KorAP: Find »[drukola/base=mișca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...118 119 120 ...833 >

20,801 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

Eram cât pe ce s-o iau Într-acolo când, prin una din acele inspirații cărora uneori le datorăm viața, am simțit o mișcare ceva mai Încolo, la intrarea unei case Învecinate. Ținu doar o clipă; dar o umbră se mișcase așa cum se mișcă umbrele lucrurilor neînsuflețite când printr-o minune prind viață. Astfel că, surprins, mi-am domolit nerăbdarea și am rămas nemișcat, cu toate simțurile la pândă. După câtva timp s-a mișcat din nou, și În momentul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ce s-o iau Într-acolo când, prin una din acele inspirații cărora uneori le datorăm viața, am simțit o mișcare ceva mai Încolo, la intrarea unei case Învecinate. Ținu doar o clipă; dar o umbră se mișcase așa cum se mișcă umbrele lucrurilor neînsuflețite când printr-o minune prind viață. Astfel că, surprins, mi-am domolit nerăbdarea și am rămas nemișcat, cu toate simțurile la pândă. După câtva timp s-a mișcat din nou, și În momentul acela mi-a parvenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
o clipă; dar o umbră se mișcase așa cum se mișcă umbrele lucrurilor neînsuflețite când printr-o minune prind viață. Astfel că, surprins, mi-am domolit nerăbdarea și am rămas nemișcat, cu toate simțurile la pândă. După câtva timp s-a mișcat din nou, și În momentul acela mi-a parvenit, din partea opusă a micii piațete, un fluierat slab părând un semnal: un refren care suna a tiruri-ta-ta. Când l-am auzit, mi-a Înghețat sângele În vine. Erau cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
am auzit, mi-a Înghețat sângele În vine. Erau cel puțin doi, am hotărât după alte câteva momente de scrutat Întunericul În care era cufundată Portița Sufletelor. Unul, ascuns lângă intrarea cea mai apropiată, era umbra pe care o văzusem mișcându-se la Început. Celălalt, care fluierase, se afla ceva mai Încolo, acoperind unghiul piațetei dinspre gardul zahanalei. Locul avea trei ieșiri, așa că am mai zăbovit un timp ca s-o cercetez bine și pe a treia; și, În sfârșit, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
deviind cu un clinchet sec spada care Îi căuta iar trupul Într-un atac tot atât de imparabil și de meșteșugit ca primul. Italianul dădu un pas Îndărăt și rămaseră din nou nemișcați unul În fața celuilalt, răsuflând amândoi din greu. Căpitanul Își mișcă degetele mâinii rănite, convingându-se că răspundeau: tendoanele erau neatinse. Își simțea sângele picurând lent și cald pe degete În jos. — Există vreo soluție de compromis?, Întrebă el. Celălalt tăcu câteva momente. — Nu, zise. Domnia ta ai fost prea imprudent În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-i opacă suna totuși stins, de oboseală, și căpitanul Își Închipui că era la fel de sătul de povestea aceea ca și el. Și-atunci? — Atunci, e-n joc capul domniei tale sau al meu. Se lăsă o nouă tăcere. Italianul se mișcă puțin și Alatriste Îl imită, neslăbindu-și vigilența. Se rotiră foarte Încet unul În jurul celuilalt, măsurându-și forțele. Pe sub pieptarul lui din piele de bivol, căpitanul Își simți cămașa udă leoarcă. — Aș putea afla numele domniei tale? — Nu e cazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
căpitane Alatriste. — Nu În noaptea asta. Adversarul păru să-și reconsidere situația. Aruncă o privire trupului inert al celuilalt spadasin. Apoi se uită spre locul unde mă aflam eu, căzut, lângă cel de al treilea zbir, care abia de mai mișca pe pământul gol. Pesemne că era grav rănit de Împușcătura mea, fiindcă Îl auzeam gemând Încet și cerând spovedanie și Împărtășanie. Nu, conchise italianul. Cred că ai dreptate domnia ta. În noaptea asta nu-mi convine. Dădu să plece, și În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
