3,713 matches
-
i-au dat drumul, și când a venit a doua oară, peste câteva săptămâni, nimeni de la poartă nu l-a mai oprit, și în sediu toți gardienii dispăruseră, chiar și cel însărcinat cu paza directă a lui Kirov. Nicolaev a pândit liniștit pe culoar ieșirea acestuia din birou și a tras. O enigmă! Complotiștii, după cum vedeți, reușiseră să anihileze nu numai paza sediului, dar își aveau oamenii lor și în sânul securității regiunii, fiindcă e imposibil să nu se fi știut
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai fie indiscretă (doar o singură dată mă întrebase când mă căsătoresc, conform observației lui Goethe, care spune că oamenii când își dau seama că doi inși s-au îndrăgostit, ar dori să-i vadă căsătoriți, iar după aceea îi pândesc să vadă când se despart; noi, românii, insistăm doar asupra primului fenomen: maică, spun babele, când văd că o pereche întîrzie prea mult să se ducă la primărie, dacă vă iubiți de ce nu vă luați? Și odată luați: dacă nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și paharele voastre. Uite-l colo pe tata, nu știu cine e, nici măcar nu mai țin minte că ne-am plimbat de-atîtea ori împreună, că am pus într-o zi flori pentru mireasă, că m-am dat în călușei, și el mă pândea pe de lături să nu mă piardă, că m-a ținut în brațe și mi-a arătat orașul, m-a dus la cișmar... Nu așteptai să reînceapă conversația înnoitoare. Dădui paharul pe gât și o chemai pe Silvia. Ea ezită
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
el n-o căutase, oricum nu se interesase de existența ei și nici n-o urmărise; dacă ar fi făcut-o i-ar fi fost ușor să afle că un alt bărbat intrase în viața ei. Era suficient s-o pândească la Oraca și să vadă cu cine iese. Mai mult: niciodată nu-i surprinsesem, când ne plimbam pe străzi, vreo tresărire, vreo temere că ar putea fi urmărită. Deci aserțiunea ei că îi fusese frică era și asta o minciună
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
erau la locul lor și funcționau normal. Nimic monstruos nu-i sfâșiase pieptul pentru a ieși, nu avusese loc nici o naștere obscenă. Ochii se deplasau sacadat pentru a parcurge camera. Nimic nu se pitise după vreun dulap pentru a o pândi, așteptând ca ea să nu mai fie atentă. Nu vedea decât mașinile silențioase care vegheau asupra funcțiilor ei vitale și patul ci confortabil. Era leoarcă, în ciuda răcorii agreabile care domnea în cameră. Mai ținea pumnul pe stern ca pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mai rămânea decât să învețe să doarmă. Lumina soarelui era strecurată de plopi. Dincolo de arbori, o preerie cu iarbă verde împestrițată de culorile zambilelor, părăluțelor și brumărelelor. Un măcăleandru căuta gângănii lângă trunchiul unui pom. Nu văzu prădătorul care îl pândea cu toți mușchii încordați. De cum pasărea îi întoarse spatele, vânătorul se lansă. Și Jones se lovi de solidoul măcăleandrului fără să prindă prada, fără să tulbure imaginea acestuia care continua să caute vioaie insecte închipuite. Motanul se depărtă de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
coloniei, descoperise valoarea tăcerii ca mijloc de supraviețuire. Ripley întinse un deget pentru a indica tuburile de stază. Newt le văzu și dădu iar din cap, fără să geamă măcar. Stăteau lipite una de alta ciulind urechile și scrutând tenebrele. Pândeau foșnete, mici forme redutabile care poate că alergau spre ele pe podea. Nu auzeau decât bâzâitul caloriferului. Ripley trase aer în piept, înghiți, se îndreptă de spate pentru a prinde lamele somierei metalice și începu să o depărteze de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
atinse platoșa infanteristului care se postase în fața lui Ripley ca un scut. Substanța corozivă cruță cablurile cabinei care porniră ascensiunea acesteia spre suprafață. Hicks trase de clapele ținutei de luptă. Lichidul distrugător îi rodea deja fibrele compozite. Primejdia care-l pândea o făcu pe Ripley să uite de panică și să încerce să-l ajute așa cum putea. Acidul atinse pieptul și brațul bărbatului care urlă continuând să se despoaie de veșmintele de protecție, ca de niște piei năpârlite. Plăcile fumegânde căzură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să-și recapete aplombul oficial, băiatul îl expedie. - Poți să pleci Breemeg. Mă ocup eu de musafir, mulțumesc. Apoi îl salută pe Gosseyn cu o mișcare a mâinii. Incidentul se încheie; Breemeg, căruia i se închisese ușa în nas, fie pândea pe-afară, fie era ușurat că i se dăduse voie să plece.., 7 Supus - cel puțin într-un sens al acestui cuvânt - Gosseyn îl urmă pe băiatul-âmpărat, trecând printr-o cameră mare, decorată cu gust. Dar observă că și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
