5,205 matches
-
vale - / Este jalea? Este jalea: Codrului Măriei Sale?”. Stilul popular se regăsește într-o asimilare de substanță organică a concepției poetice folclorice, care obligă la respectarea structurii formale tipice, pe care autorul o exersează cu ușurință de la colind până la bocet și blestem sau la rezonanțe baladești pe motivul Iancului. Un ciclu de elegii, închinate satului patriarhal ce se stinge mocnit într-o vatră ancestrală neîntreținută azi cu credință, este Satul care moare. Lamentoul atinge coardele grave ale resemnării, când însuși sensul dumnezeiesc
RACHIŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului de lume, dar patetismul (tânguiri, blesteme) le scade valoarea. Odă râvnitoare spre învățături, scrisă cu prilejul deschiderii la București a Școlii de la „Sf. Sava”, indică orientarea spre problemele epocii și spre ideile iluministe. Pentru mărirea omului, Pentru neputința omului amintesc discursurile lui Voltaire din Sur l
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
au derăpănat-o, apărută în 1825, la Buda, fără semnătură (ceea ce a dat naștere la controverse privind paternitatea ei), este o elegie exprimând durerea și mânia țării în haosul provocat de Eterie. Prin alegorie și prin tonul liric (de rugă și blestem), Plângerea și tânguirea Valahiei... precedă Cântarea României. Reprodusă de Aron Pumnul în Lepturariu rumânesc..., a fost cunoscută de Mihai Eminescu, în Epigonii M. fiind evocat ca un „glas de durere”. Sub influența unor lecturi din Gray, Young, Joseph Thomson, Lamartine
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
înalță trufașa catedrală, / Oare dac’aș săpa în temelie, / Ana, / Te-aș mai putea scoate la lumină, / Vie?” (Ana). Impactul dintre „a fi” și „a nu fi” îl face pe poet să declare că ar accepta „nemurirea ca pe-un blestem” (Acceptând). Nu întâmplătoare este și alegerea „marmorei negre” pentru înălțarea unui simbolic monument al „nemuririi”. Reluând într-o proiecție personală motivul Meșterului Manole, M. creează o poezie memorabilă: „Cu dalta dezbrăcată de mâna mea, / Marmora neagră rămâne tot ea, / Tot
MUNTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]
-
coșmarul războiului. Odată cu Chipul cioplit și mai ales prin Fața a doua (ambele apărute în 1967), expresia se decantează, glasul de trâmbiță al poetului coborând spre șoaptă. Chiar dacă obsesia ororilor războiului nu a dispărut, o tristețe gravă ia locul tumultului de blesteme. Renunțând să se mai erijeze în răzbunătorul lumii, să se considere purtătorul de cuvânt al unei generații, M. începe aventura căutării de sine, continuată, în alt plan, prin versurile din Până la Iov (1970). Acum el ambiționează sondarea universului mitic, ancestral
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
epice. Se simte tehnica lui Ernest Hemingway, modelul unor tineri prozatori ai momentului. Narațiunile decupează momente crepusculare din legăturile, de regulă incidentale, ale unor cupluri. Există propensiunea spre parabolă, tributară existențialismului, după cum intervin elemente precum absurdul, acceptarea întâmplării, sexul ca blestem și vocație fatală. Stăpânirea stilului este remarcabilă. De altfel, ediția definitivă a romanului Portul pustiu (1997) pare să adune toate trăsăturile și temele tinereții lui P. Scrisă în anii ’60, respinsă de editurile românești, cartea construiește parabola unei insule infernale
PETRAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288775_a_290104]
-
