3,103 matches
-
2) Delirul este o tulburare de conștiință caracterizat prin următoarele aspecte psihopatologice: - dezorientare temporo-spațială cu conservarea conștiinței de sine; - tulburări de percepție (halucinații vizuale și auditive, iluzii și pareidolii), idei delirante incoerente, tulburări de afectivitate (crize de mânie, angoasă sau extaz și euforie), agitație psihomotorie. 3) Delirul musitant este o formă gravă de delir, cu agitație limitată, mișcări carfologice, voce șoptită ca o mormăială neinteligibilă, evoluție gravă spre comă. 4) Sindromul oneiroid este un complex de simptome cu o accepțiune variată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delir religios, delir erotic; 3) tulburări în raport cu întinderea și gravitatea delirului: alienație generală sau parțială, expansiva sau depresivă. Guislain (1826) distinge existența a șase grupe de boli psihice: 1) melancolia sau frenalgia care este o stare de tristețe patologică; 2) extazul sau frenoplexia care constă în suspendarea actelor intelectuale; 3) mania sau hiperfrenia, care este o stare de exaltare pasionată; 4) nebunia sau parafrenia, o boală impulsivă cu anomalia voinței; 5) delirul sau ideofrenia, constând într-o anomalie a ideilor; 6
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
epileptică reunește tulburările care preced imediat, cu câteva minute sau secunde, declanșarea atacului convulsiv. Ea se manifestă prin dureri acute de mare intensitate, halucinații vizuale sau auditive, dar și olfactive sau impresii de straneitate, derealizare, stări de angoasă sau de extaz etc. c) Atacul convulsiv propriu-zis, este aspectul vizibil cel mai dramatic al crizei epileptice și care produce o puternică impresie emoțională la persoanele care asistă. El constă dintr-o pierdere bruscă și completă a cunoștinței cu căderea bolnavului datorită scăderii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cazul echivalențelor psihice a acceselor paroxistice. Această experiență sufletească nouă, absolut inedită, a fost una din căile prin care s-a „descoperit” existența vieții interioare omului, fie că este vorba de introspecția filozofică (Socrate), fie că este vorba de experiența extazului mistic (Sf. Pavel). Vom prezenta în continuare aspectele psihopatologice ale epilepsiei. Tulburările psihice și comportamentale din epilepsie Epilepsia se însoțește, în afara acceselor paroxistice anterior descrise, de tulburări permanente interparoxistice care marchează profund și specific personalitatea și comportamentul acestei categorii de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
duce la degradarea fizică, psihică, morală și socială a individului respectiv. În ceea ce privește caracteristicile și natura drogurilor utilizate de toxicomani, J. de Ajuriaguerra propune următoarea clasificare: a) Droguri magice, capabile de a induce forme particulare de beție, stări onirice și de extaz, veritabile noi experiențe sufletești și somatice, iluzii sau halucinații, stări de derealizare și depersonalizare, călătorii imaginare în timp și spațiu etc. b) Droguri psihostimulante, care antrenează o diminuare a stării de oboseală, o senzație de creștere a energiei personale și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acest moment începe istoria, dar, în mod paradoxal, păcatul este condiția mântuirii, a restaurării ființei originare. El este o luptă a omului cu angoasa. O încercare de restaurare a spiritului. Suprimarea păcatului anulează angoasa și o înlocuiește cu starea de extaz, de beatitudine. Providența, mântuirea, grația, sunt legate de păcat. Adam, omul primordial, „cade”, dar în locul lui, din el, „se naște” un nou Adam, cel mântuit. Existența, în felul acesta, se revelează ca fiind rezultatul unor înlănțuiri de contraste. Suntem conștienți
