5,195 matches
-
făcu apariția, căzu peste al doilea și, după ce se rostogoli de câteva ori, se ridică mugind. Peste câteva secunde, în sală se aflau o duzină de monștri. Grosvenor își scoase arma și trase. Urletele drăcești se întețiră. Solzi metalici se izbeau, scrâșnind, de metalul pereților și al pardoselii, ciocănite de niște labe grele, cu gheare de oțel. Toți oamenii din jurul lui Grosvenor trăgeau acum, dar mereu alți monștri se materializau. Grosvenor se târî peste două rânduri de scaune și sări spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
mă voi mai putea opune hotărârii ei prin nici un mijloc legal. Se opri, pentru a-i lăsa pe toți să se pătrundă de această idee. Mulți începură să schimbe priviri neliniștite. - Nu vă pripiți! exclamă Kent. Eu m-am și izbit de zidul de piatră al egoismului acestui individ! Era prima remarcă ostilă rostită de la începerea ședinței. Grosvenor îi aruncă o privire fugară, apoi continuă: - Îmi revine penibilă misiune de a vă informa, domnilor, că, în această situație, problema încetează să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
mă simțeam dornic să privesc, să-mi bucur ochii cu spectacolul vieții obișnuite. Petre mi-a spus ceva. N-am auzit, pentru că ochii, care fixau detaliile ca o lupă imensă, au luat locul tuturor simțurilor. Brusc, o imagine mi-a izbit retina ca un ciocan: o clădire pe care o știam cumva, Teatrul Național din București, de pe Calea Victoriei. În piața din fața clădirii stăteau aliniate mici birje acoperite de coviltir, iar vizitiii bine înfofoliți așteptau și vorbeau între ei. Copaci plini de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
obicei stăteau ușor ridicate. Barbă n-avea, renunțase de câțiva ani la ea, după destule ezitări. Dar i se părea că e mai tânăr așa. Tresăriră toți trei când bolnavul deschise ochii. Îi vedeau pentru prima oară privirile și îi izbi cafeniul adânc în niște ochi imenși. Erau plini de uimire: căuta să înțeleagă unde se află. — Stai liniștit, ești pe mâini bune, spuse doctorul Rosenberg mângâindu-l cu vocea, și, amintindu-și de sfatul confratelui Margulis, ieși aproape în fugă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
îndurare. Individul gemu, se clătină și-și duse mâna mai jos de burtă. Fără să-l bage în seamă, Cayle se repezi la cel de-al treilea, care încerca să-și scoată pistolul dintr-un toc atârnat de umăr. Îl izbi pe cartofor cu toată greutatea trupului și din momentul acela avantajul era de partea lui. li luă arma și lovi sălbatic cu ea mâna cu care acesta bâjbâia până îi țâșni sângele. Îi smulse un strigăt de durere, care fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
dând să mai pună o întrebare, dar pe scaunul părăsit de el tocmai se așeza un bătrân. Fara se grăbi de-a lungul unui coridor larg, tulburat de sunetele ciudate ce izbucneau de peste tot. Deschise nerăbdător ușa, și zgomotul îl izbi ca o lovitură de baros. Era atât de intens, încât se opri în prag, retrăgându-se speriat. Dar rezistă, clipind continuu din ochi, și încercă să-și ordoneze vălmășagul de imagini vizuale care rivalizau ca magnitudine cu acel torent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
nepăsător, disprețuindu-i pe cei care-și pierduseră capul. Fuseseră doar avertizați că lipsește gravitația, iar tabăra din barăci de plastic, înconjurată cu gard, se afla tocmai la cinci sute de metri depărtare. Gerul care-i despărțea de ea îi izbea în plin, dar era suportabil. Ajunse și el acolo, cu carnea amorțită, cu picioarele țepene. Înăuntru era cald și Cayle își croi încet drum către partea laterală a clădirii, de unde se vedea cartierul principal al orașului. Shardl era un oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
lui Omar când venea în vizită. — Ceasul, da. Numai timpul din el nu s-a-ntors, dar mai e puțin. Învățase schimbul lor de cuvinte, până când, într-o zi, timpul ăla din ceas îi trecuse de frunte, ca un val care te izbește când stai pe mal. Omar, încartiruit într-o tabără de instrucție, primise scrisoarea tatălui său, dar nu vestea morții îi luase suflul, cât dorința pe care o lăsase băiatului și nepotului său fostul ceasornicar: să-l îngroape în Yazd, după
