3,033 matches
-
chip de piatră la ficat și părintele se întoarce la mânăstirea unde se consumă borș de cartofi necurățiți, în prada celei mai lirice dispoziții expiatorii. Plutește peste aceste nuvele râsul blând din Floricelele Sfântului Francisc, în care călugării fac, din inocență, isprăvi grotești. Scena în care Ghervasie, năpădit de jivinele înfometate (obligate de el să postească), le citește din predicile sfântului Doroftei e de un umor franciscan. În legendele asceților diavolul combate mai vârtos pe cei îndîrjiți pe calea binelui. Aci
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ce amară doctorie. Ingenuitatea se preface pe încetul în sens al miraculosului și în hieratism creștin. În târg servitoarele, ca și săvârșind o taină, se spală pe picioare. Măgarul cu cruce pe spate, pătruns de calitatea sa de simbolizator al inocenței, paște cu umilitate. Apare și cîte-un detaliu ortodox. O călugăriță trece în barcă pe o baltă foarte stilizată cu miraculoși crapi vizibili: Prin dimineața brumată de-argint, Luntrea, vâslită de-o călugăriță, Chemată lunecă, la clopot, pierdut peste zări. Trec
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
îmbrățisării" Maitreyi-ei, "ritmul uluitor al trupului ei", precum învață "prietenia" cu piciorul prin "tușă", constând în introducerea piciorului între pulpele altuia. Romanul, care, privit de sus, amintește literatura lui Pierre Loti (Azyadé, Madame Chrysanthème etc.), se salvează prin impresia de inocență sălbatecă ce se desprinde din moravurile unei eroine așa de străină de civilizația noastră. Maitreyi rămâne până acum singura scriere cu adevărat interesantă a lui Mircea Eliade. Restul e o ilustrare a acelui obsedant trăirism. Tineri participă la mișcări comuniste
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
alchimia... (p. 235). Cea de-a douăsprezecea vină a fost aceea că, după ce a fost demis și hoinărea cu împăratul, într-o zi a mers într-un convent al fraților minori și, convocându-i în capitul, a început să demonstreze inocența sa și nedreptatea celor care l-au demis... Dar cineva i-a răspuns cu multă fermitate... Atunci fratele Elia l-a întrebat: «Cine te-a primit în Ordin?». Fratele i-a răspuns: «Nu tu care ai părăsit Ordinul tău și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
11,14), vom vorbi acum despre conducătorii acestor grupuri (p. 99-100). Predicatorii mișcării «Aleluia» 52. Primul care a venit la Parma a fost fratele Benedict, numit și fratele din Cornetta, un om simplu și fără cultură, dar cu o adevărată inocență și onestitate. Eu l-am văzut și am vorbit cu el în mod familiar la Parma, iar mai apoi la Pisa. De fapt, era originar din Valea Spoletană, sau din părțile Romei. Nu aparținea niciunui ordin, sau vreunei congregații religioase
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
din scrisoarea către Perilla, Tristele, III, VII, reies sentimente de acest fel), care trebuie repetăm să fi fost la curent cu adevărata cauză a relegării lui Ovidiu. Dacă, așa cum am văzut până acum, Fabia apărea ca o adevărată eroină, în inocența și fidelitatea ei față de soț, fiind comparată cu diferite eroine legendare: Evadne, Alcesta, Penelopa etc., aici, Ovidiu apare ca un adevărat și unic erou: Fabia primește numai o lumină care se reflectă de la soț. Versurile lui Ovidiu nu permit ca
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prezent (el, într-adevăr, se acuză "că a avut ochi"), la o adunare, la un convivium, unde Augustus a fost calomniat și să nu fi raportat cui trebuia. Va putea Ovidiu să se dezvinovățească, aducând ca circumstanță atenuantă greșeala, prostia, inocența, de a nu fi evaluat adevăratul caracter al unor discuții cu tentă defăimătoare la adresa lui Augustus, care s-au transformat apoi în calomnii în adevăratul sens al cuvântului. Și să-i spui lui Augustus, e una. Dar era la mijloc Paulus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Fabius Maximus era așa de îngăduitor în această privință! El însuși povestea glume savuroase pe seama împăratului: nu vi-o amintiți pe cea cu heminaria în loc de congiaria pe care Augustus le oferea prietenilor cu "generozitate", în "dar"?402. Se înțelege că inocența mea inițială a fost înlocuită cu frica pe care mi-o provoca Paulus: m-aș fi găsit de-a dreptul între ciocan și nicovală. Și atunci am amânat să depun plângere, până când am avut o neplăcere neașteptată, adică