portarii cu lanternele, înjurând de mama focului, sau dacă se punea de-o urmărire de mașini pe ecran. Dar unde erau fetele? Nicăieri și peste tot. Mașinăriile astea de distrus prieteníi, numai zâmbet în sarafanele lor descusute pe coapse, te pândeau în curtea liceului, puse pe fapte mari. Cele mai curajoase apăreau dimineața cu câte-o pereche de dresuri transparente luată pe sub mână de la „Adesgo“ și, când treceau pe lângă noi, apropiau picioarele și-și frecau pulpele din mers, să auzim foșnetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o palmă după ceafă: „Băi, cârnat, tu vrei să-mi umbli la șort?! Te sparg!“. Veneam acasă murdar și vânăt (fusesem băgat în poartă în ultimul meci), cu coatele julite și sângele închegat pe genunchi, pregătit să încasez binemeritata papară. Pândeam diminețile când bunica Aneta pleca la piață și cotrobăiam prin dulapul din bucătărie, în căutarea borcanelor mici și parfumate, legate cu țipla aia tăioasă pe care orice copil al comunismului și-a dorit, măcar o dată, s-o spargă. Acolo, dedesubt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
toate mi se trăgeau din adânciturile copilăriei. Fusesem un puști nervos, singuratic, tăcut, dar cu ochii deschiși la ce se întâmpla în jur. Prea larg deschiși, dacă mă întrebați pe mine. În casa noastră de pe strada Vitejescu, colț cu Lânăriei, pândeau fantasmele plăcute și nocive ale copilăriei, segmente de vis, dorință și realitate care ne marchează viața cu delicatețe și violență: aleea cu piatră cubică, șerpuind prin grădină; trandafirii de doi metri, desfăcuți amenințător; răcoarea sufrageriei;; aburii castronului de griș din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fier, de care, dacă trăgeai, îți sărea tot dispozitivul în cap. După ora șase, holurile se cufundau în beznă, iar la etajele superioare ieșiseră zvonuri despre cupluri de studenți încercând periodic soliditatea catedrelor și despre exhibiționiștii, care, zice-se, te pândeau lunea și vinerea cu sexul înfierbântat. Ziua, la parter, putea fi observată o pisică alb cu gri, traversând din secretariat spre biroul decanului (secretarele spuneau că face treabă bună, pentru că mai prinde din șoareci), iar în amfiteatrul „Odobescu“ rămânea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
holuri sau trăncănind cu băieții. Unele își trânteau pe degete o ojă de culoare lactată; altele se spoiau în culori sangvinolente sau petrolifere, de negăsit prin magazine. Băieții erau puțini, nesemnificativi, curioși. Așa începea cursul și tot așa se termina: pândindu-ne absent, reciproc. Confruntarea părea interesantă. Iarna, vizitatorii crăpau ușor geamurile în spatele meu, să ies înțepenit de la ore; vara, dimpotrivă, închideau toate geamurile, până sus, cu cârligele de lemn, să clachez în etuvă. Mai încercau și-alte metode, mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
douăzeci și nouă de poezii mai puțin. (O știam pe de rost: mică, maronie, antipatică, îmbrăcată în piele la colțuri și cu niște rame noduroase de carton pe cotor.) La sfârșitul primăverii, abia se vânduseră cinci sute de exemplare; falimentul pândea, tipografia cerea banii. Încă lucid, Eminescu întreba de restul poeziilor, amenințând cu un proces. Poziția lui Maiorescu devenea pe zi ce trece mai șubredă. Drept răzbunare, în iunie 1884, a ticluit chiar el scrisoarea veninoasă prin care Eminescu era distrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sicriu umplut cu cipuri dezactivate. Oamenii nu ziceau nimic, probabil nici nu-și dădeau seama. Eu n-aveam nouă vieți, ca motanul lui Mihnea, și nici timp să-mi petrec vreo două din ele pe frigider sau sub plapumă. Moartea pândea cu fiecare zbatere a pleoapelor, cu fiecare peliculă de aer inspirată, cu fiecare deschidere și închidere a valvelor inimii. Supapele ei secrete umpleau plămânii cu oxigen, dar, în contact cu zecile de curenți electrici din organism, amestecul lua foc: focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
