3,222 matches
-
limbajului și ale normei limbii) sînt depășite, aceasta producîndu-se de obicei prin valorificarea unor posibilități ale sistemului dincolo de prescripțiile normei, discursul devine atipic și poate viza latura exprimării expresive, fără însă ca orice discurs atipic să se înscrie în sfera expresivității. Cînd este redat în scris, discursul realizează textul 91, care, fiind de obicei repartizat unui stil funcțional, unei întrebuințări a limbii într-un domeniu de activitate, aparține, de regulă, unui limbaj. De aceea, foarte adesea, termenul discurs, urmat de determinări
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
În sfîrșit, tot în comunicare, cuvîntul poate ajunge în situația de a se raporta la elemente sau aspecte ale limbii, dovedind prin aceasta că respectivele elemente și aspecte au devenit realități de sine stătătoare, cu existență independentă de individul vorbitor. Expresivitatea (funcția expresivă) Prin funcția expresivă a limbii se înțelege folosirea ei printr-o orientare și printr-o organizare specială a elemente-lor mesajului, atunci cînd acest mesaj este folosit pentru a reda un conținut într-un mod intens marcat de personalitatea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atunci cînd acest mesaj este folosit pentru a reda un conținut într-un mod intens marcat de personalitatea locutorului, mai ales atunci cînd mesajul este destinat spre a reda propriile sentimente și atitudini. Este însă simplificatoare maniera de considerare a expresivității drept modul în care vorbitorul "se exprimă pe sine", își exprimă sentimentele, trăirile etc. În realitate nu este așa, deoarece cum s-ar putea exprima pe sine sau și-ar exprima sentimentele cineva care folosește metafora regina nopții ? Aici, desigur
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cuvintelor obișnuite, se folosesc locuțiunile corespunzătoare (a lua la rost, în loc de a certa, a spăla putina, în loc de a fugi etc.), pentru a deveni determinantă în cazul expresiilor, caracterizate tocmai prin faptul că exprimă metaforic o idee. O notă apreciabilă de expresivitate este conținută în formele de discurs repetat, dar, în general, vorbitorul obișnuit recurge fie la mijloace de expresivitate fonică, fie la mijloace expresive de conținut atunci cînd folosește limba. Pe terenul limbii literare există două tipuri de expresivitate: o expresivitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fugi etc.), pentru a deveni determinantă în cazul expresiilor, caracterizate tocmai prin faptul că exprimă metaforic o idee. O notă apreciabilă de expresivitate este conținută în formele de discurs repetat, dar, în general, vorbitorul obișnuit recurge fie la mijloace de expresivitate fonică, fie la mijloace expresive de conținut atunci cînd folosește limba. Pe terenul limbii literare există două tipuri de expresivitate: o expresivitate a folosirii normale a limbii și o expresivitate rezultată din folosirea ei deviantă. De obicei, expresivitatea, indiferent de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
apreciabilă de expresivitate este conținută în formele de discurs repetat, dar, în general, vorbitorul obișnuit recurge fie la mijloace de expresivitate fonică, fie la mijloace expresive de conținut atunci cînd folosește limba. Pe terenul limbii literare există două tipuri de expresivitate: o expresivitate a folosirii normale a limbii și o expresivitate rezultată din folosirea ei deviantă. De obicei, expresivitatea, indiferent de natura ei, contribuie în mare măsură la atribuirea caracterului de unicitate a discursului și, de aceea, este utilizată în mod
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
expresivitate este conținută în formele de discurs repetat, dar, în general, vorbitorul obișnuit recurge fie la mijloace de expresivitate fonică, fie la mijloace expresive de conținut atunci cînd folosește limba. Pe terenul limbii literare există două tipuri de expresivitate: o expresivitate a folosirii normale a limbii și o expresivitate rezultată din folosirea ei deviantă. De obicei, expresivitatea, indiferent de natura ei, contribuie în mare măsură la atribuirea caracterului de unicitate a discursului și, de aceea, este utilizată în mod voit în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dar, în general, vorbitorul obișnuit recurge fie la mijloace de expresivitate fonică, fie la mijloace expresive de conținut atunci cînd folosește limba. Pe terenul limbii literare există două tipuri de expresivitate: o expresivitate a folosirii normale a limbii și o expresivitate rezultată din folosirea ei deviantă. De obicei, expresivitatea, indiferent de natura ei, contribuie în mare măsură la atribuirea caracterului de unicitate a discursului și, de aceea, este utilizată în mod voit în cazul tipurilor de discurs care repudiază clișeele în favoarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mijloace de expresivitate fonică, fie la mijloace expresive de conținut atunci cînd folosește limba. Pe terenul limbii literare există două tipuri de expresivitate: o expresivitate a folosirii normale a limbii și o expresivitate rezultată din folosirea ei deviantă. De obicei, expresivitatea, indiferent de natura ei, contribuie în mare măsură la atribuirea caracterului de unicitate a discursului și, de aceea, este utilizată în mod voit în cazul tipurilor de discurs care repudiază clișeele în favoarea inovației, a noutății de realizare și de organizare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
