3,149 matches
-
-i vâjâie, iar chipul îi este ""mai galben decât firul uscat de iarbă"." Concluzia vine firesc: ""Parcă ași fi moartă"." În acest poem nu este vorba despre o contemplare a ființei iubite și pierdute, nici despre un sentiment de meschină gelozie, ci de o stare psihologică complexă, determinată de izolarea celor doi față de tumultul pasional al poetei, ignorat cu desăvârșire de tânăra pereche. Sentimentul de iubire față de frumusețea gingașă a uneia sau a alteia dintre elevele sale revine în poezia safică
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
târziu că tatăl său a ajuns la Madrid în căutarea unei femei de care era îndrăgostit, întâlnind-o însă pe cea care avea să fie mama scriitorului, nou-născutul fiind rodul reconcilierii între cei doi și datorându-și existența sentimentului de gelozie. Lope de Vega a fost un copil foarte precoce; citea în latină și castiliană pe când avea doar cinci ani, iar la doisprezece începuse să compună deja comedii; se consideră că prima sa comedie se numea „"El verdadero amante"” („"Amantul adevărat
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
Pobre barquilla mía"” („"Săracă bărcuță a mea"”) îl are drept interlocutoare pe fragila bărcuță. Lope a denumit această operă „"acțiune în proză"”, iar modelul ei este romanul „"La Celestina"”, de Fernando de Rojas. În ea este evocată dragostea plină de gelozie pentru Elena Osorio, din perspectiva omului aflat deja la o vârstă avansată. Lope de Vega este, alături de Luis de Góngora, liderul unei generații foarte precoce de poeți, care a început să se afirme în decada 1580-1590. Acești poeți încep să
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
căpitan de orgine nobilă, și onoarea corporativă ("esprit de corps") a căpitanului. Onoarea, ca patrimoniu al spiritului înfruntat cu justiția, cazul "Primarului din Zalamea", sau pasiunea amoroasă ce orbește sufletul, cazul operei „"El mayor monstruo"” („"Cel mai mare monstru"”) sau gelozia în „"El médico de su honra"” („"Doctorul onoarei sale"”). În cea dea doua parte a operei sale, dramaturgul inventează, depășind repertoriul cavaleresc, o formă poetico-simbolică necunoscută până la el și care va configura un teatru esențialmente liric, ale cărui personaje tind
Pedro Calderón de la Barca () [Corola-website/Science/307982_a_309311]
-
octombrie 1772 în orășelul Ottery St Mary, Devonshire. A fost cel mai mic dintre cei zece copii, iar tatăl său, reverendul John Coleridge, a fost un vicar foarte respectat. Tânărul Samuel era ridiculizat adesea de fratele său Frank, probabil datorită geloziei, deoarece Samuel era de multe ori favorizat și lăudat de către părinții săi. Pentru a scăpa de acest abuz, el s-a refugiat în biblioteca locală, unde a descoperit pasiunea să pentru poezie. Avea să scrie mai târziu în „"Biographia Literaria
Samuel Taylor Coleridge () [Corola-website/Science/308248_a_309577]
-
credința lui. În grădina palatului său, Don Giovanni e mai vesel ca oricând. Serbarea pe care o dă în cinstea Zerlinei e grandioasă. Cei doi logodnici, Masetto și Zerlina s-au împăcat, dar apariția lui Don Giovanni stârnește din nou gelozia lui Masetto. În grădină au apărut trei oaspeți mascați: Donna Elvira, Donna Anna și Don Ottavio. Invitați de Leporello, ei pătrund în palat. Nepasător, surâzator și ceremonios, Don Giovanni nu dă multă atenție oaspeților, preocupat de izbânda să care, de
Don Giovanni () [Corola-website/Science/307540_a_308869]
-
