KorAP: Find »[drukola/base=inerent & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...118 119 120 ...224 >

5,599 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

relație direcțională prin care trăsăturile de acord sunt copiate, mutate sau controlate de la / de către un nominal (numit controlor sau sursă) la un element care se acordă, numit țintă. Prin urmare, la nominalul controlor sau sursă, trăsăturile implicate în acord sunt inerente și anterioare celor ale țintei (ținta primindu-le ulterior de la controlor). Potrivit definițiilor de tip unificațional, bazate pe constrângeri, cele două elemente care intră într-o relație de acord conțin informații parțiale despre o unitate lingvistică și, prin acord, informațiile

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
poate fi studiat din perspectiva trăsăturilor implicate în acord, a nominalului centru, care impune acordul (= controlorul acordului) sau a termenului care se acordă (= ținta acordului). 2. Acordul din perspectiva trăsăturilor implicate 2.1. Genul și numărul Genul este o trăsătură inerentă a substantivului, care nu variază în funcție de contextul lingvistic. Prin urmare, substantivele care se organizează în perechi masculin - feminin, diferențiate printr-un afix (ex. elev - elevă), nu sunt forme morfologice ale aceluiași cuvânt, ci cuvinte diferite. Acordul în gen în interiorul grupului

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
fiicei mele - pronumele posesiv mele marchează genul (feminin), numărul (singular), cazul (dativ sau genitiv) și persoana (I), iar nominalul-centru marchează genul (feminin), numărul (singular) și cazul (dativ sau genitiv); acordul se face în gen, număr și caz, iar persoana este inerentă, referențială. 2.3.1. Pronumele posesiv Posesivul are trăsături de gen, număr, persoană și caz (ex. mea - feminin, singular, persoana I, N/Ac; mele - feminin, singular, persoana I, G/D; tăi - masculin, plural, persoana a II-a, toate cazurile). Trăsăturile

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
actuală doar la feminin singular (unei prietene bune). Este și motivul pentru care se acordă în caz mea, care are și caracteristici de adjectiv (acordul în caz, gen și număr cu substantivul), și caracteristici de pronume (trăsătura de persoană este inerentă). Doi factori acționează pentru a determina acordul în caz al lui al în exemplul (84)b: (i) acordul în caz, în general, este marcat la feminin, singular; (ii) al se află între doi termeni marcați pentru cazul dativ sau genitiv

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
română există multe restricții privind utilizarea substantivelor fără determinanți ("nude", cf. engl. bare) în poziția de subiect, dar dacă subiectul este format prin coordonare, o parte dintre aceste restricții sunt anulate. Astfel, substantivele din exemplele de mai jos, având caracteristicile inerente 102 [+concret, +numărabil], n-ar putea apărea singure în poziția de subiect: (24) a. *Tânăr/bătrân a venit aseară la deschiderea festivalului. b. *Mamă/copil era așezată/așezat pe scaunele aproape rupte din vechea aripă a spitalului. În schimb, aceleași

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
primul caz, subiectul este deopotrivă Temă și Agent ai procesului. (A. Șovar, Comitativul, în vol. Studii de gramatică, EUB, 2009). (ii) O altă ipoteză care ar putea explica imposibilitatea acordului la plural este legată de faptul că posesivul are trăsătura inerentă, referențială, de persoană. Prin urmare, (cel puțin) una dintre trăsăturile referențiale ale posesivului nu este disponibilă pentru acord. Posesivul se acordă doar pe baza trăsăturilor formale, iar sintagma coordonată, doar pe baza trăsăturilor referențiale. De vreme ce acordul referențial al posesivului dă

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
și tu înșine / însene b. tu și Ion înșivă c. eu și Maria înșine / însene etc. Exemplele de mai sus arată că însuși se acordă conform trăsăturilor referențiale. La fel ca la posesiv, trăsătura de persoană a lui însuși este inerentă, referențială. În GALR (I: 220), se arată că "rolul acordului [formelor de întărire] nu este însă de marcare a coeziunii în cadrul grupului sintactic, ci de marcare a relației anaforice dintre forma de întărire și antecedent/subsecvent, contribuind la identificarea semantico-referențială

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
acum." 101 "În această ipostază (subiecte fără articol, fără determinanți), substantivele intră în relație cu foarte puține verbe, în primul rând cu cele ale existenței. Regula, fermă, cere punerea predicatului la singular." (p. 100). 102 Trăsăturile +concret, +numărabil etc. sunt inerente, spre deosebire de +proprietate, +individ, care sunt trăsături contextuale, depinzând de folosirea (ne)articulată sau de tipul de eveniment/predicație cu care sunt puse în relație. 103 La acest subpunct se dau câteva exemple cu topica VSO (În lume-i veselie, amor