prin simboluri obiective eroziunea iremediabilă a unei lumi, deriva implacabilă a indivizilor care o alcătuiesc. Familiile se destramă una după alta, destinele sfârșesc și ele într-un punct închis sau mort, ca spre a consfinți triumful forțelor telurice ale unui blestem, venind întâi de toate din istoria interioară a acestei lumi. Unghiul de perspectivă al romancierei nu ascunde însă corelațiile mai adânci ale istoriei intime, imanente, cu avatarurile mai cuprinzătoare ale unui fel de determinism malefic, chiar dacă opera nu propune niciodată
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
1989; A înflorit liliacul, București, 1990; Crimă prin Mica publicitate, București, 1991; O toaletă à la Liz Taylor, București, 1992; Coșmar, București, 1992; Melania și misterul din parc, Iași, 1992; Cutia cu nasturi, București, 1994; Poveste imorală, București, 1998; Un blestem cu domiciliu stabil, București, 1998; Telefonul din bikini, București, 1999; Grasă și proastă, București, 2000; Bărbații sunt niște porci, București, 2000; Răzbunarea sluților, București, 2000; Necunoscuta din congelator, București, 2002. Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, „Spionaj la mănăstire”, RL, 1973, 17
OJOG-BRASOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288515_a_289844]
-
eleganța cu care își transcrie himerele. În teatru, adaptând Pâinea păcatului a provensalului Théodore Aubadel, ce-și avea izvorul într-o superstiție, și nuvela fantastică Sărmanul Dionis a lui Eminescu, O. reface aceeași scenerie în jurul unei taine ce înfioară: puterea blestemului în prima, „mistice sisteme”, metempsihoza în a doua. Frazarea este curată, aici ca și în traduceri, dar autorul este copleșit de model. SCRIERI: Pâinea păcatului, București, 1905; Sărmanul Dionis (în colaborare cu Jean Bart și Const. Calmuschi), București, 1909. Traduceri
ORLEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
amărăciunea unei despărțiri ce pare definitivă, ca în poemul liminar: „Iată,/ tinerețea mea zbuciumată!// Anii mei/ de trei ori în necazuri trăiți,/ dar în bucurii niciodată,/ odihnesc aici”. Cu acul pe săpun este o carte de poezie densă, mărturie, rugă, blestem și litanie, rod al unor ani de încercări inimaginabile. Versul se menține expresiv și în celelalte secțiuni ale volumului, cu precădere în cea numită Cadrilater, care înmănunchează un șir de poeme cu parfum oriental, indicibil: „Merg pe drum de țară
PANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288646_a_289975]
-
Cartea cântecelor de țară, Chișinău, 1919; Cartea povestirilor hazlii, Chișinău, 1919; Carte de rugăciuni pentru creștinii drept-credincioși, Chișinău, 1919; Mănunchi nou de povestiri populare cu privire la Ștefan cel Mare, Chișinău, 1919; Povestiri populare românești, Bârlad, 1920; Cântece bătrânești, doine, mustrări și blesteme, Tecuci, 1926; Basme, îngr. V. Marian, Iași, 1976; Sărbătorile la români, îngr. și introd. Iordan Datcu, București, 1997; Dragostea în datina tineretului român, îngr. și pref. Petre Florea, București, 1998; Mitologie românească, îngr. și pref. Iordan Datcu, București, 2000; Povestea
PAMFILE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288641_a_289970]
-
Rumänische Volkspoesie. Tălmăcitorul îi dedică volumul lui V. Alecsandri, din ale cărui colecții transpusese douăzeci și șase de balade și cântece, printre care Miorița, Constantin Brâncoveanu, Toma Alimoș, Codreanu, Soarele și Luna, Mănăstirea Argeșului, Ștefăniță Vodă, Mihu Cobilu, Holera, Vidra, Blestemul, Kira, Movila lui Burcel, Fata cadiului, Cântec popular, Biserica din Podoleni și poemul Înșiră-te mărgărite. A inclus în volum și poezii ale lui C. Conachi (Omule, ființă slabă), Gh. Sion (Limba românească), D. Bolintineanu (Cântec din exil), C. Negri
KOTZEBUE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287722_a_289051]
-
