13,371 matches
-
după administrarea de extracte de medulară renală; - grefarea unui rinichi normal atenuează hipertensiunea produsă de binefrectomie. Injectarea de PGA2 la un bolnav cu hipertensiune esențială aduce tensiunea la normal, ca urmare a efectului dilatator arteriolar direct, urmată de scăderea rezistenței periferice. Plecând de la aceste constatări experimentale, s-a emis părerea că una din cauzele hipertensiunii esențiale ar putea fi carența congenitală sau câștigată în prostaglandine de origine renală. În acest fel, se confirmă ideea emisă în urmă cu peste 60 de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
provoacă diureză neuroreflexă, distensia vezicii urinare determină, prin același mecanism, oligurie sau chiar anurie. Reflexul, lipsind la animalele hipofizectomizate, pare a fi mediat de hipofiză. Veriga neurohormonală hipofizară intervine atât ca punte de legătură între reglarea nervoasă și cea endocrină periferică, cât și prin hormonul retrohipofizar antidiuretic. Faptul că rinichiul transplantat răspunde adecvat la diverșii stimuli nervoși și umorali dovedește preponderența reglării endocrine asupra celei nervoase. II.5.8.2. Controlul endocrin al diurezei, contrar celui nervos, se exercită mai mult
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
În timp ce tractusul hipotalamo-hipofizar asigură deplasarea produșilor de neurosecreție hipotalamică la hipofiza posterioară, circulația portală hipofizară realizează atât transportul și controlul umoral hipotalamic asupra secreției hormonale adenohipofizare, cât și autoreglarea activității secretorii a acesteia de către hormonii circulanți secretați de glandele țintă periferice (fig. 135). La baza conceptului actual de complex hipotalamo-hipofizar stă faptul că, în timp ce hormonii adeno-hipofizari sunt lansați în circulație de către factorii hipofizotropi hipotalamici, neurohormonii retrohipofizari sunt sintetizați în hipotalamus și depozitați în hipofiza posterioară. Primii îndeplinesc rol morfogenetic, metabolic și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
neurohormonilor și mediatorilor chimici, fiind lentă și localizată în jurul neuronului secretor. În ansamblu, produșii de neurosecreție hipotalamică (neurohormoni, mediatori chimici și cibernine) asigură controlul permanent al sistemului nervos asupra secreției de hormoni hipofizari și, prin intermediul acestora, realizează principalele reacții neuro-endocrino-metabolice periferice de adaptare la condițiile și solicitările variabile ale organismului. La rândul lor, hormonii secretați de glandele controlate de adenohipofiză influențează în sens pozitiv sau negativ activitatea secretorie a complexului hipotalamo-hipofizar în vederea restabilirii secreției adenohipofizare bazale. II.7.4. HORMONII ADENOHIPOFIZARI
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de ACTH și a funcției axului hipofizo-suprarenal în general. S-a dovedit astfel că sinteza și eliberarea ACTH hipofizar depind de concentrația glucocorticoizilor din plasmă (corticosteron și mai ales cortizol). Reglarea secreției de ACTH de către produșii eliberați de o glandă periferică se realizează prin feedback lung, în timp ce autoreglarea asigurată de ACTH circulant este consecința relației de tip feedback scurt. Prima modalitate deține un loc mult mai important decât cea de a doua. În afara acestor informații umorale specifice, un rol deosebit revine
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
în exces ca răspuns la hipoglicemia prelungită. O mare parte din glucoza formată prin gluconeogeneză în timpul perioadei interdigestive este folosită pentru metabolismul cerebral. În această perioadă, secreția de insulină scade, pentru a se evita consumul exagerat de glucoză la nivel periferic și a permite utilizarea ei de către creier. Nu mai puțin importantă este autoreglarea glicemiei în cazurile în care aceasta are tendință la creștere, din cel puțin trei considerente: a) glucoza crescând, presiunea osmotică a plasmei extracelulare peste valorile normale va
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