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

Ac.)............................................................ 69 3.2.3. Abs. = Nom. și Ac.; Erg. = Erg................................................... 70 3.2.4. Nom. = absența Cazului............................................................... 71 3.3. Ce tip de caz este ergativul?.................................................................. 72 3.3.1. Erg. = caz morfologic.................................................................. 74 3.3.2. Erg. = Caz inerent/lexical............................................................ 75 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului..................................... 77 3.3.4. Erg. = Caz structural.................................................................... 77 4. Subiect și obiect.............................................................................................. 79 4.1. Se poate formula o definiție universală a subiectului?.. ........................ 79 4.1.1. În căutarea unei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai profundă a limbilor ergative: reconsiderarea teoriei Cazului (ergativul este compatibil cu flexiunea nonfinită), a naturii trăsăturilor categoriilor funcționale, a naturii Lexiconului, a arhitecturii reprezentărilor sintactice, reconsiderarea categoriilor funcționale centrale − micul v −, a distincției dintre cazul structural și cel lexical/inerent, redefinirea acestora în Morfologia Distribuită, o nouă conceptualizare a relației dintre sintaxă și morfologie. Morfologia Distribuită (engl. Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
filtrul de Caz (filtrul K). Astfel se explică de ce, de obicei, nominativul nu e marcat și de ce tinde să se ridice în Spec,IP. Categoriile cazuale vizibile, al căror centru e K, sunt de două tipuri, corespunzătoare categoriilor tradiționale Caz inerent și Caz structural marcat (Chomsky 19868), care trebuie legitimate: Cazurile inerente sunt Cazuri (K) pline subiacent și sunt legitimate de un centru care le selectează, condiția de legitimare fiind Principiul Proiecției; atribuirea Cazului inerent are loc sub guvernare și este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativul nu e marcat și de ce tinde să se ridice în Spec,IP. Categoriile cazuale vizibile, al căror centru e K, sunt de două tipuri, corespunzătoare categoriilor tradiționale Caz inerent și Caz structural marcat (Chomsky 19868), care trebuie legitimate: Cazurile inerente sunt Cazuri (K) pline subiacent și sunt legitimate de un centru care le selectează, condiția de legitimare fiind Principiul Proiecției; atribuirea Cazului inerent are loc sub guvernare și este imposibilă în configurația ECM; Cazurile structurale marcate sunt Cazuri (K) vide

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
două tipuri, corespunzătoare categoriilor tradiționale Caz inerent și Caz structural marcat (Chomsky 19868), care trebuie legitimate: Cazurile inerente sunt Cazuri (K) pline subiacent și sunt legitimate de un centru care le selectează, condiția de legitimare fiind Principiul Proiecției; atribuirea Cazului inerent are loc sub guvernare și este imposibilă în configurația ECM; Cazurile structurale marcate sunt Cazuri (K) vide subiacent, care trebuie să satisfacă ECP. Pentru fiecare K vid, antecedentul guvernor (care atribuie Caz) determină realizarea sa ca acuzativ, ca ergativ sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
analizează ergativitatea din punctul de vedere al teoriei Cazului. Autorul explică diferențele dintre sistemul acuzativ și cel ergativ prin existența unui Parametru al Cazului Obligatoriu (engl. Obligatory Case Parameter), conform căruia există două Cazuri structurale (diferite de Cazurile semantice sau inerente). O limbă trebuie să decidă care dintre aceste Cazuri este realizat ca argumentul unic al intranzitivelor, aceasta fiind unica diferență între sistemul ergativ și sistemul nominativ. Celelalte diferențe dintre limbi sunt rezultatul unor parametri independenți, legați de dihotomia ergativ/nominativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
relevantă din punct de vedere articulatoriu/perceptiv. Nu există o legătură directă între LF și PF. Cazul structural este atribuit în anumite poziții structurale, indiferent de rolul tematic atribuit în D-Structură și de categoriile care atribuie rolul tematic. Cazul inerent este echivalent cu atribuirea rolurilor tematice. 2.6. O explicație sintactică a partiției morfologice Teoria generativă nu a fost folosită numai pentru a explica fenomene majore, ci și pentru aspecte de detaliu care privesc specificul limbilor ergative, de exemplu, partiția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
legate de terminologie și de stabilirea unor corespondențe între Cazurile din limbile acuzative și cele din limbile ergative, precum și dificultăți de încadrare a Cazului ergativ într-unul dintre tipurile de Caz recunoscute în gramatica generativă (abstract vs morfologic, structural vs inerent/lexical). 3.1. Probleme și soluții terminologice Dificultatea de a folosi denumirile Cazurilor cu referire la cele două tipuri de limbi a fost remarcată în numeroase studii. În cele mai multe dintre acestea s-a încercat stabilirea unor corespondențe între denumirile folosite

