3,791 matches
-
Este laureat al Concursului internațional de pian „Valentino Bucchi” (Roma, 1984) și a primit de două ori (1981 și 1986) premiul Asociației criticilor muzicali din România. Este doctorand al Universității de muzică din București. Din 1983 este solist concertist al Filarmonicii „Marea Neagră” Constanța, cu care a realizat integrala concertelor pentru pian de Beethoven (1993), Brahms (1998) și o parte din concertele pentru clavecin de J.S. Bach (2000). În perioada 6-13 decembrie 1997, a fost invitat, la inițiativa Guvernului S.U.A., să reprezinte
Andrei Deleanu () [Corola-website/Science/309956_a_311285]
-
J.S. Bach (2000). În perioada 6-13 decembrie 1997, a fost invitat, la inițiativa Guvernului S.U.A., să reprezinte România la Sesiunea 352 a Seminarului de la Salzurg (Austria), având tema „Muzică pentru un nou mileniu”. Andrei Deleanu a fost director general al Filarmonicii din Constanța între anii 2001-2003 și este profesor la Universitatea Națională de Muzică din București.
Andrei Deleanu () [Corola-website/Science/309956_a_311285]
-
compoziție predat de Dan Dediu la aceeasi Universitate. Tânărul artist își desfășoară activitatea muzicală că dirijor din 1999, aparițiile sale în fața publicului obținând, pe lângă aplauze, aprecierea unanimă a criticilor de specialitate și a colaboratorilor. A dirijat, de la începutul carierei, orchestrele Filarmonicilor și Operelor din Iași, Cluj, Târgu-Mureș, Brașov, Timișoara, Craiova, Satu Mare, Ploiești, Constantă, Bacău, Botoșani, Orchestră de Cameră Radio și Orchestră Națională Radio. Între 2002 și 2006 a activat ca profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București - secțiile de
Tiberiu Soare () [Corola-website/Science/309341_a_310670]
-
desfășurate la Palatul Peleș. Activitate internațională: În 11 septembrie 2010 Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul London Philharmonic Orchestră alături de soprană Angela Gheorghiu A urmat o serie de apariții alături de Suedwestfallischen Philarmonie în sala Filarmonicii din Essen (Germania) și Filarmonica “George Enescu” la Mușcat, capitala Sultanatului Oman. În stagiunea 2012-2013 a fost deja invitat să dirijeze la Salle Pleyel (Paris) un concert cu Orchestre Național de l’Ile de France. În ultimii ani a mai susținut concerte
Tiberiu Soare () [Corola-website/Science/309341_a_310670]
-
internațională: În 11 septembrie 2010 Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul London Philharmonic Orchestră alături de soprană Angela Gheorghiu A urmat o serie de apariții alături de Suedwestfallischen Philarmonie în sala Filarmonicii din Essen (Germania) și Filarmonica “George Enescu” la Mușcat, capitala Sultanatului Oman. În stagiunea 2012-2013 a fost deja invitat să dirijeze la Salle Pleyel (Paris) un concert cu Orchestre Național de l’Ile de France. În ultimii ani a mai susținut concerte la pupitrul Royal Philharmonic Orchestră
Tiberiu Soare () [Corola-website/Science/309341_a_310670]
-
cu Orchestre Național de l’Ile de France. În ultimii ani a mai susținut concerte la pupitrul Royal Philharmonic Orchestră (pe scena Royal Festival Hall din Londra), Rheinpfalz Philharmonie Orchester (Festpielhaus Baden-Baden), Radio Symphony Praga (Sală Rudolfinum), Volksoper Viena (Stephanien Saal, Graz), Filarmonica din Atena (Sală Megaron), Kammer Ensemble N (Stockholm), Filarmonica din Sofia (Bulgaria), Orchestră de Cameră Musica Vitae din Suedia, Orchestre Suisse-Romande (Geneva), precum și Sudwest Rundfunk Orchestră (Theatre de Champs-Elysees din Paris și Concert Gebouw din Amsterdam). Tiberiu Soare este colaborator
Tiberiu Soare () [Corola-website/Science/309341_a_310670]
-
a mai susținut concerte la pupitrul Royal Philharmonic Orchestră (pe scena Royal Festival Hall din Londra), Rheinpfalz Philharmonie Orchester (Festpielhaus Baden-Baden), Radio Symphony Praga (Sală Rudolfinum), Volksoper Viena (Stephanien Saal, Graz), Filarmonica din Atena (Sală Megaron), Kammer Ensemble N (Stockholm), Filarmonica din Sofia (Bulgaria), Orchestră de Cameră Musica Vitae din Suedia, Orchestre Suisse-Romande (Geneva), precum și Sudwest Rundfunk Orchestră (Theatre de Champs-Elysees din Paris și Concert Gebouw din Amsterdam). Tiberiu Soare este colaborator de nădejde al Fundației Calea Victoriei din anul 2008 (este
