3,897 matches
-
cu Înclinare spre muzică, teatralitate și tenacitatea de Învăța să ascult. Am cîntat prin restaurante, cum era moda În anii ’70, pînă la ora zece seara cînd se-nchidea stabilimentul, la petreceri, În subsoluri, pe plajă. Am simțit acea nevoie lăuntrică pentru muzică pe care-o cunoaște oricine, inclusiv oamenii cu nevoi lăuntrice. Și-am aflat repede că nu mai am cum ajunge un mare artist aveam deja 18 ani cînd am decis să mă ocup cu metodă de muzică, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cîntat prin restaurante, cum era moda În anii ’70, pînă la ora zece seara cînd se-nchidea stabilimentul, la petreceri, În subsoluri, pe plajă. Am simțit acea nevoie lăuntrică pentru muzică pe care-o cunoaște oricine, inclusiv oamenii cu nevoi lăuntrice. Și-am aflat repede că nu mai am cum ajunge un mare artist aveam deja 18 ani cînd am decis să mă ocup cu metodă de muzică, așa cum am scris deja , prin urmare am renunțat la solfegii. Nu mai puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
are geneza În folosirea violenței de către unii oameni Împotriva altora pe o anumită treaptă a dezvoltării, ne Întoarce la Cain, la care marile idei s-au concretizat În folosirea toporului. Oamenii Își pierd viața interioară. Saul Bellow: „Pare că ființa lăuntrică a devenit atît de respingătoare, Încît suntem chiar bucuroși să scăpăm de ea”. Și astfel indivizii Își umplu viețile pe de-o parte cu bani, am ajuns ca niște pușculițe, iar pe de cealaltă parte cu așa-numitele „probleme publice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sputa care o sufoca, să-și șteargă buzele ude și fierbinți; n-a mai fost în stare de altă mișcare, nici cât să întindă mâna până la soneria de la marginea patului, să cheme o soră. Rămăsese pironită locului de o sfâșiere lăuntrică ce părea să nu se mai sfârșească și care mai părea să fie și ultima. „Pricepi?“ Probabil leșinase în cele din urmă. S-a trezit, n-ar putea spune după câtă vreme, în același întuneric subțiat de sclipirile lunii noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
iradiat neliniște și l-ar fi chemat s-o lămurească. De parcă ar fi complicat cu bună știință câte vedea în jur și s-ar fi lăsat acaparat, cum spunea, de ceea ce alții numeau „probleme publice“, iar acestea îi înghițeau viața lăuntrică. Temându-se, pentru că fără viața asta știa că va deveni un automat sau asemenea celor pe care îi disprețuia pentru că le era frică să gândească, urau ideile, deși voiau să pară numai de ele preocupați. De parcă n-ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
n-avea să fie conștient decât mulți ani după aceea, în vreme ce ele, foamea și intensitatea foamei, vor continua să existe, numai că în alt fel, transfigurate și întinzându-se asupra a toate câte sunt, încât simțea un fel de bucurie lăuntrică, asemănătoare unei călduri plăcute în măruntaie, numai la gândul că întrebările lui există. Și mai era ceva și de aici porniseră convingerile care se închegau treptat. De când reușea să-și amintească de el, nimic din jur nu se arătase singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că-i știe, fie că nu, nu numai cum înțelege el lumea, ci și sentimentele lui ce par să fie altfel decât ale altora sau, chiar dacă nu sunt, par îmbrăcate într-o altă haină, adică să povestească despre acea bucurie lăuntrică, asemănătoare unei călduri plăcute în măruntaie, și despre foame și intensitatea foamei și lărgirea, în salturi, a lumii din jurul lui și despre toate câte încercase să povestească la început în clipele de dinaintea somnului, cu pleoapele coborâte, apoi la școală, învățătoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înfrângerea. Să fie ceva ce ar trebui numit cerc Îdesigur, nu magic) în care pătrunzi prin risc, în care te menții prin risc, iar riscul să devină o formă relativ conștientă de superioritate a puterilor proprii? Să fie o teamă lăuntrică și nemărturisită de ceea ce ar putea oferi chipurile celelalte? Să fie un rezultat al formării simultane pe mai multe planuri, cu conștiința valorii proprii și a contribuției proprii în această formare? Să fie mult mai puțin, ba chiar un accident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și pătimit până acum nu-i decât umbră și părere; nimic nu ți s-a întâmplat cu adevărat, totul n-a fost decât un vis!Ă - nu cred că s-ar schimba ceva. Asta n-ar sărăci deloc conținutul meu lăuntric, nu mi-ar micșora bogăția experienței, nu mi-ar îngusta deloc felul de a percepe lumea. Și din păcate, nu mi-ar ușura câtuși de puțin suferințele, n-ar înlătura în nici o măsură ravagiile pe care le-au produs. Singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
