4,924 matches
-
iasă la lumină. Infernul creat de Saramago este atât de penetrant și contagios, încât lectura însăși este o probă de rezistență față de un vis rău personal care poate deveni oricând universal. Cu acest vis rău, exorcizat de Saramago într-o capodoperă, a avut de furcă Mioara Caragea, reușind să dea la rândul ei, o capodoperă, adică versiunea românească a romanului. Capitolul VI Eros, delict, parabole S.F. Iubirea și patimile Hannei Bernhard Schlink (n. 1944, Bielefeld) este profesor din 1982 la Universitatea
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
lectura însăși este o probă de rezistență față de un vis rău personal care poate deveni oricând universal. Cu acest vis rău, exorcizat de Saramago într-o capodoperă, a avut de furcă Mioara Caragea, reușind să dea la rândul ei, o capodoperă, adică versiunea românească a romanului. Capitolul VI Eros, delict, parabole S.F. Iubirea și patimile Hannei Bernhard Schlink (n. 1944, Bielefeld) este profesor din 1982 la Universitatea din Bonn, iar din 1990 și la Universitatea Humboldt din Berlin. Primele sale trei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
speranță de tip panteist, nu foarte diferită de cea a autorului care semnează un roman cu credința că va fertiliza cugetul și inima cititorilor de față și viitori. Don Juan, un mit inepuizabil Critica este unanimă în a aprecia drept capodoperă "La saga" / "Fuga de J. B." (1972), a spaniolului Gonzalo Torrente Ballester (1920-1999), roman ambientat într-o localitate din Galicia, unde magia își dă mâna cu realul. Mai amintim titluri ca "Fragment de apocalipsă" (1977), "Insula zambilelor retezate" (1980), trilogia
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
vedere al limbajului, aproape întotdeauna cazul. «Nu pot să trec peste faptul că o propoziție întreagă poate proveni de la o jumătate de om».“43 Din discuțiile sale cu Wittgenstein, Engelmann a înțeles cât de strâns se corela venerația acestuia pentru capodopere ale muzicii, poeziei și literaturii clasice cu năzuința lui spre puritate morală și de ce orice discurs teoretic asupra valorilor îi apărea drept rezultatul unei neînțelegeri elementare. Singurele valori vii erau pentru Wittgenstein cele care se exprimă în creația și acțiunea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
așa cum îmi vin ideile în minte, dar despre toate aceste lucruri trebuie să meditez încă mult și ele trebuie să fie formulate mai bine.“100 Ultima observație merită o atenție specială. O consecință a comunicării intense a lui Wittgenstein cu capodopere ale muzicii și literaturii clasice erau exigențele sale foarte înalte în ceea ce privește stilul unei scrieri filozofice. De altfel era ceva de așteptat de la un admirator al lui Lichtenberg, Schopenhauer sau Kraus. Prietenului său, Theodore Redpath, i-a spus bunăoară că Russell
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și explicații. Într-un cuvânt, multe lucruri despre care nu se spune nimic trebuie avute în vedere de cititor pentru a putea urmări textul. A doua a fost o anume frumusețe expresivă a formulărilor. Spiritul lui Wittgenstein fusese modelat de capodopere ale literaturii de limbă germană și ale muzicii clasice. Autorul Tractatus-ului a năzuit să dea ideilor sale o formulare în același timp concisă și sugestivă. Iată doar câteva exemple: 1.11 „Lumea este determinată prin fapte și prin aceea că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
atunci indicația cu caracter biografic că Wittgenstein nu a urmărit formularea unei teorii „ar putea cel mult să ne facă să ne simțim mici și neînsemnați deoarece noi nu am fi putut produce nici cu cea mai mare osteneală o capodoperă, care i-ar fi scăpat din greșeală creatorului ei“52. Comentariul își propune să arate că ceea ce constituie substanța Cercetărilor sunt „argumentele“ și că ele servesc, direct sau indirect, „întemeierii a două teze“, una despre semnificație și alta despre stări
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mais l'esthétique, le sens profond de l'esthétique féminine. Toute să puissance est là" [Maupassant, Notre cœur, p.159]. Astfel, doamna Daigremont este comparată cu celebrele tablouri ale soțului său, iar doamna Dambreuse reușește să se ridice la nivelul capodoperelor 110. Pariziana estetizează rafinat tot ceea ce atinge 111. Că pe oricare francez, o caracterizează căutarea perfecțiunii: "En toute matière, leș Français exigent la perfection de la forme" [de Gramont, p.62]. Prin artă de a-și prezenta imaginea și arta de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
personnelles, coquettes, froides, îl est sûr que, quand elles aiment réellement, elles sacrifient plus de sentiment que leș autres femmes à leur passion; elles se grandissent de toutes leurs petitesses et deviennent sublimes". Chiar și Pariziana de jos este o "capodoperă vie", ca Olympe Bijou în La Cousine Bette, produs al unui "incessant concubinage du luxe et de la misère, du vice et de l'honnêteté, du désir réprimé et de la tentation renaissante, qui rend cette ville l'héritière de Ninive, de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