roluri începând cu cel de veritabil ceas biologic reglator al ritmului veghe-somn, prevăzut cu proprietăți hipnogene. Spre deosebire de hipofiză, glanda pineală se comportă mai mult ca „reglator al reglatorilor” decât ca organ de comandă și control direct al unor teritorii efectoare periferice. II.7.9.1. Reglarea secreției hormonale pineale Se efectuează pe cale predominant nervoasă, cu participarea sistemului simpatico-adrenergic. Variațiile determinate de întuneric și lumină sau de diversele suprasolicitări simpatice influențează, prin noradrenalina eliberată, procesele de formare și eliberare a melatoninei. Integritatea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
apare condiționată de depolarizarea membranară. Acțiunile fizio-farmacologice ale histaminei sunt multiple. Ele se realizează prin intermediul a două tipuri de receptori histaminici, H1 și H2. Spre deosebire de receptorii histaminici de tipul H1 care stau la baza efectelor bronhoconstrictoare, uterine, intestinale și vasodilatatoare periferice, receptorii H2 sunt implicați în acțiunile gastrosecretorii. Acestea sunt utilizate în explorarea funcției secretorii a stomacului. Efecte secretagoge exercită histamina și la nivelul glandelor salivare și lacrimale, pancreasului, bronhiilor, intestinului și medulosuprarenalei. Ca mediator chimic potențial al fibrelor senzitive histaminergice
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
prevăzută cu multiple acțiuni fizio-farmacologice. Având în vedere că SRA de origine renală a fost expus deja, va fi prezentat doar succint SRA sistemic, de origine predominant renală. Acesta este un sistem enzimatic cu rol hormonal circulant, prevăzut cu acțiuni periferice și centrale bine cunoscute. Angiotensina II circulantă, ca produs final al SRA, este considerată un veritabil „hormon al homeostaziei hidroelectrolitice”, intervenind în reglarea aportului și eliminării de apă și electroliți. Efectele sale sunt datorate atât acțiunilor la nivelul musculaturii netede
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
hipofiza și epifiza. Menținerea homeostaziei circulatorii se realizează prin efecte vasoconstrictoare intense și generalizate, asociate cu cele de conservare a apei și sodiului în organism. Sintetic, funcțiile SRA ca sistem enzimatic formator de angiotensina II activă la nivelul diverselor țesuturi periferice cuprind următoarea enumerare: a) Angiotensina II stimulează puternic contracția mușchiului neted vascular arterial, cu răspuns presor sistemic (de 40-50 de ori mai puternic decât al noradrenalinei), prin acțiune atât directă asupra fibrei musculare pe receptori specifici (Ai), cât și indirect
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
cât și pe cale indirectă nervoasă centrală (după cum se va vedea mai jos). c) Angiotensina II este un modulator al transmisiei nervoase parasimpatice și mai ales simpatice. Ea stimulează eliberarea de acetilcolină atât la nivelul celulelor ganglionare și terminațiilor nervoase colinergice periferice, cât și în sinapsele centrale. De asemenea, facilitează transmiterea simpatică prin acțiune pre- și postsinaptică, crescând sinteza și eliberarea de noradrenalină la nivelul atât al ganglionilor simpatici și al terminațiilor postganglionare adrenergice, cât și la nivel central. La aceste efecte
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
controlul motricității. Există date care sprijină rolul Ang II cerebrale ca factor de menținere atât a echilibrului ionic neuronal, prin activarea ATP-azei membranare, cât și a balanței hidroelectrolitice generale, prin acțiunile ADH eliberatoare și dipsogene, acționând conjugat cu sistemul renină-angiotensină periferic (fig. 151). Ambele sisteme se completează reciproc prin intermediul verigilor reno-corticosuprarenale (modularea filtrării glomerulare și secreției de aldosteron) și hipotalamo-hipofizare (eliberarea de ADH și ingestia de apă), ducând la creșterea cantității de lichide din organism prin retenție de sodiu, apă și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