fulgerul lui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fie din inimă, nu din cap (cf. Poezia română În diverse epoce, 1868). Față de Grigore Alexandrescu, care se plînge tot timpul de imperfecția limbajului și se lasă terorizat de retorică, Bolintineanu reprezintă cazul poetului spontan și neglijent, Încrezător pînă la inocență În puterea talentului. Paul Zarifopol Îl prezintă În acest sens: „un scriitor de bunăvoință. Un prea zelos umplutor de cadre [... ] A scris de toate, cu o fertilitate inocentă, nepăsătoare^... ], masă literară ieșită dintr-o ușoară și neobosită bunăvoință” (Revista Fundațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bunăvoință. Un prea zelos umplutor de cadre [... ] A scris de toate, cu o fertilitate inocentă, nepăsătoare^... ], masă literară ieșită dintr-o ușoară și neobosită bunăvoință” (Revista Fundațiilor Regale, nr. 5, 1936) - și criticul mizantrop nu greșește prea mult. Numai că inocența, bunăvoința, spontaneitatea se bizuie la Bolintineanu pe instinctul său liric. Disprețuiește regulile În artă („A strînge arta-n reguli credea că-i o sclavie” - Conrad) și, cum spune un bard din poemele lui, el cîntă: „Cum fîșÎie plopul, cum vîjÎie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
secolul al XIX-lea!), imaginile lasă să se Întrevadă un mod particular de a privi și de a asculta. Evidentă este senzualitatea (simțualitatea) lor, clară este tendința poetului de a intimiza obiectele, de a le introduce Într-un spațiu al inocenței și suavității. Tendința de a diminutiva totul, cu efecte atît de rizibile adesea, dezvăluie o mișcare mai gravă a spiritului liric și ea poate fi definită prin Încercarea de a aduce lucrurile la starea de puritate matinală. Încercare bizară, contrară
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a putut vedea din exemplele de pînă acum ce importanță acordă poetul acestor Însușiri. Dulcele deschide poarta voluptății erotice, dalbul o exprimă, farmecul vergural o condiționează și o Întreține. Dintre multele figuri ale erosului, Bolintineanu se hotărăște pentru aceea a inocenței. Toate comparațiile merg, cînd este vorba de femeie, În direcția unei virginități fundamentale. Iată portretul din Esmé, portretul feminității caste: „Ca mărgăritarul albă, Și cu părul de ebin, Ochi de foc, și mînă dalbă, Gura, grațios rubin; Naltă, delicată, fină
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
expert erotic), vede numaidecît „fața rumeoară” a copilei și Înțelege despre ce e vorba. Făt-Frumos află În palatul de sub stîncă fata ce visase. Cum putea fi altfel dacă nu „rumenă și albuliță”? etc. Rumeneala e, așadar, cartea de vizită a inocenței. Bărbatul poate fi „un tigru ce flămînzește”, un devastator de bogate grădini, femeia (evocată cu precădere În faza nubilității) trebuie să rumenească. Rumeneala, pentru a se pune În evidență, are Însă nevoie de o culoare de contrast. Este, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nubilității) trebuie să rumenească. Rumeneala, pentru a se pune În evidență, are Însă nevoie de o culoare de contrast. Este, s-a putut constata cu ușurință, albul, bălaiul. O metamorfoză plăcută se petrece sub ochiul celui ce intră În spațiul inocenței: albul se rumenește, fata dalbă se roșește „plăcut, ușor” (N-aude, n-avede, n-a Greul Pămîntului). Rumenirea nu trebuie, așadar, să fie prea puternică. Ca să rămînă În nota inocenței, trebuie să fie ușoară, plăcută, rareori fața se Împurpură („la aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
metamorfoză plăcută se petrece sub ochiul celui ce intră În spațiul inocenței: albul se rumenește, fata dalbă se roșește „plăcut, ușor” (N-aude, n-avede, n-a Greul Pămîntului). Rumenirea nu trebuie, așadar, să fie prea puternică. Ca să rămînă În nota inocenței, trebuie să fie ușoară, plăcută, rareori fața se Împurpură („la aceste vorbe, pe frumoasa-i față / purpura-n ivoriu noată, se răsfață / rîură senin”): numai În momente de mare emoție, cum este aceea descrisă În Hial (Florile Bosforului). Cum se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este aceea descrisă În Hial (Florile Bosforului). Cum se Împacă, totuși, figura inocentei, cu răsfățul, dorința aceea grăbită să atingă pragul de sus al desfătării ce se observă În toată erotica bolintiniană? Rumeneala ascunde, În fapt, o mare primejdie. Figura inocenței este, În realitate, anticamera amorului magic, acela care Îmbată simțurile. CÎnd fața se roșește, cu delicatețe, de emoție, ochii se Întunecă de focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