Tiberiu Soare () [Corola-website/Science/309341_a_310670]
-
umaniste ale fundație, precum și pentru realizarea proiectelor muzicale pentru tineri din cadrul FCV. A dirijat primul concert “Mozart ROCKS” din București, la Sala Radio (2008) și concertul “Mozart ROCKS 2009” de la Sala Palatului (2009). Un an mai tarziu, dirijează Orchestră Filarmonicii “George Enescu” în cadrul evenimentului “Mozart ROCKS 2010” iar în 2011 concertul organizat cu ocazia Zilele orașului Bistrița. La invitația primăriei Alba-Iulia, dirijează concertul "Mozart ROCKS" de Ziua Națională în 2011 iar în anul 2012, concertul de la Sankt Petersburg, în cadrul Zilelor
Tiberiu Soare () [Corola-website/Science/309341_a_310670]
-
cunoscut în special ca interpret sensibil și perfecționist al lucrărilor lui Mozart, Strauss și Wagner, dar s-a dedicat și lucrărilor lui Beethoven și Anton Bruckner. A dirijat multe ansambluri muzicale renumite, dar o relație specială a avut-o cu Filarmonica din Viena, cu care a realizat circa 450 de concerte și multe seri de operă și înregistrări pe discuri și pe peliculă. În 1967 a fost declarat "Dirijor de onoare" ("Ehrendirigent") a acestei orchestre. Printre realizările sale de bătrânețe se
Karl Böhm () [Corola-website/Science/304960_a_306289]
-
revenit ca director artistic al operei de stat din Viena (1957 - 1964) și al Festivalului de la Salzburg (1956 - 1960). Din 1948 a colaborat și cu teatrul La Scala din Milano. Renumele internațional și l-a dobândit cu înregistrarile făcute cu Filarmonica din Berlin Împreună cu regizorul francez Henri-Georges Clouzot, Karajan a produs filme ale concertelor și operelor dirijate. A vizitat Statele Unite împreună cu Orchestra Philharmonia din Londra, iar în toamna lui 1955 a dirijat Orchestra Philharmonia în 24 de concerte. Ca dirijor la
Herbert von Karajan () [Corola-website/Science/304955_a_306284]
-
la cele mai înalte standarde l-au făcut unul dintre cei mai importanți dirijori de operă, în special al operelor lui Wagner și Mozart. Spre sfârșitul vieții sale, a fost pentru scurt timp directorul Operei Metropolitane din New York și al Filarmonicii din New York. Creația lui Mahler este relativ redusă cantitativ, deoarece Mahler își câștiga existența ca dirijor, compoziția fiind o activitate din timpul liber. Totuși, acorda compoziției cât de mult timp putea, rezervând vacanțele de vară pentru perioade de intensă concentrare
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
trata animalele. După ce a dirijat orchestra Operei într-un concert de adio cu Simfonia nr. 2 a sa pe 24 noiembrie, Mahler a părăsit Viena și a pornit spre New York, la începutul lunii decembrie. Când Richter a demisionat din fruntea Filarmonicii din Viena în septembrie 1898, comitetul l-a ales în unanimitate pe Mahler ca succesor. Numirea nu a fost bine primită de toată lumea; presa antisemită se întreba dacă Mahler, ca non-german, este capabil să apere muzica germană. Numărul spectatorilor a
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
a cânta la Expoziția Universală de la Paris. Audiența concertelor de la Paris a fost mică, iar concertele au înregistrat pierderi financiare. În aprilie 1901, din cauza recidivării problemelor de sănătate și a plângerilor din partea orchestrei, Mahler a renunțat la postul său din cadrul Filarmonicii. În cele trei stagiuni ale sale, Mahler a dirijat în jur de 80 de lucrări diferite, inclusiv lucrări ale unor compozitori mai puțin cunoscuți, precum Hermann Goetz, Wilhelm Kienzl și italianul Lorenzo Perosi. Cele două poziții ale lui Mahler din
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
1909. În prima parte a sezonului, Mahler a dirijat trei concerte împreună cu Orchestra Simfonică din New York. Această experiență dirijorală l-a determinat pe Mahler să demisioneze din funcția deținută la Operă și să accepte postul de dirijor al noii reformate Filarmonici din New York. A continuat să susțină apariții ocazionale la Operă în calitate de invitat, ultima sa apariție fiind pentru opera "Dama de pică" de Ceaikovski, pe 5 martie 1910. Înapoi în Europa pentru vara anului 1909, Mahler a lucrat la Simfonia nr.
