3,808 matches
-
Este zeul care răstoarnă ordinea cotidiană și care, „printr-un veritabil amalgam de miracole, de fantasmagorii și de iluzii”, înclină balanța când „spre înălțimi, spre o idilică fraternitate”, când „spre adâncuri, spre confuzia haotică născută dintr-un înfricoșător sentiment al ororii”. Dionysos din Bacantele este, fără îndoială, zeul parousiei (adică al celei de-a doua veniri a lui Iisus pe pământ), al epifaniei unei alterități divine cu valoare de acces la adevăr. Fondator al unei relații inițiatice - răvășitoare, dar devenită, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cumplită, amenințătoare, o alteritate devastatoare implicând haosul și moartea, învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în stare pură ca dimensiune a supranaturalului, masca se înscrie în gestica violenței războinice și a furiei ucigașe aducătoare de moarte. Eroul plin de mânie, eroul-stindard al răzbunării sau al morții are, în tragedie, chipul lui Gorgo. Locuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să mai fie el însuși, devine întruchiparea unei puteri de pe cealaltă lume, putere care a pus cu totul stăpânire pe el. Cu Gorgo, omul se vede proiectat într-o alteritate radicală. Chipul lui Gorgo este chipul Celuilalt, este Straniul, este „oroarea cumplită a unei alterități absolute, cu care se va identifica deplin, devenind piatră”1. Căci „să o privești pe Gorgo drept în ochi înseamnă să te trezești față-n față cu toată oroarea lumii de dincolo”; în același timp, transformându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Gorgo este chipul Celuilalt, este Straniul, este „oroarea cumplită a unei alterități absolute, cu care se va identifica deplin, devenind piatră”1. Căci „să o privești pe Gorgo drept în ochi înseamnă să te trezești față-n față cu toată oroarea lumii de dincolo”; în același timp, transformându-te în piatră, ea „face din tine o oglindă în care își privește hidoasa față și se recunoaște pe sine în dublul, în fantoma care ai devenit atunci când i te-ai uitat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
care rătăcește fără țintă, în acest „despuiat și oropsit al sorții”, prezent în iconografia Evului Mediu ca una dintre posibilele figurări ale strigoiului 1? Fără îndoială însă, piesa în care „cumplita grozăvie a nopții” se desfășoară în toată amploarea și oroarea ei este Macbeth. Macbeth sau omniprezența nopții. Noaptea întâlnirii cu vrăjitoarele, noaptea gândurilor asasine și a crimei făptuite cu sânge rece, noaptea fantomelor, a somnambulismului, a nălucirilor, a halucinațiilor obsesive, „noapte impură” prin excelență, care alungă somnul și face cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
2 Rugăciune, așadar, pentru o moarte într-adevăr „frumoasă”, neatinsă de hidoșenia putreziciunii și nici de spaima fantomelor ce se întorc chemate de magicieni. Despre alianța ambiguă a iluzoriei și adevăratei morți, a morții frumoase și a celei ce stârnește oroare, alianță obsedantă pentru universul shakespearian, două piese ar putea sta mărturie mai mult decât toate celelalte: Romeo și Julieta și Regele Ioan. Romeo și Julieta este, fără îndoială, piesa în care moartea aparentă și moartea adevărată par cel mai strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
oase pe care nu-i avusese cu Rubek și pe care „nu-i poți închide într-un mormânt”, adică într-o statuie. Așa se explică și dubla ei atitudine față de muzee. Pe de o parte, așa cum constată Rubek, Irene „avea oroare de ele și de morminte”, dar, cu toate acestea, i se întâmpla să dorească să se plimbe prin sălile muzeului unde, așa cum zicea ea, „mi-am îngropat și sufletul, și copilul sufletului meu”. Iar Rubek-sculptorul regretă, la rândul lui, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
forței și valorii ei de adevăr, făcând din ea spațiul emblematic al artistului de astăzi, ce-și înfruntă temerile nu cu vajnicele arme ale anticului erou tragic, ci „ca un biet om dezarmat, care a ales să dea piept cu oroarea, cu spaimele, de bunăvoie și fiind pe deplin conștient de asta”. El iese în întâmpinarea lui Gorgo cu mâinile goale, am putea zice. Dar, deși lipsit de apărare, artistul rămâne totuși același demiurg și magician de odinioară, capabil „să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
