6,113 matches
-
condus pe coridor până la sala de proiecție - o cameră cu șase locuri, cu un aer de cabinet luxos cu pereții căptușiți cu oglinzi și materiale de propagandă ale companiei. Agentul lui Davis, Herrick Shnexnayder, și el de față, o ființă disperată care purta o redingotă, o eșarfa și cea mai complicată frizură pe care o văzusem în ultimii zece ani de show business. O jurubiță gălbuie era zvârlită de la ceafă spre frunte, în timp ce cealaltă își avea originea în stufosul favorit stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o cină ușoară cu Butch și Caduta, la Cicero. Mai târziu se jură că mă avertizase asupra acestei probleme cu o seară înainte. Fără îndoială că așa se întâmplase, fără îndoială că așa a fost. I-am aruncat o privire disperată și el a jurat că se întoarce la zece. De cum am rămas singuri, Meadowbrook m-a luat de mână, ș-a aplecat în față și a spus: — Eu trebuie să am acest rol, domnule. Domnule, trebuie să-mi permiteți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de locul strâmt. Eu am tot avut de-a face cu nenorocitul ăsta de loc. M-am săturat să mă tot aflu sub observație fără ca eu s-o știu. Sunt sătul de toate aceste lipsuri. Fie, uite, am spus ea disperat. Ajutor! Dă-mi ceva de citit. Recomandă-mi o carte de citit. Am făcut un gest spre vitrina de vizavi. Ceva educativ. Își încrucișa brațele într-un gest gânditor. Îi citeam mulțumirea. — Ei? am spus. Am traversat împreună strada plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
terasă, în timp ce ea s-a dus să se schimbe. Era prima mea băutură pe ziua aia. Eram cât se poate de treaz. Eu băteam în retragere - dar în toată acreala și electricitatea din atmosferă se făceau simțite fărâmele unei veselii disperate. Pe terasa Martinei sunt o mulțime de flori, în ghivece, hârdaie, în console. Flori mari, flori mici, roșii, albastre, cărora le dădeau târcoale albine grase, cu armuri la fel de bogate și strălucitoare ca pietrele întunecate de pe fundul râului. Metalice, superdinamice, aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pentru care se ține scai de heroina sindicatului e următorul: trebuie să-și hrănească patimile ce-l mistuie, hățișul sufocant și orbitor al dependenței de narcotice, care îl costă o mie de dolari pe zi. Fumător înrăit, jucător împătimit, băutor disperat și (ce o fi vrut Doris să spună) un maestru neîmblânzit al luatului la labă, Spunk se dovedește a fi un veritabil guru sau vrăjitor al junk food-ului, domnind peste etuvele din bucătăriile restaurantelor, unde operează cu diverși aditivi mortali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu mâna pe claxon. Eu sunt trenul în plină viteză care trece noaptea urlând pe lângă tine. Lipsa mea de țintă m-a azvârlit până la capătul timpului meu. Toată viața mi-am trăit-o dând cu capul înainte, într-un ritm disperat. Acum vreau să mai încetinesc și să privesc cu luare-aminte la peisaj, și să fac un popas sau două. Vreau niște puncte și virgule. Poate că Martina va fi marea mea stavilă... Eu nu mă pot schimba, dar viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ne‐a învățat să mergem în lume. Să‐l urmărim și pe omul nostru C. ștefanache! “În plină stradă o femeie bătrână, o ființă firavă, curățel îmbrăcată, cu o față blândă sau încremenită într‐o anume blândețe, să zic așa, disperată, suportă înjurăturile cele mai murdare care ies din gura unui individ destul de tânăr, slinos, cu o față plină de tumefieri, urme ale alcoolului sau ale unor încăierări . La un moment dat, trecătorii se opresc și încep să‐ l admonesteze pe
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
el n-o știa și care-l împinsese pe domnul Jones să ia hotărârea aceea surprinzătoare. încercă să înțeleagă și nu reuși. Așa că încercă în schimb să adoarmă și în cele din urmă reuși. între timp Virgil Jones făcea eforturi disperate să spargă bariera din mintea lui Dolores. — Ți-l amintești pe Nicholas Deggle, îi zise el. — O da, răspunse Dolores pe un ton destul de normal. Nu mi-a plăcut niciodată. Cale bătută, m-am gândit eu atunci când a dispărut. