4,695 matches
-
a celorlalți chemări, privii cu sete-o umbră ce-ascultare cerea cu mâna ațintită-n zări. Cu ochii-ntorși pe unde zi răsare, și palmele care brăzdau seninul, păreau că spune: „Doamne, tu-mi ești soare!” Te lucis ante-i murmura suspinul, atât de dulce, -ncât, de el vrăjit, pe mine-n mine mă pierdui; iar plinul de voci pe urme-l însoțea smerit și toți priveau spre bolțile senine, întregul psalm cântând pân' la sfârșit. Dante: Divina Comedie/Purgatoriul/Cântul
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
ei muchi și a ei colți. (180) Pe cărări săpate-n stâncă smeii și Călin se sue, Numai luna îi îmbracă cu lumina ei gălbue Și pândind trec uriașii de pe-o stâncă Pe - altă stâncă; Într-o sură depărtare murmură valea adâncă, Numai pe păreții netezi ai stîncimii îndelunge (185) Ei arunc umbre gheboase, uriașe, negre, lunge, Ce în șiruri tupilate după ei se mișcă, pare. Noaptea - ntinde măreția-i, lunca doarme, lunca moare, Și călcând încet cu greul lor
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-și poate aduce aminte. Ea uitase tot ce-i spusese tată-său. Însă floarea din fereastă veghea pintre frunzele ei, ca o stea roșie prin încrețiturile unui nor. A doua zi Genarul plecă iarăși des dimineață la vânătoare. Fata sărută murmurând floarea roșie și Făt-Frumos născu ca din nimica înaintea ei. - Ei, știi ceva? o întrebă el. - Nu știu nimica - zise ea tristă și punând dosul mînei pe fruntea ei - am uitat tot. - Însă eu am auzit tot - zise el - Rămâi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe acela al tătîne-său. O zi încă și ajunseră în mândra cetate a împăratului. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos și de aceea, când se împrăștiă faima venirei lui, ziua-și muiă aerul în lumină de sărbătoare și oamenii așteptau murmurând la faima venirei lui, cum vuiește un lan de grâu la suflarea unui vânt. Dar ce făcuse oare în vremea aceea Ileana împărăteasa? Ea, cum plecase Făt-Frumos, s-a închis într-o grădină cu nalte ziduri de fier și acolo
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
EminescuOpVI 414} B (2308) 3 Al nopții cer prea dulce, A sa recoare lină În inimă mi-aduce O rază, dar se duce Ca vântul ce suspină. Scârbit peste măsură De multele zavistii, Eu caut în natură Un loc făr-de murmură, Supus singurătății. Că fiind făr-de minte Renaște - a mea durere Și inima nu poate A duce mângâiere. Ca umbra trecătoare Eu trec această lume, O foaie plutitoare Ce saltă până piere. Tovarăș la mâhnire, Un câne lângă mine: În urletele
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
FIIND CEEA CE SÎNT, TREBUIE SĂ TRATEZE CAZURI CA AL DUMITALE CU O GRABĂ NECRUȚĂTOARE. MĂ VĂD SILIT SĂ CAD DE ACORD CĂ MOARTEA ESTE SINGURA SENTINȚĂ POSIBILĂ. DE JUR ÎMPREJURUL MESEI SE VĂZURĂ CAPETE APLECÎNDU-SE APROBATOR ȘI SE AUZIRĂ GLASURI CARE MURMURAU: \ DA, MOARTEA... MOARTEA... MOARTEA IMEDIATĂ. \ O CLIPĂ VĂ ROG! RĂSUNĂ GLASUL LUI HEDROCK MULT MAI CLAR DEFINIT DECÎT AGLOMERAȚIA ACEEA DE VORBE POTOLITE. AȚI SPUS CĂ ACEASTĂ SALĂ DE CONSILIU SE AFLĂ ACUM ÎNTR-O PARTE O HOTELULUI CARE NU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
egala, în acest final grăbit de partidă, voracitatea lui Amin Barra - la ordinele sale, toate mobilele din palat erau îngrămădite pentru a fi transportate în cala avionului. „Nu am să las ceva în urma mea. Iau totul, totul. Sunt mareșalul Azaniei”, murmura președintele-mareșal, ce ale sese în ziua fugii sale să poarte uniforma de comandor al aviației din Azania. Un vuiet ce semăna cu izbucnirea unei mări îi ajunse, brusc, la ureche, întrerupând jefuirea propriului palat. Nici o gardă nu mai veghea la
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
intensă și de epuizantă, evocând umiditatea sexului însângerat al unei prostituate dintr-un port, se va ivi înțelesul ultim pe care îl intuise în adâncul oceanului, în vecinătatea ostrovului scufundat al atlanților și amazoanelor. Poate că îmbătrânesc și devin melancolic, murmura Corto cu același surâs, cu gândul la valurile Pacificului din care se ivise nava lui Cain și a Pandorei. Veștile de la cei doi erau din ce în ce mai rare. După război, Cain se dedicase afacerile familiei și Corto primea, din când în când
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