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
sa apariție fiind pentru opera "Dama de pică" de Ceaikovski, pe 5 martie 1910. Înapoi în Europa pentru vara anului 1909, Mahler a lucrat la Simfonia nr. 9 și a efectuat un turneu ca dirijor în Olanda. Sezonul 1909-1910 al Filarmonicii din New York a fost lung și aglomerat; Mahler a dirijat 46 de concerte, dar programele sale erau adesea prea solicitante pentru gusturile publicului. Propria Simfonie nr. 1, care a avut premiera americană la 16 decembrie 1909, a fost una din
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
1910 Mahler a lucrat la Simfonia nr. 10, terminând mișcarea "Adagio" și schițând încă patru părți. El și Anna s-au întors la New York în noiembrie 1910, unde Mahler a intrat într-un sezon aglomerat de concerte și turnee împreună cu Filarmonica. În preajma Crăciunului anului 1910, a început să sufere de dureri de gât care au persistat. Pe 21 februarie 1911, cu o febră de 40 C, Mahler a insistat să îndeplinească un angajament la "Carnegie Hall," cu un program ce a
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
Mani Neumann. Acest album marchează totodată prima creație Phoenix scoasă pe CD. Conține piese mai vechi, reînregistrate și reorchestrate, dar și compoziții noi („Timișoara”, „Anotimpul 5”, „Jocul”, „Running” - până atunci neapărută pe vreun album). Orchestrația a fost completată de Orchestra Filarmonică Radio din București și corurile „Song” (dirijat de Ioan Luchian-Mihalea) și „Grupul de popi”. Coperta CD-ului și a ediției Genius (care preia aceeași imagine) sunt singurele care nu conțin canarul în colivie, aflat pe vioară. Muzica: Nicolae Covaci Textele
SymPhoenix/Timișoara () [Corola-website/Science/305042_a_306371]
-
populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi. În 1955 începe colaborarea cu Ansamblul Folcloric al Clubului 1 Mai, Ploiești, dirijor fiind în perioada respectivă acordeonistul Sile Ungureanu. În perioada 1955 - 1957 are și câteva colaborări și cu Orchestra „Flacăra Prahovei" a Filarmonicii din Ploiești, dirijată de violonistul George Botez (fiul „diseur"-ului și tangoistului interbelic Titi Botez). În 1955 înregistrează prima dată la Radiodifuziunea Română, unde debutează cu melodia „Pe deasupra casei mele”, acompaniată de Orchestra de muzică populară Radio dirijată de Victor
Gabi Luncă () [Corola-website/Science/305031_a_306360]
-
și pe DVD-ul „Live at Sala Palatului”. Compusă în jurul anului 1990 de Nicolae Covaci. A apărut în 1992 pe albumul „SymPhoenix/Timișoara”, fiind înregistrată în formula N. Covaci - double-six, V. Vaessen - chitară bas și O. Lipan - percuție, împreună cu Orchestra Filarmonicii Radio din București. Titlul dat piesei se datorează în parte faptului că piesa este scrisă în măsura mai puțin obișnuită de 5/4. (Un exemplu anterior de a se nota în titlu structura metrică - tot în cinci timpi - este binecunoscutul
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
nouă versiune a fost înregistrată în 1992 pentru albumul „SymPhoenix/Timișoara”, în formula N. Covaci - chitară solo, double-six, M. Baniciu - solist vocal, V. Vaessen - chitară bas, O. Lipan - baterie, Ulli Brand - chitară acustică, corul „Song” și „Grupul de popi”, Orchestra Filarmonicii Radio din București. Prelucrare folclorică din 1971 a lui Nicolae Covaci; apărută în 1972 în debutul albumului „Cei ce ne-au dat nume” (reeditat în 1999 pe CD). A fost interpretată la chitară solo de N. Covaci. Aparută și pe
