18,249 matches
-
nu? țOare și la poarta raiului o fi tot așa poeții cu privilegiul iadului și buff? vodca iesti? hazaica iesti? țepușa ne gîdilă murim de rîs facem conjurații cu dracii ne batem pe burtă cu ei nimic din ce e omenesc nu mi-e străin visăm medităm la posteritate) Îmi venea să plîng de mila lui cînd Îl vedeam așa pricăjit, cu obrajii trași de nesomn, cu ochii duși În fundul capului. Bietul tapițer, Îmi spuneam, ce-or fi avut cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
e o reminiscență a stării primordiale ca prima Întîlnire a noului născut cu lumina promisă, cea mai pură și nealterată senzație, singura care ne amintește de paradisul pierdut În care fuseserăm programați exclusiv pentru bucurie. Bucuria este ținta tuturor strădaniilor omenești. Disprețuitul trup, fratele porc, cum i se mai spune, ca și respectabilul spirit rîmează laolaltă fără oprire toate mocirlele lumii ca să-și procure plăceri. Firește, plăcerile sînt felurite, de la obținerea unui kilogram de carne și pînă la cucerirea unei medalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
luna. A scăzut deja de patru ori, dar degeaba. Sunt eu și altcineva în același timp. Cea pe care o văd e tânără și străină, cea pe care o simt e temporară. Rugăciunea mea e fără nici un Dumnezeu. Mai degrabă omenească. I-o spun în fiecare seară: Oglindă, oglinjoara mea adumbrită, nu-mi arăta chipul, căci e umilitor cum cresc. Doctorul Egon m-a dus personal și m-a predat unui medic tânăr. E specialist, mi-a spus el. Acesta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
parcă terorizată de spirite nevăzute. Fusesem neatentă din nou? Nimerisem într-o zonă periculoasă privind o imagine veche? Fotografia îngălbenită mă arăta tânără, între doi bărbați. Țineam brațele pe umerii lor, semănam cu o pasăre ciudată, cu aripi din corpuri omenești. Îmi aminteam fragmente despre acea clipă prinsă din zbor, voci, râsete reținute și cuvintele: Tu ești îngerul nostru păzitor! În acel timp al clipei poate credeam că atinsesem un punct înalt al vieții - reușisem să-i fac să se întâlnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lăsându-l mereu înfometat. Capcană eternă pentru o inimă pasionată ca a lui. De aceea se căsătorise, gândindu-se să protejeze iubirea sub aripile dragostei casnice. De unde să știe Feifel că iubirea își era de ajuns ei înseși, folosind corpurile omenești ca pe niște cai de plăcere, ca apoi să lase totul în plata Domnului, fără să zică nici măcar un mic „adio!“. Fiefel nu putea uita niciodată cum fusese când Sașa, polonezul evreu, venise prima dată la ei. Era îmbrăcat pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
le-a uitat și pe Olga și pe Tamara. Dar seara Tamara l-a sunat, amintindu-i de neliniștea și așteptarea ei și a fiului. Feifel tocmai încerca din nou să scrie despre Cabala, care îl ajutase să înțeleagă inima omenească. Dorea să scrie despre Lilith, despre magica ei făptură telurică. Imposibil - era ca și cum s-ar fi reîntors în acel cerc vicios: nu mai putea scrie nici un rând. În plus, îl dureau degetele și stiloul începuse să picure din nou, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
spre MAREA BUNĂTĂȚII. Multe zile trecuseră fără ca Feifel să știe cum. Se ducea ca un automat la redacție, apoi rămânea acasă, fumând sau răsfoind ziare din Tel Aviv. Fără să se simtă în nici un fel viu. - Mi-am pierdut căldura omenească, își spunea îngrijorat. Devenea din ce în ce mai palid, căci boala lui înainta în tăcere. Sentimentele lui se treziseră brusc când își dăduse seama să nu mai avea mult de trăit. Râsese încurcat: - Doamne, viața e atât de scurtă și am atâtea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
din ceainicul ăsta otrăvit! S-au așezat și au băut câte o ceașcă de ceai, după care Noah a întrebat puțin jenat: - Vrei să spui că toate astea sunt închipuiri? - Gelozia, i-a spus Charlie răspicat. O boală a naturii omenești. - Dar nu iese fum fără foc! L-am văzut cu ochii mei pe blestematul de japonez mergând cu pas de gâscă spre bucătărie! - Gelozia, repetă Charlie, un păcat de neiertat. Noah suspina neputincios: - Pot lupta cu oamenii, dar nu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de călătorie la Oceanul Indian. - Un hoț, un impostor, răbufnise Edith. Era atât de furioasă, încât nu mai era în stare să se roage ca de obicei. Beppo surâdea. Invidia în formă femeiească, se gândea el, boala lumii întregi, boala naturii omenești. Acum