9,041 matches
-
lume, SF-ul construiește lumi pentru idei.” Consecvent acestui program, P. construiește povestirile în jurul unui model cerebral, de o logică riguroasă, care nu exclude însă manevrele emoționalului. Semnificativă pentru descrierea modelului este performanța sa intelectuală, forța de a percuta o finalitate ideatică prin specularea, culminând cu o finalizare șoc, a unor premise conținând date prezente, trecute ori viitoare, reale sau imaginare, posibile sau improbabile. Cele două secțiuni ale cărții prezintă câteva diferențe relative la regula de compoziție. Scrierile din prima parte
POPESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
Doina Doicescu și Nelu Georgescu (1977) și în însemnările de „voiaj” din Călătorie sprâncenată (1980), unde ironia, războiul cu stereotipiile, locul comun și kitschul irup în fulgerări de burlesc și grotesc halucinant, hotărând, „atotputernică”, arhitectura intrigii, tipologia, fluxul stilistic și finalitatea estetică, ca și în romanul Podul aerian (1981), proză a „deriziunii”, cu o mai complexă bătaie și amplitudine. În sfârșit, cele două volume din Istoria literaturii române de azi pe mâine (2001) reprezintă în intenție o proiecție „structurată anagogic” și
POPA-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288911_a_290240]
-
elegiace a liricii sale, am determinat și vibrația ei diferențială, și chiar universul moral în care se mișcă. D. Pillat este un horațian, depănând intuiția timpului ireparabil cu regretul insistent după copilărie și adolescență, mai apoi cu presimțământul morții, fatală finalitate a curgerii vremii, cu ireversibila ei lege, provocând totuși o senină, o temperată melancolie. POMPILIU CONSTANTINESCU SCRIERI: Povestea celui din urmă sfânt, cu schițe de Petru Georgescu-Rachtivanu, Paris, 1912; Visări păgâne, București, 1912; Eternități de-o clipă, București, 1914; Iubita
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
în cursul Eminescu în critica literară (1946-1947) fixându-se reperele: Titu Maiorescu, G. Ibrăileanu, Tudor Vianu, G. Călinescu, D. Caracostea. Capitolele rezervate ultimilor doi constituie centrul de greutate prin anvergura, dar și prin opoziția dintre opțiunile lor metodologice, stil analitic, finalități. Capitolul aferent lui Călinescu luminează, în schimb, opțiunile epistemologice ale lui P. Calificat fără nuanțe ca „impresionist” și promotor al subiectivismului în critica și istoria literară, sancționat drastic pentru viziunea lui asupra firii „rudimentare” a omului și poetului, certat pentru
POPOVICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
armă de luptă împotriva unei lumi nedrept întocmite. Funcția ei socială e văzută cu un rol și mai important în socialism, unde i se cere să acționeze ca instrument în opera de edificare a așa-zisei lumi noi. Prin schimbarea finalității luptei, ideologii modifică și caracterul artei: din „critic”, r. devine „socialist”. Parte integrantă a ideologiei comuniste, creația artistică devine problemă de stat. „Realismul socialist” este impus de „forța conducătoare” a societății prin toate mijloacele, inclusiv administrative, drept unica „metodă de
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
de vederea unei fotografii mișcate. Situația receptării critice se repetă întocmai cu textele dramaturgice, în care abundentele indicații parantetice, „mai degrabă nereprezentabile” (cum aprecia Călinescu), și stânjenitoare pentru desfășurarea dramatică (după opinia lui Pompiliu Constantinescu), fac piesele de teatru inadecvate finalității scenice, complicându-le analitic și deplasându-le conturul retoric-intențional în afara limitelor impuse de categoria lor taxinomică. În sfârșit, E. Lovinescu - ale cărui impresii critice preponderent pozitive sugerate de lectura Ciclului morții vădesc mai curând prevalența spiritului de opoziție de la întrunirile
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
