3,741 matches
-
din vinilin ordinar, în care se lăfăie o jumătate de porc. În stânga țin strâns plasa cu borcanul și cadourile de la Fodori. Așa cobor de la etaj, șontâc-șontâc, împreună cu Vulturaș. Fără să scoatem vreun cuvânt, străbatem ca două fantome cocârjate Parcul Crucii cufundat în beznă, apoi strada Triumfului, un pic din Bulevardul Eroilor, până ieșim pe Podul Michelangelo, slab luminat de câte-un far de mașină. În tăcerea ca de sfârșit de lume se aude în spatele nostru, la început slab, apoi tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
m-a poftit să stau pe pat (care s-a dovedit a fi neașteptat de tare) și mi-a proptit două perne sub șale. A început să se agite în jurul sacoșelor, al chiuvetei și al reșoului, iar eu m-am cufundat într-un studiu amănunțit al pereților. Cel de la capul patului conținea trei icoane-reproduceri, cu Maica Domnului, Sfântul Dumitru și Sfânta Paraschiva, acoperite de sticlă verzuie, în rame ieftine de lemn. În colțul din stânga-jos al Sfintei Paraschiva am recunoscut portretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
este... O rățușcă! A ieșit doar ieri afară Din găoace Iar acum în curtea-ntreagă Se aude, Gust făcându-mi de o ciorbă De potroace... Iată, i-a ieșit în cale O băltoacă Și se leagănă spre dânsa, fără teamă, Cufundându-se în apă, Încântată! Iese liniștit-afară Înciudată, Că nu poate să se ude. Apa curge, Fiindcă-i puf pe-a sa spinare, Puf e toată! Tot mergând prin curte-agale, Prin țărână, Ochiul său rotund și ager Se rotește Depistând așa
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
fost prea ușor să ies din scenă cu toată demnitatea și aș fi dat nu știu cât să nu fi avut ghinionul de a mă întoarce la Londra înainte de a-și fi rezolvat dna Strickland situația. I-am aruncat o plivire. Părea cufundată în gânduri. Curând a ridicat ochii spre mine, a oftat din rărunchi și mi-a zâmbit: — Totul a, fost atât de neașteptat. Eram căsătoriți de șaptesprezece ani. Nici nu mi-am închipuit vreodată că Charles e genul de om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
aplecat cu atenție asupra poeziilor lui Mallarmé, pe care le citea ca un copil, silabisind șoptit. Mă făcea să mă întreb ce emoții neobișnuite o fi obținând din acele cadențe subtile și alăturări obscure de cuvinte. Dar alteori îl găseam cufundat în lectura romanelor polițiste ale lui Gaboriau. Mă amuzam gândindu-mă că selecția cărților îi dezvăluia în mod plăcut laturile ireconciliabile ale firii lui fantaste. Era întru totul neobișnuit să observi că până și în starea aceea de slăbiciune a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu mi-a spus sora. Era prea obosit ca să mai plângă. Zăcea inert pe spate de parcă i-ar fi pierit vlaga din mâini și din picioare, și curând am observat că a adormit. Era primul somn natural în care se cufundase de o săptămână încoace. Natura uneori atât de crudă se arată alteori îndurătoare. L-am învelit și am stins lumina. Dimineața când m-am trezit, mai dormea încă. Nici nu se mișcase. Avea încă pe nas ochelarii cu rame de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
s-au cățărat nebunii pe acoperiș să ne facă muzică, parcă de muzică ne arde nouă acum", ni se păru cât se poate de amuzantă și am râs cu poftă. Concertiștii coborâseră de mult în odăițele lor, iar mansarda se cufundase într-o liniște de planetă stinsă. Numai noi, treji, stăteam în întuneric întinși la vorbă. Mihaela îmi povestea crâmpeie din viața ei. Avusese parte de o copilărie senină, încălzită de dragostea părinților care o adorau împlinindu-i voile până la răsfăț
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cu legea firii menită să țină echilibrul între sexe? De ce o sorbeam și acum pe Mihaela tot nesătul de ea, ta de o ființă care nu mai sosește și pleacă mereu? Nu cumva dragostea sfărâmase acel echilibru sănătos și ne cufunda în nebunie? Ea făcu o mișcare, parcă s-ar fi trezit. ― Ce-a fost asta? am întrebat-o șoptit, la ureche, temîndu-mă să vorbesc tare. (Sînt unele lucruri în iubire care nu se pot spune decât în taină.) Răspunse tot
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
tocmai la îndemînă, cu toate că pentru ea venisem. Ca s-o ignorez am făcut câțiva pași călcând ca pe vată pentru a nu stârni un zgomot cât de mic care ar fi putut s-o supere. Și tot așa m-am cufundat ușor, cu zeci de precauțiuni, într-un fotoliu de lângă fereastră. Mihaela s-a așezat pe scaunul de la masa ei de lucru, fără să se uite la mine. Aștepta probabil să deschid eu întîi gura. În această așteptare, se juca, preocupată
