3,849 matches
-
dovedite, o glaciațiune survenită într-o lungă perioadă de timp. Prezentul, evident, trece... Și abia așteptăm să treacă. Viitorul, neformat încă, poartă în cârcă, din naștere, germenul aceleiași deveniri. În urma tuturor, se înalță Masivul, abia răcit, Himalaya împietrită a tuturor dogmelor, Utopia de granit pe care scrie, în sanscrită: Am fost, dar fiindcă nu am fost cum trebuie, vom reveni mai bine organizați, stăpânind lumea cu cele mai bune mijloace, - și, în mod sigur, pe veci!... Lumea pune repede flori pe
Mecanica lacrimilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14060_a_15385]
-
pedant, dar liber de prejudecăți și gata de aparteuri șocante (rebel fără pauză se descrie el însuși), prozator, adică „un mincinos cu har”, deținând arta umanizării portretelor, Pecican este un spirit ludic înclinat să relativizeze morga plină de sine a dogmelor prin copilărire perpetuă, să arate cu degetul goliciunea împăratului și să-i împrumute o uluitoare, în veșnică mișcare garderobă. Viața este o „gelatină dospind idei”, care acceptă remanieri în stare să moduleze inconsistența zilei. Cele treisprezece povestiri din 999 de
Scrisul, cu bucuria lui intrinsecă by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4418_a_5743]
-
de profeție neagră cu care vestește decăderea unui modus vivendi pe care păltinișeanul îl consideră unic în lume. Dar în ce constă această unicitate? În prototipul de gîndire pe care sinodul de la Niceea din 325 l-a introdus în istorie: dogma treimii în unitate, adică cele trei ipostasuri prin care se manifestă ființa divină. Potrivit lui Noica, „unul de-o ființă și trei ca persoană“ reprezintă matricea de origine a sensibilității apusene, un arhetip care se va multiplica apoi în toată istoria
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
în unitate, adică cele trei ipostasuri prin care se manifestă ființa divină. Potrivit lui Noica, „unul de-o ființă și trei ca persoană“ reprezintă matricea de origine a sensibilității apusene, un arhetip care se va multiplica apoi în toată istoria Europei. Dogma trinitară e un exemplu de cum un mit poate inspira un mod de gîndire care ulterior se va propaga în teologie, artă, științe și filosofie. Mai mult, spre deosebire de greci, a căror filosofie a crescut în ostilitate față de mitologia elină, europenii își
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
Altfel spus, un concept nu e decît o ficțiune utilă a cărei intenție de a organiza experiența și-a găsit confirmarea. Cînd însă intenția e atinsă de vlăguire, conceptul devine carcasa inertă a unui entuziasm mort, și acesta e cazul dogmei trinității, o sintagmă sleită pe cale de a deveni vorbă goală. Dacă occidentalii nu-și vor recăpăta imboldul din al cărui entuziasm învățații de la Niceea au formulat tiparul trinității, atunci destinul Europei va da cîștig de cauză previziunilor lui Spengler.
