280,392 matches
-
următaorele "avantaje": Cel mai important e că astfel nu pătrund în lumea universitară decît cei pe care îi avem noi în vedere. Al doilea, care decurge de aici, e că în felul acesta medicina autohtonă are toate șansele de a deveni o afacere de clan în care contează al cui ești și pe cine cunoști, nu cîtă carte știi. Nu în ultimul rînd, asta ne scapă de plictiseala protestelor și scandalurilor care umbresc periodic seninătatea universitară.
Noi cu ai noștri by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12821_a_14146]
-
și salubrizare, necesară, dar temporară, în care autorii fac curat prin sertare înainte de a-și realiza/publica proiecte mai unitare, închegate, oricum mai elaborate în sensul unei mize ridicate din start. N-aș vrea să cred că fragmentarismul postmodernist a devenit un alibi nu neapărat pentru sterilitate, dar pentru comoditate sau lipsă de vlagă. Destul de frustrant pentru criticii români să constate că, în ceea ce-i privește pe prozatori, doar Mircea Cărtărescu are curajul și conștiința necesară să lucreze la un proiect
Povestirile lui Teodorovici by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12825_a_14150]
-
Dan Cristea, subliniind afinitățile acestora cu postmodernismul literar ("ficțiuni care se hrănesc din ficțiuni, creând deopotrivă lumi ficționale"). Aflăm totodată din Luceafărul că autorul comentat de Dan Cristea, poet, prozator și publicist, colaborator cu intermitențe și al revistei noastre, a devenit cincantenar. Cronicarul îi adresează, fie și cu întârziere cuvenitele urări de bine. Tot o aniversare, pe care am consemnat-o la timpul potrivit, prilejuiește apariția volumului Nicolae Breban 70, alcătuit cu devotament de Aura Christi. Sunt prezenți în pagini confrați
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12804_a_14129]
-
a atins apogeul. Când eram mică, am fost mușcată de un câine care, ca pui, fusese foarte blând. M-am comparat întotdeauna cu un animal care, când e mic, nu are nici un fel de instinct carnivor dar care, când crește, devine foarte rău, sângeros. Cât timp ești protejat de părinți, de vârstă, de mediu nu simți mai nimic. Abia când începi să te lovești singur de toate lucrurile din jur, începi să reacționezi. Fiecare reacționează cum poate: unul se eschivează, altul
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
în jurul meu să se întâmple ceva și să simt că, totuși, suferința lumii e toată pe umerii mei. Acum, eu am totul în cap. Și cred că oricine, de la o anumită vârstă, poate spune că are totul în cap. "Capul" devine centrul ființei lui. Mi se reproșează că nu mai sunt decentă. Așa este, nu mă mai interesează. Am renunțat să-mi mai țin, în mine însămi, gura închisă. La 20-30 de ani nu puteam să fiu indecentă nici dacă mă
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
fiu mie suficientă, să nu mă mai războiesc cu toate prostiile din jur, să trăiesc normal și modest. Scrisul meu e un drum spre mine. Poate de aceea și am tot felul de reacții la Cărtărescu, de pildă, care au devenit notorii: pentru că îl simt pe el mult mai artist. El este artist desăvârșit și eu sunt opusul absolut al acestei sintagme. Eu fac SUBartă. Pentru că sunt mereu în SUBtext, SUBlume, SUBconștient. De fapt, cred că asta am și adus nou
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
am ajuns la o vârstă la care nu mai pot să mă joc cu chestia asta, așa cum făceam altădată. Mă jucam îngrozitor de tare, în sensul că voiam să fac cu totul altceva atunci când spuneam că scriu. Nu că aș fi devenit foarte serioasă; îmi place și acum să mă joc, dar scrisul s-a întors, oarecum, împotriva mea. Îmi arată că trebuie să țin cont și de el, nu numai de mine. "Să nu se creadă cumva că scrâșnesc din dinți
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
încât are impresia că nu mai are piele. M-a impresionat foarte mult nuvela asta, pentru că și eu am simțit tot timpul că atunci când ies din lumea mea, de sub protecția pe care eu însămi mi-am oferit-o, începe nebunia, devin capricioasă, isterică, nu mai sunt bună de nimic; într-o aceeași clipă se dau în capul meu lupte îngrozitoare, pentru că nu mă simt protejată. - Poezia e și un astfel de refugiu, o vizuină ? - E și un refugiu, dar și dovada
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
o singură direcție: BUSH! Adevărul e, dacă nu decapitat, atunci fragmentat și reasamblat tendențios, nuanțele sînt sacrificate cu atîta nonșalanță încît, pînă la urmă, filmul riscă să producă asupra unui spectator apolitic exact efectul invers, și anume personajul "răului" să devină aproape simpatic! O informație interesantă, subliniată de film: investițiile economice ale Arabiei Saudite în SUA se ridică la suma de... 860 miliarde de dolari! ( deci circa 7% din economia americană funcționează cu "bani arabi"!). Iar dintre invențiile tehnice prezentate în
