KorAP: Find »[drukola/base=cârciumă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...118 119 120 ...127 >

3,155 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

Trecuse jumătate de oră de când trebuia să vină. Nu mă puteam deprinde cu gândul că voi fi din nou singură seara aceea... Un grup zgomotos de colegi m-a Înconjurat și m-a luat aproape pe sus, undeva, la o cârciumă. Mergeam pe stradă și-i priveam pe toți drept În față, eram rea În momentele acelea, dar... nu simțea nimeni asta. Eram două fete și trei băieți. De cum am intrat În cârciumă, am ațintit cu privirea pe doi bărbați și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
a luat aproape pe sus, undeva, la o cârciumă. Mergeam pe stradă și-i priveam pe toți drept În față, eram rea În momentele acelea, dar... nu simțea nimeni asta. Eram două fete și trei băieți. De cum am intrat În cârciumă, am ațintit cu privirea pe doi bărbați și m-am așezat cu fața la ei. Ei râdeau la mine, eu la ei, colegii mei râdeau, toată lumea era veselă. S-a băut mult. Unui băiat de-al nostru i s-a făcut rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
m-am așezat cu fața la ei. Ei râdeau la mine, eu la ei, colegii mei râdeau, toată lumea era veselă. S-a băut mult. Unui băiat de-al nostru i s-a făcut rău. Începusem să epuizăm cotidianele și banalele discuții de cârciumă, când unul din cei pe care-i fixasem mereu cu privirea s-a apropiat de noi. Profitase de momentul În care băieții l-au dus de braț pe cel lovit de dambla. A dat bună seara și mi-a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
o să mă apere și o să-i explice lui Dan că el e cel care mă iubește și-l iubesc. Niciodată nu l-am văzut pe Doru mai bine Îmbrăcat ca În ziua aceea. Dan la fel. Am mers la o cârciumă Aici, Dumnezeule, aici... Ochii i se umeziseră, dar totuși lacrimile nu se iveau. — Au Început să mă insulte pe rând. Spuneau că numai o cocotă ordinară putea face ce-am făcut eu. Doru, care-mi promisese că mă va apăra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
amarnic. E undeva o soartă, dar nu ne mai ajunge. Suntem nebuni și trupul ne tremură de trudă. 31 ianuarie 1965 (duminică) Lui Martin. Hai să uităm o clipă că suntem atât de străini unul altuia, să intrăm În prima cârciumă și să ne Îmbătăm din același pahar... Să plecăm apoi, sprijinindu-ne cu greu pașii șovăielnici, iar unde om vedea mai multă pădure, acolo să ne prăbușim trupurile și să ni le dăruim unul altuia halucinant... Doar așa te-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

avea o tăbliță de tinichea pe perete, între ferestre. Era postul de jandarmi. Apoi ajunse la încrucișarea cu ulicioara ce duce spre satul Vaideei, în care Grigore îi arătase mai în fund conacul lui Cosma Buruiană. Chiar în colț văzu cârciuma cu streașina foarte lată și o bătătură în față, cu ușa deschisă larg. Doi țărani se tocmeau de afară cu Cârciumarul voinic și gras, țăran și el, care stătea în prag și cu pălăria pe ceafă. Văzând pe Titu, Cârciumarul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
ușa deschisă larg. Doi țărani se tocmeau de afară cu Cârciumarul voinic și gras, țăran și el, care stătea în prag și cu pălăria pe ceafă. Văzând pe Titu, Cârciumarul salută foarte respectuos... Mai încolo, tot pe dreapta, despărțită de cârciumă numai prin câteva case, venea primăria, cu ogradă mare, apoi pe stânga, școala și pe urmă iar pe dreapta, biserica. În dreptul bisericii tânărul se opri: n-o fi trecut oare de casa învățătorului? Un copil i-o arătă cu degetul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
că sosește în țară și vine negreșit și la moșie. Îndată ce se depărtară puțin, Dragoș murmură: ― Nu e fată și femeie tânără de care să nu se lege javra asta grecească! Tatăl despoaie pe bărbați și băiatul pe femei. În fața cârciumii erau acum mai mulți oameni care vorbeau și gesticulau cu aprindere. Când văzură pe Dragoș cu Titu, glasurile se potoliră. În mijlocul grupului se aflau pândarii lui Cosma Buruiană, care se plângeau că-s nevinovați, și primarul Ion Pravilă, care se

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
în cancelaria comunală, pentru că aici era, în fund, o odaie bună de arest pentru mai mulți, pe când la sediul postului n-avea decât o cămăruță în care nu încăpeau nici trei oameni. Primarul veni roșu, gâfâind și înmuiat. Trecând prin fața cârciumii, a intrat și a înghițit o jumătate de țuică, să se încălzească puțin. Boiangiu îi declară că el nu va răbda să fie notat prost din pricina unor țopârlani netrebnici și nu vru să-și schimbe hotărârea nici când auzi că