emotivă). În operele artistice, în literatură, funcția expresivă a limbii este valorificată pe scară largă, utilizarea deviantă a limbii fiind nu numai obișnuită, ci uneori chiar necesară pentru realizarea discursului. Pe de altă parte, și stilul publicistic uzează mult de expresivitatea de acest tip, urmărind, prin folosirea deviantă a limbii, impresionarea cititorului, atragerea lui prin efectul surprizei produse de noutatea construcției lingvistice. Textul filozofic la rîndul lui repudiază rutina și clișeele, aspirînd la unicitate, dar nu prin folosirea deviantă a limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nouă lume de conținuturi lingvistice, care reorganizează și forma lingvistică. Este adevărat că, uneori, și discursul filozofic (și oricare alt tip de discurs) poate uza de folosirea deviantă a limbii, îndeosebi prin sintagme metaforice, dar aceasta nu este ceva specific. Expresivitatea artistică presupune de fapt un alt statut conferit semnului lingvistic, discursului și limbii în general. În mod obișnuit, folosită ca mijloc de comunicare interumană, limba presupune realizarea unor acte de vorbire și manifestarea alterității prin relația dintre eul vorbitorului și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în ultimă instanță, tot o "deviere" de la normă și o selecție, numai că nu înseamnă devierea de la orice normă, cum se întîmplă în formulări de tipul: Foaie verde de albastru, Mă doare un cal măiastru (Nichita Stănescu). În asemenea circumstanțe, expresivitatea poate avea mai multe aspecte: o încălcare a normalității, adică a unei anumite norme în favoarea alteia, și o încălcare a normativității, adică a tuturor normelor limbii, și trecerea în virtualitate. În această perspectivă trebuie înțeleasă precizarea lui Eugen Coșeriu: "nimeni
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și construcțiile fixe, care alcătuiesc discursul repetat. Asemenea îmbinări fixe sînt, de obicei, produsul subiectivității, dar, prin răspîndirea lor, devin un aspect al subiectivității colective și intră în fondul obiectiv al limbii. Construcțiile fixe păstrează însă de cele mai multe ori nota expresivității, iar sensul lor nu este nici însumare, nici pro-dus al sensurilor elementelor componente. Așadar, factorul subiectiv este cel care produce structurarea construcțiilor fixe, dar, răspîndindu-se, ele devin fapte de limbă și participă la realizarea expresivității obișnuite a limbii, fără scopuri
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
însă de cele mai multe ori nota expresivității, iar sensul lor nu este nici însumare, nici pro-dus al sensurilor elementelor componente. Așadar, factorul subiectiv este cel care produce structurarea construcțiilor fixe, dar, răspîndindu-se, ele devin fapte de limbă și participă la realizarea expresivității obișnuite a limbii, fără scopuri artistice. Pentru a se realiza noul, în scrisul artistic, se recurge uneori la o destructurare a acestor construcții, prin folosirea lor cu inversiuni, intercalări sau parafrazări. Se pot produce astfel fenomene de elipsă (a întoarce
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dimineață...), de expansiune (a fi coadă de topor pentru cineva), de substituire (prost de dă în găuri; cine sapă groapa altuia ajunge departe cine se scoală de dimineață cade în ea), de distorsiune (mîța blondă zgîrie rău). În asemenea situații, expresivitatea inițială a discursului repetat este augmentată prin surpriza altei succesiuni de elemente decît cea atribuită de normă și aflată în expectația vorbitorilor. De asemenea, textul artistic se poate diferenția de folosirea obișnuită a limbii și printr-o utilizare aglomerată a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un rol determinant colectivității în evoluția limbii și eludînd rolul individului în acest sens. Spre deosebire de Croce însă, C o ș e r i u insistă pe ideea necesității aflării criteriilor de separare a limbajului și a artei, ambele caracterizate prin expresivitate, precum și de explicare a poziției limbii în raport cu alte activități sau facultăți umane. Limbajul nu poate fi deosebit de poezie, arată el, atîta timp cît este obiectivarea conținuturilor conștiinței, dar se depărtează de ea atunci cînd devine cunoaștere conceptuală, în știință, în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să admită la interlocutori vorbiri mereu diferențiate, nu numai în funcție de situație, ci și în funcție de anumite trăsături ale lor: de cunoștințe, de abilitatea de a folosi limba, de starea psihică etc. Din altă perspectivă, prezența permanentă în vorbire a elementelor de expresivitate, manifestate în grade diferite și cu mijloace diferite de la o situație la alta, de la un moment la altul și de la un individ la altul, face ca prevalența expresivității în anumite întrebuințări ale limbii, precum creația poetică, să reprezinte un fapt
