4,420 matches
-
cu noi deoarece eram buni la carte și eram cuminți. Ea nu a făcut decât 6 clase, dar citea cursiv diferite rugăciuni și poezii; știa multe poezii. Citea zilnic acatistele Maicii Domnului. Avea o minte ageră și ne controla cu insistență temele. Se supăra când scriam de mântuială. Îi plăcea mult aritmetica și ne ajuta în rezolvarea unor probleme. A rămas pentru mine o enigmă faptul că mama putea rezolva unele probleme ale nepotului său. Cântau frumos atât mama cât și
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
unui biolog român sau străin. Profesorul Gheorghe Hasan patrona aceste întruniri. Intervențiile sale erau o aleasă desfătare pentru auditoriu. Dotat cu un talent pedagogic superior, profesorul Gheorghe Mustață a ajuns la stadiul de a oficia cursurile. Explicațiile clare, documentate și insistența de a reliefa relația structură - funcție, au făcut din el un real profesor emeritus. Totdeauna a vorbit stând în picioare, deci respect pentru auditoriu, dragoste pentru știință și arta comunicării. Fondul lecțiilor exprima elaborare, cărări către finalitate. Ușurința de exprimare
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
încercat, folosind manevre de tergiversare, să ne facă să renunțăm la proiectul participării noastre la conferință. Până la urmă însă, aceasta a fost silită să abandoneze tactica de tergiversare, dar numai sub presiunea ultimativă a Directorului General al UNESCO care, în urma insistențelor noastre, a amenințat că transferă conferința din Tbilisi la Paris dacă se persistă în neacordarea vizei de intrare delegației israeliene. Viza de intrare ne-a fost acordată în penultimul moment, ceea ce ne-a permis totuși să pornim la drum cu
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
cu care să intre în vorbă. Pe scaunul învecinat stătea un bărbat îmbrăcat ca un orășean, dar a cărui proveniență era tot satul Crasnaleuca. Era tăcut, serios și plin de damigene, butelci, boccele și bocceluțe. Bătrînul îi căuta privirea cu insistență și, cînd prinde momentul potrivit, intervine cu remarca: Tot de pe la noi, de la părinți, săracii. Moșul privea bagajele îngăduitor și continuă: Mata de-al cui ești? Cam fără chef, orășeanul răspunde mormăit: Al lui Cătărău. Cel de peste deal? Nu, cel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
toți l-au crezut pe domnul Căpușă Îl cunoșteam foarte bine pe Ionuț Căpușă și asta din două motive. Primul motiv este cauzat de prezența sa la audiențe, aproape în fiecare miercuri. Al doilea motiv era solicitarea sa mai neobișnuită. Insistența cu care urmărea obținerea unui teren nu putea trece neobservată. Terenul aparținea de drept mamei sale, Catinca. Aceasta avea trei copii, doi plecați în Germania și unul, Ionuț, rămas în casa părintească. Vă rog, domnule primar. Să mi se dea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
unghiile. Țipă, dar n-au cînd să bage degetele în gură de durere. S-a făcut frig, cumplit de frig. Sub brad este mai bine, dar vin ghiulele și din lateral. Se dau după trunchi. Vijelia însă îi caută cu insistență, adică se învîrte pe după copac, ca să-i nimerească. Este tot mai întuneric. Din înălțimi se pornesc puhoaie, care vuiesc a potop. Turtureii și-au îmbrăcat hanoracele. Este un pic mai bine, dar nu-s semne că urgia s-ar potoli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
detalii, la lungimea poveștii lor. Chelii roșii aspiră razele solare ca niște bureți. Doamne palide cască gura pentru puțin aer, cardiaci congestionați la față stau la umbra fierbinte a unei pietre masive. Batiste șterg transpirații, elevi care înjură în gînd insistența doamnei învățătoare. Eu apăs mereu pălăria de soare din pai românesc și urc metodic scări spre Templul lui Apollo. Nordici ca niște raci fierți zîmbesc tîmp oricărui întîlnit în cale. Oameni buni, ei își împărtășesc bucuria clipei tuturor. Hei, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
etalon, plătesc și dau să plec. S-o porționez, domnule. Întinde mîna după punga cu carne. Nu-i nevoie, o s-o facă acasă bucătăreasa. Nu, dați-mi punga s-o porționez. Am spus, Ibisate, nu-i nevoie. Sînt intrigat de insistență și refuz categoric. Amicul meu însă insistă, prinde de pungă și trage cu putere. Cum întîmpină rezistență, bagă mîna în sacoșă. Caută ceva și eu privesc contrariat. Ce cauți acolo, omule? Nimic. Verific! Ce verifici? Ceva... După un timp scoate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un povestitor desăvîrșit. Vamos a guarachar Rafael este unul din puținii cubanezi care poate fi înțeles cînd vorbește spaniola. Pentru că, în Cuba, oamenii vorbesc ca niște mitraliere, mănîncă terminații și nu pronunță "s" decît foarte rar. Îmi amintesc de o insistență a mea, pentru a mă lămuri. Cît costă? întreb