4,504 matches
-
a continuat până în primăvara anului următor. Guvernul elen în exil și-a format propriile forțe armate, care au luptat alături de britanici în Orientul Mijlociu, Africa de nord și Italia. Una dintre cele mai importante contribuții ale Greciei la efortul de război aliat, a fost participarea la efortul de luptă a marinei militare și comerciale elene. Grecia continentală a fost eliberată în octombrie 1944, forțele germane fiind nevoite să se retragă pentru a evita încercuirea odată cu înaintarea în Balcani a Armatei Roșii. Germanii
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
pe 27 aprilie și au încheiat ocuparea Greciei continentale și a principalelor insule până la sfârșitul lunii. Singurul teritoriu elen care mai rămăsese liber în luna mai 1941 era insula mare, amplasată strategic, Creta, care era apărată de o puternică garnizoană aliată. Pentru cucerirea ei, Înaltul comandament german a pregătit „Unternehmen Merkur”, cea mai mare operațiune aeropurtată de până atunci. Asaltul a fost lansat pe 20 mai 1941. Germanii au atacat cele trei mari aeroporturi ale insulei - Maleme, Rethimnon șiHeraklion - cu parașutiști
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
sfârșitul primei zile, nici un obiectiv al planului inițial german nu fusese cucerit, atacatorii suferind însă pierderi foarte mari, aproximativ 4.000 de morți și răniți. În ziua următoare, datorită lipsei de comunicare dintre unitățile din defensivă și a incapacității comandanților aliați de a ține sub control situația, germanii au reușit să cucerească aeroportul apusean de la Maleme. După acest succes, germanii au transportat în Creta mii de soldați și numeroase provizii, reușind să cucerească controlul asupra vestului insulei. În același timp, vasele
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
germanii au transportat în Creta mii de soldați și numeroase provizii, reușind să cucerească controlul asupra vestului insulei. În același timp, vasele marinei britanice din zonă au suferit pierderi importante datorită atacurilor aeriene germane. După șapte zile de lupte, comandanții aliați au apreciat că germanii au adus pe insulă efective mult prea numeroase și bine dotate pentru ca rezistența să mai aibă sorți de izbândă. Aliații au evacuat Creta până pe 1 iunie, germanii preluând integral controlul insulei. Date fiind pierderile uriașe suferite
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
Navy a capitulării Marinei italiene din septembrie 1943. Două dintre cele mai vestite vase de luptă elene din timpul războiului au fost distrugătoarele "Adrias" și "Vasilissa Olga". Flota comercială elenă a contribuit într-o proporție uriașă la efortul de război aliat încă din prima zi a războiului. Flota civilă de transport maritim a pierdut în timpul războiului peste 2.500 de oameni și peste 60% din tonaj. După izbucnirea rebeliunii din aprilie 1944 a Marinei militare elene pentru susținerea a EAM de
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
Vittorio Emmanuelle al -lll-lea, curtea și guvernul au fugit la Roma pentru a ajunge în sud. Restul războiului continua transformat intr-un război civil cu stabilirea Republicii Sociale Italiene și împărțirea peninsulei în două teritorii antagoniste, unul ocupat de forțele aliate și celalalt de germani cu implicarea oamenilor Înarmați. Administrația civilă a fost marcată de o amprentă militară în ambele teritorii și în toată peninsula erau aplicate metode ale Poliției de Stat, reprimând atât în Nord cât și în sud protestele
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
fascismului, lupta împotriva Germaniei naziste și redobândirea teritoriilor nordice în jurisdicția națională în asa numitul Regatul de Sud. Proiectul comun prevedea o penininsulă antifascistă sub un sistem politic ce nu se afla în mari contradicții cu modelele impuse de forțele aliate. În sud erau susținători ai fascismului organizați în partide, implicându-se în mod voluntar in fortele RSC in Flottiglia Mass della Republica Sociale, care cel puțin în acel stadiu a incercat să păstreze onoarea națională. În nord erau adversarii care
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
care avusese contacte cu partidele de stânga și cu foștii inamici încă de la începutul războiului, au fost considerate că ar fi avut o anumită importanță în momentul decisiv. Dar ea nu a reușit să producă un curent de opinie favorabil aliaților. Maria José a fost respectată ca soție a unui distins membru al elitei italiene, dar a fost și simbol al caracterului nehotărât și nesiugur al dinastiei de Savoya, deschisă oricărui compromis care s-ar fi dovedit favorabil la un anumit
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
