8,276 matches
-
gândindu-se la ce auzise, pentru o clipă i se păru că simte În nări mirosul brânzei putrezite despre care vorbise casierul. Apoi se opri În ușa unei prăvălii cu zarzavaturi și fructe. Pe trotuar se Întindeau lăzi cu vinete, ceapă, salată verde, mandarine și portocale. Deasupra lor roiau muștele și două-trei viespi. I-ar fi plăcut să hoinărească pe străduțele astea Însoțit de Dimi. Putea simți căldura degetelor băiețelului În palma lui goală. Și Încercă să-și imagineze ce remarci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și o luă pe drumul de țară unde nu erau șantiere și macaralele nu se înălțaseră încă în văzduh, străbătu duminici păstrate în amintire, în care bătuserăm împreună cu familia Saner povârnișurile munților Jura, făcuserăm focul într-un luminiș, tata călise ceapă într-o tigaie vânătorească și prăjise carne, în timp ce sticla de vin se răcea în fântână. W. își străbătea propriile sentimente, trecând printr-un peisaj care îl acompania în realitate; conducea încet, parcă voia ca toate sentimentele astea să-l prindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
decât o zi în care fratele meu și cu mine nu aveam voie să părăsim casa, nu era planificată nici o călătorie cu mașina și nu aveam voie să jucăm nici un joc. De Paște mai existau ouăle vopsite în coji de ceapă, berea Bock, mielul de duminică și varza călită de luni, Rusaliile se mai serbau încă printr-o drumeție în munții Jura, printre cireșii înfloriți. Dar pe urmă venea miracolul economic: un ospăț sardanapalic de alimente și mărfuri. De Crăciun am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mi le spună. Inspiră adânc. — Acum am nevoie de ceva de băut. Un imperceptibil gest al mâinii, și un chelner și apăru ca prin farmec ca să ia comanda. O sticlă de șampanie, două pahare și șase pachete de chipsuri cu ceapă și brânză, vă rog. — Am comandat deja șampanie, am exclamat eu, apucându-l pe chelner de braț înainte să dispară. Și asta nu pentru că am fi avut ceva de sărbătorit, ci pentru că Maria nu bea decât șampanie. Maria începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
alarmat de izbucnirea mea. —Ești bine? Foarte bine. Doar că nu am mâncat nimic azi. Ed chemă un ospătar, iar eu am comandat repede. Aș vrea pentru început tortellini, apoi cotlete de miel cu cartofi prăjiți, dovlecei și mazăre cu ceapă din aceea mică și o salată alături. Și niște pâine cu usturoi, vă rog. Și grisine. —Mai aștepți pe cineva sau ai comandat pentru amândoi? întrebă Ed amuzat. — Mănânc mult, am explicat eu simplu. Nu mă așteptam ca asta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
l-a întrebuințat niciodată. Căuta să mă convingă, deși vorbea cu jumătate de glas. Mi-a spus că-i place inimă de pasăre, pe care o mănâncă mai cu seamă așa cum i-o prepară mă-sa în măruntaiele prăjite cu ceapă - și inimă de porc, pe care o preferă tăiată în felii, friptă la grătar, dar că niciodată n-a râvnit la inima unui comis-voiajor. De altfel, nu și-a pus vreodată întrebarea dacă defuncta mașină de calculat contravaloarea comenzilor obținute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Decojind ceapa Se dedică tuturor acelora de la care am învățat Cojile de sub coajă Astăzi, ca și cu ani în urmă, rămâne ademenitoare ispita de a te ascunde sub gluga fermecată a persoanei a treia: când avea aproape doisprezece ani, dar încă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lasă ispitită de cuvintele frumoase și-i place să împodobească, adeseori fără să fie nevoie. Ea contrazice memoria, care se dă pedantă și, pusă pe ceartă, vrea întotdeauna să aibă dreptate. Atunci când este asaltată de întrebări, amintirea se aseamănă unei cepe, care ar dori să fie decojită, ca să se scoată la iveală ceea ce stă scris acolo și poate fi citit literă cu literă: arareori lipsit de echivoc, adeseori scris în oglindă ori încifrat în cine știe ce fel. Sub prima coajă, ce încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și șușotesc a patra, a cincea. Și fiecare dintre straturile care urmează transpiră cuvinte prea îndelung evitate și semne pline de înflorituri, ca și când un samsar de secrete ar fi vrut să le încifreze în felul acesta, încă din tinerețe, pe când ceapa abia încolțea. Deja se trezește ambiția: mâzgăleala aceasta se cere descifrată, codul acela