3,668 matches
-
fost partid revoluționar, Frente Amplio, fostă gherilă urbană și par‑ tid revoluționar acceptat de celelalte partide ca să se înscrie în alegeri și care a câștigat alegerile. După ce a câștigat alegerile, a făcut aceste lucruri extraordinare... Au început prin a fi marxiști și pe urmă au venit foarte mult spre centru și spre piața liberă. Și astăzi sunt un partid de centru-stânga, iar celelalte partide s-au aliniat, s-a trecut la alt stadiu al politicii. Stânga totdeauna are o bază foarte
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
scria Glasul Bucovinei la 29 ianuarie 1924 în articolul intitulat LENIN: „Vladimir Ilici Ulianov, zis Lenin, a murit. A murit definitiv... ... Lenin a fost una din figurile caracteristice ale revoluției rusești. Un doctrinar fanatic, cu apucături de tiran, un ireductibil marxist cu gândul de a desființa tot ce a clădit în lumea aceasta cultura de mai multe milenii. Un adept fără rezerve și fără reticențe al înlocuirii vieții publice prin dictatura proletariatului, a dezlănțuit, în timpul democratizării armatelor rusești, cele mai crude
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a încercat cu violență extremă să introducă sistemul de viață construită după filosofia materialistă a lui Karl Marx. Și în experimentarea acestei teorii, pur economice, n-a cruțat sângele semenilor săi. Nici teroarea, nici închisoarea, nici sângele vărsat, nici fraza marxistă repetată de guri zgomotoase și capete goale, nici ferma „naționalizare” n-a ajutat. Lenin, dictatorul popular, a îngenuncheat; în 1921 a trebuit să declare îngăduire (ce generozitate!) capitalismului. Iată spărtura sistemului comunist; o mărturisire de insuficiență. Atunci a murit Lenin
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
mai târziu toate detaliile necesare. În ceea ce privește observațiile dvs. cu privire la articolul meu, sunt complet de acord. Am aceleași îndoieli privind posibilitățile „științifice” ale colegilor noștri extra-occidentali1. Dar articolul meu introductiv se adresa mai ales „materialiștilor” de tot felul, sociologilor, filologilor, economiștilor, marxiștilor etc. Voiam să-i conving că Istșoriaț Relșigiilorț este o disciplină a spiritului și nu un instrument statistic sau sociologic; că este vorba de creații spirituale care merită același efort pe care suntem obișnuiți să-l Șcheltuimț pentru a-i
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
însuși vizitase Bucureștiul pentru câteva zile, în iarna anului 1944 (4-10 februarie) - vezi supra, scrisoarea I. Wikander se gândea la o Românie nouă așa cum nu a încetat să spere la vindecarea generală a lumii de maladia răspândirii comunismului și ideologiei marxiste atât în țările din blocul de Est al Europei, cât și în cele asiatice. Articole publicate în presa suedeză despre cărți asiatice conțin aproape constant expresia anti-marxismului său, un alt motiv ca prietenia sa cu Eliade să fie strânsă. 2
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
faptul că istoria religiilor (religionshistoria) este tot mai mult discreditată și înlăturată din universități, atât în Europa, cât și în America, și că această excludere este organizată prin alianțe deloc sfinte între ortodocși pioși și atei, fie aceștia din urmă marxiști sau burghezi, diferența nemaiavând nici o importanță. Cele două tipuri de dogmatici au un interes vital în oprimarea cercetării libere, autonome, a religiei. Pentru grupul pios, aceasta pare a fi o amenințare față de unicul sistem dogmatic valabil, pentru celelalte grupuri, religia
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
culturii asiatice este complet lipsit de sens. De Martino nu poate să condamne îndeajuns de puternic ceea ce el numește relativisme culturale și iraționalisme istorico-religioase (religionshistoriska) - căci sunt speculații arbitrare ale unei mentalități reacționare. Ernesto de Martino a scris acestea în calitate de marxist, dar un umanist creștin nu ar avea nevoie să se exprime diferit. Chiar el poate avea încredere în liniile generale „de la epoca de piatră până la creștinism” - pentru a cita un celebru titlu de carte-, deși poate respinge cu aceeași energie
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
publicarea de către Titu Maiorescu în două ediții, la zece ani distanță, a eseului spencerian denotă interesul stîrnit în epocă de acea lucrare; și ne explică, nouă, acum, prigoana la care a fost supus criticul în anii cincizeci din partea apărătorilor ideologiei marxiste din România sovietizată. Pentru acea perioadă, un neînsemnat emigrant, susținător al artei cu tendință, era un mai important critic și dătător de direcție decît conservatorul și "reacționarul" Titu Maiorescu. Fapt pe care noi acum sîntem datori a-l arăta întru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
