6,102 matches
-
OHW a cerut ajutorul armatei Slovace. Deși forțele armate slovace aveau o vechime de doar șase luni, au fost formate două mici grupuri mobile. Primul grup de luptă a avut dimensiunea unei brigăzi și era compus din șase batalioane de infanterie, două de artilerie și o companie de geniști, aflate sub comanda lui Antonín Pulanich. Al doilea grup a fost compus din două batalioane combinate de cavalerie și motocicliști de recunoaștere, plus nouă baterii motorizate de artilerie, sub comanda lui Gustav
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
a fost compus din două batalioane combinate de cavalerie și motocicliști de recunoaștere, plus nouă baterii motorizate de artilerie, sub comanda lui Gustav Malár. Cele două grupuri au fost organizate în jurul cartierelor generale ale Diviziilor I și III-a de infanterie slovacă. Cele două grupuri slovace au participat la luptele din sudul Poloniei. La final, Slovacia a câștigat teritorii poloneze locuite de slovaci. După izbucnirea insurecției naționale antinaziste din august 1944, germanii au ocupat din septembrie țara. Trupele germane au fost
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
frontului și s-a trecut la formarea a două unități noi care trebuiau să fie mai bine dotate și organizate pentru războiul modern. Cele mai bune unități ale grupului au fost organizate în două noi divizii - Divizia I (mobilă) de infanterie și Divizia a II-a (securitate) de infanterie. Divizia I (mobilă) de infanterie a fost cunoscută și ca „Divizia I slovacă”. Divizia I slovacă a fost comandată la început de Gustav Malar, care participase și la luptele din Polonia din
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
două unități noi care trebuiau să fie mai bine dotate și organizate pentru războiul modern. Cele mai bune unități ale grupului au fost organizate în două noi divizii - Divizia I (mobilă) de infanterie și Divizia a II-a (securitate) de infanterie. Divizia I (mobilă) de infanterie a fost cunoscută și ca „Divizia I slovacă”. Divizia I slovacă a fost comandată la început de Gustav Malar, care participase și la luptele din Polonia din 1939. Pe la mijlocul lunii septembrie 1941, Divizia I slovacă
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
să fie mai bine dotate și organizate pentru războiul modern. Cele mai bune unități ale grupului au fost organizate în două noi divizii - Divizia I (mobilă) de infanterie și Divizia a II-a (securitate) de infanterie. Divizia I (mobilă) de infanterie a fost cunoscută și ca „Divizia I slovacă”. Divizia I slovacă a fost comandată la început de Gustav Malar, care participase și la luptele din Polonia din 1939. Pe la mijlocul lunii septembrie 1941, Divizia I slovacă s-a reîntors pe front
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
securitate spatelor liniilor Grupului de Armată Sud. În iunie 1944, grupul a fost retras de pe front și a fost transferat în România, unde i s-a schimbat destinația, fiind transformată în brigadă de construcții. Divizia a II-a (securitate) de infanterie a fost implicată în principal în asigurarea securității spatelui frontului și în lupta împotriva partizanilor sovietici. La început, Divizia a II-a a fost folosită pentru curățarea pungilor de rezistență sovietice, pe care le depășiseră germanii în înaintarea lor. Mai
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
a nu leza alianța cu britanicii. În luna ianuarie a anului 1948, colonelul Marcus a aterizat la Tel-Aviv sub numele de Michael Stone. Situația militară a evreilor era dificilă, lipsiți de artilerie, aviație, tancuri și chiar arme și muniții pentru infanterie, în urma embargoului britanic de armament asupra „palestinienilor”, act de ambiguitate specific britanică, considerând că armatele arabe din jurul Palestinei erau înarmate, instruite și conduse de britanici. Cu toată victoria asupra Puterilor Axei, Marea Britanie a ieșit din război un imperiu colonial în
David Marcus () [Corola-website/Science/311781_a_313110]
-
(n. 18 aprilie 1888, loc. Breaza, jud. Prahova; d. 1969, Sinaia) a fost un general român. După absolvirea liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești a urmat, între 1908 - 1910, cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie din București fiind avansat la gradul de sublocotenent la 1 iulie 1910. A participat la luptele desfășurate pentru întregirea neamului românesc. După participarea la luptele de la Mărășești, ofițerul a fost avansat, la 1 septembrie 1917, la gradul de maior și
Gheorghe Ionescu-Sinaia () [Corola-website/Science/311805_a_313134]
-
