7,566 matches
-
notele de la Calcutta, revine la Folclorul ca instrument de cunoaștere, Își amintește de telegrama lui Dasgupta, autorul a trei cărți despre yoga pe care le menționa În 1936 În prefață, la Patañjali sau la Rishikesh, la felul În care izbutise fantasticul românesc În Domnișoara Christina și la ceea ce, cu siguranță, ar fi Înțeles, În iarna anului 1940, Nae Ionescu și prietenii cu care urma să se reîntâlnească, vorbind numai despre metafizică... Tot acum, profilarea mizei nuvelei, deloc alta - În Înfățișarea ei
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
originile și dezvoltarea unui asemenea mit, legat de Întreaga imagine a Tibetului, așa cum a funcționat ea Încă Înainte de al doilea război mondial: „Confluența mai multor mituri ale Tibetului, mituri care au venit să formeze Împreună o anumită lingua franca a fantasticului, construind un teritoriu al limbajului Înconjurat de munți dificil de escaladat”2, cu acea „logică surprinzătoare care prezidează sincretismele” (Stein, Gesar, p. 525). E surprinzător Însă că, datorită unui proces de restructurare narativă de influență populară, puterile magice nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
nucleul secret al celei dintâi, cu atât cititorul devine și mai indiscret, și mai inutil. Căci, o dată integrat filiației, chiar naratorul e nevoit să ascundă, pentru că ceea ce relata a evoluat Într-o direcție unde textele, mai ales cele de literatură fantastică adresate unui vast anonim, nu mai au nici un sens, ci sunt chiar periculoase. Încifrarea finală Însă, pentru care cititorul obișnuit nu poate să-și ascundă sentimentul frustrării, are un rol identic cu cel al grafiei sanscrite din jurnalul lui Zerlendi
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
cum Întregul text, poate, se volatilizează. Face parte acest proces - despre care textul spune spre final tot mai puțin - dintr-o interpretare a funcției actuale a Ïambhalei, conform unei alte interpretări teozofice pe care o propune un autor de proză fantastică? Eliade avea totuși dreptate, În 1978, când oferea o autointerpretare pornind de la puterea magică a lui Zerlendi, anume a celui dispărut. Căci pas cu pas Zerlendi e tot mai șters, Însă puterea lui crește vizibil. Sensul finaluluitc "Sensul finalului" Aș
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Modelul extraordinar al acestui text ne arată treptat deturnarea sensului scriiturii și al narațiunii, provocând o foarte stranie modificare a rolurilor. Nuvela Însăși Își ratează scopul, iar această ratare nu mai poate porni decât de la existența reală a unui Honigberger fantastic, a lui Zerlendi și a Ïambhalei, În care naratorul trebuie să creadă cu stăruință fie și numai pentru a scrie prima ei frază. Însă rezultatul este unul dezamăgitor pentru narator și pentru cititori tocmai din cauza reculului Înțelegerii lor, din care
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
trebuie să creadă cu stăruință fie și numai pentru a scrie prima ei frază. Însă rezultatul este unul dezamăgitor pentru narator și pentru cititori tocmai din cauza reculului Înțelegerii lor, din care rezultă o experiență a decepției (scr. visa-v³daka). Aceste Întâmplări fantastice petrecute În mijlocul Bucureștiului, fără să le bănuiască cineva, se rotesc și În jurul limitei de la care fantasticul (indian) devine sau poate deveni arbitrar. Proximitatea lui silențioasă dar imposibil de negat, ca și acumularea lui insesizabilă până la inundarea vieții naratorului, conduc - mai
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
este unul dezamăgitor pentru narator și pentru cititori tocmai din cauza reculului Înțelegerii lor, din care rezultă o experiență a decepției (scr. visa-v³daka). Aceste Întâmplări fantastice petrecute În mijlocul Bucureștiului, fără să le bănuiască cineva, se rotesc și În jurul limitei de la care fantasticul (indian) devine sau poate deveni arbitrar. Proximitatea lui silențioasă dar imposibil de negat, ca și acumularea lui insesizabilă până la inundarea vieții naratorului, conduc - mai ales În cazul lui Zerlendi - la postularea unei legături artificiale Între experiența yoghinică și realul casnic
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
o sumedenie de indicii, după cum ar fi arătat cititorul ideal imaginat de Eliade prin chiar scrierea nuvelei. Nu numai cititorii obișnuiți, plurali și anonimi, ci și comentatorii, criticii, exegeții. În dialog cu ei se poate proba de ce această literatură este fantastică și ce Îi corespunde Într-un trecut global fantasticului pe care literatura Îl elaborează: „Nu Îmi aduc aminte să fi existat vreun critic care să mediteze calificat Împotriva misticii sau metafizicii; care să fi avut, adică, o cultură metafizică desăvârșită
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ideal imaginat de Eliade prin chiar scrierea nuvelei. Nu numai cititorii obișnuiți, plurali și anonimi, ci și comentatorii, criticii, exegeții. În dialog cu ei se poate proba de ce această literatură este fantastică și ce Îi corespunde Într-un trecut global fantasticului pe care literatura Îl elaborează: „Nu Îmi aduc aminte să fi existat vreun critic care să mediteze calificat Împotriva misticii sau metafizicii; care să fi avut, adică, o cultură metafizică desăvârșită, o bună documentare istorică și, mai ales, o intuiție
