24,608 matches
-
din el sau să nu mi-l spui. Corect?" A zîmbit și el: "Corect, domnule Mihail!" Mihai Mihail îi dădu apoi cîteva instrucțiuni practice, cum să țină legătura fără a exista nici un pericol de deconspirare, se vor vedea în fiecare dimineață la lăptăria de lingă Poșta Automată, e plin de bețivi care se dreg, ora 8 pînă la 8 și jumătate. În caz că se întîmplă ceva și nu poate veni să fie seara înainte de închidere în holul Poștei la serviciul de telegrame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Vladia. Ajunsese rău de tot adjutantul Popianu, dar se străduia măcar să iasă la liman. Și chiar în acea noapte a plecat de-a dreptul prin vii, cățărîndu-se pe buza rîpei cu icnituri și înjurături printre dinți, dar reușind ca, spre dimineață, se afle la o distanță bunicică de vechiul aerodrom, în drum spre Comana. A doua zi seara se găsea în trenul de București, rupt de oboseală, dar cu mintea limpezită, cu un plan pus la punct. Mai mult decît "scurgerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Aici, În carnetul meu, scrie doar „Kraljevčani“, dar de fapt este o perioadă căreia Enciclopedia i‑a rezervat mai multe paragrafe dense, cu nume și date, fiind notat chiar momentul trezirii, ora la care cucul din perete anunța scularea de dimineață, când băiețelul tresărea năuc din somn. Sunt trecute numele birjarilor, numele vecinilor pe care‑i condusese până la poartă, portretul domnului Învățător și vorbele adresate de acesta noii mame a băiețelului, povețele preotului, spusele celor rămași la hotarul satului, când el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Se aude zdrăngănitul roților de tren peste construcția de fier a podului, Sava curge tulbure‑verzuie, locomotiva șuieră și Încetinește, iar la fereastra vagonului de clasa a doua Își face apariția tatăl meu, scrutând În depărtare orașul necunoscut. E o dimineață răcoroasă, ceața se ridică Încet de la orizont, iar din coșul vaporului Smederevo pufăie un fum negru, se aude șuieratul Înăbușit al navei Înaintând spre Novi Sad. Tata și‑a petrecut la Belgrad, cu scurte Întreruperi, cincizeci de ani de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sta și la mormântul lui, cu capul plecat, cu căciula În mână, gândind la vremelnicia existenței umane. Uite, toate astea mi‑au rămas din lectură, din tot ce conspectasem la repezeală, cu degetele Înghețate, În noaptea aceea, de fapt În dimineața aceea. Fuseseră doi ani plini, oarecum monotoni, În care G.M., din mai până În noiembrie, precum haiducii, Își căra teodolitul și trepiedul pe cărări de munte și șes, anotimpurile se schimbau, râurile se umflau și iar intrau În matca lor, frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
atât de bine, o tăcere grea și chinuitoare, cartea o interpretează ca pe o teamă molipsitoare; Într‑o bună zi s‑a aflat că același Petar Janković, o rubedenie de‑a lui, totodată și coleg de serviciu, intra În fiecare dimineață, la ora șase, În clădirea UDB‑ei pentru discuții ( În baza denunțului lui Dragović mai sus pomenit) și ajungea la serviciu cu Întârziere, cu chipul vinețiu și tumefiat de pălmuială și nesomn, și asta În fiecare zi de la Dumnezeu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ăi de‑i stabiliseră o pensie mizerabilă pentru cât slugărise o viață de om, dar cel mai mult televiziunea, care‑i umple pustiul serilor, aducându‑i În casă, cu o nerușinare jignitoare, imensa iluzie a vieții. A doua zi de dimineață, revenindu‑și În fire, cu căința În suflet, se apuca să hrănească sticleții din balcon, le vorbea, le fluiera, ținând colivia deasupra capului, precum felinarul În bezna suferințelor umane. Sau, aruncându‑și brusc pijamaua, se‑mbrăca la repezeală, Își punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lor. Din care rămăsese doar o tristețe Înăbușită, păstrată tainic În sinea lor. S‑ar fi rușinat dacă ar fi recunoscut una În fața alteia că trăiseră o dezamăgire nebănuită, definitivă, după zile lungi de bucurie și Încântare și după acea dimineață, când avuseseră impresia că inima le va ieși din piept de atâta emoție. În sfârșit, venise ziua! Stăteau așa sub coviltirul cu marginile ridicate, Înfășurate Într‑o cergă călduroasă, prefăcându‑se că moțăie, căci erau tare abătute. Vântul fremăta printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
