3,808 matches
-
ale actualizării imaginii-timp cu ajutorul verbului. Praxematica produce o reinterpretare în cadrul acestui model al mișcării gîndirii la actualizatorul imaginii-timp, propunînd ordinea virtual, fluent, precis, deoarece, dacă actualizarea infinitivului este mai rapidă decît a conjunctivului, iar a acestuia mai rapidă decît a indicativului, aceasta nu se poate produce fără anumite etape, atît practice, cît și teoretice. Dacă însă această ordine nu este considerată într-o manieră dogmatică, ea poate reprezenta un model sugestiv și, de aceea, pe baza lui, praxematica poate descrie topogeneza
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
actualizare, cronoteză, topogeneză. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CRONOTEZĂ. Prin cronoteză se înțelege fiecare dintre cele trei operații ale cronogenezei sau actualizării imaginii-timp de către verb. Prima cronoteză corespune modului cvasinormal (infinitiv și participiu), a doua este conjunctivul și a treia indicativul. V. actualizare, cronogeneză, topogeneză. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CUNOAȘTERE. Ca orice substantiv cu bază verbală, cuvîntul cunoaștere are două semnificații de bază, una care indică o activitate (sau un proces) și alta care redă rezultatul acestei activități (sau proces
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o comenta. Din acest motiv, descrierea uzează numai de anumite mijloace ale limbii și de anumite figuri de stil, acelea care ajută la prezentare (iar nu la modalizările pe care le presupune interpretarea), precum frecvența adjectivului (repetat), prezentul și imperfectul indicativ (ca timpuri continue), metafore și comparații. V. enunț, metalimbaj, nivel, secvență, text, valoare. DUBOIS 1973; D. FILOZ. 1978; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN DESEMNARE. Termenul desemnare este raportabil la denotație și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
într-un joc al iubirii, începând cu apropierea și continuând cu un adevărat ritual erotic, exprimat prin gesturi tandre. Dorința poetului este transfigurată prin verbe la conjunctiv ("să alergi", "să-mi cazi", "să-ți desprind", "să-l ridic"), verbe la indicativ, timpul viitor ("șede-vei", "vom fi", "or să-ți cadă"): Și în brațele-mi întinse/ Să alergi, pe piept să-mi cazi,/ să-ți desprind din creștet vălul,/ Să-l ridic de pe obraz". Din idilă nu lipsește teiul, simbol al
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de soție și de fisc, profită de o întîmplare pentru a-și căuta fericirea sub identitatea unui bărbat dispărut, a cărui sosie este. L'Officiel des spectacles, nr. 2 607, 1996 În aceste două texte scurte, verbele sînt la prezentul indicativului; dar nu este vorba de un prezent deictic, adică de un ambreior care ar desemna momentul enunțării: nu am putea adăuga "în acest moment". Este un prezent care se sustrage timpului: se evocă niște fapte fără a le fixa într-
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
numește în funcția de comandant al Centrului Militar Județean Iași. 1989, 11-22 iulie o grupă operativă a centrului militar a participat la aplicația tactică de cooperare pe hartă cu Armata a 2-a „DORNA 1989”. 1989, 17 decembrie se aplică indicativul „Radu cel Frumos”. În această perioadă întregul efectiv al unității a fost alarmat și a luat măsuri pentru paza și apărarea cazărmii, deoarece începuseră evenimentele din decembrie 1989. 1990, 15 ianuarie conform ordinului ministrului apărării naționale, începând cu data de
Arc peste timp : 1968-2013 by Cezar COBUZ, Cătălin ŢÂRU () [Corola-publishinghouse/Science/302_a_593]
-
din 17.02.1968, în garnizoana Piatra Neamț, în spațiul locativ al Consiliului Popular Municipal, subordonându-se Marelui Stat Major până la data de 01.10.1969, iar apoi Comandamentului Militar Teritorial Bacău. La data de 17.12.1989, unitatea a primit indicativul “Radu cel Frumos”, alarmă parțială de luptă și a participat la activitățile din garnizoana de reședință fără a întreprinde acțiuni militare de război. La data de 15.01.1990 se înființează, conform ordinului ministrului apărării naționale nr. M-3/09
Arc peste timp : 1968-2013 by Cezar COBUZ, Cătălin ŢÂRU () [Corola-publishinghouse/Science/302_a_593]
-
vrea-voi, la fel ca în greacă, iar, în multe situații în care limbile occidentale folosesc infinitivul, româna recurge la conjunctiv, chiar în cazul aceluiași subiect. De altfel, în română s-au petrecut și treceri de paradigme de la conjunctiv la indicativ, cum s-a întîmplat în cazul timpului mai mult ca perfect și în cazul unor forme de prezent ale verbului esse, precum persoana a treia plural (ei sînt). Pentru realizarea comparativului de superioritate se folosește, la fel ca în spaniolă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a avea" se întrebuințează haber < lat. habere și tener < lat. tenere. Ca verb auxiliar temporal funcționează numai haber, căci prezența lui tener într-o structură asemănătoare are valoare emfatică. Spaniola, la fel ca portugheza, a păstrat mai mult ca perfectul indicativ latin, pe care româna l-a refăcut prin preluarea paradigmei de la mai mult ca perfectul conjunctiv, iar italiana și franceza l-au reconstruit după modelul perfectului compus. Întrucît Peninsula Iberică a fost timp de aproape 800 de ani sub ocupație