forța destinului și forța zeilor, că de aceea îl ține ferecat în nemișcare pe loc, imobil cu tot efortul său de a înainta, rătăcit în hățișul imaginilor, al limbii, al cuvintelor, al sunetelor, încâlcit din porunca destinului în rămurișul universului lăuntric și al celui exterior, fiindu-i interzisă de destin, interzisă de zei speranța celui lipsit de îndrumător, speranța în ramura de aur luminoasă în hățișul pereților de carceră, cine a cunoscut toate acestea, cine cunoaște toate acestea, acela este încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fredonă un pic. Nu intri în atmosfera de petrecere? Sau poate începi să te gândești cum s-ar putea încheia cartea ta? — Era ceva ciudat cu armurile din capul scării, spuse Michael neluând-o în seamă și continuându-și gândul lăuntric. Ceva s-a schimbat când am trecut adineauri pe lângă ele. Nu reușesc să deslușesc ce anume. Fără a mai rosti un cuvânt, se ridică și porni spre hol. Tocmai dădea să urce scara, când îl văzu pe Pyles venind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ești singura care mă cercetezi nu te cunosc, nu îți știu chipul nu vrei să cerni nisipul părerilor de rău; îți scufunzi scrisul ermetic în cochiliile pietrificate ale melcilor pierduți prin încâlceala prăbușită a gândurilor noastre lăuntrice. Sunt visător îmi place să-mi arăt urâțenia și să ascund frumusețea zilei numai în tine! Ți-ai ales un nume potrivit cu trezirea inconștientă a unor lacrimi, bizare reflecții curgând la nesfârșit. Căzut cerului prizonier, tăcut, revoltat tu rechemi
Singurei by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83907_a_85232]
-
alb și negru și era singurul por tret. Recunoscuse de la bun început ochii cenușii, pletele lungi și negre, buzele frumos arcuite. Văzu cu mirare cicatricea adâncă de pe obraz. Ochii lui Eduard aveau o expresie greu de definit, de o încrâncenare lăuntrică aproape insuportabil de sus ținut cu privirea. în tăcerea care se lăsase se auzea doar o muscă bâzâind prin toate cotloanele. Clara se întoarse spre Bobo și continuă, opintit: După cât de ceremonios vorbea mustăciosul ăla despre tine, presupun că ești
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și Încâlcite ca și această pădure, Întotdeauna depășindu-mi posibilitatea de exprimare sau de Înțelegere rațională, poate pentru că știu că am ajuns să scriu datorită naturii, sau izolării de ea, cu mult mai mult decât ca urmare a unui har lăuntric și Înnăscut. Mă gândesc la tata și, În secret, mă Întreb de ce ani de-a rândul am purtat cu mine o imagine mentală atât de rea, inconștient represivă a Codrului lui Wistman - o parte sau o creangă a tatălui meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
roiuri de muște mari, verzi, cu aripi cenușii, ce roiesc haotic deasupra morților, invadând cu larvele lor carnea putredă, un camarad necunoscut care bea apă dintr-o baltă unde plutește cadavrul în descompunere al unui cal. Cu o bruscă tresărire lăuntrică se smulge din amintirile războiului. Își trece apăsat și puternic palmele peste față, ca și cum ar încerca cu acest gest să șteargă orice urmă a imaginilor terifiante. Respiră adânc și regulat de câteva ori apoi își croiește cu un pieptene de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sature. Carnea frământată, mușcată, freamătă în descărcări ce desenează languros plăcerea, trupurile, transformate în lavă vie, se împletesc avide în chemări nerăbdătoare, se încleștează, se pătrund voluptuos, contopindu-se într-o uriașă și unică văpaie. Printre buzele uscate de focul lăuntric ies șoptit gemetele plăcerii și șoaptele iubirii. În ritmul excitant al extazului, simțurile tresaltă năvalnic, se adâncesc și mai mult, până la istovire, în frenezia dulce-copleșitoare a dragostei maxim intensă, complete, suflet-trup. Se descleștează extenuați abia atunci când ziua arată prin umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
maiorul Moga, se îndreaptă spre ușă. Chiar înainte să iasă, întoarce capul către Iorgu și zâmbește rece, siberian. Mnogo sciastia, tovarisci starșii leitenant!129 Spasibo, tovarisci capitan!130 Glasul hotărât precum și fața calmă, inexpresivă, nu trădează în nici un fel iritarea lăuntrică. Ieșirea rusului lasă în urmă o tăcere apăsătoare. De dincolo de ușă pătrunde firav țăcănitul grăbit al unei mașini de scris. Probabil așterne pe hârtie cine știe ce ordin urgent adresat vreunei unități. Domnule colonel... Comandantul tresare surprins la intervenția căpitanului Apostol. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
