însă o înaltă semnificație prin situarea în contextul său originar, cel al unei polemici interreligioase. Trimiterea pe care o face
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Devenit stăpân al lumii, Anticristul se va arăta mai întâi cu „judecată” și „cumpătare”, trecând gradat, în cea de‑a doua parte a domniei sale, la crime fățișe. Recurgând la câteva citate clasice, din Daniel 7, Chiril completează portretul magului impostor, accentuând latura sa tiranică și sângeroasă. De asemenea, el nu uită să denunțe ilegitimitatea puterii acestuia („nu va moșteni împărăția de la părinții săi, ci va răpi domnia prin vrăjitorie”) (13). Până aici, discursul catehetului urmează cu rigurozitate o tehnică de argumentare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
33. În mitologia greacă prepelița este asociată cu Afrodita și cu Artemis. Origen vede în ea unul dintre simbolurile diavolului (Hom. in Jer. 17,1‑3); cf. de asemenea, Physiologus 18, 1. . Adu. haer. V, 25, 4. . Spre deosebire de Hipolit, Irineu accentuează faptul că este vorba de Ierusalimul pământesc (ibidem). . Cateheza XV; cf. capitolul referitor la Chiril al prezentei lucrări. . 57, 1; 58, 1.2. . Cf. comentariul lui Norelli, op. cit., pp. 252‑253, și lucrarea lui H. Rahner, Symbole der Kirche, Salzburg
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
confruntării „noului” cu „vechiul”. Profitând de experiența frecventării mediilor muncitorești (în special, cel al lucrătorilor forestieri) ori imaginând situații referitoare la ilegaliști și activiști de partid, prozatorul se străduiește, totuși, să demonstreze că poate depăși literaturizările propagandistice. Prin urmare, el accentuează latura psihologică a intrigii, strecoară trimiteri simbolice (precum metafora bobului de grâu), vorbind despre înstrăinarea și inadaptabilitatea unor activiști, caută să fructifice în orizontul existenței materialul de obicei conotat exclusiv ideologic. Dar de la intenție la realizare distanța e considerabilă, totul
SIMION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289684_a_291013]
-
însă nici negat, nici desconsiderat. El este într-o legătură ineluctabilă cu condițiile de existență ale epocii moderne, care au creat posibilități de comunicare imprevizibile chiar într-un trecut apropiat. În acest fel, s-a instalat între cele mai multe state europene, accentuându-se îndeosebi în secolul al XIX-lea, o relație de interdependență indestructibilă, pe care au semnalat-o diferiți gânditori, de la Karl Marx la C. Dobrogeanu-Gherea, G. Ibrăileanu ș.a. Ea transformă societățile moderne într-un fel de organism care nu poate
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
jupanița Maria înaintea domniei mele” - scria pisarul lui Radu de la Afumați într-un hrisov dat la Târgoviște, la 24 iulie 1525 - „de a întocmit averile ei, care sânt mai sus scrise...” 524) trebuiau redactate - preciza Antim Ivireanul în citatele Mijlociri, accentuând, de fapt, ideea de responsabilitate - „când sânt mințile omului întregi iară nu când ajunge la ceasul morții pentru căci atunce să turbură mintea lui și nu știe ce rânduiaște” (în Izvod îi oferă preotului până și formularea: „am socotit mai
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiind absurd, devine imposibil. Paranoicul nu va recunoaște și nu va admite ca adevărate decât propriile sale idei și acțiuni, pe care Însă lumea, recunoscându-le ca fiind false, le refuză, le respinge. Prin aceasta, limitele lumii, deja existente, se accentuează, izolând persoana paranoicului și menținând o stare de conflict Între el și lume. În cazul nevrozei, conflictul Eu/ Lume va bloca alterocentrismul, deschiderea altruistă a persoanei către lume, ceea ce este un motiv de suferință pentru persoană. În cazul paranoiei, lumea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cupluri sunt marcate de tensiuni interioare sau de conflicte exterioare, sfârșind prin a se dizolva. Cupluri nefirești Poate că ar trebui să vorbim despre cupluri patologice sau deviante, dar am preferat acest termen pentru a rămâne În sfera Psihologiei Morale, accentuând asupra aspectukui care vizează experiența psihologică și valorile morale corespunzătoare acesteia. Nu toate cuplurile sunt de tipul descris mai sus. În afara acestora mai există numeroase forme de cupluri nefirești, care din punct de vedere psihologic și moral se abat de la