chestiune rezolvată "magistral" este "o problemă estetică veche, problema libertății artistului"... "Lenin, afirmă criticul, zdrobește aceste teorii estetice idealiste, transformate de lumea burgheză în adevărate prejudecăți". Ne este prezentată rețeta sigură de accedere la libertatea de creație: "Lenin aplică reprezentarea marxistă a raporturilor dintre necesitate și libertate la activitatea creatoare. Liber cu adevărat va fi artistul care va înțelege în modul cel mai clar necesitatea obiectivă în viața socială și va acționa în consecință. Deci se va angaja deliberat, conștient, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de ordin principial între Desculț, de pildă, și Groapa". Al treilea și ultimul capitol al volumului ne povestește "ce a dat partidul scriitorilor noștri". Ne putem imagina, și fără a mai cita diverse fragmente, că, pe lîngă înarmarea cu ideologia marxistă, i-a asigurat scriitorului și o îmbelșugată viață materială și un nou public cititor etc., iar toate sînt grație partidului și revoluției sale culturale. Despre aceeași perioadă scrie și Adrian Marino în Politică și cultură, apărută la Polirom, în 1996
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
voluntaristă, libertară și totalitară, democratică și elitistă, internaționalistă și naționalistă sau, la nivelul discursului istoric, structurală și evenimențială". Secolul, din care îi trăim ultimii ani, a fost prevăzut și explicat cît se poate de exact și științific, în baza teoriei marxiste. Acum, la finalul lui, constatăm că nu ne poate oferi nici un punct de sprijin în susținerea celor ce și-a imaginat autorul teoriei valorii și a plusvalorii. Și pentru că n-a fost o construcție pornită și impusă natural, așa cum prevăzuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
istoriei. Între miturile care urmăreau să justifice și să întărească proiectele și realizările comunismului, a fost și Bălcescu. Prin mijlocirea literaturii beletristice, dar și a celei istorice, Bălcescu se transformă în revoluționarul par excellence cu o gîndire înaintată, progresistă, un marxist aproape, chiar dacă n-a citit și nici n-a auzit măcar de autorul Manifestului comunist. Să nu uităm mitul romantismului revoluționar, caracteristica omului nou. Sintagmă aberantă, oximoron hilar, romantismul revoluționar, lansat de întîiul bărbat al țării, a inspirat "poeții" și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
comunist fanatic dar cult", pentru a accepta să publice, Blaga își apără dreptul de a scrie numai ce crede de cuviință și-și afirmă intenția de a nu-și "abjura filosofia lui, care nu e antimarxistă, dar nu e nici marxistă". Poetul crede că nu are motive să se plîngă "pentru că față de el nu s-au aplicat măsuri de privare a libertății personale. A fost numai combătut". Numai atît? Să fi uitat, cu intenție, în fața organelor, că a fost alungat de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
dreptate, că: Într-o zi va veni și ziua aceea, o știi prea bine tovarășe Sadoveanu se vor cunoaște toate actele de eroism ale intelectualilor cari au preferat mizeria în formele cele mai distrugătoare, decît să devină argați ai propagandei marxiste". Și, cîteva pagini mai încolo, îi reproșează trist-amar lui Sadoveanu: Singura statornicie pe care ai avut-o în viață a fost aceea a lipsei de caracter, iar bunătatea nu ți-a trecut niciodată de raza călimării. Un egoism de proporții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
uitate, talentul zvîrlind în umbră pe om..." Se știe practica bolșevică de punere la index a cărților și autorilor care nu "corespundeau". Sadoveanu a fost unul din cei care și-a dat fără ezitare "girul" la această operație de vămuire marxistă a literaturii naționale. Pamfil Șeicaru mărturisește: Am citit o parte din lista neagră cuprinzînd numele și operele interzise. Oricît m-am trudit, n-am izbutit să descopăr de ce opera lui Mihai Sadoveanu este mai marxistă decît a gingașului poet Șt.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
la această operație de vămuire marxistă a literaturii naționale. Pamfil Șeicaru mărturisește: Am citit o parte din lista neagră cuprinzînd numele și operele interzise. Oricît m-am trudit, n-am izbutit să descopăr de ce opera lui Mihai Sadoveanu este mai marxistă decît a gingașului poet Șt. O. Iosif, sau a lui G. Coșbuc, de ce proza lui Brătescu-Voinești, Gib Mihăescu sau Liviu Rebreanu este diferită ca conținut ideologic de proza dtale". Autorul lui Nicolae Iorga creionează în Tudor Arghezi: tejgheaua cuvintelor un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Confuzia valorilor în critica noastră literară. Opera de critică și istorie literară a d-lui prof. G. Călinescu, unde, între alte aberații și enormități, criticul este acuzat că a început să scrie critică și istorie literară fără a fi fost marxist (??). De altfel, grație și acestui serial, G. Călinescu va fi îndepărtat de la catedră (unde îi va lua locul nimeni altul decît stomatologul), dar nu mult după aceasta și din publicistica literară curentă pentru cîțiva ani buni. La alegerile din 1946