-l aduce în pragul falimentului, unul dintre invitați se furișează în laboratorul lui Coppélius și se travestește în păpușa seducătoare. Spre deliciul asistenței, presupusa Coppélia cucerește bărbații, unul după altul. Distracția continua până când Franz cade și el "victima" păpușii, stârnind gelozia proaspetei sale soții și supărarea tatălui. La rândul său, Coppélius devine gelos. El smulge "păpușa", care tocmai îl îmbrățișa pe Franz, și dispare cu ea în mulțime, ducând-o în laboratorul său printr-o ușă secretă. Petrecerea s-a stricat
Coppélia () [Corola-website/Science/307538_a_308867]
-
Nadir îi întrerupe cântecul sacru. Cei doi tineri se hotărăsc să se revadă în acel loc, în fiecare seară. Dar preotul îi descoperă, îi denunță poporului și lui Zurga. Când își dă seama cine este Leila, Zurga este orbit de gelozie, condamnând la moarte pe cei doi trădători. În acel moment începe furtuna și pescuitorii sunt cuprinși de teama că marea furioasă se va răzbuna pe ei. Zurga este chinuit de gândul că nu și-a putut stăpâni furia, trimițând astfel
Pescuitorii de perle () [Corola-website/Science/307627_a_308956]
-
va ajuta să fugă. Se aude vocea Floriei Țoșca, iubita lui Mario, si Angelotti este nevoit din nou să se retragă. Cu toate iscodirile acesteia, Mario nu-și trădează prietenul. Floria recunoaște asemănarea picturii cu Marchiza Attavanti și își manifestă gelozia. Mario o calmează și ea pleacă după ce îl invită la concertul de la palat. Pictorul pleacă împreună cu Angelotti. În timp ce ei se îndreaptă spre o ascunzătoare mai sigură, sosește baronul Scarpia, șeful poliției, în căutarea evadatului. Scarpia găsește un evantai în capelă
Tosca () [Corola-website/Science/307631_a_308960]
-
în forțele râului, vicleniei și minciunii. Apropiindu-se de Desdemona, Cassio îi cere acesteia să-l ajute să obțină iertarea lui Otello. Cei doi tineri sunt zăriți de către maurul căruia, prin vorbe cu două înțelesuri, Iago îi strecoară în suflet gelozia. Locuitorii Ciprului îi oferă Desdemonei flori și daruri. Zâmbind, aceasta se apropie de Otello cerându-i fără ocolișuri, bunăvoință pentru Cassio; Otello o refuză cu duritate. Întâmplarea vine în ajutorul lui Iago. Soția sa, Emilia, a găsit o frumoasă batistă
Otello (Verdi) () [Corola-website/Science/307626_a_308955]
-
aceea care l-a înșelat. Mimând supunere și devoțiune, Iago se obligă să-i mai ofere o dovadă zdrobitoare a necredinței Desdemonei. Incertitudinea îl chinuie pe Otello. Nebănuind nimic, Desdemona îi cere, din nou, iertare pentru Cassio. Otello izbucnește cu gelozie și îi cere Desdemonei batistă pe care i-o dăruise. Ea nu mai știe unde se află batistă. Înnebunit de bănuieli, Otello îi aruncă cuvinte jignitoare și rămâne surd la încercările Desdemonei de a se dezvinovăți. Iago continuă să uneltească
Otello (Verdi) () [Corola-website/Science/307626_a_308955]
-
poată asista și ea la premieră. TABLOUL II În culisele teatrului Pontarcy, artiștii, directorul trupei și regizorul de culise sunt emoționați, cum este și firesc în seara premierei. Corinne, interpreta principală și vedeta trupei, extrem de capricioasă, datorită unor scene de gelozie, pleacă cu colonelul Chateaux Gibus după primul act, spre disperarea directorului. Dar Denise, care învățase în secret opereta pe dinafară salvează situația, interpretând ea rolul principal. În culise îl cunoaște pe tânărul locotenent Champlâtreux, neștiind că acesta îi fusese destinat
Mam’zelle Nitouche () [Corola-website/Science/307651_a_308980]
-
detaliu picant din viața soției sale, pe care Fanny Tarrant îl va folosi mai târziu cu abilitate împotriva sa. În momentul în care Ladlow îi atingea delicat jurnalistei tatuajul de pe braț intra în scenă soția. Fanny Tarrant observa cu agilitate gelozia din privirea lui Elenor și scapă, că din întâmplare, informația pe care tocmai o primise de la Adrian Ladlow. Așa cum era de așteptat, soția, inca puternic influențată de scenă intimă pe care o întrerupsese și indignata de dezvăluirile soțului, îi furnizează