și dornică de a-l înghiți (22 iunie, sfârșitul primăverii, Scrisoare I). Tema iubirii izbucnește cu forță, o forță care provine și dintr-o perpetuă ambivalență și metamorfoză a sentimentului: liniște și neliniște, uniune eternă și despărțire iminentă, destin și blestem, crimă și binecuvântare, putere și slăbiciune. Iubitul este mai ales fratele geamăn, dublul din cer, „dragul nostru”, „prietenul” și dușmanul”, „adoratul mort” - acceptat, căutat, respins, pierdut. Deși păstrează adesea caracterul opac, ermetic, poemele își creează o realitate a lor mai
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
spațiu irespirabil. Amenințată de spectrul osificării prin uzul limbii de lemn, Biserica trebuie să redescopere virtuțile dialogului transparent și lipsit de premeditare. Fără un elementar exercițiu de autocritică, viața noastră s-ar putea pomeni, într-o bună zi, sufocată de blestemul fricii și lucrarea fărădelegii. Mustrarea aduce vindecare. Adeseori, Evanghelia ne rostește adevărul în față, luând dispensă de la înțelepciunea lumii, cea care predă arta sofistă a compromisului. „Adaptarea” la sistem (entropic prin definiție) ne reglează temperatura inimii în domeniul atotcuprinzător al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și Alexander Schmemann, teologii creștini ai ultimelor două secole au insistat asupra faptului că Evanghelia este, la urma urmei, un manifest critic la adresa oricărei religii, dacă prin religie se înțelege acel set de convingeri și practici care resimt mai degrabă blestemul legii decât libertatea harului. Oricât de savant ar fi realizată, recenzia istorică a unui fenomen religios nu poate decât să netezească suprafața trecutului, șifonată de amnezii. Chiar dacă e decojit, fructul oprit al cunoașterii paradisiace își păstrează - și pentru dinții tari
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
et l’oubli, la vie. Mais ecrire la vie est une autrehistoire. Inachèvement. Paul Ricœur Hipomneziatc "Hipomnezia" Comunismul a afectat câteva generații de români precum păcatul adamic istoria: fără să-i deslușim originile, trăim din plin consecințele căderii. Ieșirea de sub blestem nu poate avea loc printr-un subit decret de reconciliere, fără un prealabil recurs la memorie. Lipsită de convulsiile exorcizării, iertarea este grabnică, inutilă sau chiar redundantă. Drumul spre libertate cunoaște numai rigorile aspre ale confesiunii. Mărturisirea adevărului este pragul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu distribuie răspunsuri gata făcute pentru orice întrebare. Epistemologia sfinților beneficiază mereu de un corectiv apofatic, diferit de orice agnosticism. Vederea lor deschide o perspectivă infinit generoasă asupra creației, fiindcă pleacă de la credința că nici un Dumnezeu adevărat nu poate arunca blestemul singurătății asupra creației Sale. Dumnezeu ne-a lăsat niște urme - Scripturile -, invitându-ne la un pelerinaj de întoarcere acasă. Pentru că nu putem vedea decât „în ghicitură”, ni s-a dat și un însoțitor. Dacă pe drumul spre Emaus, cei doi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un suflet slujitor la idoli. Ajuns de cele mai multe ori neprogramat și ireversibil la acest stadiu de „contemplație naturală”, văzând pretutindeni pecetea morții care face și desface istoria, conștiința umană va putea rememora istoria dramatică a lui Hristos Iisus, Cel făcut blestem pentru noi, dar fără de păcat. Urmând via Crucis, fiecare dintre noi își va bea paharul părăsirii și al răstignirii. Uneori trebuie să acceptăm că, omenește vorbind, nu este nimic de înțeles din istoria umanității - așa cum fără Înviere, crucificarea lui Iisus
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