Alte interpretări ale diferențelor de vot dintre sudul și nordul Italiei aminteau de istoria diferită a celor două regiuni între 1943 și 1946: după semanrea armistițiului, regele a fugit în sudul Italiei, care era deja sub controlul Aliaților. Odată cu ocupația aliată, populația a beneficiat de o situație relativ bună față de nordul devastat de război. În regiunile nordice, prezența trupelor germane, a fasciștilor Republicii Sociale Italiene, a partizanilor, a soldaților italieni lăsați la vatră și a trupelor aliate în înaintare, au dus
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
diplomatice, care nu au putut fi ținute secrete, au fost considerate de unii monarhiști ca trădări, semne evidente ale slăbiciunii, indeciziei și nepriceperii regelui. Regele și familia sa erau considerați ca fiind în măsură egală împotriva fascismului dar și a aliaților - casa regală trimitea tinerii italieni să lupte împotriva americanilor și englezilor și în același timp negocia o pace separată cu ei. În ciuda bunelor sale intenții, Maria José a făcut ca familia regală să pară neunită și incapabilă să se plaseze
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
Campania din Italia din timpul celui de-al doilea război mondial a fost numele operațiunilor Aliaților din și din jurul Italiei din 1943 până la sfârșitul războiului. Cartierele generale reunite ale forțelor aliate („AFHQ”) au fost responsabile din punct de vedere operațional pentru forțele aliate terestre de pe teatrul de război mediteranean și a planificat și comandat invazia din Sicilia și campania din peninsula Italiană până la capitularea forțelor germane din mai 1945. Se estimează
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
Italia din timpul celui de-al doilea război mondial a fost numele operațiunilor Aliaților din și din jurul Italiei din 1943 până la sfârșitul războiului. Cartierele generale reunite ale forțelor aliate („AFHQ”) au fost responsabile din punct de vedere operațional pentru forțele aliate terestre de pe teatrul de război mediteranean și a planificat și comandat invazia din Sicilia și campania din peninsula Italiană până la capitularea forțelor germane din mai 1945. Se estimează că între septembrie 1943 și aprilie 1945, peste 60.000 de soldați
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
terestre de pe teatrul de război mediteranean și a planificat și comandat invazia din Sicilia și campania din peninsula Italiană până la capitularea forțelor germane din mai 1945. Se estimează că între septembrie 1943 și aprilie 1945, peste 60.000 de soldați aliați și 50.000 de soldați germani au fost uciși în luptele din Italia. Nicio campanie din Europa de Vest nu a produs mai multe victime din rândul infanteriștilor decât campania din Italia. Chiar mai înainte de victoria din campania din Africa de nord
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
spera că, odată cu invadarea Italiei, Germania ar fi fost silită să transfere trupe de pe frontul de răsărit în apărarea peninsulei și a coastei sudice a Franței, ușurând astfel sarcina sovieticilor. După capitularea Italiei din septembrie 1943, chiar în ajunul debarcării aliate în Italia, s-a dezvoltat o nouă inițiativă strategică: trebuiau blocate în peninsulă forțe germane cât mai numeroase cu putință, pentru a slăbi la maxim apărarea nazistă din Franța, unde urma să fie declanșată Operațiunea Overlord. Invazia combinată britanico-canadiană-americană din
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
ofensivă ar fi contrabalansat succesele Armatei Roșii din Europa Răsăriteană. Americanii s-au opus însă inițiativelor lui Churchill. Americanii înțelegeau importanța unei asemenea inițiative pentru satisfacerea intereselor postbelice ale britanicilor, dar considerau că nu au nimic în comun cu prioritățile aliaților ca un tot.. În decembrie 1944, la comanda trupelor aliate din Italia a fost numit generalul Mark Clark, care l-a înlocuit pe Harold Alexander. În perioada de la sfârșitul anului 1944 șin începutul lui 1945, mișcarea de partizani din nordul
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
cererilor britanicilor de a-și transfera trupele în Grecia și ale canadienilor de redistribuire a în nord-vestul Europei. La toate acestea s-au adăugat pierderile foarte ridicate înregistrate de aliați în timpul luptelor din toamnă, ceea ce i-a făcut pe comandanții aliați să adopte strategia „apărării ofensive”, în așteptarea schimbării condițiilor meteorologice în timpul primăverii. În februarie 1945 a fost declanșată „Operațiunea Encore” în timpul căreia Corpul al 4-lea SUA (din care făceau parte Corpul expediționar brazilian și Divizia a 10-a vânători
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
