KorAP: Find »[drukola/base=celebrare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...118 119 120 121 >

3,011 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

SAG.UÎ ), În care a așezat statuia tatălui său (soclul acestei statui era probabil postamentul găsit În camera B; Otten, 1989, pp. 27 sqq.). În schimb, camera A a fost considerată (Otten, 1989, p. 32) ca un loc legat de celebrarea sărbătorii primăverii, În timpul căreia avea loc „marea adunare” a zeilor În casa zeului furtunii: cortegiile procesionale Îi reprezintă pe zeii prezenți la această adunare, iar camera este casa zeului furtunii; aceasta din urmă ar putea fi identificată, după opinia lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ating alimente sau obiecte contaminate (adică impure din punct de vedere ritual, nefiind pregătite conform regulilor sau alterate de prezența unor corpuri străine, cum ar fi fragmentele de unghii sau păr) sau când se Întârzie până după momentul stabilit pentru celebrarea riturilor religioase, din cauza implicării În campanii militare, sau, pur și simplu, atunci când o persoană este lovită de vrăji malefice. Consecințele mâniei divine provocate de aceste violări nu Încetează până când nu se restabilește ordinea răsturnată prin celebrarea unui ritual potrivit. Comportamentul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
după momentul stabilit pentru celebrarea riturilor religioase, din cauza implicării În campanii militare, sau, pur și simplu, atunci când o persoană este lovită de vrăji malefice. Consecințele mâniei divine provocate de aceste violări nu Încetează până când nu se restabilește ordinea răsturnată prin celebrarea unui ritual potrivit. Comportamentul zeilor, aparent capricios, ține În realitate de conceptul conform căruia hitiții au parte de „dreptatea divină”, exprimată de verbul ¿andai„a sistematiza, a pune ordine” și derivatele sale; aceasta reprezintă o ordine imanentă a lucrurilor (Pecchioli

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la ea stau la baza compunerii textelor rugăciunilor pe care suveranii hitiți le adresează zeilor; acestea reprezintă una dintre expresiile cele mai semnificative ale relației om-zeu. În momentele de mare dificultate, cauzate de atacurile dușmanilor, de molime, de Întreruperi ale celebrării cultului, de conflicte interne ale familiei regale, de boli, regele, singur sau cu regina, adresează unui anumit zeu sau „tuturor zeilor” În general o rugăciune ce are forma unei justificări a comportamentului, cu scopul de a obține ajutor. Rugăciunea, care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care realizează această „dreptate” Între oameni. 2. Sărbători și ritualuritc "2. Sărbători și ritualuri" Legătura strânsă care există Între zei și oameni se concretizează În cadrul cultului, care, pe lângă ofrandele zilnice de pâine aduse divinității venerate În templele lor, prevede și celebrarea unor sărbători, ritualuri magice și descântece. Sărbătorile, În cazul cărora cunoaștem diferite nume, sunt expresia de bază a cultului statului și se desfășoară conform unui calendar prestabilit În capitală și În diferite localități anatoliene. Despre sărbătorile religioase locale avem informații

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
IV-lea, care, pe lângă descrierea idolilor, a simbolurilor și a obiectelor de cult, conțin și o inventariere a sărbătorilor prevăzute pentru diverse zeități, a regimului ofrandelor și a personalului templului (Carter, 1962). Știm astfel că În calendarul cultual erau prevăzute celebrări regulate ale unor sărbători mensuale și anuale, legate fie de fenomene atmosferice și momente speciale ale producției agricole (de exemplu, „sărbătoarea ploii”, „sărbătoarea recoltei”, „sărbătoarea pământului” etc.), fie de anotimpuri. Cele mai importante erau sărbătorile de primăvară și de toamnă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
moștenitor și de alți fii sau de un delegat, În general un principe sau un preot. Angajarea cultuală a suveranului, care trebuie să fi fost foarte obositoare, având În vedere numărul mare de sărbători anuale și de durata unora dintre celebrări, era considerată prioritară față de alte Îndatoriri, pentru că Îndeplinirea corectă și punctuală a riturilor Îi garanta bunăvoința zeilor și, prin urmare, bunăstarea țării. Și, chiar dacă acest lucru presupunea Întreruperea unei campanii militare, regele nu putea amâna sau anula o sărbătoare. În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
păcat” (Otten, 1958). Într-adevăr, moartea regelui produce un dezechilibru În ordinea lucrurilor, deci un „păcat” ce trebuie Înlăturat; dar, pentru că, potrivit concepției hitite, după moarte, regele „devine zeu”, riturile care Însoțesc funeraliile au trăsăturile unor ritualuri magice sau ale celebrării sărbătorilor: acestea trebuie să elibereze Hattușaș de impuritate, să favorizeze trecerea suveranului de la condiția umană la cea divină și să confirme divinizarea. Funeraliile regale durau paisprezece zile, În timpul cărora riturile magice săvârșite de „bătrână” se uneau cu acțiunile rituale tipice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
semitico-occidental clar și prezintă importante particularități proprii, chiar dacă se pot institui comparații relevante și În ceea ce privește cultul din Ugarit. Emar ne oferă așadar un exemplu prețios pentru religia Siriei În cadrul unei epoci În care ne sunt cunoscute doar tradițiile de pe coastă. Celebrările religioase atestate aici sunt multiple: două liturghii rituale (EZEN) pentru instalarea și consacrarea unor preotese (NIN.DINGIR și maș’artu), sărbătorile zukru și kissu (lit. „tron”, În cinstea diferiților zei) și un complex ritual pentru defuncți; de altfel, există cicluri

