4,723 matches
-
dumitale să asiste la toate astea? - Nu știam că pierdea vremea pe acolo! - Nu știai? Tocmai ai spus că văzuse totul! Și zici că nu „știai“? Totuși, n-a putut să-ți povestească ce-a văzut, din noaptea aia e mut... Se uită la amîndoi rînd pe rînd, ridică ușor din umeri și li se adresă celor doi polițiști pe un ton sfidător care merse crescendo pînă ce dădu Într-o criza de nervi. - Mă judecați? Mă luați drept un monstru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și s-o Întindă. De ce a rămas? - După părerea mea, pentru că altceva caută. - Crezi că e la curent În legătură cu copilul lui? - A priori, nu, dar cred că acesta e punctul lui slab... Iar dacă află că Pierric nu mai e mut, riscă să-l ia În vizor. * * * CÎtă vreme Pierric era la spital, supravegherea lui era ușor de asigurat, de altfel nimeni și nimic nu veni să-i tulbure restabilirea. În timpul acestui scurt răstimp liniștit, insula părea și ea În convalescență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu el, suflarea lui gîfÎită, bătăile surde ale inimii lui, umbra monstruoasă ivită În landă, fulgerul lamei, țîșnirea sîngelui, strigătul Înăbușit, apoi din nou ochiul păpușii, și chipul Întreg lipit de al ei... Gura ei se deschise Într-un strigăt mut. - Hai, Marie, ești tare palidă... Făcu un efort să-și revină și-l văzu pe Ronan aplecat spre ea, neliniștit. Biruindu-și amorțeala, se Îndreptă cu dificultate și-l liniști rapid pe tînăr. Îi dădu Înapoi păpușa lui Pierric; acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un fior de teamă și simți că-i Îngheață sîngele În vine. O salvă forța pe care i-o transmiseseră generațiile de soții de marinari bretoni din care se trăgea. Se Întoarse cu fața spre Ryan și se stăpîni, dreaptă, mută și În aparență de neclintit. - Credeam că m-ai recunoscut, cînd cu dineul de la castel... Atunci ți-a căzut din mînă tava... De ce n-ai spus nimic? - În prima clipă am știut că tu erai, dar apoi m-am Îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu nimicurile. Ar trebui să trec direct la chestia care mă roade. O să fiu numită partener mâine ? — Păi... noapte bună, spun stângace în timp ce ies din lift. — Noapte bună, Samantha. Ușile liftului se închid și nu-mi pot reprima un țipăt mut. Nu pot locui în aceeași clădire cu Ketterman. O să trebuiască să mă mut. În clipa în care îmi bag cheia în broască, ușa apartamentului de vizavi se crapă ușor. — Samantha ? Îmi stă inima. Ca și cum nu mi-ar fi ajuns pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
am ce face. Tipul ăsta mă bagă pur și simplu În sperieți. — Bună, zic. Ăă... domnul Harper m-a rugat să-i aduc dosarul Leopold. Sven mă privește și, o fracțiune de secundă, simt că Între noi există o comunicare mută. Știe, nu-i așa ? Probabil că folosește și el codul cu dosarul Leopold. Ridică receptorul și, o clipă mai tîrziu, zice: — Jack, a venit Emma Corrigan cu dosarul Leopold. După care pune receptorul În furcă și, fără nici o urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fi. De fapt... n-am să mai vorbesc niciodată, punct. De fiecare dată cînd vorbesc, intru În belele. Dacă nu deschideam gura atunci, În avionul ăla idiot, acum nu m-aș afla În situația asta absolut cretină. Am să devin mută. O enigmă tăcută. Iar atunci cînd lumea Îmi va pune Întrebări, am să mă mulțumesc să dau doar din cap sau să mîzgălesc un mesaj criptic pe o bucată de hîrtie. Și oamenii le vor lua și vor Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
În loc de asta, traversez zona cu pietriș, spre sala goală. Ușa e descuiată și intru. Îmi croiesc drum În Întuneric către un scaun din mijloc și mă așez sfîrșită pe plușul moale, purpuriu. Și, cum stau așa privind spre sala goală, mută și Întunecată, două lacrimi mari și grele Încep să-mi șiroaiască pe obraji. Nu-mi vine să cred că am dat greș Într-o manieră atît de catastrofală. Nu-mi vine să cred că Jack chiar crede că eu... că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