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o ia razna și încercă să o forțeze să-și revină. Era neînchipuit de greu. își dădu brusc seama ce se întâmpla cu canionul. Deoarece rămăsese mult mai puțin spațiu la baza lui decât atunci când ajunsese el aici. Se luptă disperat să-și desfacă frânghiile. în zadar. Strigă la Khallit și Mallit. — Morții pot vorbi? întrebă Khallit. — Mira-m-aș, răspunse Mallit și dădu cu banul. Nu, spuse apoi el. — Nu, repetă Khallit. Disperat, Vultur-în-Zbor își dădu seama că nu exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prea bun la mânuirea scobitorii aurii. împinse ușa și Alex îi zâmbi larg, numai inocență și farmec copilăresc. — Alex! spuse Norbert Page, amenințându-l cu un deget pe cât de sever putea. Nu cumva ai fost pe-afară? Era o întrebare disperată. Alex încuviință fericit: — Da. Te-a văzut cineva? Alex clătină din cap, zâmbind în continuare fericit. — Alexy, spuse plin de ușurare domnul Page, o să mă omori, cu siguranță o să mă omori. Dacă ai fi fost văzut... dacă mama ta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
odată cu asta, fiecare pereche de ochi se îndepărtă de nou-veniți. Era o schimbare înspăimântătoare. Cei doi puteau la fel de bine nici să nu mai existe, pentru că ocupanții cârciumii explodară în efuziuni verbale. Vânătorul îl privea pe Cale-Bătută Peckenpaw cu un interes disperat. — Povestește-mi despre tehnicile tale de vânătoare, spuse el, un pic cam prea serios. Peckenpaw se lansă într-un discurs volubil despre instalarea capcanelor, urmărire, împușcare și supraviețuirea în sălbăticie. Orice urmă de plictiseală dispăru de pe chipul Puștiului De-două-ori, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
indirect, mă insultă și pe mine. E timpul ca domnul Jones să învețe bunele maniere. Nici măcar idioții nu-s scutiți de asta. Mâinile sale îi dădură drumul lui Virgil, care se clătină, se dădu un pas în spate și trase disperat aer în piept. Vultur-în-Zbor văzu dreapta lucioasă a cârciumarului încleștându-se și începându-și călătoria. Descoperi că era țintuit locului. într-o mișcare derulată cu încetinitorul, văzu pumnul plutind prin aer către Virgil, care gâfâia, iar zgomotul impactului păru mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
refugiu. Lasă-l în pace. — îmi datorează o explicație, spuse plictisit Vultur-în-Zbor. O explicație a motivelor pentru care m-a adus aici. Dar, dragul meu, exclamă Virgil Jones, tu ai fost cel care m-a adus aici! Dar de ce? strigă disperat Vultur-în-Zbor. De ce? — Gilles, domnul Vultur pleacă, rosti madame Iocasta. Vrei să-l conduci? Dovedind o iuțeală fără precedent, Gilles Priape îl apucă de brațul drept, și i-l răsuci la spate. Nu, zise Virgil Jones cu vocea sa sobră dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
te voi mai opri. Poate că ești prost. Poate că ești nebun. E o nebunie să te întorci acolo după rușinea pe care ți-a provocat-o, dar du-te. Eu n-o să-ți stau în cale. — Trebuie, Iocasta! spuse disperat Virgil. Trebuie să-i arăt Poarta lui Vultur-în-Zbor. — Vultur-în-Zbor! strigă femeia. Omul care ți-a răsplătit bunătatea cu trădare. Omul care mi-a răsplătit bunătatea tulburând-o pe Media. Omul care n-a adus decât necazuri tuturor celor care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și începu să cânte un vechi imn axona, pe jumătate uitat, pe jumătate rememorat, un imn închinat morții. — Dumnezeule! exclamă Nicholas Deggle. Virgil Jones se întoarse încet către el. — Tulpina, zise Deggle. A dispărut. Pur și simplu. începu să caute disperat prin cocioaba mică și dărăpănată. Virgil se ridică din balansoar și ieși. — Bravo! Zise el, uitându-se în sus, spre munte. Bravo! Deggle veni lângă el. — Nu-l găsesc nicăieri, spuse. Trandafirul a fost spart, îi explică Virgil Jones. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dorit, purtam dresuri negre, transparente, tocuri înalte și o jachetă scurtă, croită în același stil cu rochia, cu un guler cuminte din latex și mânecuțe. Cheltuiam avansul primit de la Comitetul pentru Achiziționarea Obiectelor de Artă de la Mowbray Steiner ca o disperată. Peste umărul lui Bill, vedeam forma creației mele, care fusese ridicată cu macaraua aseară și acum atârna în aer prinsă în centru cu un lanț care îi susținea greutatea; lanțuri mai mici ieșeau radial ca spițele unei biciclete, ținând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nici nu bea whisky, nici nu era în camera din spate. Sebastian îl găsise în cămăruța din spatele biroului, o cameră mică și goală unde bâzâiau zeci de monitoare ale camerelor video. Era căzut pe podea, își strângea pieptul și încerca disperat să respire. Se înroșise puternic la față, iar ochii îi erau orbiți de durere. —Dumnezeule... Am îngenuncheat într-o secundă să îi iau pulsul. Sebastian, lângă mine, suna deja după ajutor. —Urgență, spunea, avem nevoie imediat de o ambulanță în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