de la „Sf. Sava”, indică orientarea spre problemele epocii și spre ideile iluministe. Pentru mărirea omului, Pentru neputința omului amintesc discursurile lui Voltaire din Sur l’homme. Filosofia sceptică a acestor versuri e înlocuită, în Caracteruri (1825), de satira activă, cu finalitate precisă, de îndreptare. În portretizarea patimilor omenești, tributară lui Teofrast și La Bruyère, tendința și expresia generalizatoare, țintind către tipologia clasică a modelelor, se aliază cu înverșunarea polemică. De unde naturalismul în limbaj, invectivele, mulțimea detaliilor ce individualizează și dau tablourilor
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
descifreze/ izvoarele ce ne urmează din piatră-n piatră/ și triștii șoimi ce ne fac umbră cu aripi răcoroase” -, Bizanțul) amorsează o simbolistică obscură doar în aparență, în realitate efectul fiind obținut prin forțare lexicală sau supraîncărcare culturală. Debușeul și finalitatea poemelor se dovedesc a fi adesea doar elemente de recuzită din zona emoționalului patriotic, tranzacționat uneori fără preliminarii: „Închinare acestui nufăr de aur:/ România,/ țară pe care istoria/ o întinde cu amândouă mâinile/ stelelor celor mai pure!” Oricum, rămâne ca
MUTASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288335_a_289664]
-
acordată Odei (în metru antic) în procesul de trecere de la ucenicia la clasici la creația originală. Naționalismul lui Eminescu pornește de la premisa că „între scrierile militante și cele poetice ale lui Eminescu nu există deosebire de fond sufletesc, ci de finalitate și expresie”, totuși, cum era și firesc, materialul de bază al cărții îl formează publicistica. Cercetarea, sistematică și descriptivă (opera jurnalistului era încă sumar editată), demonstrează că „firul conducător” al întregii creații eminesciene este „ideea națională”, care „face reductibile la
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
publica Anarhismul poetic), „intenționat abscons și confuz”, „bâlbâială” și „beție de cuvinte”. Salvarea ar consta într-un nou umanism întru susținerea căruia sunt citați E. R. Curtius și H. von Hofmannsthal. Poezia, concepută ca un sacerdoțiu de vreme ce își asumă o finalitate moral-spirituală, are ca obiect universul, înțeles ca lucrare a lui Dumnezeu. Drept consecință, poemele sunt grupate în cicluri cu titulatură heliadescă, vestind îmbrățișarea progresivă a totalității din perspectivă cosmic-religioasă: Pronaos, Natura, În nostalgia unui cămin, Patria, Umanitatea, Dumnezeu. Lui N.
NANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288352_a_289681]
-
noroc (1898), Ghica-vodă, domnul Moldovei (1899), Vae victis! Vai de învinși (1903). După o lungă perioadă de tăcere, în 1935 reapare în „Adevărul” cu Amintiri, o suită de însemnări cu valoare de document pentru istoria mișcării socialiste românești. Pentru N., finalitatea instructivă și educativă a literaturii este esențială. Așa se explică inaderența la romantism, privit ca o orientare generatoare de iluzii și artificialitate, dar și admirația față de naturalism, recomandat pentru interesul, important în ordine ideologică, pe care îl acordă mediilor sociale
NADEJDE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288345_a_289674]
-
pentru gentamicină, anumiți autori au arătat creșterea concentrației plasmatice când hematocritul scade) La fel, modificările spațiilor lichidiene în tulburările de hidratare (deshidratare sau hiperhidratare) pot modifica volumul de distribuție. 3. Metabolismul Majoritatea medicamentelor suferă în organism fenomene metabolice a căror finalitate este de a crește hidrofilia moleculei pentru a favoriza eliminarea lor. Aceste reacții enzimatice sunt în principal hepatice: reacții de oxidare, reducere, hidroliză, conjugare (sulfatare, acetilare). Majoritatea proceselor de oxidare și glicurono-conjugarea nu sunt modifcate în IR. în IR este
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
specifică este ironia casantă, exagerarea dusă la absurd, într-o manieră senin-cinică. Realitatea pe care o acoperă textul pare să-i devină umoristului, așa cum și afirmă undeva, cu totul indiferentă, ridicând-o la grația unui joc superior, eliberat de orice finalitate satirică, etică. Epigrama ajunge, astfel, un fel de „răutate estetică” aducătoare de bucurie spiritului liber. A tradus din lirica franceză versuri de José-Maria de Hérédia, Charles Baudelaire, din limba engleză poezii de Saki, dar și scrieri aparținând lui V. G.