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În mod firesc, ca o continuitate a vieții empirice, care Îmi apare Însă ca un act de trecere Într-un alt registru. Ea răspunde aspirațiilor persoanei umane absolut. Revenind la destin, Îl putem acum separa de natura sa fatalistă care accentuează ideea de Închidere. Destinul de aici poate fi continuat dincolo. Ceea ce aici este viu și perisabil, va deveni dincolo, sau va continua să fie, viu și etern. Iată că problema destinului ne Întoarce la problema timpului, așa cum au menționat mulți
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
iar trezirea este târzie și fără efect: își pierde soția și moare el însuși, pedepsit de fostul său complice. La fel i se întâmplă și lui Duțu din Comoara, personaj ale cărui avataruri sunt prezentate totuși cu umor. Multe nuvele accentuează incompatibilitatea dintre un caracter nehotărât și stabilitatea familiei. Ghiță este un exemplu elocvent: zbătându-se între pofta de câștig și grija pentru familie, el nu le poate împăca. Când opțiunea se face la timpul potrivit, lucrurile iau o întorsătură fericită
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
un volum de istoria religiilor indiene. Jumătate din nuvela din 1940 s-ar putea numi „Zerlendi și yoga”, unde experiențele lui Zerlendi sunt glosate atent În vecinătatea lui Patañjali. Voi Încerca aici nu numai să restitui și să trasez mai accentuat granița dintre cei doi Honigberger la care face apel Eliade (inventând unul care e până astăzi și singurul cunoscut la noi), dar și să explic, convocând majoritatea datelor și interpretărilor accesibile, modul de funcționare al acestor texte și experiențe de-
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
rămăsese spațiul acela neobișnuit de gol prin care trecuse deja o împăturisem o pusesem cu grijă în buzunar să o citesc în liniște acasă cu întreaga familie ca pe orice scrisoare de duminică” (Scrisoare de duminică). În Privighetoarea (1989) se accentuează elementul metafizic-vizionar, caracterul elegiac, livresc și discursiv, uneori abundă termenii neologici și parantezele: „Nu-mi mai dicta domnule poemele mele sunt scrise demult anotimpurile au trecut cuviincios de cuminți în fiecare am o naștere sigură privesc în cana cu ceai
SAVA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289516_a_290845]
-
și psihologice, fiind un analist și un moralist, propensiune pusă în evidență și în publicistica sa postdecembristă, adunată în culegerea Acorduri pentru urechi surde. Din însemnările unui naiv (1999). Nu o dată dezbaterea de idei prevalează asupra dinamismului scenic, încât se accentuează impresia de statism, dată de claustrarea într-un spațiu întotdeuna încatenat, cu sugestii trimițând spre cel concentraționar. În piesa Căderea (1993) personajele, înscrise într-o mișcare grotescă, cu o suită de „întâmplări” bizare ce însoțesc un accident și starea de
SAVIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
îi apare ca o „excelentă sursă de informare, deoarece aici s-au păstrat, mai bine decât în oricare altă regiune, sute și mii de exemplare din vechile tipărituri românești”. Rigoarea și probitatea științifică vin în sprijinul unui demers critic care accentuează faptul că între cele trei provincii românești nu a existat niciodată, în plan lingvistic și cultural, vreun zid „despărțitor”. SCRIERI: Istoria literaturii române. Epoca veche (în colaborare cu Georgeta Antonescu), Cluj-Napoca, 1978; Cărturari și cărți în spațiul românesc medieval, Cluj-Napoca
SCHIAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289552_a_290881]