5,189 matches
-
observă mișcările și ține, Într-un carnețel, un soi de diagramă a venirilor și plecărilor acestuia. Într-o după-amiază o sună pe Zelda. Ea e jignită de faptul că el nu sunase mai devreme, dar stabilesc să se Întîlnească la cafeneaua din piață, acolo unde mergeau pe vremea cînd ieșeau Împreună. Wakefield se Întreabă dacă vremea bună se va menține, dar cumpără o umbrelă, pentru orice eventualitate. În zilele de dinaintea restauraționistului, tot ce avea de făcut era să iasă din casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
podul cu noua bucătărie, lăsînd o hrubă Întunecoasă, perfectă pentru un acrobat de talie mică. Poate spune din Înclinarea unui acoperiș unde se ascunde o cameră uitată În timpul ultimelor partiționări ale spațiului. După ce a trecut În revistă strada, intră În cafenea și se așează la masa din colț, dar astăzi piața nu-l amuză deloc. Vede numai pietrele crăpate din pavaj și cerșetorii. CÎndva numită Place d’Armes, era scena biciuirilor În public și al cîte vreunei spînzurări ocazionale. Azi i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
simtă ca altcineva. Acest Altcineva ar fi tolerant și ar avea o abordare filosofică a problemei nebunului și ar suporta bubuiturile ciocanului cu inima ușoară ca un fulg. Apoi avocatul ar avea grijă ca liniștea să fie reinstaurată. Chiar În fața cafenelei, pe partea cealaltă a străzii, este un mic muzeu. În curtea lui a stat expus, ani la rînd, un obiect misterios: un guguloi de fier, o gogoașă suprarealistă, presupusă a fi primul submarin din lume. A fost pescuit de pe fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
puteau Întîmpla! Este ora aceea din seară cînd Wakefield merge de obicei la bar, dar trece de el și nimeni din cei de la fereastră nu Îl strigă. Aude pe fluviu sirenele de ceață; cartierul este Înfășurat În pîclă. Este o cafenea micuță pe o alee În spatele catedralei, un loc misterios, cu cîteva mese afară și un interior Întunecat și ispititor. Două femei stau la bar flecărind În franceză cu barmanul. El le spune că astă seară ar trebui să stea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
după ce și-a dat seama că fetele foloseau cuvinte spaniole, iluzia a persistat; chiar i s-a părut că putea Înțelege ce-și spuneau, deși nu știa o boabă de spaniolă. A fost destul de șocat și a coborît la o cafenea, să se calmeze, dar și femeia de la tejghea vorbea cu vocea Marianei, deși accentul ei era german. De atunci Încolo, toate vocile cu accent erau ale fostei sale soții și această tulburare nu putea fi alungată cu ajutorul rațiunii. Halucinația dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
arhitecților În oraș. — Ca și cum ar fost greu, mormăie Wakefield. — Orașul ăsta Îmi amintește de Franța, Îi spune Cybelle. Wakefield a mai auzit asta și Înainte; asta nu e halucinație. — Lui Franțoise și mie ne vin cele mai bune idei În cafenele, vorbind cu prietenii noștri. Nu găsești chestia asta În cea mai mare parte din America. Ascultați, zice barmanul. Vin cisternele. Iese pe după tejgheaua barului și Închide ușile și ferestrele. Apoi Închide luminile și pune trei lumînări pe bar. — Ca să putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Închide ușile și ferestrele. Apoi Închide luminile și pune trei lumînări pe bar. — Ca să putem urmări spectacolul. Norul de insecte și otravă care se Învîrtejește afară este ciudat, dar aici, Înăuntru, ei se simt În siguranță. — Din moment ce aceasta este o cafenea și voi sînteți arhitecte, sugerează Wakefield, poate vreți să proiectați casa ideală pentru mine, ca să ne mai treacă timpul. Femeile acceptă provocarea cu un aplomb tipic parizian. — Va trebui să ne spui care ar fi pentru tine casa de vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
niște panouri solare, Franțoise desenează un pat și niște rafturi ajustabile. — E minunată, spune Wakefield, dar dacă ar fi o femeie... Dar ce-ar fi să fie două femei? sugerează Cybelle. — Oh, Franțoise Își dă una peste frunte, am uitat cafeneaua. Adaugă o prelată pliantă pe una din laturile căruței și desenează alături o măsuță rotundă și niște scaune pliante. — Acum este perfectă. Foarte franțuzească, nu? Wakefield este mulțumit peste poate. Prinzînd curaj, Îi invită pe toți la o baie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
gîzele, cu otrava. SÎntem În siguranță? Barmanul pune deja o sticlă de coniac și alte ingrediente pentru Corbu Într-o pungă de plastic. Cred că da, la ora asta. Am văzut oameni care se plimbă pe străzi. Toți patru părăsesc cafeneaua braț la braț, tropăind prin palele de ceață Încă plutitoare. Trotuarele sînt acoperite de leșurile argintii a milioane de termite și micul grup Începe să dănțuiască, inventînd pași de dans mergînd așa, prin piață, pe lîngă catedrală și apoi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o forță nebăunită unei furtuni, dar două puteau s-o dea gata. Era una din acele după-amieze târzii, când până și Papei i-ar fi fost greu să stea liniștit la masa de lucru, și locuitorii orașului invadaseră toate barurile, cafenelele și promenadele de pe malul râului. Dincolo de catedrală soarele începea să apună învăluit într-o lumină trandafirie. Era o vreme pentru îndrăgostiți. Fran se întrebă dacă Laurence cedase ispitei, ca toți ceilalți, sau rămăsese în cabinetul său, cufundat într-un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