clar vînzătorul. Do, răspunde cubanezul. Ridic sprîncenele și cred că n-am auzit bine și reiau întrebarea. Doce? No, segñor, do. Poate dos? Sí, sí, do. Dos. Sí, do. Por favor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Eu strig: Stai, stai, mă, banditule! Urcă precipitat și cînd era sus de tot, punga se rupe și recolta cade înapoi în grădină. Eroii ies din scenă și se reașterne liniștea. Doar cîinele cel fără somn al vecinului latră cu insistență. Formația Ozon este din nou auzibilă. Au apărut și țînțarii. Obraznici, nesimțiți. Mă duc în dormitor și deschid internetul. Încep cu formula obișnuită, "dragă Adrian". Vreau să-i povestesc unui amic trăirile mele din acea noapte. Nu reușesc să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ce depășesc frecvent suta de ani. Se remarcă printre aceștia unii de o culoare rozaliu-sidefie, adevărate rarități protejate de lege. Uite, nevastă, cu două ghiocuri din astea ne putem hrăni tot restul vieții... Gluma nu este gustată și, cu toate insistențele bătrînului, nu-i traduc ce-am spus. Obiecte din carapace de broască țestoasă cizelate cu migală îmbogățesc oferta bătrînului spre vînzare. Pe un perete văd o bucată de lemn pe care este fixată studiat o iguană. Este împăiată cu meșteșug
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
polonez Johann Döring, care fusese obligat să părăsească teritoriul Imperiului habsburgic 101. Ultimul nu era altul decât șeful lojei masonice "Minerva", înființată la Sadagura de ruși, în timpul războiului dintre 1768-1774 și care a fost subordonată marii loje a Rusiei 102. Insistența mazililor de a fi folosiți în administrație și justiție nu a fost acceptată, existând suspiciunea că intenționau să se sustragă legilor și să divulge informații fostului staroste de Cernăuți, Imbault, socotit a fi spionul domnului Moldovei și al Rusiei 103
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
patentei imperiale de organizare a clerului bucovinean într-o episcopie aparte a provinciei, scoasă de sub ascultarea unui centru ecleziastic din afara monarhiei 166. Un prim rezultat în această direcție se va vedea în scurt timp când, pe 24 aprilie 1781, în urma insistențelor autorităților habsburgice, mitropolitul din Iași a consimțit să transmită episcopului de Rădăuți conducerea spirituală asupra mănăstirilor ortodoxe existente în Bucovina 167. Influențat probabil de raportul întocmit de contele Blümegen, de memoriile lui Balș, precum și de starea de tensiune existentă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
început pentru Consistoriu, Dosoftei își arăta disponibilitatea de a veni la Cernăuți, la conferința militarilor, spre a discuta despre înființarea consistoriului, de îndată ce vremea și sănătatea sa și a lui Balș se îmbunătățeau 45. În cele din urmă, după mai multe insistențe ale Administrației militare, pe la 10 februarie 1782 a avut loc în orașul capitală a provinciei, Cernăuți, solemnitatea instalării lui Dosoftei Herescul în scaunul de episcop ortodox al districtului Bucovinei 46. Cu această ocazie festivă ținută la biserica principală din Cernăuți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
implicat în politica iosefinistă, promovată de autoritățile militare provinciale, de preluare a unora din bunurilor mobile și imobile ale mănăstirilor bucovinene, precum și în alte îndatoriri oficiale. Împreună cu șeful administrației militare, cu colonelul Metzger și auditorul Orlandini, a reușit, după repetate insistențe, pe lângă episcopul Dosoftei Herescul, să-l determine să cedeze moșiile episcopale Havârna, Noua Suliță și Coțmani, iar ulterior și satul Rădăuți 73. Privitor la această ultimă moșie, feldmareșalul baron von Schröder, comandantul militar al Galiției, îi scria, în martie 1783
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
dispus să-l ajute în întreprinderea sa193. În aceeași zi, pe 30 mai 1785, boierul Vasile Balș expedia alte două scrisori pe adresa mamei sale, Ilinca, și a generalului Enzenberg, în care își exprima aceleași temeri privind călătoria fratelui său194. Insistența serdarului Lupu de a veni la Viena, determinată de primirea unei alte scrisori, expediată prin intermediul marelui negustor Hagi Moscu 195, l-au făcut pe concepistul Balș să prezinte scrisorile primite, ca și răspunsurile date, cu traducerea lor germană, consilierului Consiliului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
căzut boierul bucovinean. Intrarea Austriei în război împotriva Porții Otomane, alături de Rusia, pe 8 februarie 1788, părea să deschidă pentru concepistul Vasile Balș posibilitatea transpunerii în practică a unora din promisiunile imperiale ce i s-au făcut anterior. Numai că, insistențele sale în această direcție, la care s-au adăugat mai vechile suspiciuni la adresa sa, i-au atras dizgrația Curții imperiale, care va căuta să scape de el într-o manieră indirectă. Instrumentul ce a pus în aplicare această hotărâre a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