fiere cu care era Înzestrat din plin. Și dacă nu era vorba de Góngora și nici de Alarcón, atunci oricine putea deveni ținta lui, fiindcă În zilele În care se deștepta cu chef de harță, trăgea razant În tot ce mișca: Încornorat ești, Cutărică, pân’la coate și poți grebla cu tâmplele, cum văd; ți-s coarnele atâta de bogate, Încât În juru-ți o să faci prăpăd. Și tot așa. Încât nu e de mirare că, deși curajos de felul lui și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ni se alăturaseră În drum Juan Vicuña și Licențiatul Calzas, mari admiratori ai lui Lope, și chiar pe străduța Del Princípe, don Francisco de Quevedo. Astfel am ajuns cu toții Împreună la intrarea corral-ului de comedii, unde abia de te puteai mișca de atâția oameni. Toate stările sociale din orașul de reședință a Curții erau reprezentate: de la nobilii din Încăperile de sus cu ferestrele larg deschise spre incintă, până la publicul obișnuit care Înțesa balcoanele, rândurile laterale, curtea din mijloc cu șiruri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198

păr galbene și crețe și semăna cu pinii subțiri de jos, de lângă golful Rentjärn. A intrat în bucătărie. Eu fugisem din calea ei și mă vârâsem sub masă. Dacă se uita cu atenție, ar fi putut vedea cum răsuflarea mea mișca mușamaua de pe masă. Bunicul deschisese precaut ușa și o lăsase crăpată. Prin crăpătură auzea totul. Ce vă putem oferi? a spus mama. O felie de caltaboș proaspăt fiert? Mulțumesc, a spus învățătoarea, întorcându-și fața înspăimântător de slabă și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
îmi amintesc. E un eveniment important în viața noastră, a spus tata. Cariera lui începe la dumneavoastră. Noi ne punem foarte mari speranțe în el. El reprezintă viitorul nostru. Domnișoara l-a văzut? Da, l-am văzut. Ea nu se mișca. Ținea capul un pic aplecat și părea că stă în poziție de drepți. în orice caz, a continuat tata, convingerea mea este că va putea să-și croiască un drum în viață. Copiii se transformă incredibil de repede, a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
necesare? am întrebat, Sigur, fără litere nu te poți dezvolta. Fără litere probabil că s-ar prăpădi pământul. îmi vorbea ca unui copil, ca și cum aș fi fost copilul care de fapt eram. Nu stau pe loc, i-am zis. Se mișcă așa de repede, că nu pot să le văd. Orice început este greu, a spus ea, trăgându-și basca peste urechi. Dar cu fiecare an va fi din ce în ce mai bine. Când literele vor înceta să se miște și să danseze, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
i-am zis. Se mișcă așa de repede, că nu pot să le văd. Orice început este greu, a spus ea, trăgându-și basca peste urechi. Dar cu fiecare an va fi din ce în ce mai bine. Când literele vor înceta să se miște și să danseze, am spus, atunci le voi învăța. Promit. Eu fac literele cât se poate de mari și de stabile, a zis ea. Trebuie să ai răbdare. Totul la vremea lui. Există un timp pentru nimicire. Și un timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
că avea caverne și hemoptizii? Ceea ce observi imediat este că are o înfățișare uscățivă și sănătoasă. Ar putea fi sportiv de performanță sau un tăietor de lemne ce grăbește spre unul din punctele de control ale zonei de tăiere. Se mișcă cu forță, cu pași lungi, și glasul îi este puternic și limpede. De bună seamă, are umerii un pic strâmbi după operația pe care i-au făcut-o la sanatoriu, dar asta e în avantajul lui. Chiar el obișnuiește să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
mai putut avea alt copil. Este, de bună seamă, un pic supărător, am zis eu. Dar în același timp este ceva plin de însemnătate și sugestiv. Și eu m-am simțit întotdeauna cumva ales. Mâna ei stângă nu se mai mișca. Sucul din pahare fusese băut. Tata, a spus ea, a cântărit cu multă grijă toate posibilitățile existente. Nu a fost o hotărâre ușoară. E Universitatea din Uppsala? am întrebat. Sau Institutul de Silvicultură? E foarte posibil să mă simt bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
le făcuse mama. Ne-a primit directoarea. Avea un halat alb, de doctor, și peste părul negru purta o bonetă cu colțuri. Ochii îi erau un pic injectați și pe obrazul stâng avea un furuncul gata să plesnească. în timp ce vorbea, mișca din cap și își scotea în afară așa de tare buza de jos, că aproape îi flutura. Se adresa tatei. Eu nu eram socotit capabil să înțeleg graiul omenesc. Era mândră că inginerul silvic voia să încredințeze grijii ei pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
vedere celor orbi și naștere celor ce au pierit. înăuntrul lui se aflau un arc și un număr de roți dințate, iar în spate avea o cheie. Dacă răsuceai arcul cu cheia, Iisus Hristos ridica mâna dreaptă în aer și mișca degetul arătător, dând totodată din cap. în valiză se afla și darul bunicului. Erau câteva blocuri de desen legate cu spirală, cu hârtie de cea mai bună calitate, colorată foarte slab în galben. în plus, mai erau acolo vreo două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
