8,255 matches
-
de campanie, două scăunele și o ladă. Nimic pentru încălzit decât un căzănel pe cărbuni, stins acum, pe un suport jos din bronz, pe trei picioare. Pentru a evita confruntarea cu ploșnițele cuibărite în saltea, o lăsase neatinsă și își aranjase un culcuș pe pământ, într-un colț, pe păturile ce le avea cu el, pe care Vitalius deja le împăturise și le pusese lângă lighenașul cu apă, pe lemnul vechi al mesei, lucioasă acum din cauza mizeriei și a mucurilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se duse lângă roib și urcă în șa; în acel moment, auzi din nou, venind din stradă vocea lui Matauro: comandantul turma-ei striga ceva pe un ton mânios, dar, din cauza distanței, nu putea să înțeleagă ce spunea. Vitalius încă își aranja lucrurile pe spinarea dereșului, când Sebastianus îl salută cu un gest pe Wolfhram și își îmboldi calul, îndreptându-l către poartă. O clipă mai târziu, se găsi în fața escortei sale, pe vechiul drum spre Genava, dominat la miazănoapte de dealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce-o să-ți mai folosească recolta după aceea? — Da, sigur, ai dreptate, domine. Dar ce voiam eu să întreb era, în sfârșit... din ce-o să trăiesc, din ce-o să trăim când o să ajungem toți aici, până când generosul Gundovek o să-mi aranjeze... de fapt, nu, vreau să zic... până la recolta de anul viitor? Trecuseră de încă un post de gardă și acum urcau o scară de cărămidă ce conducea la apartamentele lui Gundovek. Sebastianus, care încă o avea în minte pe Frediana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vitele în depozit. Aici e un izvor, așa că apa n-o să ne lipsească. Am putea rezista chiar multe zile. Dacă vin... Ridicând mâna, Canzianus îl întrerupse și, închizând ochii, rosti cu gravitate: Fă totul cum crezi mai bine. Imediat ce vă aranjați, adună oamenii aici; o să ne rugăm împreună, implorând mila Domnului nostru. în acea clipă, dinspre poartă se auzi un murmur neașteptat, întovărășit de o mișcare tulbure a mulțimii. Multe glasuri se împletiră în tonuri de spaimă și din mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căror paternitate putea fi sigur, fiindcă el ținea femeile întotdeauna puțin și se descotorosea de ele de îndată ce începea să se simtă satisfăcut De cei câțiva pe care îi cunoștea, oricum, se îngrijea puțin, căci găsea întotdeauna modul de a-și aranja concubinele gravide cu vreun războinic din suita sa, încurajându-le, eventual, cu un dar generos. Firește, un bărbat trebuia să aibă o soție, ba chiar mai mult de una, era datoria oricărui hun să nască fii care într-o bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o să ducă și carele și animalele la tabără și o să ne conducă la grânarele de pe-aici, o să-i lăsăm să plece! Căutând cu ochii în jurul său, îngrijorat ca nu cumva oamenii lui să nu-l considere prea îngăduitor, își aranjă nervos sabia în centură și adăugă: — Acuma taci, înainte să mă răzgândesc. Facem cum am stabilit, dar îți amintesc: între timp, tu rămâi aici, și vreau ca totul să fie scos pe poarta aceea înainte de apus, ai înțeles? Canzianus încuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își impusese, încă de când veniseră să-l ia din depozit, să nu-și piardă cu nici un chip stăpânirea de sine. Privirea sa se aținti pentru o clipă asupra tânărului războinic, care, în picioare și ceva mai departe decât ceilalți, își aranja liniștit fâșia de pânză ce-i acoperea pubisul, întors cu spatele către tânăra sclavă pe care tocmai o posedase și care se zărea printre piei și tot felul de alte lucruri îngrămădite. Observă că avea un picior bandajat, imediat deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ani, ce ședea în stânga comandantului, îl întrebă cu un zâmbet ironic: — Ce-ți mai face grumazul? Toți cei de față râseră. Balamber, arătându-l pe războinic, râse și el: — Khaba a fost. El te-a prins în laț. Ți-a aranjat o călătorie pe cinste, nu? Alte râsete. Sebastianus îi aruncă lui Khaba o privire rapidă, dar preferă să rămână în tăcere. — Aliații tăi burgunzi s-au luptat foarte bine, dar nu aveau șanse împotriva noastră. E mare păcat că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scutură din cap — Nu. Frediana mi-a spus că la Genava a sosit un curier cu un mesaj pentru mine: trebuie să părăsesc Sapaudia și să mă alătur lui