6,618 matches
-
Wolf cu a room of her own, i-am spus că nici o femeie, mai ales din cele care studiază și fac cercetare, nu poate să aibă o existență permanent tribală. De parcă până la 45 de ani, cu excepția copilăriei școlare și a adolescenței, eu aș fi avut o cameră a mea! Dar, de bine de rău, câteva ore pe zi reușeam să stau singură și asta era dimineața, începând cu ora 5. O perioadă minunată a zilei! Eu sunt odihnită după ceva somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Oxford, 1993, 1995, 1999, 2002. Bill Mander, On Oxonian Progressivisms and Consevatisms, Oxford, 1999. Buna Măriții, Fapte și povești pentru copilă, Sâncrai, 1955-1977. Cătălin Zamfir, Nimic nu-i mai practic decât o teorie bună, București, 1976-1978. Cornel (Co), Vagabondaj de adolescență, Hunedoara, 1970-1974 (plus). Cornel C., Nathaniel, București, 1996-2004. Cornelia G., Dragii mei neînțelepți, Foișorul de foc,1985-2004. Cristi Petru, Personaj din Cadmav și alte povestiri, București, 19978-1997. Cristi Pârvulescu, Profesia mea: democrația, București, 1993-2004. Cristina Z., Roumanie, mon amour, Bloomington
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu grijă, împreună cu cei trei funcționari și cu președintele (celălalt judecător era atunci bolnav, internat în spitalul orașului). Toți plecaseră în capitala județului, unde fuseseră mutați. Trecuseră de atunci trei săptămâni. Era orașul unde am copilărit și mi-am petrecut adolescența, căci fusesem numit în comuna din care plecam acum, tocmai pentru că, potrivit criteriului, era o așezare apropiată „locului de familie”. Rămăsesem - spre mirarea președintelui - să-mi fac concediul din anul acela tot în mica așezare rurală; trăiam o imobilitate greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sticlirea privirii ei dispare, o ceață din care nu mai pot să reconstitui nimic și totul se reașază ca o vagă înșelare a firii. O iubisem dincolo de adevăr, timpul se întinsese până în miezul lui iunie, trăisem lângă ea apoteoza sfârșitului adolescenței; privindu-mă, ochii îi scânteiau de un miracol neîntâlnit. Este cu adevărat greu să reconstitui șirul acelor întâlniri pentru că mai totdeauna lunecau, nefiresc, din realul în care aveau loc, într-o irealitate care le mărturisea substanța. Și toate câte au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
realități, pierdute cu ani în urmă, crezusem o clipă - Doamne, cât de scurte sunt clipele în tinerețe! - că te iubesc. „Cine n-a avut o asemenea infirmitate în viață? sau o asemenea aureolare?” Realitatea pe care o speram venea din adolescență; mă gândeam la Keti, la plecarea ei - o schilodire a ființei care spera reîntregirea. Lung, după ce povesti cele întâmplate cu o zi înainte, încheind curiozitatea învățătorului și a Anei care ascultase prefăcându-se a fi neatentă, termină înălțând ceașca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
1946. Anul executării fostului mareșal, anul secetei, al Conferinței de Pace, al deschiderii primului Parlament după război, de la a cărui dizolvare trecuseră opt ani, în care Regele rostise Mesajul Tronului potrivit uzanței din vremile de pace. Eram în casa din adolescență, veniră rude, nerude în sufrageria încăpătoare, dar nici pe departe strălucirea din fosta casă a domnului Terturian, a fiicei acestuia, Beatrice, ori a salonului cu candelabre imense al doamnei și domnului Lunacearschi, amândouă după primul război mondial, uitate în orășelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu ferestrele spre curte și bulevardul mic din fata porții. Doamna Pavel, instalată în fotoliu, privea cartea pe care mi-o adusese, și, având gust de vorbă, mulțumită și mândră de vizita nepoatei, începu pitorescul vorbirii, relatări fragmentate din copilăria și adolescența acesteia, apoi ceva despre „inteligența ei fără seamăn”, remarcată de atâția, adăugând desigur din întâmplare; - Ferice de cine o lua-o de nevastă!... De ce vă uitați așa? făcu deodată, surprinsă de privirea mea ușor absentă, agățată de tabloul cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în interminabile trenuri de cruce roșie. Acum era vreme de pace, în sfârșit vreme de pace după atâția ani de război. Simțeam nevoia să stau de vorbă cu el...o nevoie aparte, dar ceasul pendulă din camera ultimei părți a adolescenței, unde-l așteptam acum, înainta încet, îngrozitor de încet. Timpul părea să se fi dilatat, dar sub torentul de vorbe al fostei domnișoare Marcela Lunacearschi (de 19 ani soție a tatălui meu și a doua mea