porturilor și beția sa se retrezea, ca un blestem care nu i-a părăsit niciodată trupul, bine ascunsă în cutele conștinței sale, de unde urca către suprafață dominând și desfigurând. În acele zile, Steiner nu mai era decât o epavă ce murmura cuvinte neînțelese, un erudit care se clătina pe picioare, cu privirea tulbure în care nu se mai regăsea nimic din geniul său. Rădăcinile acestei rătăciri în care Steiner se cufunda ca într-un ritual nu erau dezvăluite nimănui, nici măcar lui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de ucigaș. Escondida Călugărului dispăruse, dar locul ei fusese luat de această Tortuga pacifică în care căpitanul Rasputin își îndeplinea visul secret de demiurg și fondator de cetate. Iată o utopie la care el nu s-ar fi gândit niciodată, murmura Corto contemplând vechea sa ediție din cartea lui Morus, așezată pe masă alături de poemele lui Rimbaud. Ciudat, reamintindu-și în vecinătatea atâtor morți de Rasputin și de Călugărul ce ducea cu sine taina iubirii înșelate, Corto îi vedea pe amândoi
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
tuturor zilelor petrecute de Corto de o parte și de alta a liniei Styxului, un glas în care poți recunoaște mlădierea de ingres a mamei sale, țiganca din Gibraltar, ca și atingerea marinarului din Cornwall. Ce zbor lung voi avea, murmură Corto, admirându-și hipnotizat noul său trup, ce seamănă cu al zeilor pe care vrăji toarele din Bahia îi adoră, în extazul lor. Ce zbor lung voi avea, și Corto zâmbește, abandonându-se acestei noi stări a existenței sale, iar
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
se uite la mine. Parcă îmi spun: "Daniel Petric, ești de-al nostru. Nu vrei să ne fii profet? Ai putea atunci să vorbești nu numai în numele tău. Doar știi că podul acesta e domeniul nostru". "Nu vreau", mă pomenesc murmurând. Ei mă privesc cu reproș. "Ești un egoist și acum, Daniel Petric. Nu poți să îmbrățișezi o cauză care să depășească umbra ta". Ne temem unii de alții. Mă simt, deci, ca între oameni. Cu deosebirea că eu mă mărturisesc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
observat acolo un domn foarte distins, bine îmbrăcat și cu capul gol, stând nemișcat în ploaie, balansîndu-se odată cu vasul și străduindu-se să-și păstreze echilibrul. S-a apropiat să-l ajute, dar când ajuns lângă el l-a auzit murmurînd: " Domnule, nu pot se mă mișc din cauza furtunii și nu mă mai pot ține. Nu vrei dumneata să fii atât de bun să mă deschizi la pantaloni?" În prima clipă, n-a înțeles. Apoi s-a înfuriat. A crezut că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Dinu. ― Nu știam că ții un jurnal, i-am zis într-o doară și l-am văzut tresărind, intrând în panică. Am rămas surprins. Ce e, Dinule? Ți se pare rușinos ca la vârsta ta...? ― Nu e vorba despre asta, murmură el. ― Atunci? Nu l-am lăsat până nu mi-a dezvăluit ceea ce îl speria. Avea, într-adevăr, un jurnal, dar orice jurnal trebuia predat la arhivă. ― De ce? ― Cum de ce? Sânt poate singurul din azil care își are în proprietate personală
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
el. "Cum te cheamă?" Nimic. Nici un rezultat. Am bătut cu pumnul în masă. "Cum te cheamă?" am zbierat. Nici măcar nu s-a clintit. Am început să tremur. Nu-mi mai stăpâneam nervii. Vrând să ies pe ușă, l-am auzit murmurând ceva. N-am înțeles și m-am întors. "Ce-ai zis?" Nu sânt nebun", bâigui el. "Nu mă interesează asta, am strigat. Cum te cheamă?" Parcă nici nu m-a auzit. Mi-a repetat același lucru. "Nu sânt nebun". Am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă. Tace. Acum câteva zile, plângea, se ruga, mă implora să-l cred că nu e nebun. A început să se zbată. Să strige. Să țipe. Nu mai murmura ca la început. I-am dat o doză și mai mare de hipnotice. Acum e ca un om zdrobit. Privește în gol. Parcă e drogat. De fapt e chiar drogat. De ce mă mir? Nu eu am cerut să i se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