flancul lor drept. Această ofensivă i-a alungat pe germani de pe pozițiile înalte de pe Monte Castello, Monte Belvedere și Castelnuovo, lipsindu-i pe nemți de pozițiile excelente de artilerie care țineau sub control căile de acces spre Bolonia. Ofensiva finală aliată a început cu un bombardament masiv aerian și de artilerie pe 9 aprilie 1945. Până pe 18 aprilie, forțele Armatei a 8-a străpunseseră defensiva germană prin „Poarta Argenta” și trimiseseră unitățile mobile de tancuri să încercuiască pe germani și să
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
Argenta” și trimiseseră unitățile mobile de tancuri să încercuiască pe germani și să facă joncțiunea cu Corpul al 4-lea SUA, care înainta peste munții Apenini în Italia centrală, reușind să prindă în capcană forțele germane care apăra Bologna. Trupele aliate (polonezi, americani și italieni). Divizia a 10-a vânători de munte a ocolit Bologna, a atins râul Po pe 22 aprilie, iar Divizia a 8-a infanterie americană a ajuns la Po pe 23 aprilie. Pe 25 aprilie, Comitetul de
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
1945, în Indochina Franceză s-a creat un vid de putere care a fost ocupat de Viet Minh. În 2 septembrie 1945, în fața unei mulțimi de 500 000 persoane, Ho Și Min a declarat independența Republicii Democratice Vietnam. Principalele forțe aliate victorioase din cel de-al Doilea Război Mondial (Marea Britanie, Statele Unite, și Uniunea Sovietică) au fost de acord că zona a aparținut francezilor. Deoarece francezii nu aveau nave, arme, sau soldați pentru a reocupa imediat Vietnamul, marile puteri au ajuns la
Războiul din Vietnam () [Corola-website/Science/311982_a_313311]
-
a fost instrumentul legal prin care Înaltul Comandament al Wehrmachtului a capitulat simultan în fața Forțelor Expediționare Aliate și Uniunii Sovietice la luptele celui de-al doilea război mondial pe teatrul de luptă din Europa. Primul "act al capitulării" a fost semant la Reims, Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945. Capitularea necondiționată a
Actul capitulării Germaniei () [Corola-website/Science/312067_a_313396]
-
ceremonia de semnare a capitulării. Karl Dönitz a continuat să acționeze ca șef al statului german, dar guvernul de la Flensburg (numit așa pentru că funcționa la Flensburg și controla doar o mică zonă din jurul orașului) nu a fost recunoscut de puterile aliate și a fost dizolvat în momentul în care membrii lui au fost arestați de forțele britanice pe 23 mai 1945. Aliații au descoperit că au o problemă, deoarece capitulaseră necondiționat numai forțele armate germane, nu și guvernul civil german. Aceasta
Actul capitulării Germaniei () [Corola-website/Science/312067_a_313396]
-
înțeles că „nimeni nu cade mai ușor într-o capcană decât comandantul care se simte total în siguranță”, și a pus la cale o răzvrătire minoră pentru ca Varus să trebuiască să facă investigații în legătură cu aceasta, trecând în marș prin teritoriul aliaților cherusci. După ce coloanele romane intrau adânc in pădure, ele urmau să fie atacate de hoardele lui Arminius. Unchiul lui Arminius îi dezvăluise lui Varus planul, dar comandantul roman, cunoscând aversiunea dintre cei doi, neglijase să cerceteze acuzațiile. La începutul toamnei
Bătălia de la Teutoburger Wald () [Corola-website/Science/312089_a_313418]
-
lipsa culmilor lor lăsând o zonă vastă a litoralului nord-vestic neprotejată din punct de vedere natural împotriva unui atac armat. În general, Tunisia oferea o bază de operațiuni relativ ușor de apărat. Liniile defensive din nord puteau face față forțelor aliate ale Operațiunii Torța, în vreme ce în sud linia Mareth era extrem de puternică. Între cele două regiuni se aflau munții Atlas cu pasuri ușor de apărat. În plus, Tunisia avea două porturi cu ape adânci - Tunis și Bizerte, aflate la doar câteva
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
de o călătorie de 24 de ore, ceea ce le făcea extrem de riscante. Adolf Hitler considera că germanii aveau o excelentă bază defensivă în Tunisia, putând să reziste luni sau chiar ani, încurcând astfel planurile ofensive aliate din Europa. Unitățile forțelor aliate participante la Operațiunea Torța, care debarcaseră la Alger, (Forța de asalt estică), avuseseră ca obiectiv ca, după debarcarea pe litoralul african, să continue atacul prin acțiuni ale comandourilor și ale forțelor aeropurtate în Tunisia. Aceste planuri au fost întârziate de
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
numit comandant al Corpului German al 90-lea, iar pe 17 noiembrie și-a preluat postul. După negocieri lungi, pe 22 noiembrie, comandanți francezi au acceptat ca Africa de nord Vichystă să treacă sub controlul Aliaților, ceea ce a permis garnizoanelor aliate să se îndrepte spre frontul tunisian. Până în acel moment, germanii reușiseră să concentreze un întreg corp de armată în Tunisia, iar forțele Axei le depășeau pe cele ale Aliaților la aproape toate capitolele. Aliații aveau disponibile în zonă numai două
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]