trebuie spart. Și deja este contrazisă acea entitate care vrea de fiecare dată să insiste asupra adevărului, căci, adeseori, minciuna ori sora ei mai mică, amăgirea, oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de elicopter, duminica, pe cărarea de pe malul lacului Sopot, când fanfara jandarmeriei cânta melodii zglobii... Prima mea mânătarcă... Ziua în care noi, elevii, am avut liber din cauza caniculei... Când amigdalele mele se inflamaseră din nou... Când mi-am înghițit întrebările... Ceapa are multe foi. Ele sunt nenumărate. Abia ce i-ai jupuit una, că se și înnoiește. Tocată, te face să lăcrimezi. Abia când o decojești spune adevărul. Întâmplările petrecute înainte și după sfârșitul copilăriei mele bat la ușă, cu faptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu putință ca frica de un răspuns care să fi întors totul cu susul în jos să fi fost aceea care m-a amuțit? Rușinea aceea care se pitește sub cea de-a șasea sau a șaptea coajă a acelei cepe atât de comune, aflate permanent la îndemână, e cea care-i ajută amintirii să înainteze. Așadar, scriu despre rușine și despre stinghereala care o urmează șontâc-șontâc. Cuvinte arareori folosite, generate de procesul de recuperare, în vreme ce privirea mea, când îngăduitoare, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mai multe decât colegii lui - din cauză că eu mă mulțumisem să nu știu nimic sau să știu lucruri false, fiindcă făcusem, copilărește, pe mutul, acceptasem dispariția lui fără o vorbă și evitasem astfel din nou cuvintele „de ce“, așa că acum, când decojesc ceapa, tăcerea mea îmi vuiește în urechi. Recunosc: este o durere care-mi provoacă doar o suferință minoră. Dar văicăreli precum ah, dacă aș fi avut și eu un tată cu principii ferme, precum cel al lui Wolfgang Heinrichs și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
usuci. Ea a învățat încă de timpuriu să-și caute refugiul într-o ureche în care ajunge sub formă de spovedanie, să se facă, prescrisă sau demult iertată, mai mică decât mică, transformându-se într-un nimic, pentru ca apoi, de îndată ce ceapa s-a micșorat, strat după strat, să o găsești totuși înscrisă durabil pe foile cele mai ascunse: ba cu majuscule, ba ca propoziție secundară sau notă de subsol, ba perfect lizibilă, apoi din nou cu hieroglife care pot fi descifrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
El se tot ferește de mine, nu vrea să fie judecat, condamnat. Se refugiază în poala mamei. Începe să strige: „Dar eram doar un copil, doar un copil...“ Încerc să-l liniștesc și-l rog să mă ajute la decojitul cepei, dar el refuză să-mi dea informații, nu vrea să se lase exploatat ca autoportret al meu de odinioară. Îmi neagă dreptul de a-l, cum spune el, „face praf“, și anume „de sus în jos“. Acum își strânge pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-i e străină junimii...“ Pentru a-l dezvinovăți pe băiat și pentru a mă dezvinovăți, prin urmare, pe mine, nici măcar nu se poate spune: am fost amăgiți! Nu, noi ne-am lăsat amăgiți, eu m-am lăsat amăgit. Dar, dacă ceapa ar putea să spună și ea ceva, ar murmura peltic, indicând pasaje ce au devenit ilizibile: dar n-ai de ce să-ți faci griji, n-ai fost decât un băiat prost, nu ai făcut nimic rău, n-ai denunțat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fost acoperite de rășină. ăsta de aici să fie oare un vierme? Acolo, un miriapod oprit din mers? Doar după ce te uiți o vreme, chihlimbarul dă în vileag secrete ce se credeau în siguranță. Ori de câte ori celălalt mijloc auxiliar al meu, ceapa imaginară, nu vrea să deschidă gura sau câtă vreme ea își încifrează informațiile în semne abia descifrabile pe foaia umedă, bag mâna în sertarul de deasupra pupitrului din atelierul meu din Behlendorf și aleg unul dintre obiectele depozitate acolo, indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