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ciclice, de tipul ciclofreniei (Al. Obregia) care sunt de fapt psihoze endogene schizo-afective, în raport cu „psihozele endogene unice”, concept asupra căruia vom mai reveni. R. Tölle, când se referă la psihozele ciclice, subînțelege următoarele forme ciclice: 1) Psihozele anxioase și de extaz în care intră psihoza anxioasă pură și psihoza paranoidă anxioasă. Fig. pg. ms. 335 Predispoziție ciclotimică PMD Boala afectivă Predispoziție schizofrenică Psihozele delirante cronice Schizofrenia Psihozele atipice Schizofrenia afectivă Ciclofrenia Personalitate normală Psihozele de involuție (depresia, melancolia) Crizele de adolescență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să facem o transpunere a acestora din sfera clinicii psihiatrice în cea a antropologiei psihopatologice. În sensul acesta am izolat următoarele modele de existență pato-biografice care acoperă cadrul nosologiei bolilor psihice: existența nevrotică, existența narcisică, angoasă și disperare, existența pasională, extaz și iluminare, existența dependentă și de refugiu, experiența violenței, identitate și destin, existența tragică. Vom prezenta în continuare caracteristicile fiecăreia dintre aceste modele pato-biografice. 1) Existența nevrotică Acest model de existență corespunde bolnavilor nevrotici. El este dominat de situațiile psihotraumatizante
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca inventatori, erotomani etc. Deși trăiesc cu o mare intensitate aceste „idei”, viața lor este de fapt strict limitată la acestea; întreaga lor existență este circumscrisă în jurul ideilor delirante pe care urmăresc cu obstinație să le pună în practică. 5) Extaz și iluminare Aceste experiențe sufletești contribuie la configurarea unui model de existență pato-biografică cu aspect particular. El este specific bolnavilor epileptici sau celor cu o structură mintală de tip isteric. Experiența acestor bolnavi este dominată de stările paroxistice de derealizare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
secolul al XVI-lea și al XVII-lea. Ele au constituit preludiul manifestărilor de isterie colectivă. Posedații convulsionari se caracterizează prin natura contagioasă a convulsiilor, senzații cenestopatice penibile cu localizare predominant utero-genitală, halucinații sau „viziuni” mistice, crize de nimfomanie și extaz, stări de angoasă (epidemiile de la Loudun și cele de la Saint-Medard etc.). Psihiatria secolul al XIX-lea aduce numeroase contribuții la studiul manifestărilor psihotice cu caracter colectiv. Termenul sub care circulă aceste manifestări în epocă, în literatura științifică de specialitate, este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
marginale de tineri delicvenți, crima organizată, grupările teroriste etc.); competiții sportive dominate de violență (box, curse de tauri, lupte de cocoși, câini etc.); festivaluri muzicale sau de dans modern, bazate pe ritm care induc exaltarea simțurilor și o stare de extaz fizic prin care este descărcată tensiunea pulsională primară; confruntările dintre bandele rivale agresive etc. 4) Psihozele expansive Această categorie de psihoze colective cuprinde manifestările psihopatologice de masă, caracterizate printr-o proiecție în viitor. Ele constau dintr-un refuz al prezentului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
simptom premonitor care precede imediat atacul epileptic, pe care bolnavul îl trăiește cu o mare intensitate emoțional-afectivă, fiind conștient de acesta și având memoria sa. Poate avea caracter senzorial de tip pseudo-halucinator (auditiv, olfactiv, gustativ, cenestezic), motor sau psihic (dercalizare, extaz). Autism: izolare, închidere în sine patologică, refuzul oricărei comunicări exterioare. Este considerat ca o formă de narcisism, de dereism sau ca un simptom psihotic. Polarizarea întregii vieți psihice asupra lumii interioare a bolnavului. Automatismul mintal: funcționarea independentă și spontană a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