permite ce?" l-am îndemnat să continue. "Nu-mi pot permite să trăncănesc pe seama lui. Și dacă ții cu tot dinadinsul să știi, îmi e teamă. Dar de ce-ți e teamă? Te-a amenințat vreodată?" "Nu." "Atunci?" Nu știu, murmură Dinu. Când îl simt în aer, respir parcă mai greu." "N-ai încercat niciodată să-l vezi, nu te-ai dus niciodată în sala cu oglinzi?" Mă privi aproape îngrozit. "Eu?" Da, tu, de ce te miri așa?" "Cum o să mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și căruia i se aprinsese halatul se tăvălea pe jos. Siminel, Nelson, Dominic și chiar Victor, asistați de Domnul Andrei, săriseră să pună mâna pe găleți cu care să aducă apă din mare. Mopsul scuipa pe toată lumea dând sfaturi. Călugărul murmura rugăciuni. Se nimerise să fie treaz în noaptea aceea. Filip se străduia să-l împingă afară pe Leon care privea incendiul în vreme ce la picioarele lui se forma o băltoacă galbenă. "Du-te, mă, îi striga el, mai bine ajută la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Și mă miram că nu auzeam nici râsul, nici invitația. Inima îmi bătea eu putere, mă întrebam dacă nu făcusem o gafă pătrunzând în sala cu oglinzi fără să fiu. chemat și, cu un efort aproape supraomenesc, am deschis ochii murmurînd: "Vă rog să mă iertați că am avut îndrăzneala să..." Dar m-am oprit. Bătrânul nu era în sală. Chiar în mijloc existau două fotolii de răchită împletită și o masă rotundă, tot de răchită, la care însă nu stătea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a explicat că undeva se dezlănțuise o furtună ieșită din comun. Cumplită. Cei doi piloți care zâmbeau atât de fotogenic refuzaseră să facă zborul. Le era frică. Nu îndrăzneau. Singura speranță rămâneam eu, "deși abia v-ați întors, domnule". Am murmurat: "Lașii". Și m-am îndreptat spre avion. "Vă mulțumim, domnule, vă mulțumim. Sînteți un adevărat erou", nu mai contenea funcționarul. Altădată l-am revăzut pe judecătorul care m-a trimis la închisoare. Lângă el, în boxă, ascultând actul de acuzare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
M-am gândit apoi că puteam să sap această inscripție oricum, în definitiv mai existaseră cu siguranță și alții care fuseseră scuipați și cărora li se râsese în nas. "Fire-ai al dracului, Mopsule, numai din pricina ta..." îmi venea să murmur, când cineva a spus: "Ulise, fă-mi puțin loc". Am izbucnit: "Ce Ulise? Nici un Ulise". Ceilalți s-au uitat la mine nedumeriți. Nu înțelegeau. Domnul Andrei a plecat capul în pământ, presimțind pericolul care plutea în aer. Tăcerea lui era
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că femeia din fața mea vroia să mă coboare ca să mă iubească. "Dar aviatorii tăi?" am întrebat-o. "Ce-i cu ei?" s-a mirat Laura, încruntîndu-și sprâncenele. "Ei nu sânt tot minciună?" A rămas pe gânduri. "Poate că ai dreptate, murmură într-un târziu. Hai să mergem." Și am pornit, tăcuți, spre ieșire. La capătul coridorului l-am zărit pe Mopsul. Încerca să dispară ca să nu-l observăm și mi-am dat seama că ne spionase. În ciuda miopiei de care se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Povestește mai departe, altfel vei muri, îmi zise el. Numai după aceea îți vei putea lua viața de la capăt." Am ridicat din umeri. "Nu se poate lua nimic de la capăt, nu mergem decât înainte, doar asupra viitorului putem interveni", am murmurat, așteptând să se întîmple ceva, în vreme ce pe malul unei mlaștini pline de nuferi galbeni m-am văzut pe mine, mai tânăr, ridicând pușca. 32 Probabil, oricât m-aș strădui n-aș putea să redau ce s-a întîmplat atunci. Totul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
relatase moartea bărbatului ei, cu o simplitate rece care mi-a dat o mare uscăciune în tot trupul. Eram dezgustat de cele auzite, de liniștea Martei și de mine. Ar fi trebuit în mod normal să urlu. În loc de asta am murmurat: "Dumnezeu să-l ierte". Atât. Pe urmă am vrut să plec. Dar unde să mă duc? Nu, la azil nu mă grăbeam să ajung. Mai mult ca să fac ceva, i-am cerut Martei să-mi dea ceva de băut. Beția
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a uitat și el la fumul negru, amenințător, și a priceput. În sfârșit, aveam să-l văd afară, la soare. Va orbi când va da cu ochii de soare, m-am gândit. ― O, nu, domnule sculptor, eu voi rămâne aici, murmură el. Voi muri în mijlocul oglinzilor, cum mi-am dorit. Am înmărmurit. Murea ca un căpitan de corabie care nu-și părăsește vasul! Încercasem să-l alung din cuibarul lui de sticlă, să-l umilesc, și nu reușeam decât să-i
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]