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nas, și pățania asta neprevăzută și comică să-mi tempereze furia inițială, ca o binevenită supapă de siguranță. Domolit și calm (căci aceasta era singura atitudine cerută de împrejurare) am intrat apoi în odaia Mihaelei. Cine-mi dictase să mă cufund în tăcerea îndărătnică ce se dovedește atât de necesară? Sânt convins că dacă i-aș fi vorbit Mihaelei, conversația noastră s-ar fi transformat vertiginos în ceartă. Privind pe fereastră, îmi venise gândul sinuciderii. Clădisem pe acest gând o dramă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de foame... ― O așteptam... pe ea... să vină. Și vremea a trecut... (Voiam să spun pe Mihaela, dar ceva mă împiedica să-i pronunț numele, așa cum se face cu un mort scump). Acum nu mai mi-e foame. M-am cufundat într-un fotoliu și am rămas inert în poziția inițială (care dealtfel nici nu era comodă) multă vreme! fără să fiu capabil de a mai face o mișcare măcar s-o corectez. N-aș putea spune că mă gândeam la
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dezbrac, ca de obicei.) Dar am adormit după aceea cu hainele pe mine. ― Ce dreptate avea Alexa să ne întoarcem pe jos. Mă simțeam bine, negrăit de bine! Aș fi vrut ca starea mea de voluptate fizică în care mă cufundasem să se prelungească la nesfârșit. Dar o tresărire bruscă mă aduse din nou în zona realității. Din nou am îndurat greutatea aceea nevăzută. Era o apăsare materială, care-mi oprea parcă bătăile inimii și-mi sugruma răsuflarea. Și cu toate
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Își ordonase singur că trebuie să ucidă, iar acum nu făcea decât să-și ducă cu tact la împlinire propriile ordine. Era atent și precaut, dar detașat și liber de constrângeri totodată. Își trăia clipele de glorie în plin, adânc cufundate-n beția dulce a răzbunării lui iminente și imposibil de împiedicat. Jubila în tăcere, dar jubila! Într-un cuvânt, se simțea călare pe situație, stăpân absolut peste tot ce mișca acolo! În aceste momente, singurul lucru și cel mai evident
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mai târziu, fu înapoi la căpătâiul Victoriei. Ridicând-o cu binișorul în șezut și sprijinind-o într-o rână de genunchiul său, el îi dădu să înghită o linguriță de zahăr plină. Pe urmă, preț de câteva secunde, totul se cufundă într-o liniște grea, ca de mormânt. Și unul, și celălalt așteptau cu nerăbdare ca acele doctorii simple să-și facă cât de cât efectul. Pentru Șerban, acele secunde cântăriră mai mult decât orice; parcă ar fi trecut ca orele
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
se uita la noi ca la peștii dintr-un acvariu. Apoi, ploaia a rămas undeva jos, unde continua să plouă, in timp ce avionul se apropia de flacăra albastră a cerului. Am scos din servietă o carte și m-am cufundat în lectură. Când m-am uitat prin hublou iarăși, într-un târziu, zburam deasupra unor nori care se vedeau sub noi ca o întindere de zăpadă veche și murdară. Pe urmă, în nori au început să apară spărturi din ce în ce mai mari
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
clasicului: amiaza. Boala romanticului: leucemia. Boala clasicului: scleroza. Romanticul știe că soarele are și o față neagră. Clasicul e convins că orice deznădejde are un versant luminos. Tocmai călcâiul de care l-a ținut mama sa, Thetis, când l-a cufundat în apa Styxului, ca să fie nemuritor, a devenit punctul slab al lui Ahile. Nu știu cum s-ar putea spune mai simplu că iubirea e cea care ne face vulnerabili. Dar mă mir că specialiștii n-o socotesc pe Athena zeița clasică
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
oare, atât de mult evoluția Americii încît a înlăturat tot ce ar fi putut s-o împiedice să ajungă la eficiența pustiitoare de azi? Învins, Sudul n-a mai putut să stânjenească progresul care a pârjolit psihologia americană? S-a cufundat în ruinele orgoliului său, lăsîndu-i pe învingători să transforme America într-o mare putere mondială în care civilizația pregătește cu febrilitate o nouă barbarie, dotată cu cele mai moderne mijloace de uscare a sufletelor? Sudul își ajungea sieși. Îi era
