10,834 matches
-
ș.a.). Fantezia brodează stări senine, melancolice, nostalgice sau anxietăți pe marginea lecturilor, cu frecvente aluzii la aria culturală europeană, evocând însă și poezia românească (Ion Barbu, Șefan Aug. Doinaș). În Coline cu demoni viziunile nu mai au luminozitate, dar stăruie aspirația evaziunii spre undeva, departe (Prore spre sud). Domină totuși sugestia spaimelor expresioniste, a scenariului misterios, a nesiguranței, poetul fiind bântuit de himere neprietenoase. Elegiac, livresc, echilibrat și calofil, înclinat spre reverie, uneori vag oniric, C. este marcat de spiritul epocii
CONSTANTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
Prietenie (1951), Râul porni mai departe (1962), Prietenă cu focul și cu apa (1969). A scris și două romane: Cântec să crească băiatul (1959) - elogiu al copilăriei, și Tânărul meu Ulise (1966) - pledoarie pentru autenticitate, narând destinul unui pictor, de la aspirație până la realizare. Poezia lui C. completează în ritmuri ample reportajele, înscriindu-se de asemenea pe linia sentimentelor grandioase, dublate de reverie în fața naturii. SCRIERI: La Taliane, București, 1950; Prietenie, București, 1951; Împărăția vânturilor, București, 1954; Sub cerul liber, București, 1954
COSOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286440_a_287769]
-
drum. Intenția este de a oferi o „revistă de contribuție sufletească a tinerei generații”, chemată să apere valorile naționale și să reînvie timpurile eroice, prin dărâmarea „putregaiului și a parazitismului”, cuibărite în trupul rănit al țării. Actul de solidaritate cu aspirațiile strămoșești (neasimilabile altui popor) și accentele xenofobe („drepturile noastre exploatate peste tot de streinii de neam”) fixează idealul de renaștere și universalitate între marginile tradiționalismului gândirist, opus ideologiei modernismului și principiilor avangardei. Se pleacă de la ideea că occidentalizarea, ca imperativ
CRAIUL MUNŢILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286475_a_287804]
-
Stancu. Poezia și proza acestuia sunt examinate fără concesii si complezențe, dar și fără durități față de scăderile, în plan sociologic mai cu seamă, ale romanelor scriitorului. Prezentat ca un autor al marilor contraste, Zaharia Stancu este înfățișat printr-o dublă aspirație: „către imund și către diafan, cu disponibilitate egală pentru lirismul cel mai pur și pentru pamfletul cel mai truculent”; tocmai pamfletul exagerat dăunează însă echilibrului artistic al scrierilor sale, coborându-le adesea la nivelul unui stânjenitor parti-pris ideologic. Creația lui
CRAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
românesc”, începând de la romanele scrise de Dimitrie Bolintineanu, într-o epocă în care proza era încă în căutarea unui stil, a unei identități estetice. Sunt remarcate copilăria prelungită a scrisului românesc, maturizarea lui înceată. Scriitorii noștri - afirmă C. -„vor avea aspirația personajelor superioare, dar le vor reuși întotdeauna mai cu seamă personajele detestabile, cel puțin atunci când vor avea o perspectivă maniheistă (și o vor avea de la Nicolae Filimon până la G. Călinescu)”. O altă carte, Vis și reverie în literatura română (1994
CRAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
ale memoriei, nostalgia familiei, sentimentul neîmplinirii („Ca un vis viața mea, ca un vis”; „E o tristețe între noi culcată / și câmpul verde pare imbecil”). Viața începe să-și piardă culorile vii ale primei tinereți, care revin doar la conjunctivul aspirației îndepărtate: „Să deschizi ochii în dimineața / unei ierni vechi / cu gustul ierbii în gură. Lumina să aibă miros de măr verde.” Treptat, intimitatea e agresată și corodată de realul înconjurător, decăzut din strălucirea de altădată. Acest filon se accentuează masiv
CRACIUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286465_a_287794]
-