Crudul adevăr () [Corola-website/Science/306736_a_308065]
-
de aceea atât de bună în ceea ce face pentru că își urmărește țelul fără nici un fel de scrupule. Pentru a realiza interviuri incitante, jurnalista decurge la tot felul de tertipuri: întrebări-capcană, lingușirea subiectului, dezvăluri picante din viața personală, ba chiar folosirea geloziei că unealtă pentru a sapă în cotloanele întunecate ale trecutului subiecților. Atitudinea jurnalistei față de Șam Sharp este una de dispreț profund și ironic: Sharp este pentru ea un scriitor mediocru și banal care acceptase interviul doar din vanitate. Ca atare
Crudul adevăr () [Corola-website/Science/306736_a_308065]
-
și mai apoi îi cercetează foarte de aproape tatuajul de pe braț, creând un moment de tensiune sexuală de care ambii sunt conștienți. Cu toate acestea, Fanny Tarrant rămâne în primul rând o jurnalistă de scandal: ea nu scapă momentul de gelozie al soției și îl exploatează exemplar, smulgându-i acesteia mărturisirea pentru care de fapt venise și de la care Ladlow reușise să se eschiveze. Dacă nu intervenea moartea Dianei și nefericită coincidență a apariției glossei scrise de Tarrant pe marginea vieții
Crudul adevăr () [Corola-website/Science/306736_a_308065]
-
cerul") S-au pierdut, sau n-au fost identificate încă, aproape toate poeziile care nu au fost incluse în nuvelele sau operele sale dramatice. Cervantes a afirmat că a compus multe romanțe, între care ținea foarte mult la unul despre gelozie. De altfel, către 1580 a participat, alături de poeți contemporani precum Lope de Vega, Góngora sau Quevedo la imitarea vechilor romanțe, ceea ce a dat naștere unei cărți intitulate „"Romancero nuevo"”, pentru a o diferenția de „"Romancero viejo"”, din secolul XV, operă
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
se aude rugăciunea marii preotese. Marele preot Ramfis îi predă lui Radames sabia sfințită. Amneris, înconjurată de curtencele sale, așteaptă întoarcerea victorioasă a oștii. Pentru a-și distra stăpâna, un grup de sclave încep un dans vesel. Apariția Aidei trezește gelozia lui Amneris. Provocând-o cu perfidie, o determină pe Aida să-și mărturisească iubirea pentru Radames. Zdrobită de furia și amenințările fiicei faraonului, ea va trebui să-și urmeze stăpâna la sărbătorirea întoarcerii învingătorilor. În fața zidurilor cetății Theba poporul face
Aida () [Corola-website/Science/307369_a_308698]
-
de comedie, la care invită pe toată lumea. Atunci când Tonio, care din cauza sluțeniei sale joacă întotdeauna rolurile bufonului din comedie, încearcă s-o ajute pe Nedda să coboare din căruță, este dat la o parte cu brutalitate de Canio, care în gelozia lui feroce nu lasă pe nimeni să se apropie de soția sa. Umilit, Tonio își ascunde cu greu poftele de răzbunare. Țăranii îi invită pe comedianți la un pahar de vin, la care atât Canio cât și Beppo răspund bucuroși
Paiațe () [Corola-website/Science/307439_a_308768]
-
mai rar trompetă și trombon), percuții (baterie, tarabane, bongo-uri, talăngi, tamburine și multe altele) și instrumente electronice (sintetizatorul, ce poate lua locul multor instrumente acustice, acordeon electronic, baterist electronic). Textele folosite în manelelor abordează subiecte precum: dragostea (entuziasmul îndrăgostitului, dorul, gelozia, despărțirea), teme sociale (rivalitățile, conflictele, decadența societății), portrete (ale celor apropiați - prieteni, membri ai familiei, iubiți - dar și un tip specific de portret asumat la persoana întâi, inspirat din genul hip-hop, prin care se enumeră calitățile, abilitățile și avuțiile celui