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
preluate de clasa muncitoare. (...) Operele lui Lenin și Stalin (...) sînt opere care îmboldesc mintea să gîndească și o deprind cu tezele înalte ale concepției despre viață și cu întrebările despre rînduirile lumii. Experiența a demonstrat că orientarea observației după concepția marxistă despre univers și meditarea asupra îndrumărilor Partidului au fost întotdeauna rodnice pentru creator. (...) Cu oricît de puțin talent, un scriitor poate face o operă profitabilă. (...) Eu unul prefer pe scriitorul patriot înflăcărat de construcția socialistă, chiar făptuind unele greșeli (emendabile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și, nu-i exclus, scrisă cu o subțire și subliminală ironie: "Un mare scriitor nu va plagia niciodată, nici chiar atunci cînd va copia cu mîinile lui un text al altui scriitor". Dacă istoria nu are sens, în pofida faptului că marxiștii susțin că ar avea, Virgil Ierunca va afirma: "cultura are unul, și încă de totdeauna: să scoată pe om din condiția orizontală a începuturilor, spre a-l ridica la onoarea de a fi om". În pamfletele și polemicile din Dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Țurcanu nu uită și nu iartă pe fostul lui șef, pentru că l-a trădat; Alexandru Bogdanovici va muri în timpul reeducării, chinuit de el. Inițial reeducarea debutează la închisoarea de tranzit de la Suceava, unde Bogdanovici citește colegilor săi de celulă cărți marxiste, încercînd o îndoctrinare ideologică pașnică. La această acțiune se alătură și Țurcanu, devenind un fel de adjunct al "inițiatorului". În scurt timp, nesuportînd rolul secund și manifestîndu-se mult mai intransigent și de neclintit în a urma linia ideologică, își va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
dezvăluie cu implicare și în cunoștință de cauză că "mișcarea muncitorească a creat o nouă metodă artistică, realismul secolului socialismului, realismul socialist. El se deosebește de realismul clasic, tradițional, prin intenția educativă conștientă a autorului. Ideea se întemeiază pe concepția marxistă asupra gîndirii revoluționare care, în loc de a oglindi doar realitatea, are menirea s-o transforme, și pe principiul leninist al spiritului de partid în literatură, care consideră literatura ca o armă în lupta de clasă și o unealtă în construcția socialistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
folclorul nu scapă de sita ideologică. Sînt amendați Alecsandri, C. Dem. Teodorescu, care ar fi cules doar balade și doine în consens cu interesele claselor exploatatoare. În realitate ar fi fost refuzat acel folclor cu miez revoluționar. Folcloristica cu amprentă marxistă reselectează textele în grilă maniheistă. Mihai Beniuc, partinic în Despre poezie (ESPLA, 1953), susține fără argumente sau exemple reale: "Poezia noastră populară, mai ales cea epică, are un pronunțat caracter de clasă, de luptă de clasă. Ea nu este a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
măsurilor ei de „restaurare” a principiilor feudale, suna În urechile a mii și mii de tineri sau mai puțini tineri europeni ca un „marș al morții”, al celui mai radical reacționarism. Oare... se petrece și azi același fenomen, mai există marxiști pe glob, marxiști de bună credință și suficient de „naivi” ca să creadă că este posibilă o societate fără clase, unde să fie abolită nu numai degradanta muncă fizică, dar și umilitoarea, Înjositoarea injustiție socială pe care au adus-o după
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
restaurare” a principiilor feudale, suna În urechile a mii și mii de tineri sau mai puțini tineri europeni ca un „marș al morții”, al celui mai radical reacționarism. Oare... se petrece și azi același fenomen, mai există marxiști pe glob, marxiști de bună credință și suficient de „naivi” ca să creadă că este posibilă o societate fără clase, unde să fie abolită nu numai degradanta muncă fizică, dar și umilitoarea, Înjositoarea injustiție socială pe care au adus-o după sine toate marile
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a „mitraliat” marile valori ale clasicismului literar românesc În frunte cu Maiorescu și Blaga, corespondent asiduu la Scînteia roșie, ocupând posturi importante În ierarhia administrativă literară, redactor-șef al revistei Viața Românească etc. - În „era Ceaușeascu”, ca și alți foști marxiști fanatici sau coreligionari activiști (Crohmălniceanu era evreuă, el se Întoarce spre adevăratele valori literare, scrie cronici pertinente, sprijină valoarea și Îndrumă tinerii universitari, la filologie, unde a avut timp de decenii curs și ținea un cenaclu. Alături de Crohmălniceanu, victime predilecte
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]