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
psihică etc. Din altă perspectivă, prezența permanentă în vorbire a elementelor de expresivitate, manifestate în grade diferite și cu mijloace diferite de la o situație la alta, de la un moment la altul și de la un individ la altul, face ca prevalența expresivității în anumite întrebuințări ale limbii, precum creația poetică, să reprezinte un fapt deosebit, dar nu lipsit de continuitate în raport cu folosirea limbii în general. Ca atare, lecția limbii este cea care face ca poezia, în măsura în care se înscrie în limitele poeticului autentic
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
valorificînd realitățile și posibilitățile limbii, el valorifică de fapt realitățile și posibilitățile modului de a gîndi care întemeiază limba română în diferite momente, în diferite zone geografice sau în diferite registre stilistice. Dacă poetul nu ar fi avut propensia cultivării expresivității chiar și atunci cînd realiza texte (traduse) cu conținut filozofic, el ar fi urmărit asigurarea unui aspect total diferit al textelor filozofice în raport cu cele literare, dar fiindcă nu a urmărit acest lucru, prin folosirea cuvintelor vechi −cu semantism bogat și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
334-337, 365; repetat 80-83, 96, 97, 271 enérgeia 44, 208, 266, 350 enunț 65-67, 71, 72, 170 epocă-salt 165-167, 173, 177, 192, 193, 222 érgon 44, 208, 266 esența limbii 42-46, 269 evoluție 157, 159, 165, 195 exercițiul alterității 200 expresivitate 92-97 extensiune 60 filozofia limbii 13, 18-28, 163, 269, 331, 367 funcțiile limbii 83-85 general nedistinct 64 gîndire 241-249, 255, 304 glosocosmos 64, 149, 253, 255, 256, 261, 272, 273, 278, 286, 350, 351 imaginar lingvistic 213 imagine acustică 58
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
e o alcătuire neconvențională, mai degrabă un text de frontieră, omolog autoficțiunilor în proză: un fel de jurnal, o corespondență prin internet, comentarii la acestea, pretins livrate (fragmentar și alternat) ca atare, de fapt atent „lucrate”, cu obținerea aparenței de expresivitate involuntară. Și aici se abordează decomplexat sordidul existenței zilnice, fervoarea erotismului neinhibat, anecdoticul, frustrările și inflamările jubilatorii ale cotidianului, reveria și sentimentalitatea (toate rostite în chip violent), iar în ultimă analiză, deși bine ascunse sub carapacea de vitalism agresiv ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290604_a_291933]
-
dar sistematic trecut în planul secund. În cadrul Școlii Ardelene, bunăoară, reține doar figura pregnantă a lui Ion Budai-Deleanu, considerat singurul artist viabil, la fel cum Dimitrie Cantemir este tratat numai ca scriitor, din vechea cultură românească fiind puse în valoare expresivitatea artistică a adaptărilor și traducerilor de texte religioase, „concepția estetică” a traducătorului. În contextul dezvoltării moderne a literaturii românești, istoricul literar rezervă, ca și G. Călinescu, un capitol pentru Macedonski și noua poetică, iar pe Eminescu îl încadrează în perimetrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288937_a_290266]
-
evoluția ireversibilă spre IRC. Am lăsat la sfârșit caracterul de boală ereditară cu transmisie autosomal dominantă, definit în special prin faptul că bolnavii au de obicei unul din părinți afectat. ADPKD se mai caracterizează prin: penetranță completă dependentă de vârstă, expresivitate variabilă, heterogenitate genetică, anticipație (8, 11); pentru unii nefrologi semnificația termenilor este fie neclară, fie o enigmă. Va trebui însă să înțelegem sensul lor, pentru că reprezintă caracterul esențial al bolii și, mai ales, pentru că riscul de recurență al ADPKD la
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
De asemenea, se vor avea în atenție familiile în care manifestările renale sunt precoce sau există o fibroză hepatică congenitală. în aceste familii, riscul de recurență în fratrie a celor două fenomene este probabil ridicat (Zerres et al., 1994). 2. Expresivitatea variabilă O problemă majoră cu care practicianul se confruntă în diagnosticul ADPKD este expresivitatea variabilă sau, altfel spus, variabilitatea clinică de manifestare a bolii (variație fenotipică, în termeni genetici) la diferite persoane afectate. în genetică, expresivitatea este un caracter cantitativ
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
sau există o fibroză hepatică congenitală. în aceste familii, riscul de recurență în fratrie a celor două fenomene este probabil ridicat (Zerres et al., 1994). 2. Expresivitatea variabilă O problemă majoră cu care practicianul se confruntă în diagnosticul ADPKD este expresivitatea variabilă sau, altfel spus, variabilitatea clinică de manifestare a bolii (variație fenotipică, în termeni genetici) la diferite persoane afectate. în genetică, expresivitatea este un caracter cantitativ ce exprimă gradul de severitate al bolii, manifestarea sa mai mult sau mai puțin
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]