simtă străină în propriul mediu familial și social, să fie profund nemulțumită de conținutul vieții ei. Neacceptând să se lase invadată de banalitatea cotidianului și a obișnuințelor, ea se imaginează țâșnind ca un „joc de apă” ce scânteiază în lumina aspirației spre ceva superior, spiritualizat și estetizat - o lume conformă cu propria-i alcătuire sufletească. Dorește să se elibereze de îngrădiri și convenții, să strălucească, să plutească prin forța de levitație a iubirii, să se identifice cu sine printr-o trăire
COTOVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286451_a_287780]
-
socială se referă, în general, la ameliorarea bunăstării individuale, cât Și a bunăstării societății în ansamblul ei, ce rezultă din creșterea capitalului social. Munasinghe (2007a) consideră capitalul social ca fiind resursa de care indivizii au nevoie pentru a-Și urma aspirațiile. Componenta instituțională a capitalului social se referă la legile Și regulile formale Și informale care supraveghează comportamentul social. Componenta organizațională este încorporată în entitățile (indivizi sau grupuri sociale) care activează în cadrul instituțional. Cantitatea Și calitatea interacțiunilor sociale care stau la
Turismul și dezvoltarea durabilă by Dorin Paul Bâc () [Corola-publishinghouse/Science/238_a_160]
-
reală în luarea deciziilor cu privire la comunitate; 2) absența acțiunilor colective din inițiativă proprie în perioada comunistă; 3) bine cunoscuta ambivalență a conceptului de „comunitate”, care avea o valoare spațială, de coeziune Și interacțiune socială, dar fără a ține cont de aspirațiile Și valorile comune. În al doilea rând, restricțiile de ordin ecologic, care au încercat a fi implementate în perioada postcomunistă, au întâmpinat rezistență din partea populației locale. A fost nevoie de eforturi considerabile pentru implicarea localnicilor în transformarea unor terenuri în
Turismul și dezvoltarea durabilă by Dorin Paul Bâc () [Corola-publishinghouse/Science/238_a_160]
-
totuși la sateliți ai „Literatorului”: „Revista modernă” (1897) și „Viața nouă” (1898, semnând Ion Th. Arghezzi). Leagă prietenii trainice (nici ele scutite de încercări) cu Gala Galaction și N. D. Cocea, cu V. Demetrius. Nevoia unui refugiu în fața privațiunilor cotidiene, aspirații spirituale și artistice (să învețe să scrie „pe dedesupt”) îl fac să intre în cinul călugăresc (februarie 1900). După o ucenicie la mănăstirea Cernica, îmbracă haina monahală sub numele de Iosif. E hirotonisit diacon și adus la Mitropolie ca secretar
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
simțite ca falsuri, principiul absolut fiind accesibil doar meditației și unei memorii adânci, arhetipale: „Ești ca un gând, și ești, / și nici nu ești, / Între putință și-ntre amintire.” Mai mult, în jurul acestei imagini centrale cresc iradierile unei semantici a aspirațiilor spre o cunoaștere a esențelor, adâncă, totalizatoare, echivalentă cu un maximum de existență: „Pentru ca mintea mea să poată să-nțeleagă/ Nengenuncheată firii de pământ.” Nesiguranța legată de instrumentul acestei cunoașteri (mintea e „ca tuciul”, cuvântul - gol ori prihănit, o prăpastie
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
franciscană pentru ceea ce, cu simplitate, cu inocență, poartă semnul unei vitalități primordiale și al temeiniciei (Plugule, Chemarea, Lumină lină). Sunt sentimente ce vor domina în Cărticică de seară, Mărțișoare, în ciclul Buruieni din Hore. După Cuvinte potrivite, și rupt de aspirația înaltului de care ele erau pătrunse, cu volumul Flori de mucigai, rod al închisorii, A. dă (într-o suită de portrete și de scene de gen crude și înșelătoare în realismul lor cu tentă burlescă ori grotescă) o imagine percutantă
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