Magister militum la Arelate. — Arelate? Nu e în Narbonense? Lidania își aranjă părul pe frunte. — Și... atunci? Sebastianus simțea acum aprinzându-se în el dorința. Se apropie și mai mult de ea, privind adânc în ochii săi, care, în lumina palidă a lunii și datorită reflexelor focurilor din tabără, păreau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apoi rămase privindu-l scrutător și învârtindu-l între degete, fără să mai zică nimic. Era deja târziu și mulți mușterii părăsiseră deja sala de mese ca să se ducă la dormitoare. Gazda și servitorii săi veneau și plecau printre mese, aranjând și aruncând priviri nerăbdătoare puținilor rămași. Afară încă ploua cu ropot mare. Sebastianus hotărî că venise momentul să se retragă și discuția se încheie acolo. A doua zi de dimineață, ieșind în curte, regăsiră soarele. După ce îi lăsă lui Maliban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Flavius Etius, deși putea să nu o facă, și și-a asumat o sarcină grea și riscantă. Descălecând, Sebastianus adăugă: — Să ne oprim și să lăsăm animalele să se odihnească. Iar în așteptare, am putea să mâncăm ceva. Se aranjară la umbra unui pâlc de carpeni, lăsând caii să pască. în așteptarea întoarcerii lui Divicone, ronțăiră niște galete, ciupind și câteva îmbucături de carne uscată. în jurul lor liniștea era totală, dar câmpul palpita de viață. Prezența lor acolo făcuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i curgă prin vene. Se simți invadată de un șuvoi de admirație și recunoștință față de acel tânăr viteaz, căruia, fără îndoială, îi datora viața, dar își impuse să nu o arate. Cu toate acestea, dintr-un irezistibil instinct feminin, își aranjă o șuviță de păr de pe frunte. — Pe el de ce l-ai lăsat în viață? îl întrebă. Am văzut că Cilonus voia să-l ucidă și tu l-ai împiedicat. — Pentru că ne poate fi de folos, răspunse soldatul, observând cu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Prefectule. Tuna când Sebastianus și prietenii săi, după ce urcaseră o scară largă și traversaseră apoi un vestibul în penumbră, intrau în sala Decemvirilor. La lumina celor câteva lumânări de seu, doi soldați răniți, pe care decurionul îi scutise de serviciu, aranjaseră cu câțiva milițieni întreceri cu gândaci pe podeaua din mozaic, iar miza - pe care o puneau la bătaie mai mult ca o glumă bună, ca o reacție împotriva dezamăgirii și a deprimării - era o sumă reprezentând salariul pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bine. Toți aleargă într-acolo. într-o clipă, Sebastianus înșfăcă sabia, își luă mantaua și fu în picioare lângă ordonanța sa. — Unde e Maliban? Sunt aici, răspunse alanul, pășind afară din semiîntuneric. Avea deja în mână arcul său și își aranja tolba peste piept; la șold îi atârna sabia lungă. — Și Dubritius? — A ieșit deja, ne așteaptă în stradă. Sala se golea cu repeziciune. De afară, din stradă, răsuna ecoul unui vacarm confuz. Din câțiva pași, Sebastianus ajunse în vestibul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dădu semnalul de oprire și imediat războinicii se grăbiră să pună mâna pe orice construcție ce ar fi putut oferi un acoperiș. Servitorii săi o ocupară, fără să stea prea mult pe gânduri, pe cea mai comodă dintre cocioabele acelea; aranjară cât se putu de bine adăpostul, apoi începură să dea jos din bagaje, să hrănească și să lege animalele. Cât despre el, înainte de a descăleca, se hotărî să verifice la ce distanță se găseau oamenii lui Ardarich și făcu iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
campania prezidențială. Dar individual, amazoanele au descoperit că nici un patron nu le angajează și nici un bărbat nu se căsătorește cu ele. Disperate, conducătoarele lor mi s-au adresat mie; și chiar înainte ca situația să atingă o fază tragică, am aranjat o abilă campanie preliminară de publicitate și le-am angajat in corpore pentru ceea ce este în general considerat un scop perfect legitim. Într-adevăr, aceste femei își cunosc binefăcătorul și se consideră în mod special ca agenții mei personali. Jefferson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