sublocotenent la 1 iulie 1910. A participat la luptele desfășurate pentru întregirea neamului românesc. După participarea la luptele de la Mărășești, ofițerul a fost avansat, la 1 septembrie 1917, la gradul de maior și promovat în funcția de comandant de batalion infanterie. Generalul a îndeplinit cele mai importante funcții de conducere în perioada celui de-al doilea război mondial. La 1 ianuarie 1941 a fost numit la comanda Brigăzii 2 Mixte Gardă. După mai bine de un an, cât timp s-a
Gheorghe Ionescu-Sinaia () [Corola-website/Science/311805_a_313134]
-
an, cât timp s-a aflat la comanda acestei brigăzi, generalul Ionescu a fost avansat la gradul de general de divizie, în primăvara anului 1942, iar la 23 aprilie 1942 a fost promovat în funcția de comandant al Diviziei 13 Infanterie din Ploiești cu care a luat parte la luptele grele din toamna anului 1942, de la Cotul Donului și din sud-vestul Stalingradului. Mărturie a spiritului de jertfă dovedită, divizia a pierdut pe câmpul de luptă 209 ofițeri, 41 subofițeri și 6
Gheorghe Ionescu-Sinaia () [Corola-website/Science/311805_a_313134]
-
614 gradați și soldați. Înapoiat de pe front, generalul de divizie Gheorghe Ionescu-Sinaia a fost numit în funcția de comandant al Etapelor de Est. În această calitate l-a înlocuit pe generalul Mircea Dumitru (și el fost comandant al Diviziei 13 Infanterie) și a avut ca principală sarcină menținerea ordinii în zona de operații ale armatelor române. Înlocuindu-l pe generalul Mihai Stănescu, în perioada 20 martie - 15 august 1945, generalul Gheorghe Ionescu-Sinaia a fost numit comandantul Corpului Grănicerilor, după care, la
Gheorghe Ionescu-Sinaia () [Corola-website/Science/311805_a_313134]
-
în serviciul transporturilor pe cale ferată, fiind avansat căpitan la 25 martie 1893. La 2 ianuarie 1894 este mutat în statul major al Corpului IX Armată din Altona. La 9 decembrie 1895 a fost numit comandant de companie în Regimentul 21 Infanterie „de Borke” din Toruń. După un stagiu de nouă luni, Falkenhayn solicită, la 25 iunie 1896 concediu „pentru motive financiare și de carieră” și a plecat ca și consilier militar în China. Aici, în calitate de instructor militar a fondat la Wu
Erich von Falkenhayn () [Corola-website/Science/311788_a_313117]
-
războiului prin negocieri, dar nimeni nu l-a ascultat. Falkenhayn a fost înlocuit din poziția de ministru de război cu cu Adolf Wild von Hohenborn, la 20 ianuarie 1915. În aceeași zi a fost înaintat la gradul de general de infanterie, iar la 16 februarie 1915 a fost decorat pentru serviciile sale cu ordinul Pour le Mérite. Falkenhayn s-a dedicat acum înainte activității de șef al Comandamentului Armatei Imperiale, cea mai înaltă poziție militară pe timp de război. După demiterea
Erich von Falkenhayn () [Corola-website/Science/311788_a_313117]
-
este un general român. S-a născut la data de 5 noiembrie 1934 în localitatea Valea Iașului, județul Argeș. Absolvent al Școlii de Ofițeri de Infanterie în anul 1955, al Academiei Militare Generale - Facultatea de Arme Întrunite între 1966 - 1969 și al Cursului postacademic superior în 1983. Ofițer în cadrul Centrului Militar Municipal Petroșani cu gradul de locotenent major. Comandant al Brigăzii 9 Grăniceri Timișoara (1982 - 1987
Petre Teacă () [Corola-website/Science/311807_a_313136]
-
cu Flori, România - d. 5 ianuarie 2004, Malu cu Flori) În documentele din anii '50, prenumele său a apărut mai ales sub forma "Ioan", în timp ce în anii '60-'70 a fost utilizat prenumele "Ion". Militar în termen în Divizia 1 Infanterie "Tudor Vladimirescu" (1944 - 1946), subofițer de jandarmi (1946 - 1948), urmează cursurile Școlii de Ofițeri M.A.I. (1948 - 1949). La 23 august 1949 este avansat sublocotenent și numit locțiitor politic al comandantului de companie la Centrul de Instrucție Grăniceri - Rădăuți, ulterior
Ioan Șerb () [Corola-website/Science/311806_a_313135]
-
septembrie 1937 generalul de divizie a fost comandantul Corpului de Grăniceri. S-a născut într-o familie cu stare materială modestă. După absolvirea studiilor elementare și liceale în Craiova, a fost admis prin examen la Scoala Militară de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București în iulie 1896, ale cărei cursuri le-a terminat în 1898 când a fost avansat în grad de sublocotenent și repartizat în Regimentul 26 Infanterie Rovine, comandant de pluton. Evidențiindu-se că bun instructor, cu frumoase
Dumitru Grozeanu () [Corola-website/Science/311803_a_313132]
-
a fost admis prin examen la Scoala Militară de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București în iulie 1896, ale cărei cursuri le-a terminat în 1898 când a fost avansat în grad de sublocotenent și repartizat în Regimentul 26 Infanterie Rovine, comandant de pluton. Evidențiindu-se că bun instructor, cu frumoase trăsături de comandant și cu perspectivă sigură de afirmare pe scara valorilor militare, la 10 mai 1902, a fost înaintat la gradul de locotenent. Întors din Austria specializat în