favorizează: "Elle avait mis près d'elle la nièce de son mari, jeune personne assez laide" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.189]. Interiorul este decorat că o scenă de teatru. Toate obiectele ce o înconjoară sunt o încadrare firească a capodoperei unice care este Pariziana: "Pour elle, un buste de Houdon, des statuettes de tanagra ou un encrier de Benvenuto ne șont que leș petites parures nécessaires à l'encadrement naturel et riche d'un chef-d'oeuvre qui est Elle" [Maupassant
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
perspectivei pe care Adriana Babeți o are asupra fenomenului dandysmului că opera de artă și o considerăm apropiată înțelegerii fenomenului femeii pariziene, cum ambele personaje vin din aceeași epoca și din același mediu social: "Fiind propria lor realizare estetică, propria capodoperă, compunându-și viața, până la ultimele detalii, ca opera, dandy-i par a restitui artei identitatea să primordială, definitiv pierdută și, în consecință, privită azi că utopie: artă că act magic în stare să "opereze" asupra realului, să îl transfigureze, "dandy
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Cercetătoarea Marinella Cantelmo demonstrează, pornind de la termenul cheie siepe, tradus de Eta Boeriu liber prin desiș, ca primă strofa a poeziei quasimodiene Cuvânt nu este altceva decât o rescriere a celei mai cunoscute creații leopardiene, Infinitul.22 Întoarcerea la această capodoperă ascunde, în opinia autoarei, refuzul ermeticului de a îmbrățișa clasicismul manierist promovat de Gabriele D'Annunzio, pe care, la drept vorbind, tânărul sicilian îl divinizase în anii primei tinereți. Este posibil, mai precizează cercetătoarea, că prezența incontestabila a idiolectului Canturilor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
pentru intertext : o model exemplar; o repetare; o ruptură a duratei profane; o reintegrare într-un timp primordial. 2.3.1. Model exemplar Operele pe care le apropie reeditarea intertextuală conțin modele exemplare. Elocventă este, în acest sens, abordarea acelor capodopere care au instituit, în timp, mituri literare. Prin fiecare repetare are loc o esențializare a substanței livrești 5. Intertextualitatea ilustrează regressum ad originem: prin ea are loc repetarea ceremoniei cosmogonice instaurate in illo tempore de către Ființe nemuritoare. De altfel, literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
William Shakespeare. The Complete Works. Ed. Avid Bevigton. London: Acott, Foresman and Company, 1980. William Shakespeare. Hamlet. Traducere de Ion Vinea. București: ESPLA, 1955 William Shakespeare. Opere complete. Traducere de Ion Vinea, Mihnea Gheorghiu ș.a. București: Univers, 1987, 1988. Două capodopere iacobite În colecția Opera Magna a Institutului European din Iași au apărut, practic simultan, traducerile românești la două piese iacobite, aparținînd celor mai interesanți dramaturgi englezi din epocă, John Webster și, respectiv, Thomas Heywood. Scrierile în cauză sînt The Duchess
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
însă și o necesară diminuare a calităților textuale. Cele două piese amintite dovedesc necondiționat acest lucru. The Duchess of Malfi ("Amalafi", în varianta italienizată, propusă de George Volceanov) a lui John Webster reprezintă, împreună cu The White Devil/Diavolul alb, o capodoperă iacobită prin excelență. Acțiunea (ca în majoritatea scrierilor dramatice ale lui Webster) este plasată în Italia (în studiul său introductiv, Dumitru Dorobăț observă, justificat, faptul că mentalitatea noii epoci refuza prezența "răului" în Anglia cutumă a perioadei elizabetane -, "exilîndu-l", treptat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
investigație estetică asupra morții. Grotescul capătă pentru el valențe burlești, iar morbiditatea dezvăluie, subtil, un umor subiacent, intuit (de Poe), înaintea multora dintre contemporanii săi, cu acuitate. Ediția de față a ficțiunii poești conține, pe lîngă alte texte importante, totalitatea capodoperelor epice redactate între 1826 și 1842: Morella, Berenice, Prăbușirea Casei Usher, William Wilson, Crimele din Rue Morgue, O pogorîre în Maelström, Portretul oval, Hruba și pendulul și, bineînțeles, Masca Morții Roșii. Ele compun un Poe axat pe "estetica urîtului", dar
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