închinare), înveselită nu se știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu v-am mai văzut până azi. Țin să vă spun, însă, că nu a fost inutil cum crezusem în primul moment, pentru că - asta e foarte important - n-am rezistat tentației și am recitit-o, am regăsit bucuria timpului de adolescență și vă mulțumesc cu adevărat. Aș avea, totuși, o întrebare... În momentul acela doamna Pavel plecă să ne aducă dulceață și cafele. O simplă întrebare, repetai. - Care anume? făcu, oprindu-și pentru o clipă zâmbetul. - De ce mi-ați dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu fui atent pentru că nu-mi plac amintirile din copilărie ale femeilor, toate sunt anoste, nu cunosc nici o scriitoare, măcar mediocră, operând surprinzător în memoriile din copilărie. Poate vederile mele sunt anapoda, poate cultura mea e prea mică. Incursiuni în adolescență sau tinerețe, da - numai că nu se cunoaște ponderea de sinceritate ce o cuprind asemenea memoriale ale femeilor, știută fiind abilitatea inventivă a acestora și multele învelișuri - nu se știe câte - ce le acoperă ființa. Când, printr-un salt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
le acoperă ființa. Când, printr-un salt de ani, trecu să-mi povestească despre elevele ei, glasul căpătă o vioiciune neobișnuită; dovedind o adeziune - aproape o mutație biologică, ai fi zis, - la stările de pubertate și mai cu seamă de adolescență ale acestora; era sigur că-și iubea profesiunea; uneori vorbirea împrumuta melancolii venite din viitor, purtând regretul trecerii anilor. Își aprinse o țigară, intră apoi și doamna Pavel, care în după-amiaza acelei zile - de joi sau sâmbătă - avea unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
așa dar n-ai observat. Răspunsul, chiar timbrul vocii ei semănau, în clipa aceea cu ale lui Keti. Nu înțelegeam. - Dar de ce nu mi-ai vorbit altfel și înainte, pe vremea când locuiam la voi? - Eram pe atunci la timpul adolescenței: Mă uitam la tine ca la Dumnezeu, mi-era jenă, - o dată chiar rămăseserăm numai noi doi pe malul iazului sora era dusă spre liziera păduricii - vroiam, eram gata să te sărut, dar cum să sărute o fată aflată încă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uitam la tine ca la Dumnezeu, mi-era jenă, - o dată chiar rămăseserăm numai noi doi pe malul iazului sora era dusă spre liziera păduricii - vroiam, eram gata să te sărut, dar cum să sărute o fată aflată încă la vârsta adolescenței - așa deodată - pe un bărbat, spunându-i, ca din senin, că-l iubește? Eram intimidată de puterea ta de judecător peste oameni. Plecai des în orașul în care te afli acum; mă întrebam de ce plecai, știam că părinții și frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tău va albi, chiar fiica ta va fi în puterea vârstei, la rândul ei cu copii, vei fi cu alte cuvinte bunică. Iată răsplata vieții, ca și cum am fost meniți numai acestei stricte biologii. Singură Keti va rămâne tânără, la vârsta adolescenței, pentru că acolo unde se află totul este în afara timpului, numai ea surâzând trecerii noastre aberante, omițând că ea însăși se află în cea mai aberantă ipostază a existenței. - „Nu se poate, răspunse. Nu ne putem rezuma la o simplă trecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se întocmeau, chiar dacă nu era așa, - purtau în ei bucuria ascunsă a eliberării la care sperau acum mai mult ca oricând. Clopotele bisericilor băteau, ca o ultimă ironie, dar nu cred că pentru Iosif Vissarionovici Stalin, ci pentru seminaristul din adolescență Iosif Djugașvili. - „Ce spuneți, domnule judecător? mă întrebă un grefier după ce „adunarea de doliu” se termină, - era înghesuială, debandadă, ca totdeauna la desfacerea unei mulțimi. Mă făcui că nu aud întrebarea iar cel care o rostise, reacționând instinctual în mecanica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Nu se poate așa ceva”, îmi spusei. Ea a observat încărcătura pauzei ce a urmat spuselor mele, o vagă nedumerire îi juca pe față, apoi râzând: - Cum adică „știu eu?”. Nu știți dacă ați iubit sau nu? Măcar în liceu, în adolescență, când toți iubesc. - Dar dumneavoastră? întrebai. Ea râse din nou: - Eu, mai târziu. Își vroi răspunsul semnificativ, dar nu-mi dădui seama. Îmi ceru apoi o țigară pe care începu s-o fumeze neîndemânatic. - Și cum s-a terminat? - O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