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
clase morfologice. Între acestea se înscrie noțiunea "supletivism", care vizează situația unei forme gramaticale ce completează ansamblul formelor flexionare ale unui cuvînt, avînd însă o rădăcină diferită de a acestuia. Astfel, forma va, care apare la persoana a treia singular indicativ prezent (il va "el merge") este supletivă în raport cu verbul aller "a merge" din limba franceză și, în mod similar, a fi din română (lat. *fire = fieri) are statut supletiv în raport cu formele care moștenesc situații din conjugarea verbului latin esse (îs
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aceștia îs elevi). Același rezultat l-a avut și căderea finalei de la forma sum a persoanei întîi singular (eu ți-s frate; eu îs elev). Ca atare, au rezultat forme omonime pentru persoanele întîi singular și a treia plural pentru indicativ prezent. Dar, forma redusă (și conjunctă) s era prea puțin relevantă în comunicare și, de aceea, în latina orientală, forma analogică *sintunt de la conjunctiv, persoana a treia plural, timpul prezent, a fost preluată la indicativ, iar sintunt, prin pierderea terminației
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și a treia plural pentru indicativ prezent. Dar, forma redusă (și conjunctă) s era prea puțin relevantă în comunicare și, de aceea, în latina orientală, forma analogică *sintunt de la conjunctiv, persoana a treia plural, timpul prezent, a fost preluată la indicativ, iar sintunt, prin pierderea terminației, a devenit sint. Folosirea formelor conjunctivului la indicativ s-a produs, de altfel, și în alte situații, încît mai mult ca perfectul indicativ românesc este urmașul mai mult ca perfectului conjunctiv din latină. Urmînd modelul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
era prea puțin relevantă în comunicare și, de aceea, în latina orientală, forma analogică *sintunt de la conjunctiv, persoana a treia plural, timpul prezent, a fost preluată la indicativ, iar sintunt, prin pierderea terminației, a devenit sint. Folosirea formelor conjunctivului la indicativ s-a produs, de altfel, și în alte situații, încît mai mult ca perfectul indicativ românesc este urmașul mai mult ca perfectului conjunctiv din latină. Urmînd modelul omonimiei din cazul lui s, sint s-a folosit și la persoana întîi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de la conjunctiv, persoana a treia plural, timpul prezent, a fost preluată la indicativ, iar sintunt, prin pierderea terminației, a devenit sint. Folosirea formelor conjunctivului la indicativ s-a produs, de altfel, și în alte situații, încît mai mult ca perfectul indicativ românesc este urmașul mai mult ca perfectului conjunctiv din latină. Urmînd modelul omonimiei din cazul lui s, sint s-a folosit și la persoana întîi singular, unde în latină era sum. Evoluția fonetică obișnuită, în cadrul căreia i+n a devenit
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nu este sistematică, de puține ori antrenînd mai mult de un caz sau realizîndu-se după un model. Un astfel de model se poate presupune în situația substantivelor auz și văz, de exemplu, care provin din formele vechi și populare de indicativ prezent ale verbelor auzi și vedea, printr-un paralelism cu gust și gusta, acestea moștenite din latină (lat. gustus și gustare). Tot printr-o lexicalizare, dar de data aceasta fără model, s-a realizat substantivul feminin iele, al cărui element
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
scrise (al narațiunii) care exprimă, la fel ca perfectul compus, o acțiune terminată în trecut. Mai mult ca perfectul latin s-a păstrat pînă astăzi în spaniolă, în portugheză și, dialectal, în italiană. În limba română, locul mai mult perfectului indicativ l-a luat forma corespunzătoare a conjunctivului (cîntasem, văzusem etc., continuatoare ale formelor latinești în -esemus), dar în franceză și în italiană a luat naștere o formă nouă, compusă, după modelul perfectului compus, dar cu auxiliarul la imperfect. Ca atare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