liniște. Nimic nu pare să tulbure calmul acesta sinistru care pune nervii tuturor la încercare. În timp ce se desfășoară tăcuți, o pasăre își strigă cântecul către negreala cerului. O alta îi răspunde, șovăielnic. Încet, apoi din ce în ce mai iute, ca un nestăvilit foc lăuntric, o agitație febrilă pune stăpânire pe fiecare atom din sângele lor. Stare ce poate deveni periculoasă prin lipsa de control asupra reacțiilor unora aduși la limita rezistenței psihice din necunoașterea a ceea ce se poate întâmpla în secunda următoare. Rostind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe poarta principală în frunte. Toți duc ranițe în spate, peste care au rulată în formă de potcoavă, pături de campanie decolorate și foi de cort rupte, sau uzate. Pe chipurile lor nu se vede nici un zâmbet, sau vreun freamăt lăuntric al bucuriei că după patru luni de la terminarea războiului se află în sfârșit acasă. Arată ca niște ființe epuizate, cu fețe placide, inexpresive. În definitiv arată ca niște oameni care parcurseseră pe jos drumul din Podișul Boemiei până la unitățile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cum spectacolul total de astăzi este mai interactiv decât oricând, iar unii protagoniști joacă în cel mai curat stil traseist, suntem, iată, siliți să compunem noi partituri, poate prea sofisticate pentru experiența de care dispunem, dar de o indelebilă necesitate lăuntrică. Un gest pe care nu l-am face dacă numai noi am fi jigniți, umiliți etc., dar jignită și umilită este însăși muzica românească. Nu de azi, de ieri, și nici doar uneori și involuntar. Ci, cu o poftă și
Consternare si îngrijorare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/83510_a_84835]
-
cuminți urmează cursul prestabilit și conturul trasat de un compas ideologic rigid. Compensațiile vin în plan imaginar, fantasmatic, în registrul suprarealist al menghinei care înflorește. O întrebare des repetată este "Cine sunt eu?", completată de "Cine am fost eu?". Interiorul lăuntric și identitatea însăși devin probleme insolubile, cu atât mai apăsătoare cu cât perspectivele alternează. Eul fluctuant este ori fetița cuminte, cu frică de unghiile lăcuite ale mamei, visând la un tort supraetajat și la dragostea prințului Akihito; ori eleva de
În menghină by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8353_a_9678]
-
cu scrisul a putut să umple atîtea caiete și carnețele cu însemnări. Parcă o variabilă neașteptată a intervenit în ecuația gîndirii sale, silindu-l să acționeze împotriva propriei naturi. Căci acesta e cazul lui Dragomir: un om scriind împotriva predispozițiilor lăuntrice. Un gînditor oral constrîns să scrie. În această privință, singura explicație pe care o am la îndemînă se numește: instinct de conservare. Dragomir s-a hotărît să scrie din instinct de conservare. Mai precis, nu din ambiția de a supraviețui
Stilul lui Dragomir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8349_a_9674]
-
bifurcație de limbaj: ornamentele mărunte ale viorii, ca niște alesături pe o ie, contrastează cu gravitatea sunetelor ținute, de la violă și violoncel și ajung să se preschimbe, în registrul acut, în adevărate țipete de păsări virtuale, vestind declanșarea unei drame lăuntrice. Este punctul culminant al piesei și totodată semnalul reversibilității, al ”schimbării aparente”, căci totul revine, prin întoarcerea la flageolete, la stadiul primar, arhetipal. Mirajul acesta de esență metafizică a fost sesizat și restituit în detaliu și în profunzime de cei
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]
-
revanșă cruntă împotriva Germaniei ("Numai exterminarea totală a Germaniei ar putea răscumpăra pe o balanță ideală a Justiției - tot sau măcar o parte din ce s-a întîmplat"). E, negreșit, un punct vulnerabil al judecății sale. Diaristul face un efort lăuntric pentru a-și armoniza cît de cît satisfacția resimțită la înlăturarea cîrmuirii antonesciene cu realitatea crud decepționantă a noilor invadatori care cer ceasurile și portofelele trecătorilor, pun mîna pe mașini, jefuiesc magazinele și locuințele. Iată o semirecunoaștere crispată: "E o
Din nou Mihail Sebastian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8676_a_10001]
-
e nevoie de o revoluție spirituală și socială. Fantasma ei este prezentă încă din 1929, cînd, examinînd starea României, recunoaște că revoluția - ce ar trebui să fie "o răscolire sufletească pornită din adîncuri, o desțelenire fertilă și bruscă, o ridicare lăuntrică pînă la credință și dincolo de fapte" - nu este încă iminentă. În 1933, în schimb, diagnosticînd "criza de structură" și un "germen de disoluție burgheză", vede peste tot numai semne revoluționare; și, la fel ca directorul său, crede că "direcțiile mari
Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu-Mihail Sebastian by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/8633_a_9958]