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și ședeau în arest, ștergîndu-și sângele și mîngîindu-și fălcile. Plutonierul însă obosise rău de atâta muncă și, când sfârși instrucția cu ultimul amăran, își îngădui să facă o pauză, să răsufle. Mai mult profită totuși primarul care se repezi până la cârciuma lui Busuioc să-și mai întărească inima cu o țuică. În trecere nu uită, nici la ducere și nici la întoarcere, să îndemne părintește pe țăranii ce așteptau în ogradă: ― Măi oameni, de ce nu spuneți voi, de ce sunteți ai dracului

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
pahar de băutură. Era ultima duminică din octombrie. În alți ani, la data asta, era frig și zloată; acuma pe cerul senin ca vara soarele galben lucea călduț, răspândind o lumină melancolică peste tristețea pământului. Hora începea pe bătătura dinaintea cârciumii, dar se întindea curând până în uliță, unde se înșirau fetele și femeile care priveau jocul. Așa, când se întîmpla să treacă vreo căruță ― foarte rar, câte una, două ― toată lumea, jucători și privitori, trebuia să se îngrămădească înapoi spre bătătură, țipetele

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cânte bine și mereu), se frământau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo, îndemnîndu-se unul pe altul. Cizmele flăcăilor tropoteau greu pe ulița zbicită, pe când fetele săltau gingaș ca niște căprioare și abia de atingeau pământul. Pe băncile de lângă pereții cârciumii odihneau câțiva bătrâni, iar împrejurul lor, pe locul rămas slobod, stăteau la sfat bărbații, ca în alte duminici. În Amara, la cârciumă, obișnuiau să se strângă oamenii, în sărbători, de prin toate satele ce au ținut odinioară de domeniile Iuga

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
ulița zbicită, pe când fetele săltau gingaș ca niște căprioare și abia de atingeau pământul. Pe băncile de lângă pereții cârciumii odihneau câțiva bătrâni, iar împrejurul lor, pe locul rămas slobod, stăteau la sfat bărbații, ca în alte duminici. În Amara, la cârciumă, obișnuiau să se strângă oamenii, în sărbători, de prin toate satele ce au ținut odinioară de domeniile Iuga. A rămas așa din bătrâni, când aci veneau toți cu toate durerile, și cei din Lespezi, și cei din Vaideei și Bîrlogu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
frică de ei înșiși. Glasurile lor se împleteau și se prelungeau într-un oftat fără sfârșit. Hora zburda în cerc larg, se întindea ca un șarpe, atingea cu șfichiuri alintătoare, când pe femeile de pe margini, când pe bărbații din bătătura cârciumii. Bucuria jucătorilor izbucnea în frânturi de strigături, în floricele de pași ritmați. Privitorii se îmbulzeau cuprinși de aceeași veselie, parcă ar fi căutat să se topească cu toții într-o singură ființă fără griji și fără necazuri. Cel mai vesel părea

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Altă năvală de râsete de răsună văzduhul. Dar hora, un lanț de trupuri înfierbîntate, continua, șerpuia mai avântată, parcă nu s-ar fi oprit nici un moment de când a început și nici n-ar mai vrea să se oprească niciodată. În cârciumă, așezați la o masă lungă, în fund, vreo doisprezece bărbați fruntași se sfătuiau de multișor și n-ajungeau să se înțeleagă, cu toate că își mai ajutau îndrăzneala și înțelepciunea cu păhărelele de țuică, servite de însuși Cârciumarul Busuioc cu încrederea cuvenită

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
eu, azi-mîine, trebuie să plec! ― Lasă că are să-ți ajute Dumnezeu și ție! îi spuse Petre, privindu-l în ochi cu o căldură mângâietoare. Apoi, schimbând câte o vorbă când cu unul, când cu altul, Petre ajunse în bătătura dinaintea cârciumii, între bărbații care începură a-l descoase despre noutățile de la oraș. Însuși Cârciumarul Busuioc, foarte curios din fire, își părăsi o clipă tejgheaua ca să afle și el câte una-alta. Fiindcă Petre vorbea mai mult despre întîmplări de la armată, Ignat

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
de grijă gospodăriei și când trăia Ioniță. El cam avusese darul beției și, ca să poată petrece fără supărare, s-a ținut tot de slujbe pe afară, ba primar, ba pândar, ba cine știe ce, de a avut mereu leafă de cheltuit prin cârciumi. Ioana a crescut copiii și i-a așezat pe toți bine. Feciorul a ajuns grefier la București, două fete le-a măritat după preoți, iar pe cea mai mică, pe Florica, cu Pavel Tunsu, în sat. A crezut că Florica