albe la tâmple; - nu te-ai schimbat, iar eu nemaivăzându-te nu-mi voi mai putea închipui cum vei arăta, și atunci singurătatea va fi îngrozitoare. Cu tine vorbeam, gândeam despre toate ale lumii, tu erai tânăr, eu la vârsta adolescenței, sora mea se încânta și ea alături de noi. Mai târziu soțul, hârșit cu ale școlii, cu ședințele anoste, plictisitoare la care va lua parte din ce în ce mai absent, ca toți cei ale acelor ședințe, - marele imperiu comunist - aidoma, după atâtea decenii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
începuse o conversație despre cartea pe care o citeam (Paulo Coelho, pe care chiar nu l-am priceput). Am avut o discuție grozavă până la Yonkers, i-am spus tot felul de lucruri despre mine, cum ar fi interesul meu din adolescență față de misticism, de care eram oripilată acum, și el mi-a povestit despre slujba sa nocturnă ca om de serviciu și despre cele două femei din viața lui între care nu se putea hotărî. Și a mai fost fata pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
propriul meu dormitor și nu trebuia să-l împart cu Helen- așadar, nu eram cea mai practică persoană pe care ai putea-o întâlni. Și apoi, desigur, mai erau și fustițele cu franjuri. E dureros s-o recunosc, dar din adolescență încoace am purtat mai multe fuste lungi în stil hippy cu franjuri, unele având chiar și - o, Doamne! - cioburi de oglindă prinse în material. De ce, o, de ce? Eram tânără și fără minte, dar... Știu că avem cu toții un secret vestimentar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
întreb dacă s-au dus cu adevărat în rai (sau în iad - Buni Maguire era cu siguranță un mușteriu pentru locul cu pricina). Acum mă vedeam obligată să meditez la viața de apoi, și lipsa oricărei certitudini mă înspăimânta. În adolescență, tânjisem după o comuniune cu un soi de ființă spirituală. Nu cu Dumnezeul catolic din copilărie, pentru că asta ar fi fost ceva mult prea banal, oricine ar fi putut avea asta (dacă trăia în Irlanda). Dar divinitatea nelămurită, multifuncțională, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de mai multe femei. Toată lumea a început să se salute și o făptură înveșmântată exotic s-a apropiat de mine. Avea părul lung și negru, umerii goi, o fustă lungă cu franjuri (am avut un moment de flash-back din anii adolescenței) și o grămadă de bijuterii de aur filigranate la gât, în jurul taliei, deasupra încheieturii, pe brațe și pe degete. Bună, a zis. Dans din buric? —Poftim? —Ai venit să înveți dansul din buric? Abia atunci am observat că și celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
sau expuse, straie de oameni bogați sau sărmani fremătau la orice adiere, precum pânzele unei singure nave. O zarvă amețitoare, un vas care navighează din furtună în furtună și care, uneori, naufragiază, oare nu acesta este chipul unui oraș? În adolescența mea, mi s-a întâmplat ades să-mi petrec zile întregi în fața acestui peisaj, pierdut în nesfârșite visări. Ziua intrării mele în Fès n-a fost decât o încântare trecătoare. Drumul de la Melilla mă istovise și de-abia așteptam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am devenit prieteni, pe viață și pe moarte. Nimeni nu-l vedea fără să-l întrebe despre mine, nimeni nu mă vedea fără să se mire că el nu era acolo. Împreună cu el aveam să explorez orașul Fès, dar și adolescența mea. Mă simțeam străin, dar el simțea că orașul îi aparține, că e creat pentru el, doar pentru ochii lui, doar pentru picioarele lui, doar pentru inima lui. Și se oferea să-l împartă cu mine. E adevărat că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
două motive serioase să mă bat. Cel dintâi era subtila chemare în ajutor pe care mi-o lansase Mariam în drum spre Meknès, a cărei îngrijorare discretă abia acum o măsuram. Cel de-al doilea era Marea Recitare, care insuflase adolescenței mele mândria de a cunoaște preceptele Credinței și voința de a nu lăsa ca ele să fie călcate în picioare. Pentru a înțelege ce este Marea Recitare în viața unui credincios, trebuie să fi trăit la Fès, oraș al învățăturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
capul în jos. Vitellius nu se mai uita la el. Se duse șchiopătând spre bustul lui Nero. Puse cu grijă peștișorul pe marginea piedestalului, cu gesturile celui care pune pe altar ofrandele destinate zeilor. — Pentru tine, Nero, prietenul meu din adolescență, mare luptător, sublim muzician. Pentru tine, fiu al zeilor, ucigașul mamei tale, iubitor al adulterului - luă peștișorul și i-l vârî în gură. Cu Poppaea ta am avut și eu ceva treabă, acum câțiva ani. Se întoarse spre băiat atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]