limba engleză, note și comentarii de Liviu Cotrău. Col. "Biblioteca Polirom". Iași: Polirom, 2008. Balena albă o experiență mesmerică Se presupune că două evenimente istorice, în felul lor -, din prima jumătate a secolului al XIX-lea american, ar fi inspirat capodopera lui Herman Melville, Moby Dick. A Whale/Moby Dick. Balena albă (1851), reeditată, chiar zilele acestea (la exact 190 de ani de la nașterea autorului ei!), și la noi. Primul se leagă de scufundarea, în 1820, a vasului-balenieră Essex, undeva în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Dick a constituit un răsunător eșec de piață, la prima lui editare. Reacțiile criticilor s-au împărțit între contestarea vehementă și evaluarea prudentă (în cazul cel mai bun, a "calităților poetice ale autorului"). Melville nu a reușit (nici cu această capodoperă) să anihileze un stereotip cultural, prin medierea căruia contemporanii săi l-au perceput pînă la moarte acela de scriitor "de raftul al doilea". Problematicile alegoriei mitologice, ale intertextu-alizării transculturale, ale solilocviului simbolic-shakespea-rian (în roman!), combinat cu ingenioase direcții de scenă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o scrie. Mai mult, povestitorul ca și scriitorul are autonomie intelectuală și morală . E o ființă vie, cu tabieturi, interese și limitări. Povestea lui nu poate fi, în consecință, "adevărată" ori "completă", dar personalitatea sa, crede James, merită tot interesul. Capodopere jamesiene precum Daisy Miller/Daisy Miller, The Pupil/Elevul, The Spoils of Poynton/Comorile din Poynton sau The Turn of the Screw/O coardă prea întinsă lasă în suspensie enigme textuale neelucidate (și chiar neelucidabile), pentru a scoate în relief
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fiind inoportună. De fapt, în aceste clișee de hermeneutică literară, se ascunde lipsa de interes a comentatorilor pentru ceea ce se află dincolo de palierul strict narativ al scrierilor lui Dickens și pentru investigarea elementelor profunde ale artei sale romanesti. Mai multe capodopere dickensiene sprijină o astfel de supoziție, de la Dombey and Son/Dombey și fiul (un veritabil debut al realismului psihologic în Europa, unde personajul încetează să mai fie, bogumilic, bun sau rău și devine, în acord cu rigorile umanității, o entitate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Charlotte și Anne, la proiectul liric colectiv, finalizat și tipărit în 1846, cu titlul Poems by Currer, Ellis and Acton Bell/Poeme de Currer, Ellis și Acton Bell). De aceea, pentru mulți critici englezi (mai tîrziu, și americani), redactarea unei capodopere (singulare), în astfel de condiții, era, de departe, "suspectă". Bănuielile nu au încetat să se ivească, într-un secol și jumătate de hermeneutică literară, mergîndu-se pînă la ipoteza că autoarea reală a romanului (lui Emily) ar fi de fapt Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
rămasă captivă în imaginarul pur, neintersectat cu viața ca atare, nemodificat de grilele experienței. Jane Eyre este "efectul" unui principiu, pe cînd La răscruce de vînturi ajunge însăși "cauza" lui. Faptul că, în fiecare dintre situații, ne aflăm în fața unei capodopere confirmă o axioma că literatura nu ține atît de legi, cît de instincte. Bibliografie Charlotte Brontë Jane Eyre. Traducere de Mirella Acsente. Leda, 2010. Emily Brontë La răscruce de vînturi. Traducere de Henriette Yvonne Stahl. Adevărul Holding, 2010. Cazul straniu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
subconștientului, determinînd individul să lucreze la potențialul lui intelectual maxim, fără a dezvolta, în schimb, dependență). Demonstrativ, scriitorul începe să folosească el însuși menționatul drog, în 1955 chiar anul în care scrie un roman nu la fel de cunoscut precum cele două capodopere, dar altfel semnificativ, The Genius and the Godess/Geniul și zeița, tradus recent la noi, în colecția de carte străină a editurii Polirom. Asocierea celor două momente nu e întîmplătoare. Citită parabolic și intertextual, narațiunea lui Huxley trimite la ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mod necondiționat, în spatele unor astfel de traiectorii epifanice. Pentru el, universul nu implică semnificații reale, în varianta unidirecționalității, ci, exclusiv, în structură tripartită, de prăbușire, ispășire și salvare. La finele traseului se află, de obicei, revelarea adevărului absolut. În toate capodoperele sale, autorul își articulează strategia narativă pe această idee a schimbării de personalitate, a modificării de eu, care i se pare sursa principală de material ficțional. De pildă, unul dintre primele romane, Decline and Fall/Declin și cădere (1928) urmărește
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Oricum, Kazuo Ishiguro (nominalizat ori laureat al unor premii prestigioase de literatură) se dovedește cu precădere, pe palierul psihologic al ficțiunii un romancier de anvergură, ce și-a cîștigat, în ultimii treizeci de ani, pe bună dreptate, o popularitate internațională. Capodopera sa prin excelență o constituie însă romanul The Remains of the Day/Rămășițele zilei (1989), distins cu Booker Prize (de către un juriu prezidat de David Lodge!) și tradus în foarte multe limbi. Varianta românească a cunoscut și ea mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]