3,194 matches
-
căci elementele străvechi ale „marii bucătării țărănești“ ar putea la fel de bine avea o măduvă cumană ori pecenegă. Realitatea este că aceste elemente descind direct dintr-un soi de „bucătărie“ a neoliticului, comună tuturor popoarelor și, de aceea, nerevendicabilă de către patrimoniul culinar al vreunuia dintre acestea. Care ar fi bucatele cu „măduvă tracică“ pomenite de Radu Anton Roman? În primul rând, „oaia la groapă“... Animalul, jupuit și eviscerat, este umplut cu o tocătură făcută din măruntaiele sale, amestecată cu ceapă, usturoi, miez
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se reduce la mămăligă, borșul de chitici, pe care atât de pitoresc îl descrie Calistrat Hogaș; nici la bureții copți în spuză, călugărește, sau la halcana de carne tăvălită-n schinduf și pârjolită pe jăratec. [...] Există la români câteva procedee culinare, născocite parcă anume pentru a uimi până și pe cel mai sceptic locuitor al acestei planete, stârnind admirația și zavistia bucătarilor cu diplomă. Despre unul dintre acestea am să vă povestesc astăzi.“ Ceea ce urmează este rețeta mielului „gătit haiducește“, rețetă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
diplomă. Despre unul dintre acestea am să vă povestesc astăzi.“ Ceea ce urmează este rețeta mielului „gătit haiducește“, rețetă reprodusă de către Radu Anton Roman, ocazie de care profită pentru a polemiza cu „bon-viveur“-ul, „citadinul“, „hedonistul“ său predecesor în ale preparatelor culinare românești, pe care-l acuză de a fi ignorat „matricea sacră, sensul sacrificial, ritualic“ al unor astfel de bucate. Printre altele, îi mai reproșează faptul că nu a văzut în această rețetă decât o „coptură „haiducească“, în loc să sesizeze existența unei
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
sunt feluri de mâncare născute în condițiile precare oferite de codru, fratele românului, dar mai ales al haiducului; și nu numai al haiducului român... În cartea sa de bucate, Mihail Sevastos susține fără nici o ezitare originea grecească a acestui preparat culinar, a mielului à la armatoli kai kleftes: „Așa se frigea mielul în Balcani, în timpul rebeliunilor împotriva stăpânirii turcești. În păduri, în munți, armatoli (ostași) și kleftes (haiduci) - în sensul de „patrioți“ sau „partizani“ - se ospătau cu miei fripți în blana
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Cizmei“), care umpleau și ei flori de bostan. Găteala aceasta s-a păstrat până în zilele noastre. Până și un modernist cosmopolit în ale bucătăriei britanice, precum Jamie Oliver, a pregătit, în fața camerei de luat vederi, flori de bostan umplute... Tradiții culinare caracterizate prin izolare geografică și culturală („Insula Delta“, cum o numește Radu Anton Roman) ne mai oferă câteva unicate gastronomice, precum ciorba din mațe de morun, „proboi“-ul (turta cu icre negre) și „storceagul“. În privința primei rețete, rafinatul Păstorel, dacă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ar fi cunoscut-o, cu siguranță ar fi greșit tratând-o cu dispreț; născută din bucățile ieftine ale marelui pește, măruntaiele și capul, această ciorbă ar fi fost văzută doar ca o adaptare la sărăcie, și nu ca o reușită culinară, savuros de originală. În legătură cu unicitatea sa, susținută de Radu Anton Roman, trebuie semnalată existența, în regiunea franceză Charentes, a unui fel de mâncare asemănător: felii de sturion marinate împreună cu mațele peștelui, prăjite în unt și apoi fierte în lichidul de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
o variantă „târgoveață“ deosebit de interesantă, cu zeamă de varză), ci mai ales simplității sale: este cea mai austeră zeamă de acest fel, una în care esențele de pește nu sunt afectate de gustul altor ingrediente. Iată un exemplu de preparat culinar în care lipsa diversității este benefică. Dacă peștii nu ar fi eviscerați și dacă apa nu ar fi pusă la fiert, ceaunul ar fi un excelent acvariu... Între puritatea acestei rețete, cu rafinamentul dat de simplitate, și dimensiunea barocă a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
a căror paternitate ar trebui să și-o fi asumat un personaj din benzile desenate ale copilăriei noastre, preistoricul Rahan, care, într-un episod publicat în revista Pif, uită niște ouă în cenușa fierbinte a focului și, astfel, inventează preparatul culinar citat de autorul român. Mai există, afirmă domnul Roman, și o străveche bucătărie ciobănească, axată în special pe binomul brânzeturi-mămăligă. Dintre primele, atât de puține câte sunt, mai nici una nu poate avea pretenția unicității; de pildă, telemeaua este telemes-ul grecesc
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de capră) și din sudul Franței, din Provence mai precis (cembro, numită și queyras). Mămăliga, considerată alimentul emblematic al românilor, are o istorie multimilenară. Prima menționare a unei asemenea fierturi groase se află în cel mai vechi tratat de artă culinară, care datează din 1700 î.Cr.; este vorba despre trei tăblițe mesopotamiene, care au fost traduse abia în anul 1995. Tot un fel mămăligă regăsim în Roma antică, sub numele de pulmentum, un terci din diferite leguminoase sau cereale. Pluralul acestui