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mișcându-se, însă pricepu chiar de-a lungul tremurului care îl scutura că știa fără să privească și că un fel nou de-a cunoaște creștea în el. Limuzina lucioasă a dentistului, spălată și nouă precum jucăria unui copil, se izbise de tren, fiindcă ignorase semnalul. Parcă Max orbise, nu el, locomotiva îl luase în plin și-l strivise ca pe o cutie de bere. Acum el zăcea ca o grămadă de dinți dintr-un maldăr de fiare și Omar se
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
căci simțise un mănunchi de cuțite înfigându-i- se în piept. — Poți să spui încă o dată? Dar băiatul păstra tăcerea. — Mama ta avea un iubit? găsi, în sfârșit, tăria să- ntrebe. Nu știu, domnule, îi răspunse cu o voce care îl izbi în ureche ca un jet de apă înghețată. Învinuirile merg spre un ziarist, un persan revenit acasă, însă eu nu o bănuiesc de nimic... Lucrau împreună, înțelegi? Ea aici e ca o a doua Shirin, trece dincolo de astfel de fapte
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Coranului, unora ca el le-ar fi recunoscut vocea oriunde i-ar fi întâlnit. Ghazal încremenise pe loc și doar încerca să se uite unde se ascunsese bărbatul care strigase. N-apucă să se-ntoarcă, fiindcă o lovitură puternică o izbi, încât, pentru o clipă, avu impresia că îi zburaseră dinții. Începuse să sângereze, dar nu-și simțea rana. Se clătinase și geanta îi căzuse pe undeva, dar nu o vedea și, oricum, nu avea puterea să o ridice. O înconjuraseră
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Oameni buni! Clipa asta-i mai lungă ca viața mea! Îndurați-vă și stârpiți-mă! Însă nimeni nu aruncă piatra. Câțiva tineri din jur începuseră să bocească și îi văzu tremurând, înainte ca gardianul să îi dea peste gură. O izbise cu cizma, din buză, sângele îi curgea pe pământ și îl auzea ca-ntr-o peșteră. Ea era Shirin, avocata cu o mie de suflete de femeie, trebuiau să le omoare pe rând, dar nimeni nu voia să înceapă. În
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mi se-ngălbinește Și pe murgu-i se avântă Și bătrânului cuvîntă: - Tată bun, tătuțul meu, Eu sunt Gheorghieș al tău, Sari pe cal și dumneata Și-ndată vom alerga. Cuvântă și se porni Și la poartă că sosi, Cu picioru-n ea izbi Și când murgu - a nechezat Toți mesenii s-au sculat. Iar Gheorghe le-au cuvîntat: - Stați, meseni, nu vă sculați, Stați, meseni, și ospătați; Însă mândra mea frumoasă Să se scoale de la masă, Poarta-n grabă să-mi deschidă S-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
hai la luptă, acu om vedea cine-i mai tare. - Hai! zise Făt-Frumos. Baba-l apucă de mijloc, se lungi răpezindu-se cu el până-n nori, apoi îl isbi de pământ și-l băgă în țărână pân în glesne. Făt-Frumos o izbi pe ea și o băgă-n pământ până în genunchi. - Stăi, să mai bem apă, - zise mama pădurilor ostenită. Stătură și se răsuflară. Baba bău apă, Făt-Frumos bău putere, ș-un fel de foc nestins îi cutreeră cu fiori de răcoare
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de foc nestins îi cutreeră cu fiori de răcoare toți mușchii și toate vinele lui cele slăbite. C-o putere îndoită, cu brațe de fier o smunci pe babă de mijloc și-o băgă-n pământ până-n gât. Apoi o izbi cu buzduganul în cap și-i risipi creerii. - Cerul încărunți de nouri, vântul începu a geme rece și a scutura casa cea mică în toate încheieturile căpriorilor ei. Șerpi roșii rupeau trăsnind poala neagră a norilor, apele păreau că latră
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
adâncul cel vrăjit și necunoscut al lacului. Iar în mijlocul lui se ridică o iarbă lungă și neagră. Era sufletul cel osândit al babei. - Am scăpat - zise fata. - Am scăpat - zise calul cel cu șapte inimi. - Stăpâne - adăogi calul - tu ai izbit miază-noaptea, de a căzut la pământ cu două ceasuri înainte de vreme, și eu simt sub picioarele mele răscolindu-se năsipul. Scheletele înmormîntate de volburele năsipului arzător al pustiilor au să se scoale spre a se sui în lună la benchetele