a răspuns, părând surprins. Frumoasă poză. Mulțumesc. Se îndepărtă. L-am prins de mână. Uite, nu vreau să folosești poza aceea, am spus grăbită. —De ce nu? Și își îndesă carnețelul înapoi în buzunarul hainei. —Nu vreau, i-am spus aproape disperată. Nu sunt... nu sunt eu. Se uita fix la mine, neînțelegând. — Păi, asta este prima dată când cineva mă roagă să nu-i pun poza, zise el. De obicei fac orice pentru o poză. Ce se întâmplă? Prietenul tău nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
l-am plăcut. Dar cu cine ai tot vorbit? Am ridicat din umeri. —Cu diferite persoane. —Sam, ai grijă. Ce vrei să spui cu asta? Sebastian bău puțină bere. — Până la urmă, cineva l-a ucis pe Charles. Sau era destul de disperat încât să-i camufleze moartea. Ce crezi că a fost de fapt? — Nu știu. Și nici șeful meu nu vrea să știe. Așa că nu mă voi mai gândi la asta. Acum nu se mai uita la mine. Este adevărat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
salon, aproape în fugă. — Am vorbit cu căpitanul vasului, ne-a spus, aplecându-se. Ar trebui să ne oprim în curând. Va chema serviciile de urgență și o ambulanță. —Să-i aduc niște frișcă să bea? m-a întrebat Sebastian disperat. Nu poate să-i facă rău, am zis, mormăind. James era încolăcit pe podea și se sufoca. Cercul de oameni din jurul nostru se dublase; majoritatea își dăduseră deja seama că se întâmplase ceva. Geneviève reușise să o convingă pe Susie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ruginie atârnată de un fel de parâmă izbea într-un turn. Bușituri surde, gemete aproape umane, de trup chinuit de lovituri grele, icnete de ins care nu vrea să țipe, se chinuie doar în dureri atroce, cu buzele încleștate, ultimă, disperată dovadă că a rămas viu și nu vrea să se lase învins, biruit. Privea și Ester într-acolo, înfrigurată, strângându-mă de braț ori de câte ori bila aceea imensă, după un lung balans, lovea zidul care se îndârjea să rămână în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne-a dat partidul. Facem icspre planu’, să nu se zică că nu corespundem la orânduială. Da’ și noi... Că ne dă tăiate dom’ inginer!“ Ester mi-a făcut semn să plecăm. Dinspre comandament venea alergând inginerul. Ne făcea semne disperate. Am zorit spre el. „Dom’le“, a gâfâit el. „Plecați repede, că a ieșit scandal. V-a văzut tov. Dobre, de la Municipiu, și s-a enervat. N-aveam voie să vă introduc în obiectiv. Am făcut-o doar pentru că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ci și tu te cobori, te strângi tot mai mult spre capătul elipsei. Mă pomenesc că dau să-i vorbesc Nelei despre cartea pe care o scriu. De fapt, încerc să o adun din fragmente de astfel de însemnări disparate, disperate. Îi vorbesc știind că eu încă stau în ușa „Gambrinus“-ului, ezitând dacă să intru și să mă apropii de masa mea, la care cei doi orbi continuă să-și lingă, rând pe rând, urechile. Stau buimac în ușa berăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
seminarii, după-amiezile când venea și ea la Bibliotecă. Ne jucam mai mult, hârjoană adolescentină încă. Când dădusem prima dată concursul de admitere, Lia era în banca din fața mea. În timpul probei de gramatică s-a întors spre mine cu o față disperată: „Știi analiza?“, m-a întrebat. O știam. „Dă-mi-o și mie“, a șoptit. „Nu vreau să pic și anul ăsta.“ Picasem anul anterior la istoria artei și viața de controlor de bilete la cinematograful „Pacea populară“ din F., care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
anul anterior la istoria artei și viața de controlor de bilete la cinematograful „Pacea populară“ din F., care mă aștepta dacă nu intram nici acum la facultate, nu-mi prea dădea ghes să fiu generos cu fetișcana care îmi șoptea disperată: „Fii lord și dă-mi schema“. Ideea de lord însă mi-a plăcut. I-am făcut schema frazei și i-am strecurat-o. Lord nu am ajuns niciodată. Oricât m-am străduit, oricât elan și bunăvoință am avut, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]