i se răsculaseră. Cereau noi interpretări. Scormoneau prin răni vechi. Răbufneau în judecăți aspre, necruțătoare. O mânau spre prima ei dragoste. Se împotrivea. Își interzisese să-și mai amintească vreodată de acea perioadă. Prima ei dragoste... Ce infernală deziluzie! Doar oroare, umilință, cruzime, perfidie și răzbunări crunte... Dar, mai ales, groaza, groaza că și-ar putea surprinde soțul într-una din multiplele, nebănuitele lui forme de împerechere. El o făcea întotdeauna, cu bună știință, părtașă la ele. După care, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
spre o prietenie sinceră. Din mărturisirile ei fugare, din fragmente incomplete de mărturisiri, Guibert alcătuise un tablou aproape complet al nefericirii ei. Marioritza nu numai că detesta căsătoria, considerând-o cea mai cumplită capcană pentru o femeie, dar refuza cu oroare orice contact fizic. Devenise conștientă de această oroare după moartea lui Fabio. Orice atingere, oricât de ușoară, îi trezea doar un recul dureros. Guibert o vindecase de insomnii, de coșmaruri. Încercase, după puterile lui, să o ajute pe acestă femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din fragmente incomplete de mărturisiri, Guibert alcătuise un tablou aproape complet al nefericirii ei. Marioritza nu numai că detesta căsătoria, considerând-o cea mai cumplită capcană pentru o femeie, dar refuza cu oroare orice contact fizic. Devenise conștientă de această oroare după moartea lui Fabio. Orice atingere, oricât de ușoară, îi trezea doar un recul dureros. Guibert o vindecase de insomnii, de coșmaruri. Încercase, după puterile lui, să o ajute pe acestă femeie tânără, frumoasă, în plină putere, să-și trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prin ființa lui. Fusese un deliciu, un veritabil deliciu. Se bucura. Era o geană de speranță. Dar, în același timp, se temea că, până la urmă, nu va ieși nimic, nu va fi capabilă de nimic și va simți aceeași cumplită oroare, așa cum i se mai întâmplase de nenumărate ori. ― Și totuși, dragul meu Guibert, va trebui să dispar. ― De ce? Când tinerii îndrăgostiți roiesc în jurul tău mai mult ca oricând? În fiecare zi primești dovezile lor de iubire. Coșuri cu flori, colivii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
barman care îi observase din umbră, întrebă zeflemitor: — Ce doriți? Voi lua o cafea, comandă Ignatius arogant. Cafea de cicoare cu lapte fiert. N-avem decât Ness. Mi-e imposibil să beau așa ceva, se plânse Ignatius mamei sale. E o oroare. — Atunci ia o bere, Ignatius. N-ai să mori din asta. — S-ar putea să mă baloneze. — Eu iau o bere Dixie 45, îi spuse doamna Reilly barmanului. — Și domnul? insistă barmanul cu o voce sonoră și falsă. Ce i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și spuse: Îți place să joci? — Popicele-s minunate, doamnă Reilly. Te face să nu te mai gândești la necazuri. — O, Cerule! strigă o voce din salon. Fetele astea sunt de pe acum, fără îndoială, prostituate. Cum pot prezenta publicului asemenea orori? — Mi-ar place să am și eu un hobby ca ăsta. Ar trebui să-ncerci să joci popice. — Vai de mine! Am ș-așa arturită la cot. Sunt prea bătrână ca să încep să mă joc cu mingile alea. Mi-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
creionul, începu să scrie un paragraf. Dacă Hroswitha ar fi astăzi printre noi, ne-am adresa cu toții ei pentru sfaturi și îndrumare. Din austeritatea și liniștea lumii ei medievale, privirea pătrunzătoare de sfântă călugăriță a acestei legendare Sybile ar exorciza ororile care se materializează sub ochii noștri în numele televiziunii. Dacă ar fi cu putință să juxtapunem un ochi al sfintei femei și tubul unui televizor, având amândouă mai mult sau mai puțin de aceeași formă și concepție, ce mai explozie fantasmagoreică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fabrică. Îi detest pe cei care acționează cu lașitate în fața nedreptăților sociale. Cred într-o implicare curajoasă și zguduitoare în problemele zilelor noastre. Note sociale: Am căutat în diverse ocazii refugiu la Prytania, împins de dorința de a vedea niște orori tehnicolore, monstruozități filmate care constituiau o adevărată jignire la adresa oricărui criteriu al bunului simț și al decenței. Bobine întregi umplute cu perversiuni și blasfemii îmi uluiau ochii cărora nu le venea să creadă, îmi șocau mintea virginală și îmi blocau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
râgâi, eliminând gazele a douăsprezece mascote care fuseseră prinse în capcană de valva lui. Îngăduie-mi să am puțină pace. E destul că sunt tracasat la serviciu cât e ziua de lungă. Credeam că ți-am descris suficient de bine ororile pe care trebuie să le înfrunt zilnic. Tu știi că te apreciez, puiule, se smiorcăi doamna Reilly. Hai, dă-mi un sărut de plecare, ca un băiat bun ce ești. Ignatius se aplecă și o pupă ușor pe obraz. — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