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
văl romanțios. Versurile din placheta Primăvară pustie (1945) înregistrează neîmpăcarea legată de conștiința unui preaplin de vitalitate și trăire sufletească, resimțit ca povară: „Aș vrea să mă dezbar de harurile mele/ Ca de niște podoabe grele”. O efervescență lipsită de finalitate („sunt buimacă de tinerețe, de avânt”) susține și gândul morții: „Ia-mă, Doamne,/ Și așază-mă la loc de unde m-ai cules.” Așteptările spulberate („E beznă grea în lume, în suflet și în cer”), doliul, jalea pierderii unor ființe dragi
PERETZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288758_a_290087]
-
nu beneficiază de nici o măreție, el se îneacă în grotesc, căci tragedia nu este aici ratarea individuală, cât moartea fără glorie a unei lumi întregi, epuizată, fără resursele vitalității, trăind doar în virtutea unei pure inerții istorice, ajunsă și aceasta la finalitatea sa inevitabilă. Grotescul copleșește destinul sau, mai bine zis, declinul tragic, prin arivismul altei lumi, mai întreprinzătoare, care accentuează cu prezența ei spărturile ori cel puțin fisurile interne ale lumii aflate în agonie. Înmormântarea Siei sau cariera Adei Razu, devenită
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
nerușinate (1993) și în Cartea mâniei (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor), se concretizează prin emergența tematicii religioase, ca și prin tentativa de renegociere a pactului cu literatura. Pe de o parte, se înglobează un număr considerabil de „antipsalmi” (Cornel Regman), cu finalitate deopotrivă tragică și pamfletară. Chiar dacă trimiteri biblice apăruseră, în aliaj cu miteme grecești, încă din culegerile anterioare, originală e acum suprapunerea perfectă dintre biografie și hagiografie, poeta speculând coincidența dintre propriul prenume și acela al unui personaj biblic. Din această
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
înseamnă că Cioran [...] și-ar fi strâns de gât prietenii; e o frază fantasmală și un teribilism estetic, un pur joc de-a masacrul, iar nu altceva [...]. În Schimbarea la față însă, atitudinea este politică, iar cartea a avut o finalitate practică și politică indiscutabilă.” Preocuparea pentru reprezentanții generației ’27 din secolul trecut se continuă în cele șapte eseuri despre Eugen Ionescu din volumul intitulat Ionescu în țara tatălui (2001), textele comunicând și cu celelalte scrieri ale eseistei: Un Gorgias de
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
fenomene naturale produce respectivul fenomen. Fenomenele sociale nu se produc însă precum cele naturale. Ele sunt artefacte, produse ale colectivității umane. Școala, arta, armata, statul, religia nu se „nasc” precum fenomenele naturii, ci altfel. Oamenii le fac, orientați de anumite finalități. Și chiar dacă am considera că ele sunt produse în aceeași manieră ca fenomenele naturii, odată apărute, menținerea lor este un obiect al deciziei umane. Colectivitatea își pune mereu întrebări de genul: este acest fenomen bun sau rău? Trebuie el menținut
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Existența sa se bazează pe un efort al colectivității; este susținută prin activitatea umană și prin consum de resurse. Schema funcțională dezvoltă tocmai acest specific al realității sociale: de a fi activitate umană sau produs al acesteia, orientată de anumite finalități. Ea exprimă caracterul eminamente teleologic al vieții sociale. Postulatul fundamental al schemei funcționale este următorul: societatea reprezintă un sistem compus din activități și produse ale acestora, care au anumite finalități și îndeplinesc un anumit rol, o funcție; ele sunt constituite