Dumitru Grozeanu () [Corola-website/Science/311803_a_313132]
-
la adresa Armatei Austro-Ungare și a politicii acestei mari puteri în problema balcanică și în relațiile cu România, estimări care ulterior s-au confirmat. În perioada 1910-1912, a urmat Cursurile Școlii de Război din București, fiind apoi repartizat la Regimentul 33 Infanterie Tulcea. În 1912 a fost încadrat instructor și profesor la Liceul Militar Mănăstirea Dealu. Pe timpul campaniei din 1913, s-a evidențiat în mod deosebit ca ofițer din Marele Stat Major în controlul permanent și îndrumarea deplasării coloanelor Armatei Române la
Dumitru Grozeanu () [Corola-website/Science/311803_a_313132]
-
deosebit ca ofițer din Marele Stat Major în controlul permanent și îndrumarea deplasării coloanelor Armatei Române la sud de Dunăre. La 1 aprilie 1916 a fost înaintat la gradul de maior și numit Șef de Stat Major al Diviziei 1 Infanterie cu care a luptat în Valea Jiului, apoi în retragere până pe aliniamentul Șiretul inferior- Valea Sușitei, dovedind exempu de curaj, rezistența, vitejie și înaltă pregătire. În perioada 7 ianuarie 1917- 5 februarie 1918, a îndeplinit funcția de șef al biroului de
Dumitru Grozeanu () [Corola-website/Science/311803_a_313132]
-
a 1-a. După primul război momdial a lucrat inițial la Marele stat major, în 1923 a fost admis la examenul de general de brigadă, grad pe care l-a primit în 1927 când a fost numit comandantul Brigăzii 11 Infanterie. În 1930 îl găsim la Marele stat major Șef de diviziune, în 1931 comandant al Diviziei 11 infanterie, la 11 aprilie 1934 a fost înaintat la gradul de general de divizie, iar la 25 iulie 1934 i s-a încredințat
Dumitru Grozeanu () [Corola-website/Science/311803_a_313132]
-
admis la examenul de general de brigadă, grad pe care l-a primit în 1927 când a fost numit comandantul Brigăzii 11 Infanterie. În 1930 îl găsim la Marele stat major Șef de diviziune, în 1931 comandant al Diviziei 11 infanterie, la 11 aprilie 1934 a fost înaintat la gradul de general de divizie, iar la 25 iulie 1934 i s-a încredințat comandă Corpului Grănicerilor. După o carieră bogată și grea, în care și-a servit cu cinste și devotament
Dumitru Grozeanu () [Corola-website/Science/311803_a_313132]
-
sat, absolvind pe cele gimnaziale la Blaj în promoția 1875-1876 cu rezultate meritorii. Cu posibilități materiale precare, părinții săi l-au îndrumat spre cariera militară. Astfel, după ce a urmat cursurile Școlii de Cadeți de pe lângă Regimentul 31 K.u.K. de infanterie din Sibiu, a fost transferat în 1879 la Regimentul de infanterie nr. 50 din Alba Iulia, unde, la data de 1 noiembrie 1881 a fost avansat la gradul de locotenent. Locotenent major în 1887, șase ani mai târziu este comandant
Dionisie Florianu () [Corola-website/Science/311811_a_313140]
-
rezultate meritorii. Cu posibilități materiale precare, părinții săi l-au îndrumat spre cariera militară. Astfel, după ce a urmat cursurile Școlii de Cadeți de pe lângă Regimentul 31 K.u.K. de infanterie din Sibiu, a fost transferat în 1879 la Regimentul de infanterie nr. 50 din Alba Iulia, unde, la data de 1 noiembrie 1881 a fost avansat la gradul de locotenent. Locotenent major în 1887, șase ani mai târziu este comandant de companie în Regimentul de infanterie nr. 85 din "Leutschau", azi
Dionisie Florianu () [Corola-website/Science/311811_a_313140]
-
în 1879 la Regimentul de infanterie nr. 50 din Alba Iulia, unde, la data de 1 noiembrie 1881 a fost avansat la gradul de locotenent. Locotenent major în 1887, șase ani mai târziu este comandant de companie în Regimentul de infanterie nr. 85 din "Leutschau", azi Levoča, Slovacia, cu grad de căpitan clasa a II-a. Între anii 1900-1902 a fost comandant de companie în Sighetu Marmației, iar între 1906-1910, comandant de batalion în Regimentul de infanterie nr. 33 din Arad
Dionisie Florianu () [Corola-website/Science/311811_a_313140]
-
companie în Regimentul de infanterie nr. 85 din "Leutschau", azi Levoča, Slovacia, cu grad de căpitan clasa a II-a. Între anii 1900-1902 a fost comandant de companie în Sighetu Marmației, iar între 1906-1910, comandant de batalion în Regimentul de infanterie nr. 33 din Arad cu grad de maior. Avansat la gradul de locotenent-colonel, Dionisie Florianu a fost ofițer de stat major pentru probleme de trageri și armament, precum și comandant al Districtului de apărare din Krivošije, la Coasta Dalmatică. Pe 1
Dionisie Florianu () [Corola-website/Science/311811_a_313140]