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de pildă, italienii taie „polenta“ ca și noi, cu ață. De asemenea, ca la stânele din Carpați, deseori mălaiul este fiert în lapte. În privința varietății rețetelor de bază ale polentei, italienii ne depășesc, dar printre acestea se regăsesc și preparate culinare aproape identice specialităților românești din mămăligă. Să luăm, drept exemplu, neaoșa noastră „mămăligă pe pături“ (straturi de mămăligă în alternanță cu straturi de caș dulce, urdă, caș sărat, brânză de burduf sau cașcaval afumat). Polenta pasticciata alla Milanese se face
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
polenta con gorgonzola e mostarda („Cuiburi de mămăligă cu gorgonzola și muștar“). În concluzie, bulzul o fi el mioritic, dar, în acest caz, Miorița a emigrat în Italia... Așa cum am precizat anterior, și italienii fierb polenta în lapte, obținând preparate culinare asemănătoare balmoșului nostru; singurele diferențe constau în folosirea, în anumite rețete de balmoș, a smântânii în loc de lapte, variantă deosebit de gustoasă, cu care „marea bucătărie țărănească“ are toate motivele să se laude. Am afirmat că, în ceea ce privește varietatea rețetelor pe bază de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
untură și pus la păstrare acoperit tot cu untură - și de verdețuri tocate). Asemenea rețete au rămas, din nefericire, uitate în colțuri izolate de țară. Cum se explică faptul că bucătăria noastră nu a putut încetățeni, la nivel național, diversificarea culinară a ingredientului numit mămăligă? De parcă ar fi rămas definitiv cantonate în munți, la stână, preparatele noastre din fiertură de mălai nu iubesc diversitatea, primind la sânul lor românesc doar brânzeturi carpatine; există puține excepții (în afară de plăcinta mocănească, deja pomenită, ar
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
brânză ca să cumpere mălai, iar țăranul de la șes cumpăra brânză vânzând mălai. Întâlnirea acestor două ingrediente a monopolizat mămăliga noastră. Și polenta a fost cantonată într-o bucătărie regională, dar mămăliga pare de-a dreptul „insularizată“ atunci când vorbim despre preparate culinare, și nu despre folosirea ei „alături“ de felul de mâncare, ca un „înlocuitor“ de pâine. Folosirea mămăligii doar ca „însoțitor“ al altor feluri de mâncare a fost (și a rămas) obiceiul țăranilor români de la șes. Singurele bucate în care mămăliga
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se reduc la asocierea cu brânzeturile), iar acestea au devenit „naționale“ printr-o preluare simplă, conservatoare, nu printr-una creativă, în care alte ingrediente ar fi putut fi folosite. În Italia, polenta a plecat din nordul peninsulei, ca un preparat culinar regional, dar în ultimele decenii a izbutit să se adapteze unor regiuni cu oferte gastronomice diferite. De aceea, italienii, spre deosebire de noi, au pus aproape orice în polenta lor, diversitatea rețetelor fiind năucitoare. Această naționalizare a polentei i-a asigurat o
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
orez“); mai cunoșteau (de la turci) românii și iahniile, preparate „din carne, pește ori legume, mai ales ceapă multă“. Ambele au ajuns pe mesele țăranilor grație influenței bucătăriei târgovețe - cum o numește Radu Anton Roman -, care a preluat intens din cultura culinară grecească sau din cea turcească, acestea, de altfel, fiind o parte importantă a meniurilor boierești și domnești încă dinainte de epoca fanariotă: Negruzzi scrie, în Alexandru Lăpușneanu, că „în Moldova, pe vremea aceea [a doua jumătate a secolului al XVI-lea
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în frunze o pastă făcută din mei și să le coacă în spuză. Despre sarmalele acestea arhaice, umplute cu păsat de mei, nu prea sunt multe de spus... Parafrazându l pe Păstorel, ele nu-i pot interesa decât pe protocroniștii culinari. În ceea ce privește sarmalele așa cum le știm noi, ele au o certă tentă românească, adică și-au depășit modelul turcesc (care, de fapt, s-a suprapus peste străvechile haluște slavo-române). Cum și-au depășit sarmalele noastre sursa de inspirație? Prin inovație și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
putină la răceală și, când trebuie, o încălzește ș-o mănâncă cu pâne sau cu malai, ca laptele, cu lingura.“ Altfel spus, o zeamă din făină de cereale semifermentată, servită alături de aceeași făină, de astă-dată însă coaptă... Aparținând aceluiași regn culinar, mai putem cita o rețetă descrisă de Radu Anton Roman, chiselița, astăzi specifică doar anumitor sate din Oltenia. Prune (probabil acrișoare, mai necoapte) fierte și făcăluite, servite ca o ciorbă, cu mămăligă alături. De fapt, pe vremuri, rețeta era întâlnită