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
păsări, și e fatal să le observ, căci intru și ies mereu, și astfel în fiecare clipă dau peste ele. În agitația gâștelor din față am constatat îndeosebi o imensă bucurie de a avea apă în preajmă. Țipă, fac ocoluri, cufundă capul, marinari deplini, pentru care pământul nu contează. Câteodată mă amuz zvîrlindu-le fărâmituri de pâine, și apoi le privesc cum mă observă de la distanță, cum se apropie cu băgare de seamă, iar se depărtează și, în sfârșit, una mai caraghioasă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mila: curiozitatea de a cunoaște pe om. Veneam acasă și găseam o bucățică de friptură uscată de atâta așteptare. Pe atunci venea și el. Începeam conversația și, cât mă țineau puterile, voiam să profit. Aveam spaima mediocrității în care mă cufundam și purtam chiar în servietă o carte. O citeam între două treburi, în tramvaie. El trebuia să-mi spuie ce citise, să-mi dea ample detalii despre ce nu mai aveam timpul ca să mă ocup personal. Îi plăcea să povestească
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
este de fiecare dată un exercițiu în zona subiectivității. Personajul său, unul singur, invariabilul Sandu, descrie propriile trăiri, căci el este totodată romancierul care scrie. Introspecția este pasiunea lui Sandu, iar Holban nu face decât să-l lase să se cufunde în labirintul stărilor sale. În O moarte care nu dovedește nimic Sandu rememorează fragmente ale relației sale cu Irina, încercînd să citească în ele gestul pe care, în absența sa, femeia l-a făcut. Irina l-a părăsit și moare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de oboseală, pentru a ieși la luptă. De peste o jumătate de lună, însă, trupele atacatoare nu se mai apropiaseră de castel, iar această nepăsare era mai apară pentru trupele defensive decât orice moarte disperată. Când asfințea soarele, tot castelul se cufunda într-o beznă atât de adâncă, încât părea să fi căzut în fundul unei mlaștini. Nu se aprindea nici o lampă. Tot uleiul de rapiță și untura de pește fuseseră consumate ca hrană. Multe dintre vrăbiile și sfranciocii care se adunau dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le era greu să uite că ocupanții castelului, deși erau dușmani, nu aveau nimic de mâncare și abia se mai țineau de firele fragile ale vieții lor. De la sfârșitul Lunii a Unsprezecea, când Kanbei fusese ca sol, Castelul Miki se cufundase, cu adevărat, în tăcere și amărăciune. Foarte probabil că soldații nu mai aveau nici măcar gloanțe cu care să tragă în atacatori. Hideyoshi, însă, continua să se abțină de la ofensiva generală, spunând: — Poate că nu vor mai rezista mult. Dacă, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vară timpurie și amintindu-și. Între timp, Mitsuharu se afla într-o ceainărie mică, privind focul din vatră și ascultând sunetul vesel al apei care fierbea într-un ibric de ceai făcut de meșterul turnător, Yojiro. În acel moment, era cufundat complet în arta ceaiului. De pe vremea adolescenței, Mitsuharu și Mitsuhide fuseseră crescuți ca doi frați, împărtășind suferințele câmpului de luptă și fericirea vieții de-acasă. Și, în loc de a se înstrăina, cum tind frații să facă după ce cresc, relația lor continuase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai târziu. Spune-i călugărului să aștepte. Gardianul se înclină politicos spre intrare și reveni la postul său. Sandalele sale de paie nu scoteau aproape nici un sunet pe cărare, în timp ce se îndepărta discret. O vreme, Mitsuharu și ceilalți trei stătură cufundați într-o tăcere desăvârșită și o atmosferă sfâșietor de înghețată. Din când în când, câte o prună coaptă cădea la pământ, cu un zgomot ca al unui ciocan de lemn izbind țărâna. Acele sunete erau singurele care risipeau liniștea. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cuvânt al lui Shinshi. — Câți oameni îl vor însoți? întrebă el. — Doar câțiva vasali și treizeci sau patruzeci de paji. — Cum! Merge la Kyoto cu un anturaj atât de mic? Mitsuharu rămăsese tăcut, în spate, iar acum, când Mitsuhide se cufundă și el în tăcere, îi dădu liber lui Shinshi. După plecarea lui Shinshi, Mitsuhide și Mitsuharu rămaseră singuri. Mitsuhide părea dornic să-și deschidă sufletul în fața vărului său, dar, în cele din urmă, Mitsuharu nu-i dădu ocazia. În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]