6,257 matches
-
ca și nebunii gestul comunicării fără să comunice în fond nimic decît nevoia fundamentală a sensului uman de a prinde sensul lumii” (1971, pp. 92-93). „Urmuz — adaugă G. Călinescu vorbind despre «Cronicari» — a făcut și o fabulă pură, condusă după canonul clasic, dar fără sens”. Mai exact — o fabulă „fără anecdotă, o poezie epică pură, așa cum S.J. Perse a scris în Anabase un poem epic pur” (1993, p. 889). După cum se știe, Tudor Vianu nu s-a ocupat de Urmuz în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al Sandei Radian (Măștile fabulei. Etape de evoluție în literatura română, Ed. Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, pp. 201-203) - acordă atenție și fabulei urmuziene „Cronicari”. Comentariul reia o serie de locuri comune („comicul este sporit prin contrastele de limbaj”, „canonul clasic este golit de sens” etc.) într-un jargon verbios și vacuu („Morala nu omite o tîrzie alegorie animalieră, «Pelicanul sau babița», care sună a stridență prin ponderea statică a celor două substantive în coordonare disjunctivă și a elipsei totale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
folclorul” critic (ex: Cică niște cronicari... devine titlul unui volum de „critică a criticii” din 1970 al lui Cornel Regman și, după aproape trei decenii, titlul unei antologii a lui Iordan Chimet despre comicul absurd în literatura avangardei românești). În canonul didactic, pătrunderea lui Urmuz (ca și a întregii avangarde interbelice) a fost însă mai dificilă, ea producîndu-se cu adevărat abia în anii ’90. Cele două volume despre Modernismul românesc semnate de Dumitru Micu conțin numeroase referiri la Urmuz, inclusiv comparații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Suveran al lumii”, arătînd chiar că „suicidul său este, în fond, un deicid”... Putem cita și alte numeroase referințe ale poeților la proza (textele) lui Urmuz, de la Aurel Rău la unii optzeciști... Centenarul Urmuz. Apoteoza omagială Asimilarea scrierilor urmuziene de către canonul critic are loc odată cu ceea ce Marin Mincu numește „clasicizarea” avangardei interbelice. În condițiile unui regim totalitar precum cel ceaușist, asimilarea în cauză are însă niște date cu totul particulare. Recuperării „estetice”, „umaniste” și „marxizante” i se adaugă, la începutul deceniului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și convențiilor artistice anterioare. În realitate, componenta experimentalist-textualistă reprezintă o direcție importantă (dacă nu chiar definitorie) a optzecismului, iar postmodernismul, în varianta sa autohtonă, e mai aproape de avangardele istorice decît de modernismul înalt al perioadei interbelice. Recuperarea avangardei istorice în canonul critic din România postbelică s-a datorat în fapt „domesticirii” potențialului ei negator, contestatar, subversiv, sub presiunea omologării externe: 1) prin istoricizarea oferită de distanța temporală și de asimilarea creatoare a modelului în cadrul noilor curente estetice; 2) prin sublinierea caracterului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru neconformarea de facto la programul iconoclast afișat (v. cazurile „clasicizantului” Ion Vinea, ale „tradiționaliștilor”, tematic vorbind, Fundoianu și Voronca, delicatețea lirică a plachetelor de versuri semnate de Sașa Pană etc.). Sau, mai bine zis, pentru conformarea lor - parțială - la canonul artistic în vigoare, nu pentru diferența/opoziția lor în raport cu acesta. Într-o recentă lucrare despre Avangardismul românesc (Editura Fundației Culturale „Ideea Europeană”, București, 2006), Ovidiu Morar vorbește, nu fără temei, de o supraviețuire a judecăților călinesciene (via Benedetto Croce) din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o cumpănă în spate - dimineața da năvală cu un chiot în cetate. ULCIORUL Pe masa îmi stă, durat din argilă, ulciorul. În rostul ceramic așez uneori, cu rouă pe ele, iubitele flori. Prefer trandafiriul de purpură. Tainic, urmând un sacru canon, dimineața, de o rază cerească atins, trandafiriul își las-o petală pe masă, dorind în lumină să stea fără mască. Se face că torn, alte dăți, în ulcior tomnaticul soare prin teascuri trecut, curgător aur crud, vin de piatră, soi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Ne-au pus să stăm pe laviță, ne-am scos încălțările, ne-au spălat pe picioare și ne-au șters. Tânărul meu însoțitor era în mare încurcătură, și a trebuit să-i fac semn să se supună în liniște acelui canon. Abatele, ridicându-și ochii către cer, a exclamat: - Am primit milostivirea ta, o, Doamne, în mijlocul templului tău! În sfârșit iată-ne conduși în biserica San Pietro. Acolo am îngenuncheat și ne-am rugat în tăcere. De fapt, s-a rugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