te invit în biroul meu, pentru că nu mai am unul. Jack rânji. — Atunci noroc că am venit s-o văd pe Stevie. Vreau să-i fac o propunere. Fran rămase locului, năucită și furioasă, în timp ce Stevie pleca împreună cu Jack la cafeneaua de peste drum. Doamne, te scotea din fire. Intra aici ca la el acasă și o lua pe Stevie pe sus, fără să scoată vreun cuvânt despre faptul că nunta fusese anulată. Deodată fu cuprinsă de panică. Dacă propunerea consta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și Franța de către tutorele său, ieromonahul Iosif Gheorghian, ia drumul Parisului un alt artist gorjean reformator, Constantin Brâncuși. Asimilarea deplină a estetismului românesc are loc în preajma anului 1908: atunci se produce și segregarea polemică dintre „tradiționaliști” și „simboliști” în mediile cafenelei literare (Kubler, Capșa, Terasa Oteteleșanu). Segregarea se va prelungi, complicîndu-se în cadrul proaspăt-înființatei Societăți a Scriitorilor Români. Tot în 1908 apar Romanțele pentru mai tîrziu, Casa cu geamurile portocalii și Revista Celor l’alți cu primul nostru manifest simbolist, Ovid Densusianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
note „socialiste”, așa-numitul „simbolism proletar” (reprezentat sporadic de Bacovia, Traian Demetrescu, Mihail Cruceanu, Andrei Naum, A. Toma), un postromantism heinian, baladesc și folclorizant, cu elemente „secesioniste” (Șt. O. Iosif) ș.a.m.d. Un simbolism „snob”, exterior și decorativ al cafenelei bucureștene, dar și un simbolism nevrotic, interiorizat al Provinciei moldave. Nostalgia față de „vechea lume care dispare” se asociază cu expectația febrilă a unui viitor utopic, cu respingerea „cercului strîmt” al mediocrității mic-burgheze și cu execrarea subproducțiilor ruralist-populiste. Gazetari la reviste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
extravagant și exterior, pe linia „clarității/raționalității latine”), reprezentat - între alții - de Macedonski, Minulescu, N. Davidescu, I.C. Săvescu, Traian Demetrescu, Ion Pillat, Al. Colorian, E. Ștefănescu-Est. Elena Farago, Barbu Solacolu, este simptomatică în acest sens. De acum, mediile boeme ale cafenelei literare bucureștene („Centrul” estetic autohton) devin scena predilectă a artei și a literaturii simboliste: dacă neoclasicismul francez s-a dezvoltat în saloanele literare, iar romantismul oficia în „existență”, cafeneaua și cabaretul au reprezentat spații predilecte de socializare și ecloziune ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Solacolu, este simptomatică în acest sens. De acum, mediile boeme ale cafenelei literare bucureștene („Centrul” estetic autohton) devin scena predilectă a artei și a literaturii simboliste: dacă neoclasicismul francez s-a dezvoltat în saloanele literare, iar romantismul oficia în „existență”, cafeneaua și cabaretul au reprezentat spații predilecte de socializare și ecloziune ale noului curent estetizant (referințe utile în Emil Manu, Cafeneaua literară, Ed. Saeculum, 1997). Constantin Beldie înregistra „sociologic” mirajul simbolist al Terasei Oteteleșanu, unde „atîția tineri cu părul lung și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a artei și a literaturii simboliste: dacă neoclasicismul francez s-a dezvoltat în saloanele literare, iar romantismul oficia în „existență”, cafeneaua și cabaretul au reprezentat spații predilecte de socializare și ecloziune ale noului curent estetizant (referințe utile în Emil Manu, Cafeneaua literară, Ed. Saeculum, 1997). Constantin Beldie înregistra „sociologic” mirajul simbolist al Terasei Oteteleșanu, unde „atîția tineri cu părul lung și fără manșetă la cămașă, debarcau fără nici un gologan în pungă, dar plini de iluzii, din provincia lor urgisită fiindcă bieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