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
la adresa tradiției se vede astăzi în negativ: recuperare lucid-melancolică, îmbrăcînd forma unei tandre "salvări" - retorică, ironică și parodică. O formulă a reciclării. Îmi vine în minte un cunoscut postulat al lui Lyotard, cel care afirmă că o operă nu poate deveni modernă decît dacă este mai întîi postmodernă. În cazul lui Mircea Cărtărescu, reciproca începe să devină, simultan și într-un sens deloc restrictiv al cuvîntului, la fel de valabilă. Surprinzător jocul acesta al relecturii! Subscriu pe deplin la cea de-a doua
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
și parodică. O formulă a reciclării. Îmi vine în minte un cunoscut postulat al lui Lyotard, cel care afirmă că o operă nu poate deveni modernă decît dacă este mai întîi postmodernă. În cazul lui Mircea Cărtărescu, reciproca începe să devină, simultan și într-un sens deloc restrictiv al cuvîntului, la fel de valabilă. Surprinzător jocul acesta al relecturii! Subscriu pe deplin la cea de-a doua constatare de relectură a lui Paul Cernat: intensitatea experienței recitirii poeziei cărtăresciene depășește în intensitate experiența
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
șansa exilului, inițiatică pentru scriitorul a cărui patrie este lumea întreagă, mai puțin propria țară: iată ce declara Gao Xingjian în discursul de recepție a premiului Nobel pentru literatură primit în anul 2000, pronunțat la Stockholm. Acceptîndu-l, scriitorul chinez a devenit liber cu prețul de a fi proscris în propria țară: oficialitățile chineze nu l-au acceptat și drept urmare cele franceze nu l-au invitat la Salonul de Carte de la Paris din 2004 consacrat tocmai Chinei. Alături de el, un alt scriitor
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
accesibilă ei se reduce la cartierul parizian situat între Porte d'Italie și Porte de Vitry. Născută în urmă cu 32 de ani într-o familie cu obîrșii nobile, ea s-a dedicat de mică scrisului și a reușit să devină cunoscută în țara de dincolo de fluviul Amur de la vîrsta de 9 ani. Asta nu înseamnă, însă, mai nimic pentru tînăra adolescentă de mai tîrziu care are ocazia să plece și să se stabilească în celălalt capăt al lumii. Știind că
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
țară. În mijlocul Pieței Celor O mie de Vînturi cei doi se întîlnesc și încep o partidă de go interminabilă, purtată de la un punct încolo ca pretext pentru a se afla zilnic față în față și a uita de război. Dușmanul devine singurul ei aproape. Avem de-a face din punctul acesta cu o rescriere a Celor o mie și una de nopți. Numai că sînt două voci povestitoare, iar ascultătorul se află în afara cadrului. Jocul de go al cititorului devine un
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
Dușmanul devine singurul ei aproape. Avem de-a face din punctul acesta cu o rescriere a Celor o mie și una de nopți. Numai că sînt două voci povestitoare, iar ascultătorul se află în afara cadrului. Jocul de go al cititorului devine un "simultan": cînd cu ea, cînd cu el, așteptînd nu dez-nodămîntul, ci, pentru că întîrzie, nodul. Lecția de go devine curs de arta războiului care pune față în față două modele de înfruntare: cel macchiavelic al modernității și cel simbolic al
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
și una de nopți. Numai că sînt două voci povestitoare, iar ascultătorul se află în afara cadrului. Jocul de go al cititorului devine un "simultan": cînd cu ea, cînd cu el, așteptînd nu dez-nodămîntul, ci, pentru că întîrzie, nodul. Lecția de go devine curs de arta războiului care pune față în față două modele de înfruntare: cel macchiavelic al modernității și cel simbolic al tradiției. Cititorul primește experiența unei înțelepciuni pe care scriitoarea a avut șansa, după ce a cules-o, să o poată
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
jocului însuși: Fericirea este luptă de asediu, un joc de go. Voi omorî durerea sugrumînd-o." Desprinsă din sîngele curs în Beijingul comunist al lui 1989 sau din cel al Beijingului ocupat de japonezi din 1932, viața unor oameni, altminteri derizorie, devine tragică, frumoasă deci, în literatură: să-l pui pe Apollo în serviciul lui Dionysos, spunea Nietzsche despre tragedie, dar cultura orientală tematizează raportul invers. Dacă o veți ierta pe Shan Sa că n-a avut șansa să asiste la domnia
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
