9,847 matches
-
în provincie. După un an, Viky, ajunsă și ea studentă, a venit să locuiască cu dînsa.) l-am vorbit, am consolat-o, i-am explicat, până ce într-un moment de desperare de a nu ști ce să fac și din pricina nervilor încordați, am început să plâng; și atunci s-a dat cu tot corpul, cu tot sufletul și niciodată nu i-a mai părut rău de asta, oricâte lupte ar fi început între noi, oricâte reproșuri ne-am fi făcut. Transformarea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sufletul și niciodată nu i-a mai părut rău de asta, oricâte lupte ar fi început între noi, oricâte reproșuri ne-am fi făcut. Transformarea ei se făcuse așa de brusc, devenise deodată din rea bună, încît mă așteptam ca nervii să reînceapă pe tema aceasta. Cum cunoștința noastră se întîmplase de-abia de o lună, deprinderile între noi nu se făcuseră încă și posesia se îndeplinise înaintea atâtor alte familiarități mai puțin însemnate, dar necesare. Se întîmplase astfel între noi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
așteptare enervantă, o curgere înceată a minutelor, o atenție încordată, doar vom auzi vreun zgomot de automobil dinspre drumul de la Cavarna care să anunțe venirea comandantului, o discuție în toate chipurile asupra cauzei întîrzierii, uneori glume care nu exprimau decât nervi, în timp ce Hacik, nenorocit, nu-și mai găsea loc, iar comandantul lua aspecte fantomatice, mereu alta îi era înfățișarea. Pe la ora unu ne-am dus la noi, căci bătea vântul rece, și a, rămas Hacik să pândească și să ne cheme
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
iubit, și tu nu! Cuvintele acestea sunt urmate în chipuri diferite, de acceptare sau de revoltă. Uneori adaugă: În definitiv, tu ai făcut enorm de mult pentru mine, căci nu te obliga nimic să faci ceva, m-ai suportat, orice nervi aș fi avut". Și altă dată: "Îți închipui, ce deznădejde e mai mare decât a iubi fără să fii iubit?" Și atunci eu ripostez, refăcând astfel atmosfera din Adolphe (carte, care, împreună cu L'Amoureuse a lui Porto-Riche, se găsea deseori
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
emoțiile ce au putut să străbată prin vorbele lor, gesturile ce au putut să întovărășească unele conversații. Analiză subtilă, migăloasă, și mai ales nesigură, căci sunt totdeauna nesigure constatările ce le faci asupra unei chestiuni ce te interesează prin toți nervii, în timp ce în alte ocazii, la o analiză literară, de pildă, pentru care pui cea mai mare sârguință și dorință de adevăr, tot ajungi la anumite convingeri. Într-o zi, când Ioana a insistat după obicei asupra vieții lor comune de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
așternut. Când Ioana este prea rea cu mine și n-o mai pot opri, și când vreau ca starea de armonie să revie cât mai repede, utilizez un mijloc perfect întotdeauna: mă prefac că subit nu mi-e bine, exagerez nervii încordați cu ocazia discuției sau simulez o durere la inimă. Ioana are panică să nu fiu bolnav și, oricât ar fi de mânioasă, se transformă instantaneu și nu știe cum să mă îngrijească. N-am fost niciodată bolnav mult timp
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mereu de grijă, și cea mai mică oboseală i se vede pe față. La sfârșitul unei discuții i se trage fața, se fac umbre pe la ochi, parcă n-ar mai fi fata frumoasă cum e atunci când e odihnită și voioasă. Nervii întinși o fac să adoarmă oriunde s-ar găsi (cu ce voluptate se învelește cu vreo haină de a mea!), și are nevoie de somn lung. Oricât o forțez să mănânce - atât cit izbutesc, căci Ioana nu suportă constrângerea - rămâne
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o vorbă hotărâtă. Începem prin a face o mie de planuri pentru Viky, dar renunțăm pe rând la ele. Fiecare emite tot felul de presupuneri, ne irităm unul contra altuia și câteodată ne supărăm chiar pe bolnavă, cu toții în prada nervilor. Numai Viky, după cum ne spune doamna Axente, reușește să rămână mereu calmă. Noaptea pornim înapoi. Ca să nu mergem prea pe întunerec pe un drum pustiu la o oră târzie, ne promitem să plecăm devreme, dar totdeauna întîrziem. Nu avem îndrăzneala