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeița semită să se suprapună celei hurrite. Sărbătoarea pentru instalarea preotesei maș’artu, care se desfășura mai ales noaptea, avea o legătură specială cu soldații și cu Astartexe "Astarte", poate În virtutea caracterului ei războinic. Sărbătoarea -zukru („amintire/comemorare”) era o celebrare unică, având un caracter clar de reînnoire (Anul Nou), și era legată de un ciclu săptămânal și sărbătorită În afara cetății. Un rol special avea aici venerarea „betelilor” sau a pietrelor sacre, considerate sedii ale divinității sau manifestări ale sale, atestate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la Ugarit asociațiile cu caracter religios, centrate pe culte divine și denumite Arzi¿u (termen atestat deja la Ebla și Emar și, În forma marzea¡, În lumea feniciană și aramaică ulterioară). Beneficiind de o structură economică și de locații specifice celebrărilor rituale, aceste „confrerii” mesele sacre publice care se distingeau prin consumarea rituală a vinului și prin stările de transă alcoolică ce decurgeau de aici. Este foarte interesant felul În care un text mitico-ritual ajuns până la noi ne descrie un marzi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
l-ar putea desemna, deja În miceniană, pe „preotul care sacrifică”. Analog, karuke Îi corespunde mai mult ca sigur grecescului kèryx, „vestitor”. Însă este greu să legăm termenul cu familia sacerdotală Kerykes, care, la Eleusis, colaborau cu familia Eumolpidae la celebrarea anuală a misteriilor. În orice caz, acesta trebuia să desemneze un funcționar cu Îndatoriri religioase, din moment ce pe o tăbliță de la Pilos apare asociat cu sanctuarele lui Poseidonxe "Poseidon" și din Pakijana, numele unuia dintre cele mai importante locuri de cult

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Pilos corespund, din punct de vedere lingvistic, ulterioarelor telestài grecești, dar pentru moment nu putem ști dacă erau operatori rituali sau, mai simplu, posesori de pământuri. Învăluită În mister rămâne și karawiporo, „purtătoarea de cheie”. O descriere exactă a formelor celebrării nu este Încă posibilă, dar iconografia pare să conducă, În cea mai mare parte, la modelul minoic. Tăblițele vorbesc cu precădere despre ofrande vegetale, catalogate după luni, nu după cicluri festive. Termenul reketoterijo face, poate, aluzie la o ceremonie de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
focul de jertfă, izvorul de apă neîntrerupt, arheia, sediul magistraților, și teatrul - dădea viață unei dimensiuni ideologice În care cetățenii Își codificau propria identitate, pentru a se distinge nu numai de barbari, dar și de locuitorii celorlalte cetăți grecești prin celebrarea comună a cultelor și sărbătorilor. Polis devenea singura mijlocitoare către lumea zeilor, a cărei unică interpretă autorizată era. Un rol pe care Atenaxe "Atena", pe parcursul evoluției sale, Îl va exacerba și Îl va afirma prin procesele pentru impietate intentate lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o perspectivă cu adevărat civică ce tindea să suprapună rolul acestor polisuri peste noțiunea identității comune a grecilor. 3. Cultultc "3. Cultul" În perspectiva politică inaugurată de cetăți, magistrații sunt cei care se Îngrijesc și prezidează organizarea sărbătorilor periodice și celebrarea cultelor În cinstea zeilor și eroilor. Complexul și articulatul sistem cultual exprimă unitatea ideologică a cetățenilor, afirmă identitatea civică, ratifică ierarhia politică provizorie și oferă un răspuns exigențelor, așteptărilor, aspirațiilor și intereselor Întregii cetăți. În această ambianță, cultele nu pot

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acestea se află oricum În slujba cetății. Nu poate exista nici un secret religios decât Împărtășit de toți cetățenii, deoarece polisul, care se Înfățișează ca o reproducere mărită a familiei, s-a substituit acum acelor gene aristocratice. a) Cultul public Dacă celebrarea cultelor implica Întreaga pătură socială, distribuirea lor În cicluri festive contribuia la organizarea timpului, așa cum dislocarea edificiilor cultuale exprima o ordonare a spațiului fizic (subcapitolul 2.2). Aceasta era o modalitate de a reprezenta și orândui spațiul și timpul asupra