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fi activitate umană sau produs al acesteia, orientată de anumite finalități. Ea exprimă caracterul eminamente teleologic al vieții sociale. Postulatul fundamental al schemei funcționale este următorul: societatea reprezintă un sistem compus din activități și produse ale acestora, care au anumite finalități și îndeplinesc un anumit rol, o funcție; ele sunt constituite și/sauselectate în raport cu funcția pe care o îndeplinesc și sunt eliminate sau modificate când încetează să mai îndeplinească o funcție în cadrul respectivului sistemsocial. A explica un fenomen social înseamnă, în
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
reprezentând mai mult un conglomerat fragil de sisteme relativ autonome, aflate în concurență, slab integrate. Sistemul din schema funcțională are o anumită caracteristică distinctivă: este un sistem orientat finalist. Întreaga sa activitate, dinamica sa internă, este orientată spre realizarea unor finalități proprii: menținerea și dezvoltarea sa. Acest tip de sistem prezintă proprietatea autoorganizării. El are capacitatea de a interveni activ în constituirea propriei sale organizări interioare, de a o modifica în raport cu variatele sale cerințe. Spre deosebire de sistemele biologice, sistemele sociale au o
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
control. Condițiile necesare bunei funcționări a unui sistem nu sunt, de regulă, asigurate în mod automat, ci trebuie realizate prin activitatea continuă a sistemului. Cerințele funcționale dau orientarea finalistă a sistemului. După cum se poate observa în schema funcțională, conceptul de finalitate este deci derivat. El exprimă orientarea activă a sistemului spre asigurarea condițiilor necesare propriei sale funcționări, a satisfacerii cerințelor sale funcționale. În limbajul comun, și de aici și în cel științific, există mai mulți termeni cu un conținut oarecum identic
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
presiune spre satisfacerea sa; ea orientează sistemul spre căutarea și adoptarea acelor activități care duc la satisfacerea sa. Axioma funcționalității universale: întreaga activitate a unui sistem este orientată spre satisfacerea cerințelor sale funcționale (finalist), nu există activități gratuite, lipsite de finalitate. În teoriile care au dezvoltată schema funcțională există o dispută latentă între două tipuri distincte de abordare a cerințelor funcționale: una universală, tipologizantă și o alta particularistă. Problema aflată în discuție este dacă sistemele sociale, indiferent de specificul lor, de
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fie ea finală sau laterală, este aceea pe care elementul sau sistemul o cultivă în mod conștient; acesta face un efort sistematic de a o maximiza. Funcția educativ-integrativă a armatei este o funcție intenționată, deși laterală, pusă ca una dintre finalitățile sale. Oferirea unorcondiții bune de muncă, a unor munci complexe, interesante pentru toți membrii unei întreprinderi devine tot mai mult o funcție laterală asumată conștient de către aceasta. Funcțiile neintenționate reprezintă consecințe funcționale (de cele mai multe ori negative, dar posibil și pozitive
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
tendință practică de organizare în așa fel încât respectiva funcție să fie maximizată? În ceea ce privește consecințele funcționale negative, ele sunt, referitor la sistemul pentru care sunt negative, prin definiție neintenționate. În acest punct putem defini cu mai multă claritate conceptul de finalitate. Finalitatea se referă la orientarea activă atât a sistemului, cât și a elementului, spre satisfacerea cerințelor funcționale. Există finalități ale sistemului și, simetric, finalități ale elementului, orientate spre satisfacerea cerințelor funcționale. Funcția se distinge de finalitate. Finalitatea se referă la
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]