emoție, ochii se Întunecă de focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele două atribute pe care poetul le cere feminității: inocența și capacitatea de a Îmbăta sufletul. Fața poate fi Înșelătoare, ochiul este Însă mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cere feminității: inocența și capacitatea de a Îmbăta sufletul. Fața poate fi Înșelătoare, ochiul este Însă mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc al inocenței, dar și o subtilă perversitate, o Întîrziere În desfătare, o complicitate ce poate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc al inocenței, dar și o subtilă perversitate, o Întîrziere În desfătare, o complicitate ce poate duce departe. Figura inocenței se slujește În poezia lui Bolintineanu și de alt mesager: lumina (cu derivatul: soarele). Frumoasa Ioana, româna macedoană, „poartă soarele pe figură”, fruntea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc al inocenței, dar și o subtilă perversitate, o Întîrziere În desfătare, o complicitate ce poate duce departe. Figura inocenței se slujește În poezia lui Bolintineanu și de alt mesager: lumina (cu derivatul: soarele). Frumoasa Ioana, româna macedoană, „poartă soarele pe figură”, fruntea femeii din O noapte de amor iese din părul negru precum dimineața din ceața nopții „revărsînd lumini
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fuga eșuează, ea se dă cu bucurie morții. O frumoasă hurioasă cere să fie dusă Într-un loc unde amorul este infinit, viața dulce și cerul lin. Cere, cu alte cuvinte, să fie răpită. Răpitorul pune Însă condiții, vrea proba inocenței și, În acest sens, cere curajoasei hanime să roșească. Nu e posibil accesul În tărîmul amorului desăvîrșit (magic, cast) fără a purta semnele inocenței: „Te voi duce cu plăcere Dacă tu, l-a mea vedere Vei roși, d-acum frumos
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și cerul lin. Cere, cu alte cuvinte, să fie răpită. Răpitorul pune Însă condiții, vrea proba inocenței și, În acest sens, cere curajoasei hanime să roșească. Nu e posibil accesul În tărîmul amorului desăvîrșit (magic, cast) fără a purta semnele inocenței: „Te voi duce cu plăcere Dacă tu, l-a mea vedere Vei roși, d-acum frumos, Și-i pleca iar ochii jos” — ceea ce hanima nu Întîrzie să facă: „Iar hanima se uimește, Drăgălaș ea roșește, Ca un trandafir născînd Și-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se uimește, Drăgălaș ea roșește, Ca un trandafir născînd Și-ochii dulci ea pleacă blînd...” Scenariul este acum complet. LÎngă roșirea feței și apariția luminii, În protocol intră și aplecarea ochilor. Nu e deloc simplă, cum ne-am aștepta, figura inocenței. Roland Barthes introducea inocența, ca figură a erosului, În categoria „atopos”-urilor: inocența este incalificabilă, inclasabilă, ea rezistă În fața tentativei de a o descrie... La Bolintineanu, inocența este, dimpotrivă, o figură determinabilă, retorica ei poate fi descrisă, semnele, simptomele ei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
roșește, Ca un trandafir născînd Și-ochii dulci ea pleacă blînd...” Scenariul este acum complet. LÎngă roșirea feței și apariția luminii, În protocol intră și aplecarea ochilor. Nu e deloc simplă, cum ne-am aștepta, figura inocenței. Roland Barthes introducea inocența, ca figură a erosului, În categoria „atopos”-urilor: inocența este incalificabilă, inclasabilă, ea rezistă În fața tentativei de a o descrie... La Bolintineanu, inocența este, dimpotrivă, o figură determinabilă, retorica ei poate fi descrisă, semnele, simptomele ei pot fi citite și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pleacă blînd...” Scenariul este acum complet. LÎngă roșirea feței și apariția luminii, În protocol intră și aplecarea ochilor. Nu e deloc simplă, cum ne-am aștepta, figura inocenței. Roland Barthes introducea inocența, ca figură a erosului, În categoria „atopos”-urilor: inocența este incalificabilă, inclasabilă, ea rezistă În fața tentativei de a o descrie... La Bolintineanu, inocența este, dimpotrivă, o figură determinabilă, retorica ei poate fi descrisă, semnele, simptomele ei pot fi citite și analizate, cum s-a putut constata mai Înainte. De la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]