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de Marennes, descrisă de Mihail Sadoveanu în Zodia Cancerului) manifestată de majoritatea occidentalilor la prima înghițitură luată dintr-un borș de-al nostru, cât și de ignoranța totală pe care o dovedesc, asupra acestui subiect, lucrări serioase în domeniul artei culinare, cum ar fi Larousse Gastronomique; astfel, cuvântul borchtch (borșci)este definit acolo ca desemnând o „supă din Europa orientală [...]; ceea ce o caracterizează și îi dă culoarea este adaosul de sfeclă, însoțită de alte legume în cantități diverse“. Nici un cuvânt despre
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
și/sau pâine neagră de secară) acru. După cum se poate ușor constata, importul borșului în bucătăria românească respectă aceeași regulă întâlnită în cazul preluării stufatului: numele și rețeta provin din gastronomii diferite. Denumirea ne-a venit de la ruși, iar preparatul culinar, de la polonezi, așa cum bine remarcă, în Alexandru Lăpușneanu, Costache Negruzzi: „După borșul polonez veneau mâncări grecești. Dar nu trebuie să ne închipuim că bucătăria țărănească își putea permite varietatea de legume și toată cărnăria care defineau borșul (import polonez) servit
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
-lea, sub influența bucătăriei italiene, mare amatoare de dulce, dar și datorită dezvoltării, în colonii, a culturilor de trestie de zahăr. În secolul al XVII-lea, doar 13% dintre rețetele cărții Le Cuisinier Français mai cuprindeau aguridă. Vorbind despre gustul culinar pentru acru al francezilor secolelor XIV-XV, Jean-Louis Flandrin remarcă faptul că acesta era asociat consumului unor vinuri seci. El a observat că, în toate țările în care exista o atracție pentru mâncăruri dulci, băuturile erau și ele dulci: în Italia
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
și oțet; acreala lui este însă echilibrată prin alte două ingrediente: zahăr și fructe uscate. Interesantă este și bigos, tot un fel de supă poloneză, în care varza acră este contrabalansată gustativ de zahăr și de mere. Tradiția îndulcirii preparatelor culinare este depistabilă și în Muntenia secolului al XVIII lea, așa cum a fost consemnat în celebrul „Manuscris brâncovenesc“, carte de bucate ce s-a aflat în posesia stolnicului Constantin Cantacuzino. Dintre cele 293 de rețete, peste 100 au printre ingrediente zahărul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
a marii boierimi, una cosmopolită și, mai ales, deosebit de bogată în comparație cu alimentația târgoveților și a țăranilor. Este greu de imaginat că aceștia din urmă foloseau zahărul la începutul secolului al XVIII-lea, predominanța savorilor sărate și acide în majoritatea preparatelor culinare fiind o certitudine. Gustul pentru acru ar trebui protejat, el conferind originalitate gastronomiei românești. Dar semne bune secolul n-are... Viteza din ce în ce mai mare cu care se desfășoară viața noastră de zi cu zi, implicit timpul din ce în ce mai puțin pe care l
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mediul urban) gospodăriilor în care „se pun murături“, cvasidispariția celor în care se face borș, moda preparatelor stil fast-food, care au devenit simboluri ale occidentalizării noastre grăbite, toate acestea nu oferă prea multe speranțe celor care își doresc prezervarea tradițiilor culinare. E foarte trist, dar foarte posibil ca, peste numai câteva decenii, ultimul borș preparat pe aceste meleaguri și servit probabil unui turist străin dornic de a-și afunda lingura în autenticitatea gastronomică a unei acreli naturale să fie făcut din
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de potroace, am trecut deja la cel de-al doilea „strat“ al gastronomiei românești, denumit de Radu Anton Roman „bucătăria târgoveață“, aceea care a avut suficient timp pentru a asimila creativ influențele străine. Înainte de a da câteva exemple de preparate culinare aparținând acesteia, de a încerca să le depistăm originea și să le urmărim românizarea, vom aborda un domeniu în care românii par a fi experți bucătari și pasionați consumatori: grătarul. Într-un pasaj citat anterior, Păstorel Teodoreanu enunța câteva repere
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
a răzbuna secole întregi de vegetarianism impus, conaționalii noștri cu greu își pot închipui o masă „adevărată“ fără „un grătărel“ de porc, de preferință, și, pe cât se poate, din bucăți cu ceva grăsime (fleică, ceafă). Să ne reamintim celebrul triunghi culinar studiat de Claude Lévi-Strauss. Toate culturile cunosc trei stări ale alimentului: crudul (neelaborat), gătitul (elaborat cultural) și putredul (elaborat natural). Toate tehnicile de pregătire a unui aliment se înscriu în acest triunghi: frigerea, de pildă, ține de domeniul crudului (căci
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]