ce nu. Nici o chestiune secundară. Doar propria lui problemă, descoperirea golului din memorie și faptul că nu era Lesley Craig. Restul, ciudatul rest, nu conta acum. Putea să se ocupe de asta mai târziu. Acum era doar el însuși. Anrella aranja niște flori în salon. Se întoarse și spuse senină: - Ei bine, Les, ai venit devreme. În ciuda calmului lui, trebuie să i se fi văzut ceva pe chip. Sau poate - mai degrabă - cu cunoștințele ei, ea știa ce avea să urmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
ai ce face și ți-a trezit curiozitatea, atunci îl urmezi pe dâra de naftalină care persistă în aer mult timp după trecerea lui. îl vei vedea oprindu-se în dreptul unei case, scoțând un carnețel și verificând atent adresa. își aranjează apoi ținuta, ia o postură cât mai distinsă și bate discret la ușă. Pe perioada așteptării își pregătește atent mimica feții, recapitulându-și în gând textul pe care urmează să-l rostească. Când ușa se întredeschide, atât cât îi permite
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu care conviețuia în bună înțelegere și care-i umpleau lesne golul lăsat de lipsa de rude, prieteni sau cunoscuți. După mulți ani, știa pe dinafară uriașa arhivă, putând găsi în câteva minute orice dosar. Din acest motiv, n-a aranjat materialul după nici un criteriu numeric sau alfabetic și nici nu a înregistrat vreodată dosarele, așa cum se obișnuiește, pe nume, ani sau cazuri. După pensionarea sa, nimeni n-a mai putut găsi vreun dosar de care era nevoie și arhivarii nou
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
straniu Cutia cu bătrâni de Andrei Oișteanu este o carte obiect, ușor de prezentat într-o expoziție de gen cum a fost cea din 1991 de la Muzeul Colecțiilor de Artă. Cartea seamănă pe dinăuntru cu o cutie în care sunt aranjate cu grijă tot felul de lucruri vechi. Cu bună știință, autorul a ales ca ilustrație a copertei un obiect confecționat chiar de el și având același nume ca și prezentul volum: "Cutia cu bătrâni", ca și cum coperta ar fi imaginea din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nu bag de seamă!), dar foarte laborioase, mi se suia pe genunchi, stătea un timp liniștită, apoi, sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. Alteori, tot pe genunchii mei își liniștea păpușa, care "plîngea" cu desperare. Eu îi "mîncam" unul după altul degetele, pe care le declaram "acadele"; lipeam fruntea de a ei, ca să-mi vadă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ceasuri când m-am dus la ea. Niciodată încă n-o vizitasem înainte de prânz. Am găsit în cerdac pe cele două doamne. Doamna M..., mai bine dispusă în ultimele zile, îmi vorbea de Văratic. Adela, în odaie, își isprăvea de aranjat părul la oglindă, care-i încadra bustul în rama ei cafenie. Vedeam două femei, din fiecare o jumătate, jumătatea din oglindă completîndu-se exact cu jumătatea din odaie: părul greu adunat în cu-nună - cu figura; ceafa dezmierdată de șuvițele de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
însura și că va trebui să se amâne nunta până când el se va simți mai sigur pe sine, că altminteri n-o să poată veni la propria-i nuntă? Și când logodnica i-a explicat, ca unui copil, că totul era aranjat și organizat de luni de zile, că tatăl ei se lansase în cheltuieli și osteneli incredibile și că urma să aibă loc o recepție și așa mai departe, și că toate rudele și prietenii urmau să vină din toate colțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mâncarea și băutura. De aceea căldarea cu apă nu trebuia să rămână neacoperită peste noapte și nici cana pe care o lăsa pe masă. Dacă nu aveai capac, puteai să pui o foaie de hârtie, un ziar sau două bețigașe aranjate-n cruce. În privința ziarelor, a aparatelor de radio, dar mai ales a televizoarelor (care nu apăruseră Încă decât la oraș), bătrâna avea opinii foarte clare. Și unele, și altele erau lucrări ale diavolului. Cum putea, decât cu ajutorul forțelor necurate, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
orb. Nu avea bastonul alb, doar o umbrelă Închisă, englezească. Mai mult, n-avea aer de orb. Și hoțul purta ochelari Închiși la culoare. Era un negru puternic, cu palton din păr de cămilă, Îmbrăcat cu o eleganță extraordinară, ca aranjat de la domnul Fish din West End sau Turnbull și Asser din Jermyn Street. (Domnul Sammler știa Londra ca pe apă.) Cercurile perfecte violet de gențiană ale ochelarilor negrului cu rame aurite Încântătoare se Îndreptară către Sammler, dar chipul Înfățișa tupeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]