filtrării glomerulare și secreției de aldosteron) și hipotalamo-hipofizare (eliberarea de ADH și ingestia de apă), ducând la creșterea cantității de lichide din organism prin retenție de sodiu, apă și aport hidric. În timp ce SRA cerebral inițiază setea hiperosmotică, SRA de origine periferică favorizează declanșarea setei hipovolemice. Ang II cerebrală pare implicată mult mai puternic în mecanismul setei (comparativ cu Ang II periferică), prin acțiunile sale dovedite asupra receptorilor specifici din organul subfornical, organul vascular al laminei terminale, nucleul supraoptic, nucleul preoptic median
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
lichide din organism prin retenție de sodiu, apă și aport hidric. În timp ce SRA cerebral inițiază setea hiperosmotică, SRA de origine periferică favorizează declanșarea setei hipovolemice. Ang II cerebrală pare implicată mult mai puternic în mecanismul setei (comparativ cu Ang II periferică), prin acțiunile sale dovedite asupra receptorilor specifici din organul subfornical, organul vascular al laminei terminale, nucleul supraoptic, nucleul preoptic median și aria postrema, cu un rol important în homeostazia volemică; acest tip de acțiune este inhibat de stimularea receptorilor de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
intestinali de tip „enterogastron”. Un alt efect principal îl constituie stimularea motilității intestinale, cu creșterea frecvenței potențialelor de acțiune în colon și favorizarea tranzitului, efecte nealterate de atropină. Deoarece CCK-PZ a fost găsită în creier și LCR, iar trecerea hormonului periferic se face greu prin bariera hemato-encefalică, se consideră că acest hormon joacă un rol esențial în reglarea apetitului. Eliberarea CCK-PZ în sânge în timpul digestiei ar reprezenta, după Gibs (1978), semnalul cel mai important de sațietate. În același timp, administrarea intracerebro-ventriculară
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
îl joacă neuronii și fibrele VIP-ergice. Alte efecte ale VIP constau în: controlul fluxului sanguin cerebral, reglarea funcțiilor hipotalamo-hipofizare și eliberarea hormonilor hipofizari (prolactină, somatotrop, LH). Cantități importante de VIP au fost găsite în celulele endocrine intestinale, creier și terminațiile periferice nervoase. În peretele intestinal, VIP este prezent îndeosebi în fibrele nervoase și neuronii din plexurile intrinseci ale stratului muscular, în concentrații mai înalte decât cele din mucoasă și submucoasă. Simpatectomia și vagotomia nu afectează conținutul intestinal în VIP. În sistemul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
circulația limfatică, eliberare care nu este inhibată de atropină sau de agenți beta-blocanți, ci numai de hexametoniu. De asemenea, instilările duodenale de HC1, grăsimi și alcool provoacă creșteri ale polipeptidului în serul sanguin. Localizarea VIP în fibrele nervoase centrale și periferice, ca și prezența adenilatciclazei în sinaptozomii acestora pledează pentru calitatea de neurotransmițător a acestuia. Funcția mediatoare a VIP din anumite terminații nervoase ar aparține unei categorii de fibre diferite de cele colinergice și adrenergice, și anume inervației vegetative purinergice (Burnstock
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
a constatat că leptina plasmatică scade în condițiile deficitului alimentar energetic și crește semnificativ după ingestia exagerată de alimente printr-un mecanism compensator în care este implicat neuropeptidul NPY hipotalamic, ca factor cotransmițător al mediației adrenergice centrale. O componentă reglatoare periferică este sugerată de influența inhibitorie a leptinei asupra secreției de insulină și cortizol prin intermediul unor receptori glandulari specifici. Ca neurohormon reglator al ingestiei de alimente și sațietății, cercetările asupra leptinei deschid noi perspective bazelor teoretice și practice ale tratamentului obezității
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
deschid noi perspective bazelor teoretice și practice ale tratamentului obezității. II.8.4.3. Substanța P Substanța P (SP), descoperită de von Euler și Gaddum (1931), este un polipeptid format din 11 aminoacizi, prezent în sistemul nervos central și cel periferic, celulelele enterocromafine ale tubului digestiv, terminațiile dendritice din piele, tractul genito-urinar, având funcții de hormon local și neuromediator. Cele mai dense concentrații de SP există în terminațiile nervoase din straturile 1-3 ale cornului medular dorsal, nucleul senzitiv trigeminal și al