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Ce tip de caz este ergativul? Ergativul ridică pentru teoria Cazului două tipuri de probleme, legate, pe de o parte, de relația dintre cazul morfologic și Cazul abstract, iar, pe de altă parte, de statutul ergativului: Caz structural vs Caz inerent. (Pentru definirea acestor două concepte și pentru aplicarea lor la limba română, vezi Stan 2005: 239−242; vezi și supra, 2.2. pentru distincția Caz structural vs inerent în teoria formulată de Bittner și Halle și 2.5. − în teoria

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar, pe de altă parte, de statutul ergativului: Caz structural vs Caz inerent. (Pentru definirea acestor două concepte și pentru aplicarea lor la limba română, vezi Stan 2005: 239−242; vezi și supra, 2.2. pentru distincția Caz structural vs inerent în teoria formulată de Bittner și Halle și 2.5. − în teoria PP). În ceea ce privește prima dintre probleme, majoritatea cercetătorilor sunt de acord asupra faptului că există o legătură (strânsă) între cazul morfologic și Cazul abstract, chiar dacă, uneori, aceasta este imperfectă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite/verificate în sintaxă (în PM): (a) Caz inerent (Chomsky 1986), atribuit unui/verificat de un DP în poziția în care este inserat; această poziție determină și interpretarea semantică; (b) Caz structural (Chomsky 200024, 200125, 200426), atribuit prin c-comandă celui/verificat de cel mai apropiat DP aflat într-

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
e necesară pentru a crea un obiect sintactic corect format care primește interpretare convergentă la interfață. Deplasarea verbului este determinată de atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul și persoana sunt trăsături φ inerente constituenților DP), fie neinterpretabile (o categorie funcțională din proiecția verbală poate să conțină aceste trăsături, dar ele nu sunt semantic inerente și trebuie verificate sau valorizate). Trăsăturile de Caz sunt întotdeauna neinterpretabile (nu au niciodată conținut semantic). Trăsăturile neinterpretabile trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul și persoana sunt trăsături φ inerente constituenților DP), fie neinterpretabile (o categorie funcțională din proiecția verbală poate să conțină aceste trăsături, dar ele nu sunt semantic inerente și trebuie verificate sau valorizate). Trăsăturile de Caz sunt întotdeauna neinterpretabile (nu au niciodată conținut semantic). Trăsăturile neinterpretabile trebuie verificate prin intermediul unei trăsături interpretabile de același tip și cu aceeași valoare, în relație specificator−centru (trăsăturile φ ale unei categorii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical − determinat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical − determinat de itemul lexical − și inerent − determinat de rolul tematic implicat. 3.3.1. Erg. = caz morfologic Marantz (1991) abandonează noțiunea de Caz abstract, în favoarea celei de caz morfologic: orice NP trebuie să primească un afix morfologic. Autorul propune următoarea ierarhie a realizărilor cazuale: a. caz

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate diferit în limbile ergative și în cele acuzative; în ambele tipuri de limbi, obiectul este inserat ca soră a verbului lexical. 3.3.2. Erg. = Caz inerent/lexical Ipoteza că ergativul este caz nonstructural are numeroși susținători 28: Woolford (199729, 2006), Anand și Nevis (2006), Butt (1995)30, Legate (2006), Mahajan (1990)31, Massam (2002)32, Mohanan (1994)33 etc. În această abordare − arată Anand și Nevins

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și care e responsabilă de atribuirea Cazului acuzativ. Laka (2006: 374) afirmă că, deși s-a susținut anterior (chiar de autorul însuși) că în bască există Caz structural, morfologia cazului este mai bine explicată dacă se consideră că acesta este inerent. Prima care a propus această analiză este Levin (1983). Gramatica limbii basce nu e ergativă în sensul lui Bobaljik (1992) sau conform teoriei propuse de Bittner și Hale (1996). Chomsky (1995: 176) preia ipoteza lui Bobaljik (1992), conform căreia tiparele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]