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
substratul popular: "sara", "urc" din "turmele-l urc" sunt forme fonetice specifice limbii române�; O muzicalitate aparte este imprimată versurilor prin folosirea refrenului, ca și prin creditul artistic pe care îl acordă poetul neologismului: "geniu", "mit", "monolit", "demoni", "magic". Între dogmele comentariilor lingvistico-stilistice nu poate lipsi formula perfect greșită, dar perpetuată prin ani, de caracterizare a imperfectului: Remarcăm folosirea verbelor la imperfect: "dormeau", "stam" care sugerează acea atmosferă de dezolare, o acțiune trecută dar neterminată, în continuă desfășurare încă�. De ce imperfectul
Referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16117_a_17442]
-
datorită atât unei perfecte cunoașteri a materiei, cât și moderației exprimării opiniei. Deși multă lume, mai ales astăzi, leagă Coranul de exclusivitatea unor interdicții, care mai de care mai absurdă, Chebel explică: „N-am negat niciodată că o religie, o dogmă sau un sistem de autoritate nu poate funcționa fără o parte apreciabilă de interdicții. În ziua în care islamul va fi complet permisiv, nu va mai fi islam. Acestea fiind zise, Coranul nu e nici constrângător, nici permisiv. El oferă
Coranul și apetitul sexual () [Corola-journal/Journalistic/4181_a_5506]
-
De altfel, toți artiștii au gravitat și mai gravitează încă în jurul unei asemenea idei, al acestei forma mentis de esență sacră... Da, numai că în lumea creștină, în special în cea latină, există două presiuni: prima presiune este cea a dogmei încarnării - pentru că în Evanghelii stă scris că "acela care m-a văzut L-a văzut pe Tatăl" iar Dumnezeu e însăși forma Tatălui (asta se spune în Evanghelia după Ioan de mai multe ori); cea de-a doua presiune e
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
cultivată în mod sigur și de scrisul jurnalistic. Paradoxal, deși înclinația naturală ar fi una pentru epic, cele mai realizate sunt prozele poematice și poemele în proză, cu formulări și metafore intense, deși vag blagiene și manieriste: "Spinările ...Pielea unei dogme, întinsă pe Treime,/ Vibrândă sub clopotul fără limbă al semnului/ cu ea deasupra,/ fluturii ucigași se întorc în coconi." E o carte inegală, în care proze precum Scrinul de stejar, care respiră un aer marquesian printr-o bruscă întoarcere către
Alte proze scurte by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15190_a_16515]
-
toxine convertite în frumuseți literare, grija de a înlătura sentimentele negative, considerate îndeobște că neconforme cu trăirea duhovniceasca, duce cu timpul la sterilitate artistică. Cine trăiește în evlavie e scriitoricește sterp. Despătimirea exclude talentul. Nu e vorba aici de respectarea dogmei, ci de o educație morală care, stîrpind ciupercăria și nămolul sufletesc, își pierde sursă dătătoare de nerv verbal. Sfinții șunt inexpresivi pînă la platitudine, si cu cît mai mare e puritatea unui om cu atît șansă de a cădea pe
Părul din parohie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4367_a_5692]
-
ignorantă era intelectualitatea occidentală față de ceea ce se petrecea dincolo de Cortina de Fier. Nepăsarea și dezinformarea i s-au părut a fi cele două identități ale unei categorii de oameni egolatri, naivi și incapabili să înțeleagă realitatea, complăcându-se în papagalicirea dogmelor preluate din cărți simplificatoare și din conferințe în care nu se comunică, de fapt, nimic. Ține de predestinare faptul că, în cele din urmă, Tony Judt a ajuns la New York. După ce, cu câțiva ani înainte, trecuse prin experiența inițiatică a
Memorii de dincolo de mormânt (VI) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5226_a_6551]
-
Ceaușescu îi zicea cel Mare -, pe Bogdan Vodă, pe Mihai Eminescu etc., iar lista poate fi consultată, pentru amănunte, în cartea de istorie pentru ciclul gimnazial. Singură structura, și ea cvasimilitarizată, care nu face statui pentru că nu-i stă în dogmă și în caracter, este biserică. ansa chiar dacă ar avea slobod și la statuie, ea nu prea este disponibilă acum doar pentru hălci de veșnicie fiindcă tocmai se ocupă intensiv cu veșnicia întreaga, adicătelea cu Casa Ortodoxă a Poporului, pe numele
