3,227 matches
-
Însă mâna pe pensulă la douăzeci și ceva de ani și s-a hotărât să facă Artele. I-a mers. Cineva, evaluându-i un tablou, mi-a spus că e promițător. Probabil. Pe mine m-a impresionat mai mult ca fotograf și, cum spuneam, grafician. Cred că o bună parte a succesului Celebrului animal, atât cât a putut fi el măsurat, i se datorează. Era foarte harnic, nu la modul inspirat ca Leac, ci doar sârguincios. Chiar de la prima apariție la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
prin buzunare: brichete, buletine, prezervative, tocuri de ochelari. Când vine 205 ne urcăm organizat, în ordine alfabetică, de-a stânga femeile, de-a dreapta bărbații. Sabina deschide poșeta să caute un bilet. Dinăuntru țâșnește un șoricel. Un bătrân cu aer de fotograf amator se sperie groaznic și, prinzându-se cu mâna dreaptă de partea stângă a pieptului, se prăbușește între scaune. Nu-i vorbă, și Sabina e îngrozită - țipă ca din gură de șarpe. Încerc s-o liniștesc cum pot: trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
unui complot pus la cale împotriva mea. Dacă de fapt totul era o conspirație ca, după ce-mi fusese furată inocența, să mi se răpească și libertatea? Am luat-o prin centrul aglomerat și nu ne-am oprit decât la fotograful din fața poștei. Lângă el se învârteau plictisiți în lanț un pui de urs și altul de leu. Erau hazlii și sălbatici. Mersul lor trăda perfecțiunea, privirea le era fixă și feroce -noi, cei din jur, care îi priveam cu admirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de nemți și chiar de francezi. Un alt element de efect este la sfârșit, când bătrânul chiar scoate din buzunar bilețele pe care este scrisă adresa lui și le Înmânează celor care l-au fotografiat. Pe unii dintre fericiții lui fotografi Îi și Întreabă: „Color, color?“ Și pe urmă e ciudățenia asta a grecului care tot avea chef să repete unele cuvinte românești. Părea să nu fie interesat de sensul cuvântului, ci de sonoritatea lui. L-am mai surprins o dată făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
bâțâiau și încercau să înfiripe conversații în limba rusă, pe care o făceau obligatoriu la școală. După eliberarea țării de sub ruși au început construcțiile: gara, Sala sporturilor, blocurile. Întreaga Constanță se plimba acum prin sigurul parc din oraș, garnisit de fotografi, cu tot arsenalul de mașinuțe, maimuțoi și tonete, în care se vindeau castane coapte, floricele, vată de zahăr, semințe, chiar porumb fiert; bătea un vânt de schimbare și țara s-a schimbat. 1979. Sfârșitul anului. Mica familie completată prin căsătoria
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
patru cai, a scos un țipăt și a leșinat! Altădată într-un pahar cu apă neîncepută de la fântână a pus un inel și cenușă... s-a format silueta unui băiețel, cu pantalonii scurți și cămașa albă... stătea drept ca la fotograf. Acela a fost Nelu, nepotul ei, de care a avut grijă, când era copil de școală,...cum să nu crezi în aceste semne? Când cădea seara, treburile încetau, animalele rumegau în staul, iar ei, copii așteptau nerăbdători să le repovestească
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
scriam). M-am lăsat pe speteaza scaunului și o urmăream discret cu coada ochiului; având grijă totodată să mă asigur că avea o vedere bună - dacă își va ridica privirea - asupra profilului meu, văzut cam din același unghi ales de fotograful studioului pe care eu însumi îl angajasem pe cheltuiala mea - și pe bani mulți. S-au dus vreo zece, douăsprezece pagini, în cam tot atâtea minute, fără a produce un amuzament vizibil; nici măcar o urmă vagă de zâmbet și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Jason. Totuși nu cred are vreun rost. — Probabil ai dreptate. Ai idee ce mistere poate să ascundă? — O, da, am. — Chiar ai? — Da. Coborî vocea. Cred că este blestemat. Am închis revista, după ce am aruncat o ultimă privire acelei stupide fotografii care mă înfățișa precoce și introspectiv în staulul domnului Nuttall și am pus-o la loc pe noptiera lui Joan. Fusese ciudat să recitesc povestirea; ca și cum ai auzi o voce necunoscută pe o bandă și ai refuza cu încăpățânare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Al din bucătărie. Deschisese micul ghișeu din bucătărie și Îl proptise cu o sticlă cu sos de tomate. — Auzi, istețule, Îi spuse lui George din bucătărie. Dă-te puțin mai Încolo. Și tu, Max, treci mai la stânga. Era ca un fotograf care