că am terminat de crescut. Sau am ajuns să măsor definitiv un metru șaptezeci și doi de centimetri doar când am ajuns soldat și când numai norocul sau întâmplarea a făcut să supraviețuiesc sfârșitului războiului? De întrebarea asta nu le pasă nici cepei, nici chihlimbarului. Altele sunt lucrurile pe care vor ele să le știe cu precizie. Ce altceva s-a mai acoperit: lucruri înghițite rușinos, fapte ascunse sub deghizări diferite. Care se cuibăresc ca lindina păduchilor în țesătura sacului. Cuvinte evitate printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care nimeni nu l-a oprit, a cărui curgere nu putea fi întoarsă și a cărui urmă nu poate să o șteargă nici o gumă. Și totuși, de îndată ce se cere amintit pasul fatal al elevului de cincisprezece ani în uniformă, nu ceapa este cea care trebuie decojită, nici nu există vreun alt auxiliar palpabil care trebuie întrebat. Cert este că m-am prezentat voluntar la serviciul militar. Când? De ce? Deoarece nu știu nici o dată și deoarece nu pot nici să-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
înșirau circumstanțe atenuante, făceau pe neștiutorii și-și confirmau unii altora un grad maxim de ignoranță. La fel cum și mie vor să-mi vină în ajutor scuze neîntemeiate și ispita de a încăleca pe mielul nevinovat, de îndată ce pe foaia cepei însemnări marginale scrise mărunt, presărate mult prea convingător cu anecdote și povești saturate de atmosferă, vor să mă distragă de la ceea ce se vrea uitat, dar se pune, cu toate astea, de-a curmezișul. După aceea trebuie să-mi extrag, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu poate fi stabilit. Memoria care, în rest, e o sursă de taclale ce se face plăcută prin amintiri părtrează doar o filă albă; sau poate că eu sunt acela care nu vrea să descifreze ceea ce este înscris pe foaia cepei? Elementele atenuante sunt citabile cu promptitudine: ordinul de concentrare și urmările lui, toate sunt rumegate, desigur, puse literalmente în ordine și transformate în carte. Anii de câine vânzolesc pe mai bine de șapte sute de pagini. Stă scris cu destule detalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de trecut cu vederea atunci, în biroul de recrutare, și anume S-ul dublu, m-a speriat atunci la fel cum încă mă mai îngrozește acum, după șaizeci de ani, chiar în momentul în care îl scriu? Pe foaia de ceapă nu e gravat nimic din care s-ar putea citi vreun semn de spaimă sau chiar de groază. Mai degrabă voi fi privit Waffen-SS ca pe o unitate de elită, care era aruncată în luptă de fiecare dată când trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mea de răspundere. Să fii nevoit să trăiești cu asta în anii care au mai rămas, iată un lucru sigur. În spatele pădurilor și între ele, pe câmpuri răscolite. Zăpada împovăra copacii, acoperișurile barăcilor. La mare depărtare, turla în formă de ceapă a unei biserici. Nici un cuvânt în cehă nu se auzea pe terenul de instrucție, numai comenzi în limba germană care, pe ger, era purtată cât se poate de departe. Instruirea noastră pe modele învechite - Panzer III și Panzer IV, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în pericol de decizii luate sub presiunea timpului. În ceea ce privește felul în care au curs mai departe zilele și nopțile mele petrecute nu știu cum după prăbușirea frontului Neiße-Oder, filmul derulat înapoi și adeseori cârpit oferă la început puține date. Nici foaia de ceapă, adineaori încă atât de elocventă, nici cea mai transparentă bucată de chihlimbar în care o insectă din vremuri imemoriale arată ca și cum ar fi din ziua de astăzi, nu-mi pot fi de vreun ajutor. Trebuie din nou să caut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a luat în stăpânire abia atunci când, după mesele îndestulătoare de la spitalul militar și care, tocmai de asta, nu mi-au rămas în memorie - vor fi fost supă la cazan, gulaș cu găluște, iar duminica tocătură la tavă cu sos de ceapă și piure de cartofi - rațiile foamei concepute de Morgenthau își puneau amprenta asupra cotidianului nostru îngrădit. Se poate și ca succesiunea de imagini, având o precizie de fotografii, ale asistentelor a căror prezență o simțisem până de curând pe piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se auzea pe sine și pe ceilalți înghițind în sec, din compasiune și din cunoașterea suferinței noastre comune, să anunțe: „Nu mai vorbeam de grăsime, ziceam acum în ce fel înjunghiam la porcul.“ Chiar dacă s-au pierdut caietele in octavo, ceapa care e amintirea mă ajută totuși să citez cuvânt cu cuvânt frazele memorabile ale maestrului, ce au rămas ștanțate pe foile ei. Privind în urmă, văd cum devine concret cu ajutorul pantomimei, căci atunci când demonstra cum se taie porcul, important era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]