Un om de bronz: Iuliu Maniu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17502_a_18827]
-
disciplină ancilară. Cînd nu vrea să mai fie ancilară, filozofia moare, întocmai ca o plantă uscată. Iar în funcție de solul pe care crește, filozofia își schimbă stăpînul după vremuri și după conjucturi. Și astfel, dacă o dată era aservită teologiei ale cărei dogme căuta să le argumenteze, astăzi este îngenuncheată în fața științei ale cărei cunoștințe vrea să le întemeieze, sau face sluj în fața politicii a cărei ideologie vrea să o întrețină. Explicația e simplă: filozofia depinde în întregime de cunoștințele oferite de alte
Creșterea spiritului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10312_a_11637]
-
ca o mămică analfabetă și aproximativă în iubirea ei cumsecade de copiii, Procurorul, văzînd că-i lipsește Unealta viitoarei Retorici, trase pe cap Cămașa de Forță... Astfel, el pledă la Tribunalul culturii pentru spiritul științific, pentru gîndirea neîngrădită de nici o dogmă - cu mult înainte de a o fi făcut ceilalți, europenii, propriuzișii - împotriva întunericului milenar lăsat deasupra Continentului după vesela zbenguială a Celor din Olimp, cam nătîngi, însă atît de toleranți... Ei care,... vasăzică,... oricît de jucăuși ar fi fost, știau să
Ordinatorul suprem - 3000 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16544_a_17869]
-
din epocă, filosoful ezită a-și numi textele „predici”, ci le spune „discursuri”, luîndu-le astfel accentul misionar, dar păstrîndu-l pe cel spiritual. Altfel spus, danezul vrea sermones, cuvinte de spovedanie fără pretenția unei doctrine în care grija de a respecta dogma să-i inhibe îndrăzneala gîndurilor. Kierkegaard nu vrea învățătură și nici respectarea literei, ci vrea propovăduire din interior cu neglijarea detaliilor teoretice. Nu întîmplător discursurile poartă epitetul de „edificatoare”, termen cu proastă reputație în epocă din cauza verdictului cu care Hegel
Predici blînde by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4450_a_5775]
-
datorită armoniei formei. * Ioan Șimon, născut în 1945, absolvent al Facultății de Filologie din Cluj, unul din laureații Festivalului național de poezie "George Coșbuc", face parte din aceeași stirpe a livreștilor preocupați de contrastul Orient-Occident. În recentul volum Descântece de dogmă adoptă ca structură rareori experimentatele rubaiate persane, intitulându-le Pseudo-rubaiate pentru rugul tău. Raportân-du-se la temele lui Omar Khayyam, poetul încearcă o abordare modernă și uneori parodică a stilului: În ritm de rock/ te zbengui pe marea scenă-a lumii
"Ciocnirea civilizațiilor" și poezia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9083_a_10408]
-
prin noutate, atunci datele problemei se schimbă fundamental. Și, de obicei, în această confuzie eșuează cei care de fapt nu sînt nicăieri. Cînd spre limbajele tradiționale se îndreaptă mințile inerte, incapabile de a trăi cu suplețe spiritul timpului, tradiționalismul devine dogmă, argument pentru susținerea exclusivismelor și lozincă derizorie, după cum bascularea în neconvențional și în experimentul delirant doar din incapacitatea de a percepe și de a exprima o idee articulată devine, la rîndul ei, cam același lucru. Orașul și artistul Orașul nu
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
prostť... Nu înțelegeam nimic din limbajul de lemn, zău, adică pentru mine era limba chineză. Și așa mă inhibam și nu eram în stare să leg două propoziții". Faza următoare a fost a unei rostiri mecanice, simplă lectură a textului dogmei de partid: "am început să-mi dau seama că poți să vorbești fără să spui nimic și atunci luam și eu cuvîntul și citeam din broșură". Cînd însă a primit un subiect legat de intelectuali, Doina Cornea și-a spus
Mărturiile Doinei Cornea (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7152_a_8477]
-