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la tot ce se întîmplă în jurul lui. Continuă, totuși, să-și spună cuvântul ori de câte ori crede de cuviință. În ziarul Centrului Catolic, Novidades, colaborează din când în când, cu articole în majoritatea lor tehnice, dar scrise cu multă claritate și mult nerv. La 15 și 16 ianuarie 1924 apar două articole despre "învățămîntul și costul său" și "Chestiunea Universităților". La 12 martie publică, în legătură cu devalorizarea, articolul "Venituri în valută străină". Ca de obicei, Salazar nu scrie decât atunci când are ceva de spus
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
planul ei și despre șansele pe care le oferea în cazul unei tentative de fugă. Tras în toate părțile de gloata ce se înghesuia, asurzit de urletele tovarășilor, îi venea tot mai greu să rămână în picioare și stăpân pe nervii lui. Apoi, dintr-o dată, poarta mare se deschise larg și, ca un singur om, masa prizonierilor se aruncă în afară. Sebastianus se trezi în mijlocul fumului și al haosului unei gloate peste măsură de îngrozite, care nu înțelegea nimic din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prea târziu să ne modificăm planurile. Obiecțiile trebuiau să fi fost făcute la întâlnirea noastră precedentă deoarece... spuneți-le ce ați făcut azi dimineață, domnule Nypers. Nypers! Șocul aproape că îl arse pe Craig, răspândindu-i-se de-a lungul nervilor. Vocea bătrânului se auzi apoi, confirmând: - Am făcut tot ce am fost însărcinat la ultima întâlnire să fac. Să-l tulbur pe Craig a fost destul de simplu, dar interviul cu președintele Dayles a implicat, așa cum am presupus, o exprimare atentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
care să știe cum să acționeze. De exemplu punctul în care ar ști exact ce rol avea Jefferson Dayles în acest tablou. Cumva, toate acestea se legau. Nu era vorba de frică; Jefferson Dayles știa asta. Însă trebuia, pentru liniștea nervilor și a conștiinței sale, trebuia să-l știe pe Craig în siguranță. Acest consiliu de război nu avea alt scop. Dar, pentru un timp, Jefferson Dayles amâna orice hotărâre. Le sublinie femeilor, așa cum făcuse în întâlnirea precedentă, că șansele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
se fixează pe chipul lui. Apoi dădu din cap. Uimitor: ea îi făcea semn că nu. Furia reacției îi explodă în creier. Își dădu vag seama, pe când sărea în picioare, că iuțeala mâniei lui arăta cât de sensibili îi ajunseseră nervii în timpul acestor săptămâni. Uitase asta. Din doi pași ajunse la fotoliu și se aplecă asupra ei. - Trebuie să-mi spui, urlă el. Cum pot măcar să mă gândesc, dacă nu știu mai mult? Nu vezi, Anrella... Se opri, neajutorat, în fața tăcerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
din buzunarul stâng. O deschise încet, nu la pagina însemnată, ci privind din loc în loc, pierzând timpul, pentru a le face pe femei, în aceste secunde necesare, să li se pară foarte normal că se pregătea să citească. Așteptă până ce nervii se împotriviră scrâșnind, până ce mușchii vibrară de tensiunea prelungită a mascaradei. Și atunci - puse jos în iarbă cartea, apăsând cu marginea ei piatra. Deschise acum hotărât cartea, la semn, care era o foaie de carnet. Pentru gardiene, scrisoarea trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa ca o imensă cutie de rezonanță, care prelua și amplifica acest sunet abstract, neidentificabil cu vreun sunet produs vreodată. Fu deșteptat din somn de un zgomot familiar. Sirena din port
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nou-născut; sau poți să o dedici Armoniei și Păcii Universale... Dă-i un sens morții tale, dacă n-ai știut să dai unul vieții tale!..." "Și așa mai departe, și așa mai departe... Dar începuseră să mă cam calce pe nervi interminabilele discuții în contradictoriu dintre el îngerul cel Bun și mine Demonul cel Rău. Și apoi, în ultimul timp, Filip își luase aerul acela patern și vinovat, ca un tată care își scoate, în fiecare duminică dimineața, băiatul de la orfelinat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
porțile Orientului. Și dacă de-a lungul lecturii lipsa de individualitate a vocilor supără întrucâtva, căci se simte că autorul vorbește pentru fiecare, finalul, prin introducerea surprizei legate de personalitatea scindată, justifică pe deplin procedeul stilistic întrebuințat. Comisionarul are un nerv adolescentin, se simte că s-a hrănit din frământările vârstei de formare, pe care le decantează într-o meditație ordonatoare și reculeasă. Al doilea roman este mai baroc, el mărturisește gustul autorului pentru extravaganță și simțul lui estetic ascuțit. Un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vară; la marginea unei păduri negre, pe vârful unui copac înalt, o găină salbatică... Eram copil? Eram cu tata? Sunt imaginile unor realități? Sunt imagini de vis? Crâmpeie din delirul frigurilor din copilărie? Fragmente din viața unui înaintaș înscrise în nervii ascendenței și luptând să iasă în lumina conștiinței? Azi se împlinesc treizeci și șase de ani de la moartea mamei... Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morții mor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