se gândea din nou la Gian Galezzo Visconti, și el întâlnise invidia când pusese prima cărămidă la domul din Milano. Beppo a adormit până la urmă cu gândurile astea care izvorau din capul lui ca niște râuri repezi. După câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lui Purcell în alt fel. Explicase interpreților și orchestrei că războiul dintre cei doi regi, Arthur și saxonul Oswald care-i răpise logodnica (Emmelina) lui Arthur nu era altceva decât o luptă crâncenă între forțele naturii pentru a afirma iubirea omenească. Era vorba de o feerie erotică. Chiar și luptele dintre magicienii Merlin și Osmond nu erau altceva decât opoziția dintre două aspecte ale aceleiași iluzii. Iluzia neagră și cea albă, toate astea pentru a lărgi limitele realității pentru oameni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
timpul, lucru știut de toată lumea, singurătatea bărbaților începe să miroasă urât. Își impunea mereu un program pe care trebuia să-l respecte, pentru a lua o gură de aer proaspăt, „o baie socială“, o plimbare în care să vadă fețe omenești, să audă cântându-se și vorbindu-se despre Cel de Sus. Regele Universului era, după credința lui Rudi, prezent în toți oamenii. A întâlni pe unul din ei, pe stradă sau în sinagogă, era ca și cum l-ar fi întâlnit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
înșelați, ca de obicei! Trebuie să știți că sunt încă un cocoș care nu și-a pierdut toate penele! Se râdea în hohote. Rudi era chel. Uneori purta două calote, cu toate că era numai un Sabat pe săptămână. Dar înțelegea invidia omenească și știa că trebuia să se apere cu argumente biblice. - Când străbunul nostru, regele poet David a simțit că sfârșitul îi e aproape, atunci a dorit o fată în patul lui rece, pentru a-și trezi carnea înghețată din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de durere: - Ania era mult mai frumoasă decât pot eu să mi-o închipui. Nespus de frumoasă. Chipul trebuie să mai existe pe undeva în arhivele luminii, dar eu nu pot să mi-o amintesc cu gândurile și ochii mei omenești. După aceste încercări de a ține piept durerii își simți genunchii moi, ca de cauciuc, căzu pe asfalt într-o parte, cea a inimii. Cartea de rugăciuni căzu deschizându-se, amintind de un mic acordeon de circ, calota albastră se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ludică umoare cu noii lui stăpâni, cu noi care visam să-l facem să vorbească argoul nostru familiar. Dar nu era chiar atât de domesticit cum ne închipuiam noi - uneori semăna cu un cuc, alteori cu o bufniță cu trăsături omenești, al cărei corp era încarnarea întâmplătoare a unei ființe mari și necruțătoare. În fiecare zi lucram în sufragerie la masa mare, privind din când în când către colivia lui Sucki. El părea melancolic și se uita printre zăbrelele subțiri direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
șefului cel mare. Mi-a venit ideea să-l folosesc ca stinghie în colivia lui Sucki. Am șoptit: - Dragă Sucki, dacă se va schimba starea în care ne găsim acum, așază-te pe stinghia asta! Știam că păsările înțeleg limba omenească și ochii lor văd clar în viitor. M-am dus în bucătărie să pregătesc ceva de mâncare. Soțul meu s-a întors mai devreme ca de obicei de la munca lui și m-a rugat să scot valizele. - Plecăm mâine dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
punct, dup-aia nu știu ce sens aveau chestiile cu gagiul ăla... Prea multă pulă, fără sens... Vulgar... - Bogdane, zic eu, lasă asta, încearcă să vezi mai departe, te rog... Încearcă să iei totul, nu știu, să nu mai gândești în termeni omenești... - Bine, dar de ce mi-ai arătat asta? Ce legătură are cu ce te întrebasem eu? Aici recunosc că o sfeclisem și nu prea știam ce să-i răspund. Din cauza gândurilor mele demente crezusem că va asocia atracția fizică și scurgerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
singur. Acum e calm. Împreună vom învinge, oameni buni. - Luca, ăsta este manifestul meu geometric! Înțelegi? Voi reconstrui lumea de la zero, după reguli matematice, care nu vor da greș! Regulile naturii Luca, ale universului, reguli universal valabile, nu plăsmuirile bonave omenești cu care ne-am obișnuit, care s-au instalat naibii atât de bine, încât, dacă brusc n-ar mai fi, nu ne-am descurca fără ele! Gândurile noastre au mers zeci de mii de ani pe firul furăciunii, Luca, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ci capacitatea rară a tânărului autor (rămânem, deocamdată, la ipoteza scriitorului Agheev, pentru că, așa cum am spus, nici unul dintre presupușii autori consacrați nu și-a revendicat romanul) de a sonda cu o luciditate dusă la limită abisurile minții și ale sufletului omenesc într-o scriitură care, atingând intensitatea interogației dostoievskiene, urmează liniile unei logici strânse și ale unei forme simple și clare. Îngemănarea aceasta fericită dintre abisal și logic este favorizată de perspectiva dinăuntru a viziunii și prezentării lumii și oamenilor. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