durată. Stare de exaltare psihică pasageră sau durabilă. Exhibiționism: perversiune sexuală constând în expunerea în public a organelor genitale. Exogenie: concepție conform căreia unele boli psihice (nevroze, stări reactive, psihoze toxice, infecțioase sau traumatice) au o cauză exterioară persoanei bolnavului. Extaz: stare paroxistică particulară în cursul căreia bolnavul pierde contactul cu realitatea, nu mai comunică, simțindu-se transportat într-o altă realitate impenetrabilă, inaccesibilă și care exprimă o stare de beatitudine. Fabulație: producție imaginară, narativă, ireală, fantezistă, de regulă tematică, neconformă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihică Coprolalie Criză Culpabilitate Degenerescență Déja vu Delir Demență Demență precoce Demonopatie Dependență Depersonalizare Depresie Derealizare Deteriorare psihică Dezechilibrul psihic Dezorientare Dipsomanie Discordanță Disimularea Dismorfofobie Disociația Dispoziție Dromomania Ecolalie Ecomimie Ecopraxie Encoprezis Endogenie Enurezis Epilepsie Erotomanie Euforie Excitație Exhibiționism Exogenie Extaz Fabulație Fetișism Fobie Frigiditate Frustrare Fuga Fuga de idei Gatism Glischroidie Halucinație Heautoscopie Hiperestezie Hiperstenia Hipnagogice Hipnapompice Hipoestezia Hipomanie Hipostenia Homosexualitate Iatrogenie Idee fixă Identitate Iluzie Imaginea de sine Imaturitate Impulsiune Incest Incoerență Indiferență Inhibiție Insatabilitate psihomotorie Involuție Ipohondria Isterie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
silogismelor, un Oedip translucid și germanic, apoi o evadare în vis, totul tratat rapsodic conform canoanelor poetice ce mi le-am trasat, cu acea sonoritate imanentă de care-ți vorbeam. Poezia pentru Ion Barbu rămîne o atitudine de vis și extaz firească la un fervent al infrarealității. Pe 15 octombrie 1927, tot în "Viața literară", într-un dialog cu F. Aderca, la periodizarea primilor săi zece ani literari pe care i-o propune: parnasian, antonpanesc, expresionist și "șaradist", vine cu cîteva
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cei doi mari poeți: "D-l Blaga știe precis unde trebuie căutată poezia. Propriile sale investigații și experiențe fragmente din acești ultimi nouă ani îl obligă să cunoască principiul poeziei ca o spiritualitate a vizualității: "Geometria înaltă și sfîntă"". Condiția, extazul pitagorician trebuie manifestat. Cerul cristalelor transpus: "Lirica nu poate fi umplută de toată coloristica sau de toată muzica. E mai bogată, într-un fel, și mai săracă, într-altul, decît amîndouă. Dar cuprinderea, și spirituală, nu se poate lipsi de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Să alegi între grațios și Grație, între încîntare și Mîntuire, iată canonul întrebării. Suflet mai degrabă religios decît artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unei stări absolute ale Intelectului și viziunii: starea de geometrie și, deasupra ei, extaz". Poezia proprie rămîne adevăratul chivot al lirismului absolut. Este cu totul refractar, în asceza sa, la melodioasele plîngeri ale poeților. În marginea ierarhiei din Legile lui Platon - nu și în ce privește poziția Poetului - alungat de filosof din Cetate, Ion Barbu crede
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și procedează asemănător omului de știință - "își propune să extrapoleze adevărurile experimentale dobîndite, își propune să prevadă și chiar să revadă procesul istoric" (I.B.). Vocalele rimbaldiene sînt argumentul la care apelează Ion Barbu și în care vede o revizuire - prin extaz - a zilelor enorme ale creațiunii: "Este interesant să menționăm o anumită simetrie care apropie faimosul sonet de cea mai grandioasă dintre poemele umane, Apocalipsa sfîntului Ioan. Acolo, la fiecare sunet de trîmbiță a îngerului, un sector de soare se acoperă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