caldă a brațului ei rotund, care o realiza întreagă. M-am dus în câmp, în aer mult, să mă împrăștii în natură. Marginile gândirii îmi erau prea înguste pentru imaginea, schimbător detailată și totuși mereu aceeași a Adelei, și tensiunea nervilor, ajunsă până la rupere. La întoarcere, când am trecut prin dreptul casei ei, repeta fără sfârșit, ca într-o obsesie, câteva măsuri dintr-o mazurcă. Își acompania un gînd? O imagine stăruitoare din trecut? De acum? 1 Pichere - bibliecă. A hotărât
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-o că e a ei dacă ar vorbi fără s-o vezi. Glasul ei încet, cald parcă de căldura pieptului ei, e glasul femeii emotive, care exprimă frazele abrupt, al femeii cu tulburătoarea asimetrie a gurii când zâmbește. 1Pielea, creierul, nervii... toate acestea merg laolaltă (fr.). Glasul celălalt, sonor și categoric, e al femeii cu umerii largi, cu ușoara și ușor impertinenta acvilinitate a nasului. (Și al femeii care simte că e stăpînă?) Îi vorbesc necontenit de prietenia mea. În realitate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
al celor doi, știința a identifi-cat-o în elementul etern - plasma originară, viața în sine - pe care natura a reușit s-o creeze cu sforțări de miliarde de ani, și acum vrea s-o păstreze cu orice preț. Individul - viscerele, creierul, nervii, mușchii; "viața vegetativă și de relațiune" - e un simplu mijloc pentru un scop, e servitorul elementului etern, e destinat să-l păstreze și să-l transmită din generație în generație până la stingerea soarelui.... Și atunci cum vrei să te eliberezi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
este exprimată discursiv, apelând la imagini metaforice explozive ori la sintagme oarecum comune în inventarul lexical al îndrăgostiților patetici: - "În piept, însă, încep să se zvârcolească vipere" (p. 86); - "Atingerea mâinii Adelei îmi răspândește în sânge și în sufletotravă"; - "tensiunea nervilor, ajunsă până la rupere" (p. 104); "demența mea..." (p. 106); - "Cu sufletul dezechilibrat încă de atingerea mâinii Adelei..."( p.131); - "Ce dureros de femeie era cu rochia sfâșiată la poale și cu părulîn dezordine" (p. 134); "chinul meu de a rezista
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din balamale alta. Și tot așa. Intri ca Într-un fel de malaxor birocratic, care te aduce În stare de exasperare. Îi vine să urli, să te izbești cu capul de pereți, să faci ca toți dracii. Dar Îți stăpânești nervii și faci următorul pas. Și, Încetul cu Încetul, ajungi aproape de ieșire și abia atunci Începi să Înțelegi că toți cei de la care a trebuit să obții dispensă nu au fost decât fantoșele propriului tău eu și ale propriei tale voințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rog insistent să-mi răspundeți la Întrebarea pe care v-am pus-o: sunteți sau nu o halucinație de a mea?“. „Gheișa“ stătea În aceeași poziție umilă. Obișnuit cu țipetele consoartei, umilința aceasta prelungită Începu să-l calce, ușor-ușor, pe nervi. „Nu cumva senzația mea de foame poate induce halucinației plămădite În mintea mea dorința de-a mânca?“ „Gheișa“ Își duse lăbuțele Împreunate sub bărbie, implorând iertare. Pe moment, Ippolit se enervă de-a binelea: „A naibii creatură, făcu el. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
va trebui să acționeze În caz de urgență...! Iar Doctorul pierdea, pierdea, necontenit. Atunci când avea zarurile și urma să le arunce pe pătură În rostogolire și, se Întâmpla să piardă, accesele de isterie se amplificau răsunător punând la grea Încercare nervii celor prezenți. Deodată se descălță de un pantof, Începând să lovească mâna ghinionistă până ce o Împroșcă cu sânge...! Încălță din nou pantoful, bolborosind pentru cine era dispus să-l asculte. „În seara asta, am ghinion...!” Dramatică situație. Înfricoșat la maximum
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]