experiența călugăriei -, și în a doua - cartea temniței -, realitatea socială e doar punctul de plecare, nu scopul: ea hrănește tabloul de coșmar și determină simbolica anihilării individului într-un spațiu al captivității fără ieșire. Cutremurul sufletului încercat de prăpastia dintre aspirația la viața „îngerească” și josnicia mediului monahal, aneantizarea insului, provocată de cruda și impersonala funcționare a mecanismului punitiv, trec în prim-plan. Oroarea demolează mituri, rescrie portrete, creează atmosfera de dominare a unor forțe potrivnice omului. Scatologicul, care trădează întinarea
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
sunt temelii ale edificării omenescului. Dar, sceptic față de puterea învățăturii de a opri curgerea la întâmplare a lucrurilor, cinic uneori, ajunge în situația paradoxală a unui moralist fără morală: pentru înțelepciunea necanonică a vieții, el renunță la precepte și doctrină. Aspirația spre ființare coexistă, la A., cu descoperirea artei. A trăi prin artă era scopul ultim; permanente au fost, însă, și neliniștile în meșteșugul „blestemat și fericit al cuvântului”. Fiecare pagină i-a părut un debut. Meditația asupra artei, din cronicile
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
și în critica literară, comentează scrieri originale, discută despre traduceri și rolul lor în modelarea unei literaturi începătoare; urmărește, bunăoară, evoluția și caracteristicile stilului în artă, analizează umorul și satira, face considerații de poetică, privilegiază sensul moral, educativ al literaturii. Aspirația spre clasicitate este înțeleasă hegelian, ca o năzuință spre armonie și desăvârșire, spre exemplar; B. atribuie de timpuriu criticii un rol de limpezire a atmosferei literare. În felul lui înțelept de a cugeta, domină preceptele esteticii clasiciste, primite prin intermediul gânditorilor
BARIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
blestemul, nu se poate împlini. Alean este expresia dualității lumină-întuneric, înlăuntrul căreia oscilația și ezitările au ca deznodământ moartea. Nu mai este însă cazul unei dispariții acceptate, ca la Zefir, ci al dispariției iminente, al destinului uman fragil, al perisabilității aspirațiilor. În ambele sale basme dramatice, B. alege soluții de tratare personală a temei de bază, neacceptând doar nararea întâmplării, așa cum procedează, spre exemplu, Victor Eftimiu, ci transformând-o în pretext al unei fabule dramatice „cu cheie”, întregul, ca și părțile
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
o altă ficțiune - lunga serie de vedenii ale lui Hrisant Hrisoscelu, prizonier în lumea iluzorie a halucinogenelor, hrănindu-și clipele de supraviețuire cu preparativele pentru moarte. Se vădește aici, în tristul ei spectacol, o viață ireală, vrând să compenseze ruinarea aspirațiilor fostului eterist. Beizadeaua râvnise tronul bizantin și îmbrăcase haina revoluționarului. Încă plin de vanități și de rămășițe idealiste, el trăiește cu obsesia marii iubiri și a datoriei de trimis, eșecul mișcării neanulându-i speranțele într-o Magna Hellas. Reîntors în
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
obiect îl constituie figuri mitice (Apollo, Orfeu, Dionisos, Zamolxe), care-i tutelează propriul mod de a înțelege lumea și arta, dar și natura clasică virgiliană („celui mai înalt prieten”, Vergiliu, îi dedică un ciclu de versuri caracteristic) ori iubirea ca aspirație și împlinire spirituală supremă („Nici cărți, nici filosofie, nici mistere! Numai iubirea nemurește”). Este un lirism în descendența romantismului calm, îmblânzit de solara armonie și de cantabilitatea clasică, al adorării lucrurilor și trăirilor simple. „Marile vicii” ale poetului sunt muntele
BELLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
propria poezie) și impune „filonul de aur” al operei în diversele variante ale sublimării prin creație. Psihocritica i-a sugerat un instrument de cercetare (rețelele de imagini) care poate servi la configurarea devenirii operei, de la intuiții poetice spontane la obsedanta aspirație spre „excelsior”. Rețelele de imagini, adică disperarea și sarcasmul, postura egolatră, mirajul, lumina, cu modificările de raporturi dintre ele, „scriu” destinul unui poet ce a debutat grăbit, fără o conștiință scriitoricească sigură, dar s-a restructurat profund după drama autoexilului
BESTELIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285713_a_287042]
-
ocolirea sistematică a convențiilor. Dar literatura recuzată la nivelul discursului se insinuează în existența personajului, impunându-și schemele. Ludwig Holdengraeber nu face decât să întărească, prin nefericitul lui experiment, „adevărul” impus de literatură că toate soțiile își înșeală soții, în timp ce aspirația lui secretă era aceea de a se sustrage destinului comun. Dispus să ridiculizeze cu orice prilej prejudecățile, cinicul personaj ascunde un ins însetat de puritate. Concluzia e întunecată: nu există excepție și nici salvare, omul e jucăria unor forțe oarbe
BENADOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285695_a_287024]
-
prin Helada lui Nietzsche, a elanului „cutreierând dinamic ființele” și „ridicând extatic un cer platonician”. Distanțarea însăși lasă loc apropierii, până la limita contopirii contrariilor, altfel spus, până la sinteza, pe spirala spiritului, dintre teză și antiteză. Sinteza de apolinic și dionisiac, aspirația către absolut și experiența intensă, orgiacă, a trăirii, tensiunea dintre un acolo, sus și un aici, jos se vor dovedi extrem de fecunde pentru lirica barbiană. Un poem se intitulează chiar Nietzsche, un altul, Panteism, se încheie cu două versuri definitorii
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
din nou increatul logicii aspre, implacabile a viului - care nu e alta decât consumul, alterarea, altfel spus, moartea: „Dar timpul, vezi, nu adăsta,/ Iar soarele acuma sta/ Zvârlit în sus, ca un inel”. Părăsirea paradisului inexistenței, chiar și dintr-o aspirație superioară, se dovedește tragică. Deschizându-și micile porți ale sufletului său mare către o făptură omenească, „regele ciupearcă” devine el însuși uman, ieșind astfel din propria perfecțiune, de făptură - ca și melcul cel „nătâng” - suficientă sieși. „Sfânt trup și hrană
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
sâlhui / În casa orișicui / Văzut-nevăzut...” Istoria transilvană își află întruparea în epopeea răscoalei lui Horea. Abstract vorbind, el poate fi și ipostaza ideală a poetului, ce se regăsește solidar cu istoria („La mine-n sânge / Istoria contemporană plânge”) și cu aspirațiile cele mai adânc înrădăcinate ale mulțimilor („Venisem flăcău de pe Crișuri / cu sufletu-n trei învelișuri: / De jale, de dor, de răscoale / A celor din munți și din vale”). B. are o acută conștiință a spațiului și a timpului cărora le
BENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285699_a_287028]
-
apar oricum într-un ritm neobișnuit (chiar trei sau patru pe an), ele necâștigând nimic prin perseverența exercițiului. În centrul atenției se află un defect fizic, realmente irecuperabil, al unui personaj, defect care îl împiedică pe acesta să-și urmeze aspirațiile și sentimentele. Printr-un concurs de împrejurări imposibile în viața reală, eroul scapă de complexul său și își atinge idealul, care se dovedește a fi cu totul altceva decât își imaginase. Urmează, firesc, dezamăgirea. În zadar eroul și-a eliminat
BILCIURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285736_a_287065]
-
sau imaginare (Don Quijote), fie că va sonda arheologia eului sau va construi interioare-cochilii și spații de reverie ale unui temperament retractil: „Tărăgănare dulce prin / Moi sunete de clavecin / Stârnind pe răcoroase dale / Plutiri alene de petale”. Dominanta universului său rămâne aspirația lilială și astrală, ascensional-purificatoare, poemul însuși fiind înțeles ca o „stare de melancolie a inocenței”. Liric ce-și cenzurează efuziunile și evită exhibarea, B. este dublat de un „sceptic melancolic” (Al. Piru) și de un (auto)ironist bonom și delicat
BIOLAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285741_a_287070]