și în cea contemporană autorului, avea menirea de a evidenția în mod pregnant, pentru factorii de decizie de la Viena, ceea ce însemna sau putea să însemne stăpânirea exercitată de Rusia asupra Mării Negre, pentru devenirea estului și a sud-estului european 68. Această insistență asupra Rusiei își propunea să reliefeze pericolul potențial prezentat de Rusia, pentru Austria și Țările Române și, de aici, concluzia necesității ca Imperiul habsburgic să-și extindă granițele și asupra celor două provincii românești: "La această dispoziție a raporturilor politice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
pe lângă o serie de oameni de cultură, precum profesorii Universității din Viena, Sonnenfels sau Watteroth, ca și pe lângă o serie de înalți funcționari ai statului din capitala imperiului, pe care-i cunoscuse în perioada șederii sale anterioare la Viena. În urma insistențelor sale, Consiliul Aulic de Război trimitea Cancelariei Aulice Unite Boemiano-Austriece, pe 29 ianuarie 1791, o dată cu promemoriul său, un raport favorabil boierului bucovinean, în care erau evidențiate calitățile acestuia și serviciile aduse 88. Două luni mai târziu, pe 30 martie 1791
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
de 120 de florini 101. În plus, probabil considera că pregătirea, cunoștințele și experiența acumulată îl recomandau cel mai bine spre a conduce destinele provinciei natale, decât să devină un slujbaș oarecare, pierdut în marea provincie galițiană. De aici și insistențele sale în această direcție. La rândul lor, atât Watteroth, cât și asociatul secret din Lemberg, secretarul gubernial Rupprecht, l-au recomandat călduros pe Balș împăratului, pentru a fi numit în fruntea Administrației Bucovinei. Recomandările aveau în vedere atât activitatea anterioară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
înțeles oricum. Până ne-am dumirit noi, nepoții, cu această stare de fapt a bunicii a trecut ceva timp și deseori apăreau situații hilare. Ne încolonam militărește și fiecare dintre noi îi expuneam Maiei varianta auditivă personală, evident după atâtea insistențe și tatonări, reușind să ne înțelegem. Când am crescut, a fost cu mult mai ușor, deprinsesem arta comunicării cu Maia din mers, din relația bunicii cu adulții. Cu limba și comunicarea era o cu totul altă problemă și aceasta pentru că
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
și mama trebuia să scuture covorul se mai nimerea să-și „topească” existența câte un soldățel în desișul lânos al covorului. Fiind totuși o perfecționistă, mama nu accepta astfel de lucruri sau le accepta cu mare greutate și doar la insistența tatălui. Ne spunea doar atât: „Mariana, Adi, un singur pion de plastilină dacă se mai lipește de mâini, covor ori dușumea, v-arunc cutiile de soldăței.”. Era mai mult decât suficient pentru a înțelege mesajul mamei și a ne proteja
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
striga cât îl țineau puterile în dorința de-a atrage potențiali clienți: „păcură, vând păcură, veniți de luați păcură”. Emisia sa vocală era atât de puternică și ochii reliefau siguranță, răceală, detașare, încât eu, copil fiind, „înghețam” și mă înfricoșa insistența cu care ne privea și îndemna la negoț. De cum îi auzeam vocea pe stradă, lăsam orice provocare a jocului nostru stradal, intram în curte, trăgeam cheia în broasca porții de două ori și m-ascundeam sub pătuțul meu cu tăbliile
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
lucra cot la cot cu bunica. Nu era atât de arțăgos pe cât voia să fie crezut. În fiecare toamnă îl băteam la cap să mă ia cu el la vânătoare și după zile de rugăminți neîncetate mintea bătrânului ceda în fața insistenței mele. Mi-a fost încredințat Lord, care avea un nas mai perspicace decât orice copoi ardelenesc, iar eu îl purtam ca o medalie printre vânătorii însoțitori. În realitate, bunicul nu voia decât să fie cineva care să aibă în permanență
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
care va întări și mai mult legăturile.” La începutul lunii iulie 1940, în acea perioadă de mare tensiune pentru tot neamul românesc, generalul Ion Antonescu a solicitat o audiență la rege, aprobată de monarh, care consemna: „Antonescu a cerut cu insistență să mă vadă. După declarațiile de devotament și asigurare că nu are nici o legătură cu legionarii, îmi spune că țara se află în pragul dezastrului, că armata este complet demoralizată și că trebuie rapid făcut ceva spre a pune lucrurile
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]