noima", contrastul dintre vorbele creștinilor și faptele de la care pornesc acestea e prilej de veșnică frământare. Pentru cel înconjurat de personaje ale căror nume le arăta felul de a fi (onoma îl conține pe on, ca la Platon), ruptura dintre dogmă și realitate e cea mai bună dovadă a oboselii zeilor; întrebarea este dacă se va ajunge la situația inversă, în care cuvintele să transforme realitatea, ca în povestea indiană relatata de Sapiens (un pelerin trimis să aducă dintele unui sfânt
"Istoria nu are nici o noimă" by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/18117_a_19442]
-
plus de autenticitate scrierilor. APROPIERI se mai pot face de Umberto Eco (în epilogul-cheie, umilul arhivar al Vaticanului, Giovanni Pietro Salvatorini, reclamă găsirea - într-o nișă din Bibliotecă - a manuscriselor epistolare). Din aceste scrisori se vădește că Împăratul, devenit în dogmă Sfanțul Renatus, trăiește multe contestări, multe îndoieli păgâne - deși el semnase oficializarea noii religii în imperiu. Ce să facă umilul arhivar cu acest manuscris? Să-l pună în circulație? Să-l lase în continuare ascuns? Răspunsul Papei - căruia i se
"Istoria nu are nici o noimă" by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/18117_a_19442]
-
pătruns în universitate mai mulți scriitori, dintre care nu puțini poeți. Cursurile de creative writing n-au luat avântul scontat (ele se află, de altfel, într-un lung declin peste tot în lume), însă studiul literaturii s-a eliberat de dogme și prejudecăți și s-a deschis către o viziune mai proaspătă și către literatura actuală. În acest context, o carte cum este Magna cum laude (Diacritice II)*, a lui Al. Cistelecan, consacrată comentării cărților de critică, istorie și teorie literară
Poeți și critici, în variantă postmodernă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4005_a_5330]
-
măsură să ne dezvrăjească universul sonor, să ne priveze de virtualitatea minunilor ori să ne răpească speranța în nemurirea trăirilor afective. în fața necruțătoarelor grafuri, textelor literare, filosofice sau științifice, formulelor și schemelor abstracte, melomanul tresare oarecum înspăimîntat ca înaintea unor dogme aride și dure. Pe de o parte, le recunoaște valabilitatea și co-rec---titudinea. Pe de altă parte, refuză să le accepte cruzimea. Adică, le tolerează veridicitatea, dar nu le accepta universalitatea prin care se pot înălța pe culmile unei generalități extemptă
Cand accesoriile devin principii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10123_a_11448]
-
probabil, mă apucase una din crizele mele de naționalism, nu prea frecvente, ce-i drept. În epocă, asta mi se păruse un paradox: noi, care puteam să fim mai sovietici decât sovieticii și mai marxiști decât marxiștii în chestiunile de dogmă generală, să fim aplaudați că nu fuseserăm de acord... A se slăbi! De aceea, vizitând Praga, nici nu prea mă mai dădeam de român. Să nu se creadă cumva că mă fălesc cu un lucru fals, în care, dacă e
Praga în 1969 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15923_a_17248]
-
unui cașalot. Poziții contrare însă mergând împreună într-o convergență contrară. Cum adică?... Ori mersesem prea departe, ori... Era clar că ideea șocă înțelegerea rațională a americanului, orice s-ar spune, un pragmatic. Cervantes, catolic, inchizitorial în fond, adept al dogmei extrapolate până la Utopie, reprezenta fizică scolastica a lui Newton, idealul ei clasic, staționar, bazat pe identitate absolută, ridiculizat, insă istoric asumat tocmai prin negarea lui. Pe când Joyce cu Ulise al său însemna non-identitatea, dezagregarea atomică a ființei umane avânt la
Reflexe pariziene VII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14773_a_16098]
-
exersare a deciziei executive și strategice. Puterea scrierilor de acest tip ascunde în subteran și o anumită doză de reprimare. Omeneștile tendințe de exercitare „la vedere” a puterii, aptitudini care, de regulă, apar odată cu evoluția persoanei, nasc, prin suprimarea lor, dogme sau chiar mari poeme. Autorul pare că și-a sacrificat îndreptățita nevoie de recunoștință publică și scrie într-un limbaj pe cât de atent elaborat, pe atât de misterios, despre o teorie unificată și definitivă a relațiilor internaționale. Deși nu apare
Teoria și practica puterii by Flaviu Pre () [Corola-journal/Journalistic/2431_a_3756]