3,254 matches
-
răspuns cu o privire plină de recunoștință și, am rupt-o la fugă, cu o bucurie care nu-mi mai încăpea în piept. Faptul că directorul a vorbit cu mine, era o mare cinste și o onoare. Și, cât ai clipi în trap, m-am întors abia trăgându-mi sufletul și i-am raportat: „Părinte Director... Părintele șoarece vine’ndată..!”. Sfinția Sa clipi de câteva ori nedumerit.. „ - Cine, măi..?!..” „ - Părintele șoarece... Părintele șoarece!” întării numele, ca să înțelagă. „ - Ce „șoarece”, măi... ce tot
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
în piept. Faptul că directorul a vorbit cu mine, era o mare cinste și o onoare. Și, cât ai clipi în trap, m-am întors abia trăgându-mi sufletul și i-am raportat: „Părinte Director... Părintele șoarece vine’ndată..!”. Sfinția Sa clipi de câteva ori nedumerit.. „ - Cine, măi..?!..” „ - Părintele șoarece... Părintele șoarece!” întării numele, ca să înțelagă. „ - Ce „șoarece”, măi... ce tot spui ?!”. Preotul Ulea, se apropie și-i șopti ceva la ureche râzând. „ - Aaa..!”, făcu Sfinția Sa, dumirit. Toți elevii în jurul meu au
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
înteți, în mod secret, ritmul vital. Calc cu piciorul gol pe mormanele acestea mișcătoare, amestecate cu pești străvezii și cochilii spongioase, ce se degradează instantaneu, degajând o miasmă de putreziciune dezolantă. Aici, orice forme de viață se topesc cât ai clipi și sunt făcute totuna cu carcasele negre ale scoicilor, arse fără milă de soarele verii. Materia moare și reînvie concomitent, sub privirile mele uimite. Ars amatoria Azi am văzut doi melci mari în iarbă. Tocmai se acuplau, cel puțin așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
poate că sufletul va fi zguduit de fiori, recunoscându-și locuința lui anterioară. „Și dacă ar voi să se-ntoarcă într-o formă asemănătoare?” „Se poate întâmpla numai după trei mii de ani”, susține ea. Eu o cred fără să clipesc. Eryx Am revelația că, dacă la Eryx n-aș fi întâlnit-o pe hierodula aceea getă, cu siguranță că niciodată n-aș fi aflat de doctrina lui Zalmoxis și astăzi nu m-aș afla aici. Originile voiajului meu inițiatic sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
contribuției feminine și masculine la viața socială și profesională. Până la seminarul respectiv, nu m-a preocupat în mod special problematica dimensiunii de gen, care făcea totuși parte integrantă din existența mea, așa cum nu mă preocupă modul în care respir sau clipesc. Nici seminarul cu pricina nu mi-a modificat semnificativ domeniul de interes, pentru că la momentul acela planificam căsătoria cu cel care avea să-mi devină soț, și orice alt subiect părea de o importanță secundară comparativ cu evenimentul legalizării relației
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
dar deloc ostentativ-retorizant, fără nimic forțat în această „sintaxă” a inducției atmosferizatoare, care captează - altfel decât pe calea analizei psihologice - un climat al interiorității): „Deodată vântul trecu șușuind prin crengile subțiri ale mestecenilor din preajmă. Pădurea de brad de pe Măgura clipi din cetini și dădu și ea zvon. Înălțând fruntea, Vitoria simți adierea rece dinspre munte”. Din nou, aparent, doar descripție, montaj de semne ale hotarului dintre anotimpuri. Dar esențialul este în accentul interior care marchează receptarea unor asemenea semne. Timpul
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
deloc ieșit din ritmurile, repetitive, ale unei zile obișnuite, îi subliniază ei, Vitoriei, încă o dată, ecoul subiectiv, doar pentru ea, al unei atare iterativități, calm-neliniștitoare, reversul fiind gândul adânc stăruitor îndreptat spre cel care lipsește, ieșit din aceste domestice ritmuri: „Clipi din ochi, silindu-se oarecum să se trezească deplin. Pe toată costișa, în gospodăriile răzlețe, se auzeau chemări și îngânări de glasuri. Câinii începeau să zăpăiască. Coloanele de fum se aplecau împrăștiindu-se pe fața pământului”. Auz și vedere: dar
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
Drumul de coastă, care duce la Cooktown și căruia ecologiștii i s-au Împotrivit cu putere, este o realitate. De după depărtările umbroase ale pământului se deschise, ca un colosal semicerc de aur Înflăcărat, geana aprinsă a soarelui, și cât ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale câtorva eucalipți se poleiră de o lumină curată și rece... Iar În solemna Încremenire a firii, nu se mișca, Încet și gânditor, decât doar chipul meu tăiat În umbră pe fundul de lumină al adâncului