prin cruzimea inciziei și prin cultivarea ireverenței la adresa sentimentalității umane, egalează „ironia crudă“ lermontoviană din Un erou al timpului nostru. În tradiția acestui clasic al literaturii ruse și universale, Romanul cocainei pare a spune și el că „istoria unui suflet omenesc e mai interesantă și mai pilduitoare decât istoria unui întreg popor“. În consecință, plasându-și acțiunea în anii plini de evenimente care au marcat istoria lumii, cartea se referă la întâmplările epocii în măsura și în sensul în care acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ne cunoșteam, sărutările deveneau tot mai sincere. Sărutând-o pe Sonia, mă încerca un sentiment de adorație, eram prea mișcat sufletește pentru a mai simți și dorința. Eram incapabil să lovesc cu cruzimea de fiară a dorinței tandrețea, tristețea și omenescul sentimentelor mele, dar fără voie făceam comparație între relațiile mele anterioare cu femeile de stradă și relația mea cu Sonia. Constatam cu acest prilej că înainte, trăind numai dorința, de dragul femeii, mă prefăceam îndrăgostit, pe când acum, simțind numai iubire, de dragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a păși pe calea celei mai îngrozitoare viziuni despre lume. Înfricoșător era că această viziune jignea acel teritoriu luminos, gingaș și pur pe care nici ultimul ticălos nu l-ar putea jigni în mod sincer și liniștit: am numit sufletul omenesc. Cum se întâmplă adesea, întrebarea a fost provocată de un fleac. La început, n-am sesizat nimic deosebit. Ce poate fi deosebit în faptul că sub acțiunea cocainei trăiești sentimente înalte și nobile (o iubire isterică pentru oameni, o bunătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
obligat să recunosc că, și fără cocaină, în cu totul alte circumstanțe, trezirea sentimentelor celor mai umane în sufletul meu devine în mod obligatoriu cauză a manifestării imediate a instinctelor animale. Figurat vorbind, m-am întrebat: nu seamănă oare sufletul omenesc cu un leagăn care, fiind împins în direcția omenescului, este obligat apoi să se miște în direcția opusă, a animalității? Am încercat să găsesc un exemplu de viață simplu și revelator pentru supoziția de mai sus și, după cum mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
totul alte circumstanțe, trezirea sentimentelor celor mai umane în sufletul meu devine în mod obligatoriu cauză a manifestării imediate a instinctelor animale. Figurat vorbind, m-am întrebat: nu seamănă oare sufletul omenesc cu un leagăn care, fiind împins în direcția omenescului, este obligat apoi să se miște în direcția opusă, a animalității? Am încercat să găsesc un exemplu de viață simplu și revelator pentru supoziția de mai sus și, după cum mi s-a părut mie, l-am și aflat. De exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acestei stări de ură și de animalitate. Desigur, cazul cu teatrul prezentat aici nu poate pretinde deloc că ar convinge pe cineva, nici măcar pe cel mai credul dintre dumneavoastră. Pe drept cuvânt: este oare corect să vorbești despre natura sufletului omenesc în general, luând ca exemplu ura lui Ivanov față de vecinul său răcit, plecând de la un caz singular, în timp ce la teatru se află cam o mie de oameni care, ca și acest Ivan, aflați sub influența intrigii teatrale, au trăit câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a trăi mai bine, nici cel mai mare criminal. Fără de voie, simțim aici nevoia să ne adresăm tuturor viitorilor proroci ai omenirii și să le spunem: „Bunilor și dragilor proroci! Nu ne atingeți! Nu aprindeți în sufletele noastre trăiri înalte, omenești, și nu încercați să ne faceți mai buni! Căci, vedeți voi: cât timp suntem răi, ne mulțumim să fim niște ticăloși meschini, când devenim mai buni, trecem la crimă. Înțelegeți, bunilor proroci, că tocmai sentimentele de Omenie și de Justiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]