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
spuie oamenilor vestea auzită de la Platamonu. Peste săptămână nu putea lipsi din Gliganu, de la curte. Numai duminică avu răgaz să se repeadă până acasă, în Amara, să-și mai vază de necazuri și să-și descarce sufletul. Opri căruța la cârciuma lui Busuioc, unde se strângeau totdeauna oamenii după biserică, și se dădu jos, iar pe muiere și pe fată le trimise înainte acasă. Pe afară, pe sub streșini, câțiva mai oropsiți se fereau de ploaie și-și spovedeau oftând nevoile. Chirilă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
viu! Că doar știu destul de bine unde-i primăria și nici picioarele nu mă dor, slavă Domnului. Perceptorul ajunse la el. Închise umbrela, scuturînd-o binișor de ploaie și zicînd: ― La plata birului hop cu sărăcia, altfel însă dă-i cu cîrciuma! Lasă că vă știu, Ignate! Pe mine nu mă prostiți, degeaba! Cu voi îmi prăpădesc tinerețea și sănătatea! ― Ce cîrciumă? protestă țăranul. N-am mai pus țuică-n gură de nici nu mai țin minte, că unde să ne mai

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
el. Închise umbrela, scuturînd-o binișor de ploaie și zicînd: ― La plata birului hop cu sărăcia, altfel însă dă-i cu cîrciuma! Lasă că vă știu, Ignate! Pe mine nu mă prostiți, degeaba! Cu voi îmi prăpădesc tinerețea și sănătatea! ― Ce cîrciumă? protestă țăranul. N-am mai pus țuică-n gură de nici nu mai țin minte, că unde să ne mai ardă de băut dacă... ― Ia lasă vorba, că n-am venit la taifas! îl întrerupse Bîrzotescu intrând în casă. Muierea

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Când oamenii pretinși serioși proclamă că țăranii nu pot trăi fiindcă n-au pământ, cum să nu ceară țăranul pământ și cum să mai respecte învoielile? Aici e buba. ― Coane Miroane, vorbiși din inima mea! strigă colonelul, țăranul șade la cârciumă, își bea acolo toată munca și pe urmă se vaită că nu se ajunge... Învățătorul nu se putu opri să nu zică: ― Adevărat, sunt mulți bețivi, dar nu... Pensionarul nu-i dădu voie să sfârșească și continuă: ― Toți sunt îndărătnici

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Grigoriță. I-a spus Marioara Irinii, nepoata bucătăresei de la curte. Așa că cine știe când și cum va mai veni cuconița pe-aici, ca să mai poată vorbi cu dumneaei. Vestea aceasta încurcă mai rău limbile. Se încinse o gălăgie ca la cârciumă. Imputările se îngroșau. Trifon Guju, mai încruntat și cu glas mai ursuz ca totdeauna, aruncă în obraz primarului că până mai deunăzi și el a spus că nu-i bine ce face Luca, iar azi o întoarce pentru că simte rost

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
până ce se goli curtea. Apoi porunci scîrbit: ― Bumbule, închide porțile! 7 A doua zi, duminică, pe când ieșea lumea de la biserică, se răspândi vestea că adineaori ar fi trecut prin sat doi călăreți pe cai albi cu porunci de la vodă. În fața cârciumii pe bătătura unde se ținea hora, pâlcuri de oameni se opriră să afle noutăți. Mulți născoceau amănunte alandala. Ignat Cercel, ca un câine de pripas, trecea de la un grup la altul, cu aceeași întrebare: ― Oare n-o fi poruncit despre

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
venit și nouă rîndul! ― Nu v-aduceți aminte de când vă spun mereu că vodă vrea să împartă oamenilor pămînturile? făcu Ignat Cercel cu mândrie. N-ați vrut să mă credeți. Acu se adeverește de-a binelea! Primarul amuțise; trecu la cârciumă să se încălzească cu un păhărel, iar peste câteva minute o șterse acasă, nevrând să fie de față când oamenii vorbesc prea multe prostii. Petre Petre, înflăcărat, amintea lui Luca Talabă cât au alergat prin București pentru moșia cucoanei, și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
dă soarele... Grigore observa cu atenție și satele, și câmpurile, parc-ar fi căutat să ghicească o taină. Sub bolta mohorâtă, pământul negru se zgribulea pătat cu dese ochiuri de apă tulbure, iar prin sate țăranii, ca duminica, mai pe la cârciumă, mai pe la câte o casă, se sfătuiau ca și altă dată. Lui Grigore însă i se părea că în ochii lor lucește ceva deosebit și că toată înfățișarea lor ar fi mai dârză. După ce ieșiră din Lespezi, întrebă deodată pe

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]