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Este? Scoase pieptenul din buzunar și-l trecu de câteva ori prin păr. Avea o figură ciudată, construită din linii frânte. Nasul foarte cârn și ochii mari, albaștri, cu sprâncene circumflexe îl făceau să semene cu un clown. În general izbea expresia tâmpă și în același timp vicleană. Râsul neașteptat accentua impresia. ― De unde știa ce-i cu tine? Dascălu ridică din umeri: ― Habar n-am! Când pică o pleașcă ca asta nu mai pui întrebări. Îți dai seama! Bani și un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Femeia lui Goya cu un tort de ciocolată..." ― Auzi, Mirciulică! Scrisorelele noastre au avut succes. Ți-ai fi închipuit? Motanul nu mișcă și bătrâna se strâmbă înciudată. ― Nu știu ce ai că ești așa ursuz. Și asta întotdeauna când am musafiri... Își izbi palmele: Doamne! Nici nu-mi vine să cred că Doru se întoarce! Maiorul își băgă țigările în buzunar. ― Mi-e teamă că v-am reținut prea mult. Vina e însă a dumneavoastră. Astăzi chiar comentam cu locotenentul Azimioară ce atmosferă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fotoliului își pregătise pardesiul ― un raglan dintr-o țesătură ecosez discretă ― și poșeta încăpătoare. ― Totdeauna am susținut că maronul este cel mai indicat pentru voiaj. O culoare care, hotărât, nu te avantajează, dar este extrem de practică... Mirciulică! Melania Lupu își izbi palmele consternată. Cotoiul îi înhățase toca și se juca pe divan. ― O pălărie pe pat! Asta aduce ghinion! Mă enervezi îngrozitor. Se repezi s-o ia. Înspăimântat, motanul abandonă bucata de fetru și sări pe scrin. Bătrâna își recuperă pălăria
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dezbrăcată de Miga și se repezi lângă sobă. ― M-am înfrigurat toată. Pe bulevard, credeam că mă ia vântul pe sus. Nu, nu Șerbănică, nu du sacoșa. Am acolo un pachețel pentru voi. Exact, ăla în hârtie albă. Miga își izbi palmele fals consternat. ― Iar dragă? Exagerezi... Nevastă-sa îl expedie. ― Mai bine du-te și pregătește-i ceva fierbinte... Bei un grog? ― Cred că m-aș mulțumi cu o cafeluță. Am afirmat întotdeauna că Șerbănică e inegalabil. O potrivește minunat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Până acum... Ridică din umeri nedumerit. E nostim, dar n-am avut timp. ― Îmi închipui, mârâi doamna Miga. Dascălu începu să chițăie plimbîndu-și arma pe sub nasurile bătrânilor care-l priveau îngroziți. Căruntul îl apucă de braț. ― Hai, băiete! Celălalt își izbi o palmă pe frunte. ― Știu ce-o să-mi mai cumpăr cu banii mei! O fanfară! ― Și un chioșc, se auzi glasul lui Scarlat din bucătărie. Fără chioșc nu faci nimic! ― Ai dreptate! Un chioșc cu muzică și fluturi albaștri. Am
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o petrecea într-o grotă răcoroasă. Lucia purta bluze subțiri în care sânii i se zbăteau ca niște iezi. Mirosea a iarbă și a sudoare curată. De pe mindirul lor se vedea luna, un imineu delicat spânzurat pe cerul străveziu. Dascălu izbi cu sete. Pământul uscat avea o culoare gălbuie cu dâre cenușii. ― Știi, am impresia că ne antrenăm. Scarlat își ridică ochii. Clipi mărunt. ― Nu înțeleg... ― La ocnă tot chestii din astea faci... Umerii i se zguduiau de râs. Căruntul îl
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
doua zi m-a umflat Miliția. ― Te-au turnat ăia? ― Da. La proces, avocatul spunea că sânt nebun, așa, de kiki, dar eu n-am fost de acord. Ieși compromis dintr-o chestie ca asta. Inginerul oftă. Apucă târnăcopul și izbi cu nădejde. Simți o durere surdă în lungul brațelor ca și cum un obstacol solid i-ar fi întors lovitura. Se lăsă în genunchi. Sudoarea i se prelingea pe lângă tâmple, ochii îl usturau. Dascălu se aplecă. ― Ce-i? ― Dă-mi lampa! Mda
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Miga îi aruncă o privire iute articulând mut câteva cuvinte. Melania Lupu roși violent și-și coborî pleoapele. Inginerul intră zâmbind. ― Gentlemeni, drumul e liber! Cine merge cu mine? ― Eu. Scarlat stă de caraulă. ― Perfect. ― Ah! Tresăriră toți. Omul își izbea fruntea și obrajii cu palmele. Ionescu îi prinse mâna. ― Ce s-a întîmplat? ― Fluturele! Dascălu jubila, continuând să se pălmuiască. A sosit fluturele meu albastru! I-am simțit aripile. ― Slavă Domnului, oftă Nucii Scarlat. Vezi numai să nu-l omori
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Trebuie..." Apucă brusc masca și trase de ea încercînd să-și elibereze bărbia... Ionescu îi prinse brațul. " Ce vrea să facă?! E nebun!" Celălalt se zbătea, lovea cu furie încercînd să-l doboare. Degetele inginerului îi căutau gâtul. Cârnul îl izbi în piept. "Fluturii mei n-au aer. Masca îi ucide." Ionescu își mușcă buzele. Aveau un gust sărat. Spatele și genunchii răniți îi sângerau. " O să murim aici și nici dracu' n-o să ne găsească! Un sicriu rotund de ciment. Peste
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]