aranjează un grup pentru poză. — Ia zi, istețule, spuse Max. Ce crezi tu c-o să se-ntâmple? George nu răspunse. — Îți zic eu. O să-l omorâm pe-un suedez. Îl știi pe suedezu’ ăla mare, Ole Anderson? — Da. — Mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se așază pe cap. Erau o grămadă de fotografii din astea instigatoare care fuseseră tipărite În mod evident chiar Înaintea Începerii ofensivei. Acum se amestecaseră cu ilustratele obscene și cu alte fotografii - poze mici, cu fete de la țară, făcute de fotograful satului, pozele obișnuite cu copii - și cu multe scrisori, scrisori, și iarăși scrisori. Întotdeauna rămâneau o grămadă de hârtii În urma morților, și atacul ăsta nu făcea excepție. Avea În față cadavre recente și nimeni nu se ocupase de altceva În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fiecare dată, Însă, Învins cu tinerețe și abilitate, Înfloream la adierea conversației lor, - le auzeam fără să le ascult, ocrotit de prezența Anei și pleoapele șirete ale fiicei ce-i stătea alături ca o fotografie a ei făcută de un fotograf ambulant, Într-un parc, cum se obișnuia Înainte de război. Eram străin de vorbirile lor, printr-o nespus de dulce lene a neparticipării. Interveneam totuși din cînd În cînd În conversația dintre ei ( În bună parte un monolog al doamnei Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și Confucius: confuzia nu este un lucru bun. Așa că de-aia Îmi vine uneori să las baltă totul, să beau În stil kamikaze, și să mă fac pustnic, electrician, episcop, lampadar, ghepard, pick-up, pantof de damă, consilier prezidențial, scriitor, regizor, fotograf, pentru ca În cele din urmă să mă pot reîncarna Într-o lăptucă. Asta cel puțin nu se duce la muncă. În schimb, cu puțină educație, ar putea scrie un roman picaresc. Pentru că nu mai sînt În stare nici de cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Și astfel istoria CFR se va opri șapte zile În acel loc. Odată cu istoria personală a celor care mergeau pe acea rută. Relația mea cu istoria (răspuns la o altă Întrebare) este sincronă și de natură fotografică. Nu-s un fotograf de instantanee, de front, acolo-ți poți pierde viața și cine mai știe ce altceva, ci un oarecare fotograf de expoziție, ce are nevoie de fundal pentru un portret, plopi, să zicem, frumos aranjați pe-un poster uriaș cu litoral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe acea rută. Relația mea cu istoria (răspuns la o altă Întrebare) este sincronă și de natură fotografică. Nu-s un fotograf de instantanee, de front, acolo-ți poți pierde viața și cine mai știe ce altceva, ci un oarecare fotograf de expoziție, ce are nevoie de fundal pentru un portret, plopi, să zicem, frumos aranjați pe-un poster uriaș cu litoral. Sau o vază. Ca să (de)scrii pe hîrtie, fotografică sau velină, trebuie ca subiectul să stea nemișcat. Altfel poza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fiind societatea, literatorului Îi este absolut necesară o societate bine fixată În șuruburi În fața obiectivului, nu una care-o ia la fugă după ce-ai potrivit cu răbdare distanța, timpul de expunere și deschiderea diafragmei, ce-ar mai fi să vezi fotografi alergînd din răsputeri odată cu subiectele. Doar un subiect nemișcat poate activa reacții, fixator, ură, dragoste, developare. Spre disperarea artiștilor, lumea-n care ne facem că trăim se găsește Într-o permanentă agitație, se transformă de la o zi la alta, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
izbitor cu Jamie Shea, purtătorul de cuvînt Nato din Blow-up, În scena televizată cotidian unde minte ras perfect tot mapamondul fără un rictus, o cută, un fir de păr mai rebel. Se Înșală cine crede că-i arogant. El e fotograf. Un fotograf de modă care vrea să surprindă realitatea În direct și descoperă Întîmplător o crimă. „Nu am vrut să fac din Jamie Hemmings un personaj negativ, deși În film Îl cheamă Thomas. Nu e imoral, nici insensibil, și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Jamie Shea, purtătorul de cuvînt Nato din Blow-up, În scena televizată cotidian unde minte ras perfect tot mapamondul fără un rictus, o cută, un fir de păr mai rebel. Se Înșală cine crede că-i arogant. El e fotograf. Un fotograf de modă care vrea să surprindă realitatea În direct și descoperă Întîmplător o crimă. „Nu am vrut să fac din Jamie Hemmings un personaj negativ, deși În film Îl cheamă Thomas. Nu e imoral, nici insensibil, și Îl privesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În paginile acestea, tocmai cînd eram mai erotici, dăm peste-o poză a unui domn omorît În plină putere de către concubină, care i-a dat foc. Mai Încolo, sar dintre rînduri cîteva fotografii cu C. T. Vadim, Eugen Barbu și alți fotografi din Cișmigiu, care dau mîna cu degete lungi cu domnul Iliescu În plină putere dar fără concubină. Sub ei, un titlu Înnebunitor: „Criminali cameleonici”. Se Împlinesc doi ani de cînd tot spun, cameleonii sînt reptile insectivore, locuiesc În Africa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spre o viață mai bună, aia cu verdeață, avea Încă privirea aceea umanist-sticloasă din ultima lui poză, unde cineva l-a imortalizat Într-un balansoar cu ochii cît ceapa, sugerînd o neașteptată relaxare a sfincterului principal exact În clipa cînd fotograful Îi spunea păsărica. Omul acesta minunat a avut dreptate. Slovele sale către Gorki rezistă - cum o fi rezistat Gorki? - pentru că se bazează pe o realitate nesmintită: În adîncul lor deloc depărtat de suprafață, masele Îi zăresc pe intelectuali precum Lenin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
dau seama că avem de-a face cu un defect sub forma Confratelui Blades. Mă duc cu mașina Înapoi la sediu. În curînd stau la birou studiind țîțele pline ale Monicăi de la Sheffield, cu fiecare gropiță de pe ea bine conturată. Fotograful și-a făcut bine treaba cu asta. Un Învățăcel perspicace În meseria lui. Sună telefonul. Linie externă. Inima-mi stă În loc și apoi simt În piept o lungă strîngere de inimă. Ridic receptorul. — Alo? E Bunty. — Bunty, spun eu. — L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
mari celebrități ale lumii? Sau poate nu erau chiar toți celebrități. Nu eram prea sigură. Recunoscusem câteva nume de celebrități și câțiva creatori de modă mai cunoscuți, dar nu știam pe atunci că ceilalți se numărau printre cei mai căutați fotografi, maeștri În machiaj, fotomodele, persoane de vază și o mulțime de directori din staful firmei Elias-Clark. Tocmai când mă Întrebam dacă Emily Îi cunoaște personal pe toți oamenii aceia, ea a revenit În birou. Am Încercat să mă prefac că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
neînsemnată, care se desfășura În zona editorială de pe etaj: cei de la editorial alegeau articolelele de Îmbrăcăminte pentru prezentările de modă, recrutau redactorii buni, asortau accesoriile cu vestimentația, intervievau fotomodelele, creau ambianța pentru parade și ședințe foto și Îi angajau pe fotografi. Cei de la editorial călătoreau În locuri interesante din lume ca să facă fotografii, primeau cadouri și rabaturi de la designeri, analizau tendințele modei și mergeau la petreceri la Pastis și Float, pentru că „trebuiau să vadă ce poartă lumea“. Departamentul vânzări vindea spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Confidențial“, și a zâmbit. Am rupt eticheta și am scos din plic un dosar verde. Înăuntrul era o fotografie - chiar o fotografie color - Înfățișând‑o pe Miranda Întinsă pe bancheta unui restaurant. Am recunoscut imediat fotografia făcută de un faimos fotograf al Înaltei societăți În timpul unei petreceri de ziua de naștere a Donnei Karan, la Paris. Apăruse deja În paginile revistei New York și era clar că urma să tot apară și prin alte publicații. Purta pardesiul ei maro cu alb, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Nicidecum. Nostim, nu? Nu reușesc să pun mâna pe tine În nici un alt fel, și m‑am gândit că așa poate merge. Mama mea vitregă și Miranda au fost prietene când Miranda a lucrat la redacția pariziană a Runway - e fotograf și face din când În când ședințe foto pentru revistă - așa că nu a trebuit decât să o rog să‑i spună Mirandei că Însinguratul ei de fiu ar avea nevoie de compania uneia din asistentele ei arătoase. A mers la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În mulțimea de oaspeți, majoritatea bărbați cu Înfățișare distinsă și femei elegante, cu aer intelectual la vreo patruzeci și cincizeci de ani, Îmbrăcați după ultima modă, care păreau a lucra la bănci sau reviste, plus un număr apreciabil de designeri, fotografi și fotomodele, așa, ca să facă melanjul mai picant. În spatele casei se zărea o terasă mică și elegantă din piatră, luminată toată cu lumânări albe, unde un violonist cânta Încetișor, și am aruncat o privire afară. Am recunoscut‑o imediat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]