singură formă cazuală, la animate, atunci cînd se folosește la genitiv morfemul 's, deși există și posibilitatea folosirii unei construcții prepoziționale cu aceeași valoare. Articolul hotărît și adjectivul sînt invariabile din punctul de vedere al genului și al numărului. La indicativ prezent toate persoanele au aceeași formă, cu excepția persoanei a treia singular și, de aceea, exprimarea pronumelui subiect este obligatorie. Engleza are numeroase timpuri și moduri compuse realizate cu ajutorul auxiliarelor, iar semiauxiliarele sînt folosite pentru redarea modalității. Desigur, multe particularități ale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sau slabă are drept criteriu modul în care realizează imperfectul și participiul trecut, verbele tari caracte-rizîndu-se prin ablaut. Pe lîngă aceasta, verbele tari cu vocala radicală a, o sau au cunosc la persoanele a II-a și a III-a indicativ singular prezent și umlautul: ich fahre "eu merg", du fährst, er fährt; ich laufe "eu fug, alerg", du läufst, er läuft. Prin urmare, în vreme ce în gramatica limbii latine și a unor limbi romanice există declinarea întîi, a doua sau a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de exemplu, la prezent indicativ, verbul are aceeași formă la toate persoanele, singular și plural, formă care însă are drept indice desinența -(e)r, adăugată la rădăcina verbului. Ca atare, de la verbul att arbeta "a lucra", rădăcina este arbeta-, iar indicativul prezent este jag arbetar, du arbetar etc., de la verbul att söka "a căuta" rădăcina este sök și prezentul indicativ jag söker, du söker etc. În limba engleză, numai persoana a treia singular are marcă desinențială, -(e)s, încît de la to
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limba engleză, numai persoana a treia singular are marcă desinențială, -(e)s, încît de la to go "a merge", la această persoană este forma he (she, it) goes, dar you go, we go etc., în vreme ce limba neerlandeză are trei forme la indicativ prezent: cu desinența Ø la persoana întîi singular, desinența -t, la persoanele a doua singular și plural și a treia singular, desinența -en, la persoanele întîi și a treia plural. Astfel, verbul werken " a lucra", cu rădăcina werk-, are formele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o formă de viitor, viitorul apropiat, care exprimă o intenție sau o acțiune ce va avea loc după scurt timp: Je vais partir. "Voi pleca îndată". Vous allez parler. "Veți vorbi imediat". Deseori, verbele auxiliare cu care se realizează viitorul indicativului sînt folosite și pentru a construi condiționalul, datorită afinităților de conținut dintre timpul viitor (care poate fi perceput ca manifestarea dorinței sau voinței) și modul condițional-optativ. În limbile romanice, acest paralelism este cvasigeneral, dar în cele germanice situațiile sînt mai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mod similar, se constată că franceza și italiana construiesc mai mult ca perfectul în mod perifrastic, cu ajutorul a două auxiliare la imperfect, după modelul perfectului compus, în vreme ce spaniola și portugheza, pe de o parte, care continuă mai mult ca perfectul indicativ latin, și româna, pe de altă parte, care a adus la indicativ mai mult ca perfectul conjunctiv, exprimă acest timp în mod sintetic. Se constată apoi că, spre deosebire de ariile laterale, franceza și italiana au un articol partitiv. Asemenea fenomene constatate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
perfectul în mod perifrastic, cu ajutorul a două auxiliare la imperfect, după modelul perfectului compus, în vreme ce spaniola și portugheza, pe de o parte, care continuă mai mult ca perfectul indicativ latin, și româna, pe de altă parte, care a adus la indicativ mai mult ca perfectul conjunctiv, exprimă acest timp în mod sintetic. Se constată apoi că, spre deosebire de ariile laterale, franceza și italiana au un articol partitiv. Asemenea fenomene constatate în plan sincronic, în existența actuală a limbilor romanice, explică succesiunea de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
reținut trei gospodării cu numele de Rugină: Gheorghe, căruia i se spunea Mânjală și Ion (Misli). Acest Ion Rugină făcuse armata prin zona Timișoarei sau fusese camarad de arme cu niște bănățeni care, se știe, conjugă verbul a fi la indicativ prezent, persoana Întâi folosind forma eu mi-s, pe care o adoptase și Rugină al nostru. Și sătenii lau poreclit Misli. În partea dreaptă a Părăului locuia Cotfas Toader, bunic al unui coleg de-al meu de școală, Ștefan. Era
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
radio Europa Liberă; existența în orele de pregătire tactică și strategică a temei privind intervenția în cazul unei posibile răsturnări de regim; relația cu ofițerul de contrainformații din unitate; condițiile în care au intrat în regimul de luptă după emiterea indicativului "Radu cel Frumos"...; misiunile la care au participat în zilele Revoluției...; evaluarea acțiunilor Armatei în acele zile; condițiile ieșirii din alarmă"10. Un element important al lucrării este intervievarea unui fost subofițer dintr-o unitate de transmisiuni a fostei Securități
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]