indiferenței. Când iubirea dispare, răsar spontan discuțiile despre afaceri sau investiții în proiecte comune. Disperarea în fața imanenței nu poate fi salvată de nici un proiect luciferic: praful și cenușa vor înghiți până la urmă toate iscodirile minții. Omul lipsit de Dumnezeu descoperă blestemul pământului, pe care cetatea lui Cain n-a știut să-l răscumpere vreodată. Revelația deșertăciunii poartă cu sine apăsata conștiință a netrebniciei; în absența unui Dumnezeu iubitor și suveran, cele mai sublime acte de umanitate se irosesc în neantul definitivei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
chiar Macey, mortul! Ă Sărmanul, sărmanul! oftă Mayhew. Și-i tocmai de la nevastă-sa! Dă-mi-o, însă, te rog! Ă Ba nu, păstreaz-o dumneata! exclamă Gabriel către Ahab. în curînd vei apuca pe același drum! Ă Rămînă-ți-ar în gît blestemele! răcni Ahab. Căpitane Mayhew, fii gata să prinzi scrisoarea! Și luînd fatidica misivă din mîinile lui Starbuck, o vîrî în despicătura din vîrful prăjinei, pe care o întinse apoi spre ambarcațiune. Dar în clipa aceea, vîslașii încetară să rameze iar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
spre ținta răzbunării sale, deși deocamdată era el însuși împins din urmă, în timp ce se îndrepta spre țelul său fatidic; cînd se gîndea, de asemenea, că o hoardă de pirați sălbatici, de păgîni neomenoși îl mînau din urmă, slobozind asupră-i blestemele lor infernale - fruntea lui Ahab rămînea încrețită ca o plajă neagră, mușcată de vreo furtună, ce nu izbutește să-i clintească stîncile de la temelie. Dar astfel de gînduri nu-i tulburau decît pe puțini dintre membrii echipajului său, mai toți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
zăriră flăcările și atunci exclamă, cu o voce schimbată: Ă Fie-vă milă de noi, fulgerelor! Pentru mateloți, înjurăturile sînt monedă curentă; ei înjură și pe vreme bună și pe vreme rea și ar fi în stare să-și azvîrle blestemele chiar de pe vergile ce se apleacă peste marea zbuciumată. Dar rareori mi-a fost dat să aud, în cursul peregrinărilor mele, vreo înjurătură, în clipa cînd degetul de foc al Cerului era pus pe-o corabie, cînd „Mane, Tekel, Fares
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de munte din jetul ei, se revărsa peste cocoașa-i enormă ca un Monadnock . Văzîndu-se atît de aproape de ea, Ahab se lăsă puțin pe spate și, întinzîndu-și amîndouă brațele, își azvîrli asupra mult urîtei balene fierul cumplit, însoțit de un blestem și mai cumplit. Cînd fierul se înfipse pînă la mîner în trupul ei, de parc-ar fi fost supt de o mocirlă, Moby Dick se răsuci într-o rînă și începu să-și rostogolească spasmodic coapsa, frecînd-o de prova ambarcațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tentative similare. Și aceasta, În primul rând, pentru că atât Tăutu cât și Deșliu și Petru Vintilă Își dramatizează poemul, ridică oamenii din popor la nivelul lui și-i pun să vorbească În limba lor. Iată de ce sună atât de firesc „blestemele” proferate de eroii lui Tăutu Împotriva boierilor, ca și frumoasele cântece de leagăn cuprinse În poem: «Din lemn Își durau docare duce-i-ar la-nmormântare! Fagule, tu nu uita, că i-ai tras și-n țepi cândva. Nani, nani
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pline de foc ale lui Dan Deșliu (Ă) În numele vieții (Ă). Câte mame n-au fost cutremurate de strigătul „adânc pătimaș” pe care Îl ridică Maria Banuș În poemul În munții Georgiei (Ă). «De-aici de pe Înalta punte Mi-arunc blestemul spre apus Spre monștrii care vor copilul Să fie-așa, strivit și dus». Poezia a reușit În ultima vreme să fie Împlântată În realitate. (Ă). Astfel nu este Întâmplător faptul că unele dintre cele mai frumoase poeme au fost scrise
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]