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
activitatea neurotropică a SP, și receptori de tip B, care răspund de acțiunile biotrofice ale acestui peptid. SP este cunoscută ca neuromodulator pe sinapsele neuronale intranevraxiale (medulare), ca și pe sinapsele colinergice sau adrenergice ale unor structuri nervoase și endocrine periferice, cu efecte excitatoare sau inhibitoare în funcție de cantitatea de SP eliberată. Ea intervine în această calitate ca modulator al comportamentului la durere, al setei, al activității locomotorii, precum și în eliberarea unor hormoni din glandele endocrine clasice și ai sistemului APUD. Efectele
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de stresul cronic; acest efect se datorează acțiunii SP la nivelul medulosuprarenalelor, de reducere a eliberării de catecolamine, care explică și efectul hipotensiv pe care îl are peptidul la animalele cu hipertensiune arterială spontană. Alte acțiuni la nivel central și periferic privesc stimularea eliberării de hormoni hipotalamo-hipofizari (LHRF, LH, TSH, STH), pancreatici (insulină), corticosuprarenali (glucocorticoizi) sau ai sistemului APUD (celule secretoare de renină, celule din plexurile Meissner și Auerbach). SP participă, de asemenea, la realizarea homeostaziei apei în organism, atât prin
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
parahipocampic, amigdală, substanța nigra, corpii striați, hipotalamusul anterior și posterior, talamus, trunchiul cerebral, bulbul olfactiv, substanța gelatinoasă a nucleului trigemenului, stratul 2 Rexed, hipofiză), precum și în mucoasa intestinului subțire. Peptidul acționează atât ca neurohormon, cât și ca neuromodulator. Dintre efectele periferice datorate acțiunii pe receptori specifici sunt mai bine cunoscute cele hipotensive, prin relaxarea musculaturii netede vasculare. La acestea se adaugă acțiuni cardiace inotrop- și cronotrop-pozitive la anumite specii animale, relaxarea sau contracția musculaturii netede a intestinului subțire în funcție de tipul de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
stimularea receptorilor Miu-2 are ca efect deprimarea ventilației, bradicardie și euforie. Antagoniștii Miu sunt naloxonul, pentozocina și nalbufina, primul prezentând cea mai înaltă selectivitate. Receptorii Miu sunt prezenți atât la nivelul sistemului nervos central (trunchiul cerebral), cât și în țesuturi periferice. 2. Receptorii Kappa (ketazolinici) au afinitate în special de natură farmacologică pentru agoniștii de tip benzomorfinic (substanțe de sinteză narcotic-analgezice și nepeptidice, cum sunt ketazocina, bremazocina, nalorfina), dar și pentru derivați de prodinorfină (Leu-enkefalina, dinorfina). Efectele date de activarea acestor
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
a pierderilor de căldură, în vederea restabilirii echilibrului termic. Grație echilibrului dinamic dintre reacțiile termogenetice sau termolitice compensatoare, temperatura corpului uman se menține în limite constante de 36,2 - 36,8°C (98,6 - 100°F) la nivelul suprafeței corporale (temperatura periferică) și de 37 - 37,5°C la nivelul viscerelor toraco-abdominale (temperatura centrală). La copii, temperatura este ceva mai ridicată decât la vârstnici. Creșteri tranzitorii sunt posibile în funcție de ritmul diurn (valori mai mari seara decât dimineața), digestie și fluxul menstrual. Stresurile
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
cresc temperatura corporală, determinând stări febrile de etiologie foarte variată. La rândul lor, deviațiile termice ale mediului ambiant de la temperatura de confort a corpului uman (+ 21°C îmbrăcat și + 28°C dezbrăcat) afectează mai puțin temperatura centrală decât pe cea periferică. La nivelul suprafeței corporale s-a descris o adevărată topografie termică, cu temperaturi mai ridicate la nivelul organelor implicate în termogeneză (mușchi scheletici, ficat) și mai scăzute în teritoriile care participă la reacțiile termolitice, cum sunt tegumentele feței și extremităților
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]