-i pe cei asemenea mie. Caută Vindecătorii. Caută-i și spune-le... zi-le să-i Învețe și pe ceilalți cuvintele! Și spune-le și vorbe din cele noi, din cele meșteșugite de mine. Învață-i cuvintele noi! - Krog e mut, i-am spus cu mintea. - Iar Moru e bătrân! - se Înfurie Vindecătorul. Moru a Început să uite cuvintele și, la fel ca el, și ceilalți Vindecători, sunt sigur. Spune peste tot pe unde ajungi că a sosit vremea vorbelor, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se părea că și femeie, și frumos, nu mai aveau loc În cele ce mi le spunea Moru. Ba chiar, m-am gândit că frumos nici nu Înseamnă mare lucru dacă luai bine aminte la ce dorea Moru. - Krog e mut, am mai zis. Cum o să-i Învețe vorbe pe ceilalți Vindecători? - Cu vorbe din minte, de ce faci pe prostul? Pe Krog Îl aude toată lumea. - O să mă alunge. De ce să mă asculte pe mine? - Poate că n-o să te alunge. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dar nu vă bagă În seamă. Erau prea multe cuvinte pentru unii ca ei, dar gândurile nu aveau nevoie de toate cuvintele, așa că au Înțeles. S-au vârât unii În alții, speriați. Unul a mormăit spre mine. - Tu? Krog? Fiind mut, cum să răspund cu glas de om? Am continuat În felul meu, În timp ce Încă mă adăpam cu apa dulceagă: - Sunt Krog. Toiagul Tatălui. Apoi am spus cu glasul tunător: - Krog e toiagul meu de bătrânețe. Sunt Tatăl și vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
scărpinat În cap: - Cum adică, minte? - am Întrebat În felul meu, iar oamenii se traseră Îndărăt când auziră bolboroseala molcomă a vorbelor Vindecătorului, amestecându-se cu susurul de apă ce curge mereu al gândurilor mele. - Nu știi să vorbești? - Sunt mut. Dar știu cuvintele. Cele mai multe cuvinte. Fu rândul Vindecătorului să se scarpine În cap. - Cele mai?! - se miră el. Cum adică, cele mai? Pufnirăm amândoi În râs, iar oamenii din jur hohotiră și ei, după cum avea să fie obiceiul din ce În ce mai des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lui fiu să fie un fugar, așa cum e Krog? - l-am Îmboldit eu din nou. - Hm, Enkim crede ceva și despre asta, dar mai bine tace. - Krog e la fel ca tine, i-am zis. E om și, pe deasupra, e mut. - Dacă ești mut, mai bine taci, căci nimeni, niciodată, n-a fost și n-o să fie la fel ca Enkim, se sumeți el. Pe de altă parte, se Îmblânzi la loc, știu bine că Enkim e viu din cauza ta. Nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
el să vorbească, după care Îmi luă palma și și-o puse pe creștet. - El știe! - Îi dădu de Înțeles femeii cu cine trebuia să stea de vorbă. - Ești mut, Îmi zise ea, Întorcându-se spre mine. - Oi fi eu mut, dar doresc să-l văd pe Vindecătorul neamului tău. Unde sunt oamenii voștri? Femeia privi În sus, mirată, dar Își veni repede În fire și, Înțelegând ce doream, Își Încleștă dinții. - I-ai văzut pe toți... oamenii noștri. Ei, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de vânat. Enkim ne spuse că păsări ca astea trăiau și pe lângă satul lui de câmpie, numai că cele pe care le știa el ciripeau nebunește, de ziceai că-s femei ce se ceartă, În timp ce păsările de aici erau la fel de mute ca și Krog. Tot În pădurea aceea am văzut un soi de copaci cu trunchiul gros și răsucit, În care creșteau niște fructe verzi, precum boașele de berbecuț, numai că erau mai mici. Aveau un sâmbure tare În care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îi ridică sate oriunde se Întâmplă să Înnopteze. El e toiagul și bâta Tatălui din Cer și e os din osul lui și a plecat În lume ca să ne pună pe toți să vorbim. Krog știe multe cuvinte dar e mut, surd și orb. Cu toate astea, orice netrebnic Îi aude spusa, căci Krog știe glasul din gând mai bine ca oricine. Iar el aude orice ar spune oricine, deși e surd. Ți-e și frică să-l vorbești de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aminte. Dar tu unde mergi așa, haihui? Mi-am luat inima În dinți și i-am spus că Îl Însoțeam pe Krog. Că eram În căutarea Vindecătorilor care nu auziseră Încă de vestea lui. - Ah, de-aia ești și tu mut, zise Vindecătorul, făcându-mi cu