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
pe discul „Symphoenix/Timișoara” (1992), cu titlul „Fata verde”, înregistrată în formula N. Covaci - chitară acustică, voce, M. Neumann - vioară, M. Baniciu - solist vocal, O. Lipan - baterie, V. Vaessen - chitară bas, U. Brand - chitară acustică, Adrian Petrescu - oboi, împreună cu Orchestra Filarmonicii Radio din București, corul „Song” și „Grupul de popi”. Compoziție a lui Edmond Deda pe versuri de Sașa Georgescu (prima parte) și probabil a lui Günther Reininger (a doua), reprezintă o piesă din filmul „Agentul straniu” (regia: Savel Stiopul, 1974
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
din aceeași perioadă, se află pe discul „Folk, Lied, Song - Nachwuchs Festival '80”, disc colectiv apărut în 1981 în Germania; O a treia înregistrare a fost făcută pentru albumul „Timișoara” (1992) în formula N. Covaci - solist vocal, chitară acustică, Orchestra Filarmonicii Radio din București, corul „Song” și „Grupul de popi”, A. Petrescu - oboi , M. Neumann - vioară. A patra înregistrare există însă din 1990 și a fost făcută de N. Covaci - solist vocal, double-six, J. Kappl - chitară bas, voce, M. Baniciu - voce
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
și pe discul „Evergreens” (1995). A fost înregistrată și pentru discul „Symphoenix/Timișoara” (1992), în componența: N. Covaci - solist vocal, chitară acustică, M. Neumann - vioară, V. Vaessen - chitară bas, O. Lipan - baterie, M. Baniciu - voce , U. Brand - chitară acustică, Orchestra Filarmonicii Radio din București, corul „Song” și „Grupul de popi”. O altă înregistrare datează din 1990 și a fost facută de N. Covaci - solist vocal, double-six, J. Kappl - chitară bas, voce, M. Baniciu - voce, O. Lipan - baterie, M. Neumann - vioară, voce
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
în fruntea albumului omonim, în 1992. A fost înregistrată de N. Covaci - solist vocal, chitară solo, chitară acustică, M. Baniciu - solist vocal, V. Vaessen - chitară bas, O. Lipan - baterie, M. Neumann - vioara, U. Brand - chitară acustică, A. Petrescu - oboi, Orchestra Filarmonicii Radio din București, corul „Song” și „Grupul de popi”. Intitulată inițial „Suddenly”, piesa și textul au fost compuse de Nicolae Covaci, în anii 80. A apărut pe albumul „Baba Novak” (2005), fiind înregistrată în formula N. Covaci - chitară solo, chitară
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
Timișoara” (1992), în componența N. Covaci - chitară solo, chitară acustică, M. Baniciu - solist vocal, V. Vaessen - chitară bas, M. Neumann - vioară, O. Lipan - baterie, percuție (bongos), U. Brand - chitară acustică, A. Petrescu - oboi, corul „Song” și „Grupul de popi”, Orchestra Filarmonicii Radio din București. Compoziție a lui Josef Kappl (1974-75) pe versuri de Șerban Foarță și Andrei Ujică. A apărut pe albumul „Cantafabule” (1975; reeditat în 1996), fiind înregistrată de N. Covaci - chitară solo, double-six, voce, J. Kappl - chitară bas, blockflöte
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]