special de bărbați care își țuguiau buzele și vorbeau cu mâhnire, oameni înghesuiți unii într-alții și din când în când cărțile, lăsate cu lehamite din mâini disprețuitoare, imediat după ce era citit prețul. Apoi începuse să filmeze grupuri, răsucindu-și Canonul lent, ca să poată să lucreze la montaj efectul de vărsare. Cele mai multe erau grupuri care așteptau, venite la datorie, oameni care se uitau către scriitorul ce îi chemase, o mulțime de pâlcuri triste ori nepăsătoare. În mijlocul lumii, Horia Gârbea, contrastant de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Niște inși de căcat. — Peisajul e superb, aici..., răspunse distrat Michel. Casa era mare și joasă, cu pereții din pietre grosolane, cu acoperiș de ardezie; alături curgea un izvor. Înainte de a intra, Michel scoase din buzunar un aparat de fotografiat Canon Prima Mini (zoom rectractibil de 38-105 mm, 1.290 de franci la FNAC). Făcu o piruetă de 360 de grade, privi Îndelung prin vizor Înainte de a declanșa; apoi reveni lângă ceilalți. În afară de Hipiotul-Negru, În camera principală se mai aflau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În toamna lui 1964 de Partisan Review, să fi fost lesbiană ea Însăși și să fi avut revelația reconcilierii culturii populare cu Înalta cultură și cercetarea academică grație mentorului ei din acea perioadă (pariziană), Alfred Chester, homosexual excentric. Prezența În canonul culturii Înalte americane a altor elemente din cultura populară este asemănătoare: „Abe” e fan de basket (Chicago Bulls, Michael Jordan), iar implicația directă este că se uită la sportivi, ca și la militari, cu jind homosexual. Implicațiile oblice sînt Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mai apoi, Valerian, parcă și clopotele sunau altfel, mai vesele, mai de-ale noastre“, zâmbi înduioșat. Și Prea Sfântul era de-al nostru, trup și sufletul credinței pentru societate. Dar tot mai avea și el rămășițe de dinainte de război, călugărie, canoane, taina spovedanii, chestii de demult, cu care te îmbrobodea când tocmai credeai că-i discuția mai serioasă. Și-i apăra, creștinește, zicea, pe foștii, istoricii, pe ei și neamurile lor, prea puțin păsându-i că toți, dar toți, erau otrăvuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ajungi la ai lui Brandaburlea, cel mai sigur era să vorbești cu candelăreasa. Femeia îl aprobă. - Io sunt. Da mai trec și p’aci. Fac paciență, părinte. Munca de jos, cum ar fi. Mai încerc să spăl păcatele mele multe. Canon de la părintele Ioachim, duhovnicul. Și o mai aștept și p’o prietenă, Rozica, văduva eroului de la Județeană. Martirul Sofronică, de la Revoluțiade la Județeană, care s-a jertfit pentru noi, unde-i pune flori când e cu aniversarea evenimentelor de al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fenomen opus, la ceea ce a fost numit „întoarcerea eticii” , la nivelul unor contexte de dezbatere publică în domenii, precum bioetica, mijloacele de comunicare, economia, ecologia, politica și sportul. Criza despre care vorbim derivă și din faptul că norma prezentată după canoanele tradiționale este doar obiectul unei înțelegeri abstracte, care nu reușește să devină o forță atractivă pentru existență, o modalitate de comportament, o mentalitate tradusă în acțiune. Normele tradiționale i se par individului ca fiind depășite și există o neîncredere tot
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
bunul Dumnezeu, spuse Frusina, lăsând capul în jos.Frusina nu rămăsese însărcinată de când se căsătorise. Își dorea cu ardoare să aibă un copilaș, să-i dăruiască toată iubirea pe care o avea în suflet. Era foarte credincioasă și respecta toate canoanele bisericești; la sărbătorile religioase, de peste an, nu rămânea nespovedită sau neîmpărtășită. Sărbătorile erau pentru ea tabu. Petre nu era așa; nu se spovedea, nu se împărtășea, înjura de toți sfinții. Și el își dorea foarte mult să aibă copii dar
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
În învățătură creștină, pe de altă parte, suicidul era considerat un păcat capital, si reușită sau eșecul acestuia nu avea în principiu niciun efect asupra conținutului sau moral. Însă tentativă de suicid era rar discutată, si nu era pedepsită sever. Canonul al patrulea al celui de al Șaisprezecelea Conciliu de la Toledo din 693 sugerează o pedeapsă de excomunicare pentru două luni, și conform Penitențiarului Vigiliei din Avila, care a fost scrisă în Spania la începutul secolului al IX-lea, "acela care
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
1851), 530, trad. J. Ț. McNeill și H. M. Gamer, Medieval Handbooks of Penance, Records of Civilization 29 (New York, 1938), 291. Vezi Bourquelot, "Recherches" (n. 14 mai sus), 555, care a spus că nu erau prescripții împotriva tentativei de suicid în canoanele conciliilor timpurii, si Murray, Suicide (n. 14 mai sus), ÎI, 400-401, care de asemenea atrage atenția asupra evidentei indirecte din Old Norse Eidsivathinglaw, care nega înmormântarea creștineasca celui care "a murit din această cauză", dar nu, din câte se pare