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
și intră deasupra pământurilor fertile ale Fluviului Galben din grandioasa Chină. Estetica plantațiilor de orez alterează alte culori: vede crud, ca de primăvară, pătratele de apă azurii, În locuri umbrite, iar În cele Însorite scapără scântei, Încât privindu-le, ne clipesc pleoapele. Geometria riguroasă, dar frumoasă a așezărilor, de aici Înainte, ne va urmări, până la Beijing, unde sosim În cea de-a doua zi, În jurul orelor 14.00. În metropola chineză facem o escală mai prelungită de două zile, ceea ce presupune
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Unde În lume se află Carmen Sandiego?“. Încercam să o ajut dându-i un indiciu prin care Îi sugeram că ar putea-o găsi pe Carmen În Detroit, așa că am Întrebat-o: „Unde se fabrică mașini?“. Iar ea, fără să clipească, mi-a răspuns pe dată: „În Japonia“. Of! Ei bine, mi-am adus aminte de povestea aceasta În timp ce vizitam Global Edge, o firmă indiană de design software din Bangalore. Directorul de vânzări al companiei, Rajesh Rao, mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
poruncise. Și a intrat duhul între ei și au înviat și au stătut în picioare. Și era ca o oaste mare, foarte mare la număr”. Noi ne miram de aceste căpățâni descarnate, în care ochii adânciți în găvane vinete mai clipeau ca o aripă de fluture muribund, că duhul suflase iarăși peste oasele noastre, ca în proorocia lui Iezechiel. CAPITOLUL V 23 August 1944 ziua tragediei românești „De vor intra trupele rusești la noi și vor ieși învingătoare în numele diavolului, cine
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Stan: Cum 80, când eu văd doar 50? Restul sunt la o lucrare de defrișat pădurea în punctul Roica din masivul Trascăului, i-a replicat Stan. Vreau să merg să-i văd acolo. Poftiți, i-a răspuns Stan, fără să clipească, dar e cam departe... Cât de departe? Cam 50 de kilometri. Unul să se urce lângă șofer și să ne conducă la acel punct de lucru. Stan Marin cu prezență de spirit și o intuiție deosebită a zis: Domnule inspector
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
această floare a sufletului românesc. Avea o mină sadică. În fața celor mai tineri, l-a întrebat mirat pe Ionel Ladea: Câți ani ai tu? Am împlinit 12 ani și de un an fac politică, a răspuns micuțul Ionel, fără să clipească, țintuindu-l pe Nicolski. Cazul lui era următorul: un ofițer de securitate încerca să intre în grațiile doamnei Ladea, mama lui Ionel. Dar demnitatea morală a doamnei era mai presus de închipuirile prostului cu caschetă și cizme ofițerești. Securistul și-
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
care trebuia el însuși salvat. Cu o ultimă zvârcolire de fiară care-și simte sfârșitul, Țurcanu s-a apropiat de Oprișan, vrând să-l sfâșie. S-a oprit la jumătatea drumului, scrâșnind printre dinți. Oprișan l-a privit fără să clipească. Mi-a fulgerat prin minte cuvântul Sfântului Arhanghel Mihail, în disputa cu satan, pentru trupul lui Moise: „Ceartă-te pe tine Domnul, diavole!”. Țurcanu a făcut semn colaboratorilor, care s-au apropiat. Apoi i-a ordonat lui Oprișan: „Culcă-te
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
între pietroaie și urmărisem un vierme de mare, foarte lung, roșiatic, cu peri zbârliți, care se încolăcise în niște ciudate volute, înainte de a pieri într-o gaură. M-am ridicat în picioare, și m-am întors cu fața spre mare, clipind în soarele orbitor. Și atunci, nu pe dată, ci după vreo două minute, pe măsură ce ochii mi s-au obișnuit cu strălucirea, am văzut un monstru ieșind din valurile mării. Nu știu cum l-aș putea descrie altminteri. Dintr-o mare perfect nemișcată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nimeni nu mai joacă azi ca Wilfred. Și-a început cariera în vechiul Music Hall din Edgware Road. Era în stare să stea neclintit, fără să-și miște o pleoapă, și toată sala se tăvălea de râs. Și apoi, când clipea, stârnea alte valuri de ilaritate. O asemenea forță pare aproape supranaturală: misterele trupului omenesc, ale feței omenești. Wilfred avea o față care radia spirit; era în același timp, poate cu excepția lui Peregrine Arbellow, cea mai lată față pe care am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