așternea cu un ușor fâșâit, ca un șoricel. Și ce‑aveau să‑i spună mamei - de bună seamă că se gândeau și la asta -, cum să‑i ascundă că le pierise entuziasmul? Cum să nu‑și dezamăgească mama, care‑n dimineața aceea le petrecuse cu lacrimi În ochi, de parcă le petrecuse la cununie sau, Doamne iartă‑mă, la groapă?... Vai, În nici un caz, În nici un caz! N‑or să‑i spună mamei că le dezamăgiseră tabla, băncile. Erau niște copilării, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
chiar de douăzeci de ani) nu credea În presimțiri, el se Încredea numai În știință. Gândea În sinea lui că fetița are o criză de isterie sau poate epilepsie (deși nu pronunțase). A zis doar că a doua zi de dimineață era bine să fie dusă la doctor; putea avea constipație; iar acum - curând era miezul nopții - să poftească frumos acasă, totul avea să fie În regulă. Copilul avusese un coșmar (pronunțând cauchemar În dicțiune franceză, foarte apăsat, de parcă astfel cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
să te apleci peste găunoșenia altuia, dintr‑o pornire deșartă, cum că‑n el ți‑ai putea reflecta chipul ca‑n fundul unei fântâni, căci asta este tot deșertăciune. Deșertăciunea deșertăciunilor. SLAVĂ CELUI MORT PENTRU PATRIE CÎND În zorii acelei dimineți de aprilie - era ziua stabilită prin decretul Împăratului pentru execuția sa - străjerii intrară În celulă, tânărul Esterhazy stătea Îngenuncheat cu mâinile Încleștate a rugă. Capul Îi era ușor aplecat, iar lumina ce cădea pieziș Îi dezvăluia gâtul lung cu osatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
transpiraseră lăsând urme evidente pe coperțile albe ale breviarului: mătăniile cu boabele cât măslina se bălăngăneau În tăcere. Doar cheile de pe uriașa verigă din mâna unui străjer clincăniră de două‑trei ori, alandala. „Amin“, șopti tânărul terminându‑și ruga de dimineață. După care adăugă cu glas tare: „Iartă‑mă, părinte!“ În acel moment, ca la comandă, bubuită tobele, lugubru și monoton ca ploaia. Un ofițer husar cu chip rubicond și cu mustăți zbârlite, Încadrat de puștile lungi a doi ulani croați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o amendă de două sute de franci (prețul acidului și manoperei) și la cincisprezece luni de Închisoare. Însemnat cu pecete de anarhist, alungat de prieteni, dar neînduplecat, va pricepe că nu prin cărți se va putea Îmbuna lumea, așa că Într‑o dimineață de iulie a anului 1877 Își va zbura creierii cu un glonț. „Ar fi meritat o soartă mai bună“, va spune Norman Kohn. „A avut un extraordinar simț al premoniției În privința forțelor care vor lua amploare În anii de după moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mai târziu, toata insula se deștepta pregătită să sărbătorească marele eveniment al lansării Mararei, dar, spre deosebire de cele petrecute cu alte prilejuri, acum atmosferă era de neliniște și aproape de tristețe, si la asta contribuia și cerul, care de la primele ore ale dimineții aruncase peste insula o ploaie murdară, monotona și persistentă, de parcă și el s-ar fi tânguit pentru suferințele omului condamnat să moară jupuit. Cât despre bestie, părea să-și fi dat seama că ceva groaznic era pe punctul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu un zâmbet și cu un semn al mâinii, Tapú Tetuanúi se apropie de vasul mare aflat în mijlocul punții, în centrul căruia ardea zi și noapte un foc, întreținut de femei. Vahíne Tiaré îl întâmpină cu un zâmbet debordant: — Bună dimineață! îl salută, veselă. Ți-e foame? Pescarii au prins trei Mahi Mahi superbi și șase toni. Ce preferi? —Mahi Mahi. —Crud sau fript? Fript. — În câteva minute o să fie gata. Îi pregăti masă: o bucată mare de pește fript în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
neștiința. N-am nici cea mai mică idee, recunoscu. Miti Matái dădu de câteva ori din cap, ca și cum acesta ar fi fost răspunsul de care se temea, după care continuă cu întrebările: Ce vânt bate? Nici unul. Ce vânt sufla de dimineață? —Mara’amú, dinspre sud-est. Asta inseamna ca de dimineață valurile veneau dinspre sud-est și ne loveau dinspre pupă, corect? — Corect, acceptă băiatul, derutat. Exigentul dascăl îl privi mustrător, surprins parcă de neștiința lui, și continuă reticent: Și cum îți explici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dimineață valurile veneau dinspre sud-est și ne loveau dinspre pupă, corect? — Corect, acceptă băiatul, derutat. Exigentul dascăl îl privi mustrător, surprins parcă de neștiința lui, și continuă reticent: Și cum îți explici faptul ca niște valuri care ne loveau de dimineață dinspre pupă acum ne lovesc dinspre babord? — S-o fi schimbat vântul, se aventură Tapú Tetuanúi cu sfiala, nemaiștiind ce să zică. Celălalt își ridică iarăși privirea către velele moleșite: — Care vânt? întreba. Lui Tapú Tetuanúi aproape că-i dăduseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