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a bunei Înțelegeri cu zeii era indispensabilă pentru obținerea produselor agricole cu care să se Întrețină oamenii; la rândul lor, Solon și autorul anonim al Imnului homeric către Demetraxe "Demetra" susțineau caracterul inevitabil și ambiguitatea „darurilor” zeilor. Numai respectul și celebrarea corectă a ceremoniilor cultului puteau Îndepărta intervenția divină din viața oamenilor. Pausanias (VIII, 42, 6) povestește că atunci când ținutul Figaliei a fost lovit de o foamete cumplită, oracolul delfic i-a Îndemnat pe toți locuitorii să respecte normele rituale și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
referință cu valoare absolută pentru calcularea timpului. Jertfele și ofrandele pentru zei, precedate de o procesiune și Încheiate cu un banchet sacru, erau trăsăturile constante și comune ale oricărei sărbători. Moment pentru reafirmarea și consolidarea identității și unității civice prin intermediul celebrării cultului public, sărbătorile asumau o dimensiune politică, În anumite cazuri evident privilegiată. Într-adevăr, la Atenaxe "Atena", sineceele, În prima lună a anului, hecatombeon, la jumătatea verii, Între iulie și august, comemorau formarea cetății Înfăptuită de Tezeuxe "Tezeu" și reînnoiau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
burduf de vin. Caracter de competiție aveau și eleusiniile; hefaistele se celebrau printr-o cursă de ștafetă, În vreme ce pentru carneele spartane este documentată o cursă de urmărire. Și organizarea targheliilor prevedea, la rândul ei, competiții. Și totuși, agonistica Își cunoaște celebrarea cea mai Însemnată În cultele panelenice, fără ca prin aceasta ea să constituie o categorie separată de celelalte manifestări religioase, pentru care mai degrabă reprezintă o componentă esențială. Patru erau principalele sărbători În care Grecia Își compara cele mai bune forțe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Poseidon" și mai ales olimpicele, la Olimpia, tot În cinstea lui Zeus. La acestea trebuie să adăugăm și panateneele, În cinstea Atenei, care reproduceau modelul olimpic și fuseseră „altoite” de Pisistrates pe o sărbătoare locală precedentă. Înainte să fi Început celebrarea periodică, În toată Grecia se proclama „armistițiul sacru”, În virtutea căruia xe "Atena"era suspendat orice conflict local. Chiar În epoca lui Platon participarea la aceste competiții devenise un fel de profesie deja Întinată de dorința de promovare socială a claselor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Atica și Îi excludeau pe non-atenieni, era deci exprimat atașamentul complet al cetățeanului la interesele supra-individuale ale polisului În contraopoziție cu identitatea comună a grecilor celebrată În concursurile panelenice. d) Riturile private Exacerbatul caracter public al cultelor și riturilor, În celebrarea cărora cetatea se substituise familiilor aristocratice, nu neglijase nici măcar ceea ce puteam numi un rit privat. Celebrarea lui rămânea În mâinile cetățeanului sau ale familiei lui, adică nu Îi revenea statului, dar era orientată În mod funcțional către cetate. De altfel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ale polisului În contraopoziție cu identitatea comună a grecilor celebrată În concursurile panelenice. d) Riturile private Exacerbatul caracter public al cultelor și riturilor, În celebrarea cărora cetatea se substituise familiilor aristocratice, nu neglijase nici măcar ceea ce puteam numi un rit privat. Celebrarea lui rămânea În mâinile cetățeanului sau ale familiei lui, adică nu Îi revenea statului, dar era orientată În mod funcțional către cetate. De altfel, polisul se propunea ca o replică mărită a familiei, iar dacă la Atenaxe "Atena" guvernul statului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cetățeanului pare să prevaleze asupra identității etnice comune a grecilor. Dacă veacul al VII-lea indică, poate, abandonarea instituției monarhice În favoarea familiilor aristocratice, odată cu cetatea privilegiile nobiliare sunt abolite progresiv și asumate de aceasta din urmă, care Își ia sarcina celebrării cultelor, subordonându-și și rolul sacerdotal ale acelor gene. Funcția familiei nu este Însă refuzată, ci proiectată la originea polisului Într-o Îndoielnică istorie evolutivă ce fixează principiul genetic și factorul de continuitate al fiecărui stat În nucleele conjugale. Identitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Zeus" Agoràios veghea asupra adunărilor orășenești, deschise de obicei printr-un sacrificiu, În timp Zeus Boulàios și Atena Boulàia vegheau asupra lucrărilor sfatului, Bulè. Templele Însele deveneau locuri menite exercițiului dreptății. Dar dacă zeii Își aveau casa În cetate și celebrarea cultelor lor contribuia la cimentarea structurii sociale, distanța ireductibilă care Îi despărțea pe nemuritori de muritori se accentua, erodând, În mod paradoxal, concetățenia dintre oameni și zei pe care Însăși polisul părea să o realizeze. Cetatea năzuiește mai mult să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să exorcizeze decât să invoce intervenția divină, reclamată numai În legătură cu cel care Îi este potrivnic ei sau În situații critice deosebite. Efortul constant de a menține condiția de puritate, natural pentru orice om grec, dar și pentru fiecare cetate, și celebrarea periodică a cultului și sărbătorilor Îngheață parcă acțiunea divină, circumscriind-o la spațiul sanctuarelor și la timpul ceremoniilor rituale. Polisul nu se poate substitui lumii zeilor, pe care a așezat-o Într-o oarecare măsură sub controlul său după ce și-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]