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
mare măsură. Unii consideră poliamorul drept un mod de viață superior monogamiei, descriind uneori relațiile poliamoroase drept "evoluate" sau caracterizând relațiile monogame drept fiind bazate pe acceptarea standardelor sociale sau religioase fără a reflecta asupra lor, sau pe posesivitate sau gelozie. Unii poliamoriști sunt de părere că persoanele care au un singur partener au o capacitate mai mică de a iubi decât cei ce au mai mulți parteneri - o inversare a criticii din punct de vedere al "diviziunii iubirii" discutate mai
Poliamor () [Corola-website/Science/302213_a_303542]
-
după ce Antoine-Tristan Danty d’Isnard a avut funcția pentru puține luni) și în 1710 profesor de botanică. Promovarea acestui medic tânăr de 24 de ani, și nu al deja celebrului Sébastien Vaillant, deci neaparținând Facultății de la Paris, a provocat multe gelozii. Antoine a strălucit cu demonstrațiile sale științifice în limba franceză, care au atras mulți oameni. Pe un afiș din această epocă, păstrat în muzeul grădinii, se declară că intrarea cu sabie și baston este interzisă. La 1 august 1712 a
Antoine de Jussieu () [Corola-website/Science/302386_a_303715]
-
i-a fost făcută o statuie cu numele său atât lui cât și lui Nelu Curcă, dar Nelu Curcă văzând niște copii ce vizitau muzeul îl considerau pe Costel adevăratul erou și îi spărsese statuia lui Nelu Curcă, apoi de gelozie etc pentru că Costel Jurcă era considerat erou, Nelu Curcă distruge și sparge statuia lui Costel Jurcă dar Nelu Curcă încerca să își repare propria lui statuie, aflând acestea Bela Curcă s-a supărat rău pe Nelu Curcă pentru vandalizarea statuii
La bloc () [Corola-website/Science/302481_a_303810]
-
sine. Analiza psihologică a personajului se realizează prin intermediul introspecției adică scurtarea stărilor sufletești până la nuanțe infinitezimale: Are nevoie tocmai de ușurare, iar minciuna iar complică în zadar situația și l-ar face să se disprețuiasacă singur. De aceea și cu gelozia a refuzat să mintă, oricât l-ar fi servit poate momentan minciuna. Lasă că însuși întrebarea doctorului a fost așa de nelalocul ei! Dar, în sfârșit, acum toate acestea n-au nici o importanță”, prin monologul interior: Bătrânul a fost rău
Ciuleandra (roman) () [Corola-website/Science/302634_a_303963]
-
la 5 km est de Padova). În 1761, Carol al III-lea a ordonat pictorului o mare frescă pe tavan pentru a decoră cameră tronatului al palatului regal din Madrid. Subiectul panegiric este Apotheosis of Spain. În Spania, a întâmpinat gelozia și asprimea opoziției lui Anton Raphael Mengs. Tiepolo a murit în Madrid la 27 Martie, 1770. După moartea sa, s-a ridicat puternic Neoclasicismul iar prăbușirea post-revoluționistă a condus spre declinul încet al stilului Tiepolo dar nu a reușit să
Giovanni Battista Tiepolo () [Corola-website/Science/302757_a_304086]
-
unde, deși au întâlnit toată elita politică, culturală și militară a României, Mariei i s-a interzis de către regele Carol să își facă prieteni în societatea românească deoarece "„prietenii nu erau întotdeauna cei mai buni sfătuitori, plus că favoritismul creează gelozii, așa că e mai sigur să nu ai prieteni.”" În acest fel, în primii ani ai șederii sale în România "„cercul familiei s-a restrâns la bătrânul unchi Carol, regele, și soțul meu, subjugat de cultul pentru bătrânul de fier, tremurând
Regina Maria a României () [Corola-website/Science/302772_a_304101]