radicalizează și se purifică - separîndu-se și insularizîndu-se polemic. Estetismul academizant al Vieții noi începe să fie concurat de un simbolism al independenților. Epuizarea curentului simbolist, căderea sa în stereotipie și manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice; produs al cafenelei literare bucureștene, minulescianismul - un „simbolism popular” - are un aer bufon, jovial și exterior. Retorismul cabotin, histrionic, și poza estetizantă a romanțelor sale întîlnesc, într-o variantă lirică de cafenea, „miticismul” mentalității mic-burgheze bucureștene: pus pe muzică, minulescianismul devine - fapt îndeajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice; produs al cafenelei literare bucureștene, minulescianismul - un „simbolism popular” - are un aer bufon, jovial și exterior. Retorismul cabotin, histrionic, și poza estetizantă a romanțelor sale întîlnesc, într-o variantă lirică de cafenea, „miticismul” mentalității mic-burgheze bucureștene: pus pe muzică, minulescianismul devine - fapt îndeajuns observat de critică - un fenomen socio-literar urban, prizat prin snobismul micii burghezii intelectuale în ascensiune. (Și în plan politic Minulescu face o figură aparte, ca adept al Partidului Liberal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al „tinerei generații” interbelice fusese și preparatorul liceanului Ion Eugen Iovanache, care-l va portretiza în romanul Lunatecii sub numele de Fane Chiriac. Iată-l „prins” în evocarea memorialistică a lui Constantin Beldie: „Specia sa antropologică era a omului de cafenea - de Terasa Oteteleșanu, peste drum de redacția noastră, - ușor de identificat după anume stigmate caracteristice: lenea și oboseala congenitală a omului, inaplicația lui la muncă și exhibiționismul rhetorului căutînd succese de «galerie» (...) Nae Ionescu făcea totuși față oricărei situații, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prioritatea în materie... De fapt, adevăratul inițiator al mișcării a fost poetul și anarhistul catolic german Hugo Ball, discipol al lui Bakunin, pianist și dramaturg la Kammerspiele din München. El a reușit să închirieze Cabaretul Voltaire din Zürich de la patronul cafenelei Meierei, Jan Ephraim, decorîndu-l corespunzător, împreună cu proaspăta și frumoasa-i consoartă Emmy Hennings. Cunoscută actriță de music-hall la Berlin, München și Moscova, aceasta din urmă a jucat în piese ale expresionistului Frank Wedekind și ale lui Aristide Briand, pe linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să uităm că inventatorul dadaismului, d. Tristan Tzara, nu e decît compatriotul nostru, d. S. Samyro, care, împreună cu d-nul I. Iovanachi (azi I. Vinea), a scos cele patru numere ale revistei Simbolul (...) Lansînd în 1916 dadaismul, în una din cafenelele Zürichului, d. Tristan Tzara a intrat azi în istoriile de literatură franceză (de ex. René Lalou, Hist. de la Litt. Française, p. 435, sau Paul Fort et Louis Mandin, Histoire de la Poésie française depuis 1850, p. 312) și în antologiile franceze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vede chiar un simptom al „decadenței școlii celei noi”: „Primesc ultimele manifeste ale prietenului Tristan Tzara. Șeful școlii dadaiste pleacă în Cehoslovacia să propovăduiască noul sistem de a crea artă. Părăsind Parisul, șeful protestează împotriva falșilor «dada», ce lansează prin cafenele și bulevarde cuvinte de spirit foarte reușite, dar foarte doveditoare ale ereziei în care au căzut”. Autorul articolului, care se grăbește să vadă în epuizarea frondei dadaiste „un sfîrșit de atitudine: acela de revoluționar în artă, în literatură și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
creatoare a Contimporanului și a Gîndirii va fi, în anii ’20, un fel de placă turnantă dinspre generația „pozitivistă” a junimiștilor și postjunimiștilor înspre „tînăra generație a anilor ’30“. Cazul Nae Ionescu este, în acest sens, simptomatic: debutant în mediile cafenelei simboliste, simpatizant al futurismului și al sindicalismului „sorelian” pînă prin 1919, devine - după o lungă perioadă de studii în Germania - tot mai atras de un spiritualism „legitimist”, iar antiliberalismul său - manifestat, o vreme, prin apropiere de Partidul Național Țărănesc - va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
infirmitatea asta, care-l condamnă mai departe la obscuritate?...” Răspunsul la această întrebare (evident retroică) îl dă același Fundoianu: constrîns la o existență meschină, fără ecou public real, scriitorul bucureștean își petrece vremea în cercul strîmt al disputelor sterile de cafenea, văzînd în confrați nu un stimulent, ci o concurență care stimulează vanitatea. Nevoia de autoprotecție, așadar, este cea încurajează menajarea colegilor, cărora - în polemici - nu li se menționează numele, spre a nu da apă la moară concurenței: „Redus la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Modestele experimente futuriste publicate ici-colo în revistele de avangardă rămîn simple curiozități ludice. În schimb, estetica expresionistă nu a rămas fără consecințe asupra textului dramatic. Potrivit folclorului avangardist, textele lui Urmuz ar fi fost „interpretate” încă din anii neutralității prin cafenele de actori nonconformiști (în frunte cu George Ciprian). Happening-urile sincretice ale grupării Contimporanul au avut, la rîndul lor, o teatralitate specifică; în paranteză fie spus, programul demonstrațiilor de artă nouă din 28 și 29 mai 1925, de la Teatrul Popular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]