simt mai bine. Cineva claxonă afară în stradă. — Se vede că prietenul tău a scăpat din WC, mârâi Ignatius. De altfel nu mă miră că se învârte în jurul unei autogări. Probabil că-i place să vadă cum vin și pleacă ororile acelea pentru turiști. Bănuiesc că în concepția lui despre lume autobuzul nu-i un lucru rău. Aceasta indică limpede cât este de înapoiat. — Am să mă-ntorc devreme, puiule, spuse doamna Reilly, închizând ușa de la intrare. — Voi fi probabil maltratat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în minte ceva din Joseph Conrad, deși în momentul acela nu mi-am amintit ce anume. Poate m-am comparat cu Kurtz din Miezul întunericului când, departe de birourile comerciale din Europa, a fost pus față în față cu suprema oroare. Îmi aduc aminte că m-am imaginat purtând o cască de miner, pantaloni de călărie din in alb și având fața enigmatic ascunsă sub un văl de plasă împotriva țânțarilor. Cuptoarele mențin locul cald și plăcut în zilele acestea răcoroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Cum însă nu mănânc la restaurante cu autoservire și nu înot, i-am ignorat sfaturile. Tema secundară a scrisorilor este îndemnul de-a veni în Manhattan, astfel încât ea și cu mine să ne putem înălța steagul confuziei îngemănate, în centrul ororilor mecanizate. Dacă mă voi simți vreodată într-adevăr bine, s-ar putea să fac propusa călătorie. În momentul de față, această mică flușturatică cu miros de mosc se află probabil în vreun tunel de sub străzile Bronx-ului, alergând cu metroul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
chiar excelentă. În noaptea întunecată a conferinței tale dubioase, unicul tău ascultător va fi probabil vreun bibliotecar bătrân, disperat de singurătate, care văzând lumină la fereastra sălii de conferință, va intra plin de nădejdea de a scăpa de frigul și ororile iadului său personal. Acolo, în sală, așezat în fața podiumului, singur, cu trupul gârbovit, ascultându-ți vocea care trezește ecouri printre scaunele goale și-i împlântă tot mai adânc în capul chel plictiseală, confuzie și referințe sexuale, bietul nenorocit va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vorbi. Și scoate baba asta senilă din sala mea de gimnastică. — Dă-i înainte tot așa. Gândește-te numai la tine ca întotdeauna. Dacă tatăl tău ar putea să te vadă acum... Pleoapele acvamarine ale doamnei Levy se ridicară exprimând oroarea. Un filfizon mâncat de molii, în căutare de senzații tari! — Tari? — Ia mai tăceți o dată din gură, îi ocărî domnișoara Trixie. Trebuie să spun că a fost o zi blestemată cea în care m-ați adus aici. Era mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Cu atât mai rău. Numai degenerații fac turism. Eu personal am fost plecat din oraș o singură dată. Apropo, ți-am povestit despre acel pelerinaj făcut de mine la Baton Rouge? În afara limitelor orașului, încep să existe tot felul de orori. — Nu. Nu vreau să-ți mai ascult balivernele. — Greșești. Ascultând istorisirea acestei călătorii traumatizante, ai fi tras câteva concluzii prețioase. Totuși sunt bucuros că nu vrei să o asculți. Subtilitățile psihologice și simbolice ale călătoriei nu ar fi probabil înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din Paradisul Vânzătorilor. Din fericire, am scris tot ce mi s-a întâmplat. Cândva, în viitor, se vor găsi niște cititori inteligenți care să beneficieze de relatarea acestui sejur nenorocit printre mlaștini, cu ocazia căruia am atins până la apogeul supremelor orori. Ascultă ce-ți spun, Reilly! — În descrierea mea am reușit să fac o comparație deosebit de potrivită între autobuzul turistic și un parc de distracții suprarealist. — Mai tacă-ți gura, țipă domnul Clyde, mișcând amenințător din furculiță. Hai să facem socotelile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se lovea ritmic de șold, cercelul se legăna în lobul urechii, eșarfa roșie de satin strălucea în soare destul de tare ca să atragă un taur. Străbăteam cu pași mari și hotărâți orașul, mulțumit că sunt încă în viață, blindându-mă împotriva ororilor care mă așteptau în Cartier. Buzele mele roșii și caste rostiră tare multe rugăciuni, unele de mulțumire, altele de implorare. L-am rugat pe Sfântul Mathurin, care este invocat pentru epilepsie și demență, să-l ajute pe domnul Clyde (Mathurin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]