lumină, m-a izbit gândul că uitasem să-i povestesc tatei ceva. Am fost confirmat, am spus. Pot primi cuminecătura. în același timp am simțit cum mâna mea, parcă din propria ei voință și chiar împotriva mea, începea să se miște spre punctul fierbinte al dulapului deschis. Degetele îi erau desfăcute, ca pentru a apuca ceva, Exact aceeași mișcare somnambulescă a mâinii mele drepte avea să revină mult mai târziu în viața mea, de data aceea cu un succes remarcabil și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
asemănători, indiferent de sex și vârstă. Pomeți înalți, buze groase și cărnoase, nasuri plate și bărbii un pic ascuțite, dar totuși masive, ieșite în afară. De umerii puternici, încovoiați, le atârna câte un rucsac. Când pășeau, mâinile greoaie li se mișcau aproape de genunchi. Cel care mergea în frunte a venit la mine și s-a prezentat. Se numea Elis. Aveau o misiune. în vreme ce scruta cu ochi mici, negri, chipul meu jalnic, m-a lămurit că el și ceilalți umblau pe-acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
de femeie amplificat de un megafon. Și vocea pe care o auzeam striga: Vrem să formăm oameni liberi, independenți și creativi. Dezvoltarea spirituală și înnoirea, dorințele oamenilor și speranțele de viitor cer ca toate forțele binelui să colaboreze. M-am mișcat într-acolo, cu picioarele încă tremurându-mi nesigure. Curând am văzut-o pe cea care vorbea. Ținea un microfon în mână, aproape ca și cum ar fi fost pe cale să „spună“ o carte, părul ei blond, care, de altfel, semăna cu părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
părul mamei mele, era răsucit și strâns pe creștet și avea ochelari cu rame de plastic violet. Și o aluniță mică-mică la rădăcina nasului. Nu o voi uita niciodată. în fața ei se afla un grup mic de ascultători. Cei mai mulți se mișcau un pic neliniștiți înainte și înapoi. Pe reverul taiorului bleumarin femeia avea un trandafir mic, roșu. Cum am mai spus: aceasta este o bagatelă, un episod neglijabil. Nimic altceva. VIGNETA Prin urmare, ea ținea un discurs în fața oamenilor, acolo, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
aștept destul de mult timp, vine și autobuzul care merge în direcția opusă și atunci ajung la Avabäck. Manfred e rareori acasă. Dar e Eva acolo. E o desfătare să stai și s-o privești în vreme ce își face treburile obișnuite. Se mișcă între masă și mașina de gătit, dulap, mașina de spălat vase și frigider atât de incedibil de ușor și de frumos, încât mai că ai crede că e într-o piesă de teatru și nu în realitate. Ici și colo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
trupului, iar unghiile ei boante produceau un râcâit neregulat și vulgar. Tot așa obișnuiau mulți să se scarpine demult, la Casă. De aceea eu închideam ochii, stând pe jumătate culcat în fotoliul meu. Nu voiam să văd mâna care se mișca între genunchi, pliul pântecelui și subsuori. Nimic nu trebuia să-mi abată atenția. Probabil din cauza scărpinatului, adesea ea nu înțelegea deloc ori nu putea să-și amintească ce cărți citisem. Dar despre ce e vorba de fapt în cartea asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
flori erau, dar ele se găsesc și aici, pe vârful muntelui Ava. Și așa mai departe. Curând au început să mi se alăture grupuri mici de vizitatori. Cei mai mulți erau persoane în vârstă, care aveau tot timpul din lume și se mișcau prin săli la fel de încet și meditativ ca și mine. Și eu le țineam prezentări simple, fără pretenții și neprotocolare. Micile mele explicații erau primite întotdeauna cu mulțumiri. Aceasta, puteam eu să spun, este o pictură din ținutul Bohus, făcută de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
că și ea mă recunoscuse. Ochii ei mici, afundați în orbite, erau tot timpul îndreptați asupra mea. Eu întotdeauna am fost același. După o vreme am înțeles cine era. I-am recunoscut buzele în pielea lăbărțată și, totodată, uscată. Se mișcau necontenit. Dar nu voiam să fiu recunoscut. Și nici ea nu voia să dezvăluie cine este. Nici unul dintre noi nu tânjea după îmbrățișări și binecuvântări. Dar pentru mine era necesar să-i pot arăta ei, învățătoarei mele din copilărie, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]