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ca și orice metodă, În cenușă. Cu alte cuvinte, nimic nu justifică - decât poate nostalgia - verificabilitatea unor experiențe pe care le numim religioase și care sunt structural desolidarizate de ceea ce numim Îndeobște istorie. La urma urmelor, Eliade scrie și literatură fantastică, și note erudite despre siddhi pentru că Îi este imposibil să opteze, ori pentru că opțiunea binară Îl precedă și Îl restituie integru. Dar uită că documentele pe care le comentează sau le corijează fantastic au optat demult, și definitiv. E imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
rând, Însuși conceptul de „știință”, și chiar la Eliade, a acroșat deseori alte seturi de trecut care puteau ele Însele să destituie obiecția naivă a tânărului Eliade vorbind despre o „metodă științifică meta(para)psihică”. Însă nici ocultismul, nici sugestiile fantastice nu erau Într-o poziție mai bună. Iată care e concluzia justă care rezulta atât atunci și numai pentru el, cât și În general azi: „Ne aflăm În fața unei organice incapacități de a Înțelege istoria, de a da seama de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
dialog neconcludent 2. E foarte semnificativ ce va afirma mai târziu 3. Dar Eliade nu spune aici care sunt, bunăoară, elementele introduse voit fals, pentru a rătăci cititorul și a fundamenta, prin astfel de procedee succesive de alunecare narativă, construcția fantasticului. Primul și cel mai important e biografia lui Honigberger. Ea se desfășoară Între nelocalizabila Ïambhala a tuturor promisiunilor și fabrica de zahăr din Kashmir, a unei promisiuni anglo-sikh neonorate. Când Roquet revine, observând că „cititorul poate șovăi Între mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
traducción del rumano de Joaquín Garrigós, Editorial Kairós, Barcelona, 2001 Eliade, OVMC - Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie și mode culturale ș1976ț, trad. E. Borta, Humanitas, București, 1997 F - Mircea Eliade, Fragmentarium ș1939ț, Humanitas, București, 1994 PF I-V - Mircea Eliade, Proză fantastică, ediție de Eugen Simion, vol.I-V, Editura Fundației culturale române, București, 1992 RFR - Revista Fundațiilor Regale, Fundațiile Regale Carol I, București, 1934-1947 SDH - Mircea Eliade, Secretul doctorului Honigberger, Socec & co., București, 1940, 190 p. (nuvela se află la pp.
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
diferitele ei ramuri În care, pe rând, se specializează), arheologia, numismatica și botanica. Nu cred că ar trebui insistat prea mult asupra faptului că numele lui Honigberger este În circulație la noi numai pentru că Eliade a scris o celebră nuvelă fantastică În care, sistematic și alegru, reda o porțiune din experiențele În Orient ale eroului nostru. Începând din 1940 și mai ales după 1990, se pare că „Honigberger” este asociat pretutindeni „secretului” pe care Îl căuta și descoperea eroul acelei nuvele
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
-lea. Este o sarcină plină de pericole - dar nu le vom evita aici. Pentru cel care deschide, de obicei neavertizat, memoriile sale, Honigberger este un personaj dublu. Nu e deloc simplu a Încerca să Înfățișezi chirurgia dificilă a desprinderii dublului fantastic, pentru că, recitind de multe ori nuvela din 1940, am putut vedea În câte moduri - mereu cu rezultate dintre cele mai solide- Eliade nu a așteptat niciodată un asemenea examen și, parțial inconștient, a făcut orice, În interiorul nuvelei, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
dublu, Honigberger e astfel numai pentru Eliade; În timp ce inocentul cititor de atunci și de mai târziu (și oarecum până azi), cel care primește toate informațiile despre acest sas din Brașov dintr-o nuvelă, se va Încrede complet În justețea dublului fantastic și, amăgit, În realitatea carierei sale secrete. De fapt, biografia acestui călător sas față de care Eliade fusese atât de liber explică, ea singură, atât mecanismele unor elemente de posteritate, cât și pe cele ale absenței referințelor. Biografia sa face parte
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Dicționar de artă” (Valeriu Oișteanu), „Moda”, „Sport”, „Panseurile lui Gâgă”. Deși temporare, unele rubrici se impun prin ineditul lor sau prin valoarea colaboratorilor: „Cronica bijuteriilor”, asigurată de Gabriela Melinescu în 1971, „Capricii” - scurte eseuri de Mircea Horia Simionescu (1970-1971), „Calendar fantastic”, realizat de Victor Kernbach, „Pioneză”, cu eseurile lui Romulus Vulpescu. În promovarea culturii sunt invocate „sensul activ al literaturii române”, specificul național, „arta din perspectiva comunismului”, „critica literară militantă”, ilustrarea principiului „politicul e pentru cultură combustibilul vital”. Totuși, alături de așa-
SAPTAMANA CULTURALA A CAPITALEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289478_a_290807]