poartă numele de Bowl? Sau de un teren sportiv amplasat pe piața bumbacului? N-am de unde ști." O scrupulozitate în cel mai mic detaliu, o neliniște în fiecare comentariu. Răvășitoare pagina aceasta și forța extraordinară a unui intelectual de rasă, devenit mai apoi un autentic "homo religiosus", cum l-a numit Virgil Ierunca. Glasul arhitectului... ...adevăr grăiește. Dar cine să-l asculte, cine să-l înțeleagă? Suplimentul Cultural al revistei 22 din 4 mai publică un interviu extrem de viu și incitant
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12822_a_14147]
-
și libertate, între fidelitate și trădare, este comparabil și cu un sculptor, ce modelează textul de tradus precum o pastă, frămîntînd-o la nesfârșit pentru a obține forma mulțumitoare. Cînd traduce un text de Cioran, un virtuoz la nivel lexical, traducătorul devine un adevărat "acrobat" al cuvintelor, căutând mereu termenii potriviți care să producă un "efect intens ambiguizator". Dacă în cazul lui Cioran traducerea este supusă unor reguli stricte pentru că ea se desfășoară pe suprafețe mici, pe o frază lapidară, unde lupta
Schiță de portret al traducătorului. by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12841_a_14166]
-
-te-ar dracu", expres.ro/comments; "Mărine, dracu' te-a pus să mori acuma...", revistarespiro.com); apoi, numeroase sintagme, expresii și locuțiuni, îmbinări stabile (tot un drac, ca dracu, dat dracului etc.); în fine, construcțiile în care, nelegat gramatical, termenul devine o simplă particulă pragmatică (" Stinge dracu lumina aia că mi-e somn!", agonia.ro; "niciodată nu am înțeles cum dracu se hrănesc", sfera.ev.ro). Desigur, multe dintre construcții sînt valabile pentru toate substitutele drăcuielii: sinonime mai mult sau mai
Drăcuieli by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12853_a_14178]
-
noile structurări ale poeziei lui Virgil Mazilescu în cartea din 1983. Alegerea narativității și a mai marii coerențe nu aduce simplitate și claritate discursului poetic, el rămîne la fel de baroc, sofisticat și abscons, dar ceea ce era gest teatral, artificial pînă acum, devine aici trăire mai sinceră, semnalare mai exactă a tragicului existențial. încep să cadă prea multele măști, acea "stilistică a eschivei", cum o numea Eugen Negrici, pălește în fața unei stilistici a asumării. Dacă practicarea unei poezii axate pe virtuțile limbajului presupune
Fascinația legendei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12849_a_14174]
-
apropie decât să disperseze unghiul percepției. Un zoom focalizat într-o zonă distinctă, pe deplin nici a cuvântului și nici a imaginii, ci a emoției de dincolo, acolo unde iminența unei indicibile armonii a descompus definitiv contururile riguros limitatoare. Poezia devine astfel o fascinantă abordare a infinit-simetricelor crescențe fractalice: "Răspântia lor e-o pată stranie / cu bule,-n jur, ca de șampanie, / sau ca un șir de peri tactili / înfrigurați și retractili, / de nu cumva o fi un spectru / de greiere
Ode în metru fractalic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12847_a_14172]
-
presupunând un caz mai puțin rău, m-ar înrola la austriaci și m-ar trimite în foc, să mă bat pentru ei, undeva, poate chiar pe frontul nostru..." (Opere 3, p. 25). Remus Lunceanu riscă deci, putem presupune noi, să devină fie un David Pop, fie un Apostol Bologa. Dar jocul ipotezelor nu se oprește aici. El are destinul său. Dacă ar fi ignorat, pentru că de atât de multă vreme nu mai avusese "nici o legătură cu patria ungurească", ar putea scăpa
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12833_a_14158]
-
relațiile cu nemții. Dar, cu toate acestea, situația lui morală nu e mai puțin periclitată. Când se redeschid teatrele, acceptă să facă rezumatele pieselor în nemțește și în românește (p. 51) pentru o instituție de control și cenzură, iar apoi devine controlor de bilete la concertele de la Ateneu (p. 52), "traducător de programe și compozitor de reclame" (p. 53), fără să aibă nici un contact cu ocupanții, ceea ce-i liniștea pentru moment conștiința. Dar Sabia lui Damocle (e titlul unui capitol) continuă
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12833_a_14158]
-
și "poliția de siguranță" e pe urmele lui. Speră să se poată "strecura" (p. 71), se iluzionează că ar exista o scăpare, deși va intra inevitabil în Gura lupului (e titlul unui capitol). Optimismul că România mai poate fi salvată devine "o crimă națională" (p. 73), iar speranța în recuperarea Ardealului o pură fantasmagorie. Deși refuză să facă politică (am putea vorbi în cazul său de tragedia unui apolitic), ironia sorții face ca toate acuzațiile pe care i le aduce un
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12833_a_14158]