ochiul. - Muma care a născut-o pe muma mumei lui Krog, a născut-o și pe muma mumei mele, i-am spus. Rămase pe gânduri. Aruncă un vreasc pe foc și se uită la vânătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bun Început, ar fi scăpat de molima gândurilor lui Moru, căci nu l-ar fi priceput. Degeaba și-ar fi bătut Moru mintea, că bietul Krog ar fi rămas acasă, iar acum ar fi stat la căldură, În peștera iernii. Mut și puternic cum era, ar fi mers el la vânătoare zi de zi, dar măcar ar fi avut-o pe Siloa mereu sub ochi. Orice ar fi avut Krog de făcut, și tot ar fi văzut-o, că așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de pământ. - Haideți Înapoi de unde ați venit! Hai cu noi! ne Îndemnă unul. La miazăzi nu vă așteaptă decât Umbra, măi. Era una din clipele alea În care știam eu să mă sumețesc. Să le arăt celorlalți că sunt ucigașul mut, toiag al Tatălui și frate de sânge al lui Moru. - Mergeți unde vreți, am Început. Eu sunt Krog, scoborâtor din Tatăl, și caut puntea de pământ ce duce spre Apus, peste Marea cea mare, oriunde ar fi ea. Se făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pruncul meu, se făcuse precum un uriaș bulgăre de seu. - I-ai numărat zilele? mă Întrebă femeia. - Zilele? Să i le număr? Femeia se uită lung la Gupal iar acesta, fâstâcit, se Întoarse spre Logon. Îi era teamă că eu, mut și pregătindu-mă să fiu tată, nu eram În stare să-i răspund. - Nu a numărat nimeni zilele de când e pruncul În cuib? - Cum să numeri zilele? se holbă Logon la Gupal. - Of, of, făcu femeia și o puse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
M-am apropiat de Nunatuk. Zâmbea În felul acela al ei, pe care-l deprinsese de când rămăsese grea. - Sunt Întregi? Întrebă. - Da’ tu cum ai vrea? se răsti bătrâna. Sunt Întregi și zdraveni, ca și tine. Ca și ucigașul ăsta mut care e tatăl lor, scrâșni ea. Am simțit cum mă trece un fior de răcoare prin măruntaie. - Îl placi pe Dupna, i-am spus bătrânei. - Cum să nu, că doar e fiul meu. Dar, una și cu una fac două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Unu venea mereu să cerșească la Nunatuk. Nunatuk, of, of... Nici că mai știam ce dorisem de la Siloa. Cum fusese și de ce fusese. De ce-mi păruse rău când ea plecase după Gau? Ori de câte ori mă văzuse cum stăteam În fața ei, mut și prost, nu făcuse altceva decât să tragă vânturi. Asta făcuse, de fiecare dată când dăduse ochii cu Krog, pe atunci ucigaș și acum stăpân al vorbei. Ia, era și ea o femeie ca toate celelalte, rătăcită de-acum printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă apăsa pe bărbie, gata-gata să-mi dezghioace căpățâna. Știam eu o dibăcie care mă scosese de multe ori din Încurcătură, Încă din copilărie, când trebuise să mă bat cu băieții mai mari care se luau de mine pentru că eram mut. Mi-am repezit degetele groase În subsuorile lui Scept, sus Între coaste, și l-am Împuns cu putere, brusc, făcându-l să Înmoaie strânsoarea. Se Îndreptă de șale și atunci i-am repezit amândoi genunchii În spinare. Ne-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prinseră și ei să coboare. - Krog. E Însuși Krog, Își tot spuneau unul altuia. Of, of, prea puțini mai vorbeau În minte, iar ăia erau cu toții bătrâni, dar Moru Îmi spusese că așa va fi. Bine măcar că mă mai pricepeau, mut cum eram. - Hei! Sunt Krog! M-am Întors! Uite: am femeie și prunci! - le-am spus eu, râzând, și am luat-o pe după umeri pe Nunatuk a mea, care Îi ținea În brațe pe coțcarii ăia doi de Marea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zi, când Ravelstein a adus vorba, l‑am informat: - Nikki a procedat cu mult tact. N‑a răspuns la nici o Întrebare. Dar petrecerea s‑a destrămat foarte curând. - Nikki nu răspunde niciodată la Întrebări. Din toate colțurile se ridică Întrebări mute, dar el nu le ia În seamă. Acest lucru presupune o anumită doză de tărie. - El a Închis noul video. Cred că eu nu m‑aș fi priceput s‑o fac. În timpul ultimelor zile petrecute de Ravelstein acasă, i‑am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]