amor (tipii ăștia sportivi și exacți, care se învârt cu deceniile prin cartier dând la pinioane și cremaliere, iubesc altfel decât noi), dar, din cantitatea cotidiană de versuri pe care-o descărca Lepidopteros, cu greu ai fi găsit o floare. Pândeam literele una după alta, copiate pe ecranul meu, și nu știam ce să mai cred: De-un sfert de veac privesc în jur, scăldat într-un etern sperjur. Țin cronici sobre la palat cu președintele în pat. „ -E-o lume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mereu când se întorcea de la lucru. Eșua în fiecare seară pe scări, molcom, beat mort; ne ciocănea uneori în ușă, să ne spună ce i s-a întâmplat la serviciu. Nu insista. Nevastă-sa îl aștepta cu ușa deschisă: îl pândea să intre, îi smulgea servieta și, după cum povestea Maria (mereu atentă la detalii), îi „băga bucăți“ cu ea în cap. Se auzeau plesniturile de deasupra, prin parchet și tavan. Domnul Cocă încasa în tăcere. Atunci era moale, călduț, tocmai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când începea să se însereze; poate era patru, poate cinci fără ceva. Maria m-a tras de mână pe scări, urcam treptele de marmură albă două câte două, nu ne mai ardea să admirăm gusturile lui Brâncoveanu. La fiecare colț pândea câte-o cucoană în halat, cu ecuson, care ne îndemna să ne grăbim. Până la urmă, am ajuns și la etajul cu picturi. Numărai vreo două sute. „Ce căutăm aici, mai exact?“, am întrebat-o pe Maria. Părea singura în măsură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
discotecă sau rockotecă. La rockotecă, intrai cu lanțuri și geci din imitație de piele. Te mai plimbai și noaptea pe plajă, braț la braț, cu pantalonii suflecați și pantofii-n mână. Luna lumina frumos, se zăreau valurile cafenii și milițienii pândind după șezlonguri. Ziua cloceai la soare, cu cinci-șase beri îngropate-n nisip și cartonul cu clătite alături. Așa ne-a prins anul cu Cernobâlul, la Neptun, pe plaja de la nudiști. N-aveai mare lucru de văzut, dar fetele se simțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cadă de apă călduță, cu dopul la îndemână, era exact ce-mi trebuia. Moștenisem de la bunicu’ Vitalian un dop de-ăla mare, cauciucat, ceaușist. Trăgeai de lanțul lung, de-aluminiu, și zbura cada de sub tine. M-am relaxat. Nu mă pândea nici un pericol, situația se-afla sub control. Apa abia dacă-mi acoperea corpul; capul rămânea la înălțime, ca un periscop pe gâtul telescopic. Mă jucam la robineți, echilibrând curenții reci și calzi fără prea mare succes. Parcă o vedeam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu te mai oprea la controale generale. Se făceau „filtre tematice“, verificări în serie pe-o singură direcție, ca la ora de literatură. Băieții demarau din Udriște sau Candiano, se-aglomera orașul de bastoane și chipiuri, mai ales seara. Echipajele pândeau după colț, hoțește, în unghiurile moarte ale intersecțiilor sau după tufișuri, cu Passat-urile combi ca niște castraveți albi spoiți pe burtă cu tricolorul. Planul de-amenzi era sfânt, pe zone, categorii și interval orar. Între orele cutare și cutare, 10
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și scaunele păreau înmuiate: placajul se descojise și apa se strecurase prin adâncituri, formând iazuri și heleștee în miniatură. O culoare leneșă, păstoasă, de șuruburi ruginite. Cine știe câte bacterii și spirochete își făceau de cap pe-acolo și de câtă vreme, pândindu-te să-ți scufunzi pantalonii în microclimatul lor. Am coborât direct la „Pescărie“, tăcuți și murați. Seara, ne-am îmbrăcat frumos, ca de duminică. Îmi adusesem un rând de haine special pentru întâlnirea cu Lupu. Vremea dirigenției trecuse. Tânărul Lupu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
terminat, bătut de vânturi. Ziceai că ai stat 24 de ani pe creasta Pietrei Craiului. Vreo cinci ani și ceva, înainte să ajung în Facultate, am mers cu ritmul ăsta blând și adipos lipit pe retină. În fiecare zi, mă pândeau 7 ore de carceră, cu pauze lungi, imposibile, care mai mult mă dărâmau (fiind începător, primisem normă dublă). Dimineața, străbăteam strada Paris ca un cățeluș scos la pipi. Seara, mă clătinam la ieșirea din pușcărie, amețit de-alcoolul eșapamentelor. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Toată lumea-i OK?“ Toată lumea nu era OK. Habar n-aveam unde mergem. Ploua cu găleata, farurile abia reușeau să taie drumul prin beznă, nu știai ce urmează, ca într-un roman cu fascicole. Maria nu încerca să zâmbească, dar nevroza pândea. Tânărul Lupu strângea la piept sacoșa cu obiectul de preț. Puteai să pui pariu că ar fi dat orice să nu se-afle cu noi, închis într-o mașină, noaptea pe-o șosea spre nicăieri. Doar Mihnea părea că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]