începuse să dogorească, m-am gândit să intru în casă pentru a-mi lua pălăria de pai. Mă încearcă o ușoară migrenă, poate că ar trebui să-mi schimb dioptriile ochelarilor. Am intrat în casă și când am urcat scara, clipind ca să mă adaptez la întuneric, și m-am oprit pe palier, am devenit dintr-o dată conștient că ceva se întâmplase, deși nu-mi puteam da seama ce anume. Pe urmă am văzut că vaza mea cea mare și urâtă căzuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
disprețuitoare față de el, concomitent cu satisfacția stârnită de ținuta mea atât de potrivită, de vigoarea mea. L-am văzut pe Gilbert devenind conștient de toate acestea: mila, ținuta mea adecvată. Ochii lui umezi, de un albastru deschis, ușor înroșiți, au clipit cu îngrijorare între straturile de zbârcituri. — Iubitule, arăți minunat, atât de bronzat, de tânăr, Dumnezeule, ce ten ai... Gilbert avusese întotdeauna o voce bogată, modulată, răsunătoare, de parcă se adresa spectatorilor din fundul sălii. — Ai adus-o pe Lizzie? — Nu. — O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Shruff, soarele apusese, deși un giulgiu de lumină zăbovea încă pe cerul de un azuriu compact, radios, spălat de orice nor. Luceafărul se ivise uriaș și scânteietor deasupra mării, în apropierea unei bucăți de lună anemică și fadă; începeau să clipească și punctulețele palide ale altor stele. Câțiva lilieci mari fâlfâiau în jurul stâncilor. Când am trecut pe lângă cazanul lui Minn, am auzit marea clocotind. M-am apropiat de casă pe digul rutier, ținând sticla într-o mână. Firește, în casă era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mi se împăienjeneau și nu izbuteau să-și fixeze obiectivul. O clipă sau două n-am reușit să disting nimic clar, și totuși eram sigur că zărisem o mișcare, ceva ce se mișcase înăuntru, în bibliotecă. Am înaintat foarte încet, clipind din ochi și uitându-mă fix. După aceea am văzut, fugitiv dar limpede, o siluetă întunecată aflată înăuntrul casei, stând la fereastră și privind. Silueta s-a topit apoi în întuneric și ochii mei păreau orbiți. Am scăpat din mână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mare, senzuală, bine conturată, iar nasul proeminent, lucios, cu nări largi, mobile. Avea umeri lați și degaja un aer de forță. Dacă era cumva infirm, acest lucru, cu certitudine, nu se observa. A intrat zâmbind. M-am hlizit și eu, clipind din ochi [i, spontan, ne-am dat mâna. — Mă bucur să vă cunosc. — Sper că nu v-am deranjat. — Absolut deloc. Hartley, care când îmi deschisese ușa purtase ceva albastru, probabil un șorț, apăruse acum într-o rochie de pânză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
privit-o niciodată ca pe un loc de adăpost. Ea penetrase în sfera eului meu și se afla în mine, o substanță pură a propriei mele alcătuiri, așa ca nervii, ca sângele. Dar celelalte, în timp ce rătăceam de colo-colo, lunecând, și clipind din ochi, și instabil atașat de pământ, celelate se aflau acolo: Lizzie pictată de Terboch, Jeanne de Nicolaes Maes, Rita de Domenichino, Rosina de Rubens, [i iată un încântător studiu semnat de Greuze, reprezentând-o pe Clement așa cum era pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu. — Mă rog, cred că viața ta ar fi meritat așa ceva. Vezi tu, eram atât de prinși unul de celălalt, noi suntem foarte... — Prinși! Da! Înțeleg totul. — Nu, nu poți înțelege totul, spuse, întorcându-se brusc cu fața spre mine, clipind des și trecându-și degetele peste ochi și peste gură. Tu nu poți înțelege, nimeni nu poate înțelege o pereche căsătorit\. M-am rugat și m-am tot rugat să continuu să-l iubesc pe Ben. — E un travesti, Hartley
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
întors spre uscat. Acum devenisem conștient de aerul cald, de stâncile calde, după strania răcoare a casei mele. Stâncile continuau să se împrăștie, ca niște mormane incolore deasupra unor gropi de întuneric. Dedesubt, se întindea drumul, iar câteva lumini răzlețe clipeau în sat și la ferma Amorne. Am început să strig cu mai multă forță: „Hartley! Hartley!. Cheamă-mă și vin la tine!“ Cheamă-mă și am să vin: asta era. Dar nu s-a auzit nici un răspuns, ci doar tăcerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în cutia poștală a bungalovului Nibletts pe la ora zece din acea seară. Am mai petrecut puțin timp cu Hartley. A fost foarte ciudat. I-am spus că a doua zi urma să plece acasă. A dat din cap, și a clipit a înțelegere. Atunci am întrebat-o dacă nu dorește să coboare și să ia cina împreună cu ceilalți. Spre ușurarea mea, a refuzat. N-am mai întrebat-o dacă e mulțumită că pleacă. Ne-am așezat pe jos și am jucat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]