abilitate extraordinară și apoi să-l ridice pe chila cealaltă, ca un jongler care este în stare să țină un obiect în echilibru, în ciuda vântului și a valurilor. Iar Tapú Tetuanúi învăța. Învăța din clipă când se trezea, după o dimineață agitată, în care trebuise să doarmă rostogolindu-se de colo colo pe puntea de la prova, până când, odată cu zorii, se retrăgea iarăși să se culce, cu ochii roșii de la privitul stelelor. Deseori se simțea epuizat, dar n-ar fi schimbat această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
într-un atât de mare car cu fan, acul pe care salășluiau sălbaticii care maturaseră Bora Bora, deși își dădeau seama că atât carul, cât și acul se găseau în așa de temutul Al Cincilea Cerc. De aceea, într-o dimineață, pe când marea părea acoperită cu ulei, iar căldură primelor ore anunță o zi sufocanta, în care soarele avea să transforme puntea catamaranului într-o plita de sobă, Miti Matái își strânse oamenii istoviți și îi anunță fără ocolișuri: Azi-noapte am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
spuse Vahíne Tipanié cu voce tremurătoare. Unchiul meu a fost unul dintre cei care au murit atunci. Mi-aduc aminte de Mai, răspunse Miti Matái. Era un barbat viteaz, dar, nu știu din ce motiv, s-a sculat într-o dimineață cu tot părul alb. O lună mai târziu a murit de frig. — Cum e posibil să moară cineva de frig? întreba iarăși Vahíne Tipanié. Este ceva ce n-am reușit niciodată să-nțeleg. Cum poate frigul să fie atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
este doar un coșmar absurd, si de fapt nu s-a-ntâmplat nimic... Făcu o nouă pauză, dar era clar că de data aceasta n-o făcea pentru ceilalți, ci era chiar el cuprins de amintiri triste. Câteodată, noaptea spre dimineață, cănd sufla vântul cu putere și bagă umezeală în oase, îmi torn apă pe mine, ca să simt iarăși ceea ce simțeam atunci, dar e ca si cum aș încerca să compar sclipirea unei stele cu lumina soarelui. Toți cei care îl ascultau păstrară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înțeleagă ce-i spuneam, nici macar ordinele cele mai simple. Că Nebunul din Aponapu? întreba Vahíne Tiaré. —Ceva mai pașnic. Stătea la prova, caun obiect neînsuflețit, cu picioarele atârnând deasupra apei și cu privirea fixă, îndreptată spre orizont. Iar într-o dimineață, dispăruse cu totul. Încă o dată ramaseră cu toții pe gânduri, în tăcere, pana cand aceeași Vahíne Tiaré se hotărî să întrebe: —Ce-ai simțit când ai rămas singur pe o navă aflată în Al Cincilea Cerc? Nimic, murmura aproape printre dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a absorbi căldură și, din acest motiv, le era imposibil să conceapă că toate acele obiecte minunate pe care le primiseră de la spanioli nu erau fabricate din niște materiale căzute din cer. Tocmai de aceea majoritatea ramaseră stupefiați într-o dimineață calmă, torida și sufocanta, văzându-l pe Vetéa Pitó cum iese pe punte cu o sabie în mână și taie, dintr-o singură lovitură, sfoară cu care era legat clopotul pentru a-l aruncă, apoi, în mare, unde clopotul dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să nu fie totuși insula de pe care porniseră cei care i-au atacat. Simplul gând că ar fi putut să comită o tragică eroare și că oamenii aceia n-ar avea nici o legătură cu bestia îl îngrozea și doar spre dimineață, cănd Roonuí-Roonuí reuși să afle de la una dintre femei că grosul războinicilor porniseră în urmă cu doi ani la bordul a cinci uriașe catamarane, se mai liniști cât de cât. Vetéa Pitó, care avusese norocul să nu participe direct la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
indicat, căci una era să știe unde se află insula, si cu totul altă să ajungă până la ea. În următoarele trei nopți nu se mai petrecu nimic demn de remarcat, însă, în ciuda măsurilor de precauție pe care le luaseră, în dimineața celei de-a patra zile descoperiră, cu groază, ca bietei Vahíne Auté îi tăiaseră gâtul, în timp ce dormea liniștită la marginea punții Mararei. Cineva se strecurase, profitând de întuneric, înotase în liniște până lângă navă, după care nu făcuse altceva decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]