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
Întregi cu Shakespeare, cu sute de filozofi, cu nenumărați moraliști, cînd să citească atîta? Și pentru ce? Închidea tratatele, revistele, broșurile, gata cu cititul, cu gînditul, viața era făcută pentru a fi trăită, nu Îngrădită de maxime din cărți, de canoane - aproape orice pagină Îți interzicea ceva; Îți dădea liber la un fleac și inducea, subliminal, o restricție: nu trebuie să gîndești cu mintea ta, totul e aici! Combinații nesfîrșite de litere și cifre oferite perfid celor care, nesătui de cele
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și experiența celui ce o practică. Această deoarece "nimic nu este mai străin de practică observației decît enunțarea de procedee standardizate utilizabile în orice studiu sau intangibile pe parcursul etapelor de studiu" (p.6) Fiind destul de greu de prins în anumite canoane fixe, observația da tînărului cercetător destulă bătaie de cap: de la dificultățile de integrare în mediu și de utilizare a limbajului, pînă la cele de codificare și de prezentare a rezultatelor. Or, tocmai aceste pericole și capcane pe care le întîmpină
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
că cine deschide gura și-și vinde tovarășii nu mai scapă de cuțitul starostelui. Gheorghe 9 pregătea: - Te umflă din așternut dacă nu știi din vreme. În somnu ăl mare te-nhață. Te duce pe sus și te pune la canoane. Întâi îți dă o palmă. Nu spui, cheamă un gealat. Te duce la beci și te ține trei zile nemâncat. Pe urmă, iar te cheamă. Spui? Nu. Bine! Te bate la pielea goală. Te dezbracă, udă o frânghie și-ți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tăcere singura realitate și singura formă de expresie, și cine nu sfârșește în tăcere înseamnă că n-a văzut totul. Arta de a fi psiholog nu se învață, ci se trăiește și se experimentează, deoarece nu există un complex de canoane care să-ți dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferențiale ale vieții sufletești. Nu ești un psiholog bun dacă tu însuți nu ești un subiect de studiat, dacă materialul tău psihic nu oferă zilnic o complexitate și un inedit care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ci și de exegetul său român, în așa fel încât să devină inteligibilă și pentru cititorul cărții. Nu văd un mai mare elogiu pentru un exeget - iar acest elogiu Mihail Neamțu îl merită din plin. Mihai Șora tc "" IItc "II" Canonul confesiunii apostolicetc "Canonul confesiunii apostolice" Diferența specificătc "Diferența specifică" Nu sunt mulți cei care, înainte de a se consacra disciplinei teologice, vor să cumpănească asupra naturii și vocației acestei profesiuni. Întrebările cardinale sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
exegetul său român, în așa fel încât să devină inteligibilă și pentru cititorul cărții. Nu văd un mai mare elogiu pentru un exeget - iar acest elogiu Mihail Neamțu îl merită din plin. Mihai Șora tc "" IItc "II" Canonul confesiunii apostolicetc "Canonul confesiunii apostolice" Diferența specificătc "Diferența specifică" Nu sunt mulți cei care, înainte de a se consacra disciplinei teologice, vor să cumpănească asupra naturii și vocației acestei profesiuni. Întrebările cardinale sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și frivolitate, sub pretextul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
simbolurilor de credință. Din acest punct de vedere deci, Stăniloae rămâne în mod consecvent - de la Iisus Hristos și restaurarea omului (1942) până la trilogia sa dogmatică (1978-1981) - un teolog aplicând reflecției sale o metodologie modernă care, nu lipsit de ironie, moștenește canonul diviziunilor scolastice (prezentarea „ființei lui Dumnezeu” și a „atributelor Sale generale”, apoi a lui Dumnezeu ca „Sfântă Treime, în general” - sic). Cât privește volumul al doilea din TDO, diviziunea ternară a hristologiei („Profet, Preot și Rege”), aceasta este de strictă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
canonic al Noului Testament? Ce anume presupune și înseamnă credința în Hristos Cel „după Scripturi”? Cum s-a putut ca recunoașterea fericită a apostolului Toma în fața lui Hristos Cel înviat - „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In. 20,28) - să devină canonul credinței universale a Bisericii? Credința apostolilor în Hristos este pregustarea realității (hypostasis, Evr. 11,1) nepieritoare sau, în cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, „o cunoștință adevărată întemeiată pe principii ce nu pot fi demonstrate”. Credința e „temelia lucrurilor mai presus de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]