eseistul. La Bolintineanu, în poemele sale descoperim un întreg inventar al pietrelor prețioase. Iubitor al sudului și al mărilor ce scaldă Florile Bosforului este și primul nostru poet al mării, căreia îi cîntă inspirat metamorfozele, loc în care sînt cununate extazul și moartea. Conrad, capodopera bolintineană, adună totalitatea temelor care l-au preocupat pe poet: tema nimicniciei omului și a trecerii vieții, tema matinalului, tema armoniei, tema creatorului proscris și a despotismului sălbatic etc. Un discurs vast, în care mitologicul și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
a pierdut sensul religios al ieșirii din realitate, mărginindu-se la expedientele mundane, care mai ostoiesc grijile și care te ajută să treci peste presiuni și obligații. Fumatul, alături de alcool, vine tot din scenariul șamanic unde inhalarea de ierburi genera extaz (ek-stasis, însemnând, în grecește, "ieșirea din sine") și e foarte bine că azi e stigmatizat și scos din spațiul public. Trebuie totuși să recunosc aici și dreptul inalienabil al fiecăruia de a alege singur, și să salut faptul că legiuitorul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de mine în pivnițele casei lui Mămăligă - unde funcționase decenii la rând "cenaclul din Neuilly" și centrul de distribuție a cărților românilor din exil - și din care Profesorul nu mai avea, de ani buni, niciun exemplar. Cum să explici astăzi extazul meu că, la prima ieșire din țară, stăteam la Paris și eram invitat, grație lui Al. Zub, la o bursă de o lună la Freiburg. Cu bani. Cu toate condițiile asigurate. Ca un om normal. Ba chiar întâlnindu-mă la
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și sarcasm sau cu un hohot de plâns cu greu reținut în gât, tumori, maligne sau benigne, ale lumii în care trăim. Dă seamă, cu o excelentă privire critică, atât de frumusețea uitată a lumii, de nesfârșita iubire maternă, de extazul lecturii sau de omenia unor semeni, cât și, în egală măsură, de urâțenia aspră, iritantă a societății contemporane și a oamenilor care îi otrăvesc viața, urâțenie pe care o cauterizează exemplar cu fierul înroșit al verbului și cu ploaia acidă
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
a-și duce până la capăt decizia. Un orgoliu absurd, care nu vrea să recunoască incapacitatea de adaptare a creatorului. Epocile de mari transformări, trecerile de la un segment istoric la altul sunt presărate Întotdeauna de sinucigași. Scriitorul trăiește adesea doar prin extazul față de propria stare de grație, Însă la fel de bine poate să și dispară dintr-o simetrică fascinație. Frenezia sinuciderii, cunoscută În anumite epoci, e dublată de o frenezie a creației - așa cum s-a Întâmplat În primele două sau trei decenii ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
eșecuri de fiecare clipă, incorporate celei dintâi reguli a jurnalului: ritmicitatea. Experiența eului, sondarea propriilor adâncimi nu au loc În afara permanentei puneri În criză a statutului. Pentru un Georges Bataille, experiența interiorității se leagă mai mult de stările extreme, de extaz, de adorație, decât de banalitatea supraviețuirii cotidiene. Dar cazul autorilor de jurnale se plasează, desigur, În altă direcție. Pentru ei, experiența interioară este, cel mult, „revolta perpetuă a unui gând Împotriva lui Însuși”19, precum și istoria unui eu care-și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a întâmplărilor și evenimentelor, ci și pe verticala înălțată în planul realului de către niște profeți iluminați. Cu alte cuvinte, rolul acestor personaje-tampon este și acela de a face legătura - și totodată distincția - între planul realității cuminți , „normale”, și cel al extazelor mistice. DANIEL CRISTEA-ENACHE SCRIERI: Vântul sau țipătul altuia, București, 1992; Eu și iadul, pref. Vasile Andru, București, 1993; Simbol sau vedenie, București, 1995; Aripile arhanghelului Mihail, București, 1996; Apocalips amânat, București, 1997; Cer iertare, București, 1997; Contemplatorul solitar. Introducere în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]