-
tălmăcire fluentă după Sofocle (Antigona). A mai transpus, în „Liberalul”, o idilă, Milo și Haïdhée de Ghusé Skiro, poet albanez. În proză S. se dovedește a fi un imaginativ, cu predispoziții onirice, și un descriptiv cu o certă vocație a fantasticului. El poate fi considerat un precursor al poemului în proză la noi. SCRIERI: Poezii, București, 1901; Poezii, pref. N. Davidescu, cu un portret de Ștefan Dimitrescu, [București, 1926]; Scrieri, îngr. Ion Popescu-Sireteanu, pref. Ion Popescu-Sireteanu și Lucian Chișu, București, 1984
SAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289520_a_290849]
-
1994), unde pot fi citite „debordantele realități absurde ale totalitarismului în variantă Ceaușescu” (Mircea Opriță), este o distopie inutil încifrată. „Cheia” (camuflarea onomastică), probabil o remanență a unor reflexe create de vechiul sistem, îneacă parțial forța reală a distopiei. Tema fantastică - trecerea dintr-o lume în alta - este aici mai curând o soluție narativă decât semnul unui interes coerent pentru acest regim ficțional. Romanul Sud contra Nord (2001) împinge asemănările cu Numele trandafirului al lui Umberto Eco până la forțarea impresiei de
SASARMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289505_a_290834]
-
aici, într-o formulă tipică pentru anii ’70 ai secolului trecut, un melanj de roman politic și parabolic; totodată, psihologismul insistent (metoda predilectă de despicare în patru a anecdoticului și de reînnodare a lui) e asociat cu momirea unui plan fantastic, ce amplifică lansarea în simbolic-parabolic. Altfel, teza, aceea a „trezirii”, e simplă, fiind reductibilă la „procesul prin care un «martor» indiferent se transformă într-un «participant», sub presiunea factorilor social-politici”, în forma unei „investigații de psihologie abisală” (Mircea Iorgulescu). Protagonistul
SCHWARTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289560_a_290889]
-
fiind reductibilă la „procesul prin care un «martor» indiferent se transformă într-un «participant», sub presiunea factorilor social-politici”, în forma unei „investigații de psihologie abisală” (Mircea Iorgulescu). Protagonistul, doctorul Poolo, va fi reluat ca personaj în câteva povestiri de natură fantastică din Ucenicul vrăjitor (1976), precum și în romanul Efectul P. (1983; Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara), care exploatează, în cheie SF, clișeul alimentării prin tehnologie a nemuririi. Tot o dezvoltare, ca metodă și anecdotică, a cărții de debut se produce în
SCHWARTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289560_a_290889]
-
Ladislau Pietraru își salvează identitatea proiectând scenarii în spațiul trecutului: o alienare controlată, în care regresia schizoidă are finalitate curativă. Volumele de povestiri Maximele, minimele (1984) sau Castelul albastru (1986), cumulând „exerciții de imaginație în stil borgesian sau în stilul fantasticului romantic, ba chiar și în stil urmuzian”, au în scrisul lui S. caracter de „interludii” (Laurențiu Ulici). Un al doilea ciclu epic, Cei o sută, în care parabola părăsește trecutul apropiat pentru a se instala în spațiul mult mai confortabil
SCHWARTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289560_a_290889]
-
ca profesor de limba și literatura română la școli generale din Timișoara, iar după 1989 devine cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității de Vest. În 1999 se transferă la Universitatea „Tibiscus”. Își ia doctoratul în 1998, cu teza Fantasticul în proza lui Mircea Eliade. Membru fondator și redactor-șef la ziarele „Gazeta de Vest” și „Dialog liberal”, are și calitatea de membru fondator și membru în comitetul de coordonare al revistei „Ariergarda”. Debutează în 1980, cu proză scurtă, la
SECHESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289595_a_290924]
-
învinge sterilitatea interioară cu ajutorul unei femei. „Terapia” pleacă de la a-i infuza protagonistului atât conștiința mizeriei sociale, cât și pe aceea a propriei precarități sufletești. În domeniul criticii literare este de reținut îndeosebi studiul Proza lui Mircea Eliade sau Moartea fantasticului (2001), o analiză a textelor din La țigănci, Cele trei grații și Noaptea de Sânziene. Perspectiva abordării pentru care optează S. este cea folclorică : La țigănci constituie călătoria în lumea de dincolo, narațiunea din Cele trei grații transpune credința în
SECHESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289595_a_290924]
-
de dincolo, narațiunea din Cele trei grații transpune credința în nemurire, iar Noaptea de Sânziene exploatează eresurile legate de ziua de 24 iunie. Concluzia, într-un fel derutantă, e că din unghiul interpretării folclorice aceste scrieri nu ar avea țesătură fantastică. Cu preocupări constante privind cultura populară și plecând de la constatarea că „în folclorul românesc s-a acumulat, de-a lungul timpului, o sumă de credințe, de idei, de concepte care, considerate în ansamblul lor, formează un corpus ce nuanțează o
SECHESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289595_a_290924]